Decizia civilă nr. 745/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios A. INISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a20

DECIZIA CIVILĂ NR. 745/2013

Ședința publică din data de 23 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de creditoarea SC M. E. S., debitoarea SC E. I. S. PRIN A. INISTRATOR J. CII C. S. și SC E.

I. S. PRIN A. INISTRATOR S. C. A. G. împotriva sentinței civile nr. 3687 din 9 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. izat C., având ca obiect procedura insolvenței și cerere de suspendare.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ SC E. I. S. PRIN A. INISTRATOR S. a depus la dosarul cauzei note scrise, iar la aceeași dată SC

E. I. S. PRIN A. INISTRATOR J. CII C. S. a formulat concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C.

Prin sentința civilă nr. 3687 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. izat C. s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar

C.I.I. C. S. având ca obiect intrarea debitoarei în faliment în procedură generală.

S-a dispus intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei SC E.

I. S., J_, CUI 2. și s-a desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe R. LS care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus dizolvarea debitoarei SC E. I. S. .

S-a fixat termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 30 octombrie 2012.

S-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 6 noiembrie 2012, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor, la data de 20 noiembrie 2012, data limită de depunere a contestațiilor împotriva trecerii creanțelor sau drepturilor de preferință în tabelul suplimentar la 27 noiembrie 2012 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și de pronunțare asupra tabelului definitiv consolidat, la data de 11 decembrie 2012.

S-a dispus notificarea de către lichidatorul judiciar provizoriu a intrării în faliment în condițiile art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

S-a dispus în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.

S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de_ .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6532/CC/2011 pronunțată în dosarul nr._ s-a admis cererea debitoarei SC E. I. S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei, fiind desemnat administrator judiciar C.I.I. C.

S. .

Prin sentința civilă nr. 1992/_ a fost definitivat tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei SC E. I. S. .

Având în vedere faptul că planul de reorganizare propus de către debitoare nu a fost acceptat de adunarea creditorilor(f.251/253 din vol. V) și că prin sentința civilă nr. 3457/_ pronunțată în dosarul nr._ /a16

judecătorul sindic a respins contestația formulată împotriva hotărârii adoptate de adunarea creditorilor în data de_, în conformitate cu prev. art. 107 alin.1 lit.B din Legea nr. 85/2006, s-a dispus intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC E. I. S., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu R. LS în baza disp. art. 107 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.

La desemnarea lichidatorului judiciar provizoriu au fost avute în vedere dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv faptul că lichidatorul desemnat a depus ofertă la dosar și are pregătire juridică și experiență în domeniul lichidărilor judiciare, precum și împrejurarea că în dosarele în care a fost desemnat în calitate de lichidator sau administrator judiciar a dat dovadă de profesionalism și a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege și stabilite de judecătorul sindic în termenele fixate. Deși C. ul individual de Insolvență C. S. a fost desemnat la cererea debitoarei ca și administrator

judiciar prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul sindic a apreciat că pentru a nu exista suspiciuni asupra obiectivității acestuia în activitățile ulterioare determinate de situația conflictuală existentă între acesta și administratorul special, acesta din urmă formulând o sesizare împotriva practicianului în insolvență la UNPIR, pentru desfășurarea procedurii falimentului în condiții optime s-a impus desemnarea unui alt practician în insolvență. De asemenea, judecătorul sindic a avut în vedere și faptul că în perioada de observație practicianul în insolvență nu s-a limitat în a supraveghea activitatea debitoarei și nu a permis administratorului special care avea dreptul de a efectua actele de administrare al debitoarei și de a urmări realizarea activităților curente ale acesteia de a avea acces la conturile bancare ale debitoarei. Sumele aflate în aceste conturi puteau fi folosite de debitoare pentru desfășurarea activităților curente menționate în lista anexată cererii de deschidere a procedurii insolvenței conform art. 28 alin. 1 lit. e din legea insolvenței(f.60 din vol. I), însă administratorul judiciar nu a permis folosirea acestor sume. Atribuțiile de supraveghere a activității debitoarei nu permis practicianului în insolvență să interzică reprezentanților debitoarei accesul la bunurile societății, iar în situația în care ar fi constatat că fondurile debitoarei nu sunt folosite numai pentru desfășurarea activităților curente ar fi putut solicita ridicarea dreptului de administrare al debitoarei în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 107 alin.2 s-a dispus dizolvarea societății debitoare.

În baza art. 107 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, s-a dispus întocmirea de către fostul administrator judiciar, în termen de 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii insolvenței, precum și a unei liste cuprinzând actele și operațiunile efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 108 alin.1 din Legea nr. 85/2006 a dispus notificarea de către lichidator a intrării în faliment a creditorilor notificați conform art. 61 din legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

S-a fixat termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 30 octombrie 2012.

În baza art.108 alin.2 din Legea nr.85/2006, s-a stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute după data deschiderii procedurii la data de 6 noiembrie 2012, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la data de 20 noiembrie 2012, data limită de depunere a contestațiilor împotriva trecerii creanțelor sau drepturilor de preferință în tabelul suplimentar la 27 noiembrie 2012 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și de pronunțare asupra tabelului definitiv consolidat al creanțelor la data de 11 decembrie 2012.

De asemenea, în temeiul art. 113 și urm. din Legea nr. 85/2006 s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

S-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.

S-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.

S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 11 decembrie 2012, sala 249, ora 8,00.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarea SC M. E.

și debitoarea SC E. I. S. prin administrator special și prin administrator judiciar.

Prin recursul declarat de creditoarea SC M. E. S.

s-au solicitat urmatoarele:

A. iterea recursului si casarea Sentintei Civile nr.3687/0_ ;

Respingerea cererii de trecere la faliment si continuarea perioadei de observatie -pe fondul cauzei;

Suspendarea efectelor Sentintei Civile nr.3687/0_ pana la solutionarea prezentului recurs;

Cu cheltuieli de judecata, in baza dispozitiilor art 274 Cod Procedura

civila;

In fapt, prin sentinta mentionata mai sus si publicata in BPI la data de _

, judecatorul sindic a dispus, trecerea la procedura falimentului a debitoarei SC

E. I. S., in mod total netemeinic pronuntand in opinia creditoarei o sentinta ce se incadreaza in situatia descrisa de literatura de specialitate ca fiind "EXTRA PETITA". Spune faptul ca sentinta recurata este "extra petita", avand in vedere ca din toate probele pe care instanta de control de va administra cu ocazia judecarii prezentului recurs, reiese in mod evident pe langa celelalte aspecte ce tin de incalcarea dispozitiilor Legii nr. 85/2006 si faptul ca judecatorul sindic s-a

pronuntat asupra starii de faliment desi insusi administratorul judiciar C. S. a solicitat prin raportul de activitate pe care l-a depus in sedinta publica din data de_ - "prorogarea discutarii trecerii la faliment a debitoarei SC E. I. S. ".

La momentul actual exista in conturile debitoarei la care doar C. S. are acces urmatoarele sume:

La C. B. - exista depozit de 1.341.322 LEI

La I. S. B. - exista depozit de 1.183.896 LEI

Motivele de recurs pe care intelege sa le invoce in prezenta cauza, sunt cele prevazute de arte 304 punctele 6, 7, 8, 9 Cod Procedura Civila, dar si dispozitiile art 304 ind. 1 Cod Procedura Civila. Potrivit art 304 ind.I Cod Procedura Civila "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele"

Apreciază ca in speta sunt aplicabile prevederile art 304 punctul 6 avand in vedere ca prin pronuntarea unei sentinte prin care s-a dispus trecerea in procedura falimentului, desi insusi administratorul judiciar a cerut prorogarea trecerii la faliment a debitoarei SC E. I. S. . Aceasta sentinta "extra petita"" a fost data cu incalcarea esentiala a legii si prin interpretarea gresita a tuturor actelor juridice deduse judecatii, avand in vedere atat faptul ca sumele aflate in contul debitoarei nu erau in masura sa justifice intrarea in procedura falimentului, dar si faptul ca prin trecerea la procedura falimentului cea mai mare parte a active lor unei societati comerciale ce are ca obiect principla de activitate "farmacie", ajung la valoarea zero aducand un grav prejudiciu atat debitoarei insesi cat si creditorilor.

Mentionează faptul ca in conformitate cu dispozitiile Legii nr.266/2008 - art. 22, AUTORIZATIILE DE FUNCTIONARE ALE UNEI F. ACII POT FI VALORIFICATE NUMAI PANA LA INTRAREA IN PROCEDURA FALIMENTULUI,

ulterior intrarii in aceasta procedura, AUTORIZATIILE DE FUNCTIONARE DEVIN NULE. Facem precizarea ca aceste autorizatii de functionare reprezinta o parte din activele societatii si fac parte din fondul de comert ce poate fi valorificat pana la intrarea in procedura falimentului.

In sedinta publica din data de_ administratorul judiciar prin reprezentantul sau a solicitat instantei prorogarea intrarii societatii debitoare in faliment. Acest lucru a fost sustinut de catre administratorul judiciar si mentionat in raportul de activitate publicat in BPI.( nr.13391/_ ). In baza art.l02 al.3 si art.l07 pct.l lit.b L.85/2006 s-a solicitat de catre administratorul judiciar al debitoarei " prorogarea trecerii debitoarei in procedura generala a falimentului pana la valorificarea autorizatiilor de functionare."

Arată faptul ca aceste autorizatii de functionare pot forma obiectul unor contracte de vanzare cumparare fond de comert, iar valoarea pe piata pharma in prezent atinge cuantumul de 150.000 eur, insa aceste active nu pot fi valorificate dupa intrarea in procedura falimentului ci NUMAI INAINTE DE INTRAREA IN ACEASTA PROCEDURA, conform dispozitiilor imperative prevazute de art 22 din Legea nr. 266/2008.Conform art 22 din Legea nr. 266/2008 "F. acia comunitara isi inceteaza activitatea prin anularea autorizatiei de functionare emise de catre

M. S. atatii in urmatoarele situatii: la cererea titularului autorizatiei de functionare, dizolvare societatii comerciale prevazute la arte 6 alin. 1, retragerea autorizatiei de functionare, faliment, interuperea activitatii pentru o perioada de peste 180 zile, decesul farmacistului - sef".

In mod normal numai printr-o hotarare a Adunarii Creditorilor se poate dispune cu privire la valorificarea autorizatiilor de functionare inainte de deschiderea procedurii falimentului, pentru ca ele sa nu devina nule ulterior si

pentru ca toti creditorii sa beneficieze de acestea, in conditiile in care ele reprezinta bunuri ale societatii cu o valoare foarte mare.

Alte motive de recurs sunt cele prevazute de art. 304 punctele 7,8 si 9, potrivit carora, hotărâre a nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, sau instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;

Precum si când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;

Precizează faptul ca instanta de fond a evidentiat o multitudine de incalcari ale legii de catre administratorul judiciar, insa apreciază ca nu au fost analizate si modul in care s-a ajuns la momentul intrarii in faliment a debitoarei.

Principala cauza care a determinat ajungerea societatii SC E. I. S. in aceasta situatie a fost atitudinea abuziva si lipsita de profesionalism pe care a avut-o CII C. S. pe parcursul desfasurarii acestui proces, care a ingnorat dispozitiile legale aplicabile in materia insolventei, a ignorat intentia debitoarei de a se reorganiza si a calificat in mod eronat voturile transmise de catre creditori in cadrul Adunarii Creditorilor ce a avut pe ordinea de zi "supunerea spre aprobare a planului de reorganizare propus de debitoare".

Mai mult decat atat, administratorul special al debitoarei -C. A. - a solicitat in sedinta Adunarii Creditorilor din data de_ prorogarea discutarii planului de reorganizare, aspect care s-a consemnat in scris in acesta. Cu toate acestea prin intampinarea depusa la contestatia impotriva procesului verbal din_ CII C. mentioneaza" In plus, daca considera ca votarea trebuia prorogata, de ce administratorul special nu a solicitat prorogarea, asa cum a procedat anterior? " (fila 2 din intampinare).

Faptul ca planul de reorganizare nu a fost votat de catre majoritatea creditorilor se datoreaza atitudinii culpabile a administratorului judiciar CII C.

S. care a condus intreaga activitate a societatii spre faliment, urmarind doar incasarea onorariului procentual in cazul lichidarii activelor societatii.

Creditoarea SC M. E. S. a votat pentru sustinerea starii de reorganizare la fel ca si debitorea SC E. I. S. care si-a exprimat acesta intentie.

Votul părților fiind in acelasi sens cu cel al Bancii I. S. si intrunind impreuna o majoritate considerabila din total masa credala a debitoarei, a sustinut intentia de reorganizare a debitoarei, insa hotararea Adunarii Creditorilor din data de_ este contrara vointei creditorilor si a votului exprimat de acestia.

In mod abuziv, si contrar intereselor societatii si a intentiei creditorilor majoritari, administratorului judiciar interpreteaza votul creditorului majoritar ca fiind unul negativ schimband intru totul procedura prin schimbarea stadiului acesteia care in mod normal potrivit vointei creditorilor ar fi trebuit sa fie stare de reorganizare.

Intentia creditoarei si votul exprimat in cadrul Adunarii Creditorilor din data de_ este contrara hotararii luate in cadrul acestei adunari de creditori din data de_ .

SC M. E. S. sustine intentia de reorganizare la fel cum a fost si intentia SC B. C. I. S. P AOLO A. SUCURSALA P. C., prin votul exprimat si arată totodata instantei ca a fost demarata procedura ofertei reale de plata catre creditorul majoritar in vederea acoperirii unei parti considerabile din creanta. Pe de alta parte, administratorul judiciar CII C. S. a refuzat in mod abuziv sa ia in considerare ca vot pozitiv, votul transmis de catre SC B. C.

SA SUCURSALA P. C., pentru sedinta Adunarii Creditorilor, din

data de_, motivand ca votul transmis de catre acest creditor este unul negativ.

Votul creditoarei SC B. C. I. SA SUCURSALA P. C., nu poate fi interpretat ca fiind negativ de vreme ce in cuprinsul scrisorii de vot se observa intentia creditoarei de aprobare a procedurii de reorganizare a debitoarei, facandu-se totodata mentiunea completarii "graficului de plati" cuprins in Planul de Reorganizare. Deci apreciază ca acest creditor a aprobat intentia de reorganizare exprimata de catre debitoare prin prezentarea Planului de Reorganizare si nu a transmis un vot negativ asa cum administratorul judiciar a consemnat in cadrul procesului verbal atacat.

Astfel odata cu diminuarea masei pasive, prin procedura Ofertei Reale de Plata, Planul de Reorganziare dobandeste un plus de sustenabilitate conditiile prevazute de art 98 din Legea nr. 85/2006 privind conditiile reale de reusita pe care un Plan de Reorganizare sa le poata intruni.

Arată ca administratorului judiciar a facut sufiectente abuzuri, unul dintre ele fiind interpretarea eronata a votului creditorilor cu intentia personala si vadita de a introduce in faliment debitorul prin masurile luate de indisponibilizare a bunurilor circulante, de blocare a activitatii curente a societatii aflate in perioada de observatie prin refuzul de a plati impozitele si utilitatile debitoatei, astfel cum rezulta din insrcrisurie aflate la dosarul cauzei.

Apreciază ca administratorul judiciar a tergiversat inceperea perioadei de reorganziare si a facut chiar si demersuri de lichidare desi este in perioada de observatie creditoarea SC M. E. S. fiind obligata sa conteste atat procesele verbale cat si sa faca cereri de interventie in alte actiuni prin care se contesta activitatea abuziva a debitoarei, fapt ce este de natura sa produca un prejudiciu creditoarei contestatoare.

Totodata SC M. E. S. a facut demersuri proprii pentru a recupera banii ce i se cuvin in baza contractelor de cesiune semnate cu debitoarea inainte de intrarea in procedura insolventei, de la CJAS C. dar administratorul judiciar a indisponibilizat aceste sume de bani in contul unic al debitoarei LA CARE DOAR EL PERSO. L ARE DREPT DE SEMNATURA, desi instanta nu a ridicat dreptul de semnatura al administratorului special, fapt recunoscut dar neaplicat de catre C. S. .

Pentru faptul ca acesta nu a efectuat nici o plata catre furnizori, catre creditorii, aparuti dupa data deschiderii procedurii, catre buget inca din data de 06.dec.2011 a dus la ajungerea societatii in asemenea situatie.

SC M. E. S. a inregistrat un prejudiciu pentru simplul fapt ca de la data la care CJAS C. a virat banii aferenti contractelor de cesiune semnate cu SC E. I. S. nu a efctuat viramentul in termen de 72 de ore in contul creditorului cesionar, in conformitate cu prevederile din contractele de cesiune pe care le depune in cadrul probei cu inscrisuri, precizează faptul ca acest prejudiciu il reprezinta penalitatile calculate in baza prevederilor mai sus mentionate, al caror cuantum se ridica la valoarea de 3.117.135,18 lei, suma pe care insusi administratorul judiciar o datoreaza, avand in vedere prerogativele asumate in cadrul procedurii insolventei in prezentul dosar.

inistratorul judiciar ales de catre debitoare a condus intreaga activitate a societatii direct spre faliment.

Desi prin deschiderea procedurii - Sentinta Civila nr. 6532/6 dec. 2011 nu a fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei, aceasta nu a mai avut semnatura in banca, pe conturile societatii.

Potrivit art.18 alin. 1 Legea 85/2006 " Dupa ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar care ii conduce si activitatea comerciala ."

Potrivit art. 20 alin. 1 Legea 85/2006 administratorul judiciar are urmatoarele atributii:

" supravegherea operatiunile de gestionare a patrimoniului debitoarei "

(lit.e)

conducerea integrala/in parte a activitatii debitorului, in acest ultim caz

cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului-sindic cu privire la atributiile sale si la conditiile de efectuare a platilor din contul averii debitorului;"( lit.f)

"incasarea creantelor; formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea crentelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati

,,(lit.1)

Mentionează ca s-au incalcat toate aceste dispozitii legale de catre CII C.

S. . Astfel, acesta a gestionat averea debitoarei in dauna acesteia, neachitand datoriile bugetare si acumuland mari penalitati. In repetate randuri administratorul special i-a solicitat in scris sa le achite, insa acesta a refuzat. Desi are sume disponibile in conturi, nu a efectuat nici o plata - catre buget, catre furnizori; singurele sume care au fost retrase au fost cele ale onorariului sau, insa fara sa se mentioneze acest fapt in fiecare raport de activitate, desi banii erau trasi din cont in mod regulat.

Pana la acest moment, din toate probele administrate, nu poate fi trasa concluzia ca debitoarea E. I. S. este in stare de faliment, cu atat mai mult cu cat in contul debitoarei administrat de C. S. exista sume de aprox.

RON, insa nedistributiti pana in prezent de catre acest administrator judiciar. Totodata, se poate obserav si exista dovezi la dosar in acest sens si refuzul repetat al administratorului judiciar pentru plata datoriilor urgente catre bugetul de stat, care au valori de pana in 120.000 lei, sume care ar fi putut fi achitate intrucat exista fonduri, insa accesul la sumele incasate din activitatea desfasurta de societate este blocat abuziv in scopul inducerii starii de faliment, prejudiciaza firma debitoare dar si societatile creditoare din prezentul dosar.

Atitundinea manifestata de administratorul judiciar se repeta, dupa ce in Raportul nr. 1791/_ nepublicat in BPI pana in prezent, acest adminstrator judiciar si-a exprimat din nou dezacordul asupra reorganizarii, fara sa detina o calitate in acest sens. Rezultatul acelui vot a fost desigur prorogarea votarii Planului de Reorganizare pana la definitvarea tabelului care la acest moment inca nu este definitivat.

Acesta nu a achitat nici un fel de datorie a societatii debitoare nascuta dupa deschiderea procedurii iar sumele existente in cont le-a capitalizat pentru a produce dobanda,fara sa existe vreun acord ala Comitetului creditorilor pentru asa ceva ori incuviintarea instantei.

Procesul-verbal incheiat la data de_ a avut pe ordinea de zi "votarea planului de reorganizare propus" Acest proces-verbal nu cuprindea pe ordinea de zi intrarea in faliment a debitoarei. Mai mult decat atat, nici in cuprinsul acestuia nu se face vorbire despre intrarea in faliment.

inistratorul judiciar nu a intreprins nici o masura pentru a eficientiza societatea, ci a actionat numai spre valorificarea bunurilor acesteia, ca si cum societatea ar fi fost deja in faliment. O dovada in plus o reprezinta dorinta acestuia de a valorifica autorizatiile de functionare, fara ca debitoarea sa fi intrat in procedura generala a falimentului.

Mentionează faptul ca la data de_ prin Sentinta Civila nr. 3697 s-a deschis procedura falimentului, insa executarea acestei hotarari este suspendata provizoriu prin decizia irevocabila a C. ii DE A. C. ( DOSAR NR._ ). Insa instanta de fond a dispus desemnarea unui alt lichidator - R. LS .

Chiar in cuprinsul hotararii recurate instanta de fond face referire la incalcarea de catre administratorul judiciar desemnat CII C. S. a atributiilor sale prevazute de lege, in sensul ca trebuia doar sa supravegheze activitatea administratorului judiciar, caruia nu 1 s-a ridicat prin hotarare dreptul de administrare si doar in situate in care ar fi observat ca administratorul special incalca dispozitiile legal ar fi trebuit sa solicite instantei ridicarea dreptului de administare al acestuia.

Cu toate acestea instanta de fond a respins cererea creditoarei de prorogare a trecerii la faliment si a admis cererea administratorului judiciar.

Apreciază ca daca administratorul judiciar desemnat si-ar fi respectat atributiile prevazute de lege debitoare nu ar fi ajuns in situatia de a fi considerat respins planul de reorganizare.

Mai mult decat atat, pentru neefectuarea la timp a platilor, societatea debitoare a acumulat penalitati - sume pe care creditorii i-au avertizat ca i le vor solicita, desi exista fonduri in conturile societatii.

Nici la acest moment CII C. S. nu doreste sa plateasca din fondurile societatii datoriile acesteia nascute dupa deschiderea procedurii si apreciaza ca societatea nu este in stare sa functioneze si trebuie sa intre in faliment.

Precizează ca a formulat plangere penala si sesizare UNPIR C., intrucat prin atitudinea adoptata CII C. S. aduce reale prejudicii atat debitoarei, cat si creditorilor.

Mentionează ca va solicita instantei de fond sa se pronunte (din nou ) din oficiu asupra inlocuirii administratorului judiciar, intrucat acesta refuza categoric a respecta dispozitiile Legii 85/2006.

Fata de toate aceste aspecte solicită IN PRINCIPAL- casarea Sentintei Civile nr. 3687/_ si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond pentru reanalizarea cererii de trecere la faliment, in raport de aspectele invederate.

IN SUBSIDIAR - casarea Sentintei Civile nr.3687/_ si pe fond respingerea cererii de trecere la faliment si continuarea perioadei de observatie.

În probațiune: inscrisuri, precum si orice alt mijloc de proba a carui utilitate in administrare va reiesi pe parcursul derularii procedurii.

In drept s-au invocat prevederile: art.304 pct.6, 7, 8, 9 Cod Procedura Civila, art.304 indice 1 Cod Procedura Civila, art. 274 Cod Procedura Civila, art. 22 Legea 266/2008, Legea nr. 85/2006.

2.Prin recursul declarat de debitoarea SC E. I. S. - prin administrator special C. A. G.

, s-a solicitat:

A. iterea recursului, casarea SC nr.3687/_ si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond pt. reanalizarea cererii de trecere la faliment, in raport de aspectele ce vor fi invederate;

A. iterea recursului, casarea SC nr.3687/9._ . si pe fond respingerea cererii de trecere la faliment si continuarea perioadei de observatie;

Suspendarea SC nr. 3687/_ pana la solutionarea prezentului recurs;

În motivare s-a arătat că:

Apreciază ca in cauza este incident art.304 art. 7 C.pr.civ.- " hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii " si art.304 pct.9 " hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii"

Pe de alta parte, in cauza ar fi incident si art.304 indice 1 C. Pr.civ. Apreciez ca instanta de fond nu a analizat modul in care s-a ajuns la mometul intrarii in faliment a debitoarei, desi a retinut in motivarea hotararii o serie de aspecte de incalcare a legii.

Principala cauza care a determinat ajungerea societatii SC ELiXIR I. S. in aceasta situatie a fost atitudinea abuziva si neprofesionala pe care a avut-o CII C.

pe parcursul desfasurarii acestui proces.

Pt. faptul ca acesta nu a efectuat nici o plata catre furnizori, catre creditorii, aparuti dupa data deschiderii procedurii ,catre buget inca din datda de 6.dec.2011 a dus la ajungerea societatii in asemenea situatie.

inistratorul judiciar ales de catre debitoare a condus intreaga activitate a societatii direct spre faliment.

Desi prin deschiderea procedurii -SC nr. 6532/6 dec. 2011 nu a fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei, aceasta nu a mai avut semnatura in banca, pe conturile societatii.

Potrivit art.18 al. 1 L85/2006 " Dupa ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de adm.judiciar care ii conduce si activitatea comerciala ."

Potrivit art.20 al.1 L.85/2006 administratorul judiciar are urmatoarele atributii:

" supravegherea operatiunile de gestionare a patrimoniului debitoarei "

(Iit.e)

conducerea integrala/in parte a activitatii debitorului, in acest ultim caz

cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului- sindic cu privire la atributiile sale si la conditiile de efectuare a platilor din contul averii debitorului;"( lit.f)

"incasarea creantelor ; formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pt. incasarea crentelor debitorului, pt. aceasta putand angaja avocati ,,(lit.!) ;6

Mentionează ca s-au incalcat toate aceste dispozitii legale de catre CII C.

S. . Astfel, acesta a gestionat averea debitoarei in dauna acesteia, neachitand datoriile bugetare si acumuland mari penalitati. In repetate randuri administratorul special i-a solicitat in scris sa le achite, insa acesta a refuzat. Desi are sume disponibile in conturi, nu a efectuat nici o plata - catre buget, catre furnizori ; singurele sume care au fost retrase au fost cele ale onorariului sau.

Din momentul in care a primit acest mandat CII C. S. nu a intreprins nimic in sensul valorificarii bunurilor societatii pe perioada de observatie. A avut bunuri la dispozitie ce puteau fi inchiriate ( ex. Imobilul din C. N. -str. V. Lupu NR. 68 a fost inchirit anterior numirii sale pt. suma de 1500 euro/luna cf. Contr. Anexat).

Desi chiriasa a plecat dupa ce a incheiat pr-vb de predare-primire cu CII C.

- a lasat o datorie de 10.000 lei la e.on gaz care e purtatoare de penalitati si in prezent, iar contorul de gaz a fost ridicat, iar contractul reziliat. PL a recupera aceste debite administratorul judiciar nu a intreprins nimic.

Acesta nu a achitat nici un fel de datorie a societatii debitoare nascuta dupa deschiderea procedurii iar sumele existente in cont le-a capitalizat pt. a produce dobanda, fara sa existe vreun acord ala Comitetului creditorilor pt. asa ceva ori incuviintarea instantei.

La momentul actual exista in conturi urmatoarele sume: C. 1.341.322 LEI

I. S. B. 1.183.896 LEI

Procesul-verbal incheiat la data de_ a avut pe ordinea de zi "votarea planului de reorganizare propus " Acest proces-verbal nu cuprindea pe ordinea de zi intrarea in faliment a debitoarei. Mai mult decat atat, nici in cuprinsul acestuia nu se face vorbire despre intrarea in faliment.

inistratorul special al debitoarei- C. A. - a solicitat in sedinta din data de_ prorogarea discutarii planului, aspect care s-a consemnat in scris

in acesta.. Cu toate acestea prin intampinarea depusa la contestatia impotriva pr.vb. din_ CII C. mentioneaza " In plus, daca considera ca votarea trebuia prorogata, de ce administratorul special nu a solicitat prorogarea, asa cum a procedat anterior?" (f.2 din intampinare ).

Faptul ca planul de reorganizare nu a fost votat de catre majoritatea creditorilor se datoreaza atitudinii culpabile a administratorului judiciar CII C.

care a condus intreaga activitate a societatii spre faliment.

Nefiind achitate datoriile catre bugetul de stat ( desi existau bani in cont ) nu s-a putut obtine un vot pozitiv din partea D. C. pt. admiterea planului de reorganizare.

Votul exprimat de catre B. I. S. P. era un vot conditionat si nu un vot negativ.

inistratorul judiciar nu a intreprins nici o masura pt. a eficientiza societatea, ci a actionat numai spre valorificarea bunurilor acesteia, ca si cum societatea ar fi fost deja in faliment. O dovada in plus o reprezinta dorinta acestuia de a valorifica autorizatiile de functionare, fara ca debitoarea sa fi intrat in procedura generala a falimentului.

In sedinta publica din data de_ reprezentanta CII C. S. a solicitat instantei prorogarea intrarii societatii debitoare in faliment. Acest lucru a fost sustinut de catre administratorul judiciar si mentionat in raportul de activitate publicat in BPI.( nr.13391/_ ). In baza art.102 al.3 si arL107 pct.t llt.b L.85/2006 s-a solicitat de catre administratorul judiciar al debitoarei " prorogarea trecerii debitoarei in procedura generala a falimentului pana la valorificarea autorizatiilor de functionare."

In situatia in care debitoarea va intra in procedura falimentului, acest lucru va aduce un real prejudiciu atat creditorilor inscrisi la masa credala a debitoarei cat si debitoarei insesi, pentru ca prin intrarea in aceasta procedura autorizatiile de functionare emise de catre M. S. atatii, in baza carora o farmacie isi deruleaza activitatea, devin nule.

Astfel, aceste autorizatii de functionare ale caror copii le anexează, reprezinta bunuri necorporale, respectiv niste active ce fac parte din fondul de comert al debitoarei si care pot fi valorificate pana la intrarea in procedura falimentului. Arată faptul ca aceste autorizatii de functionare pot forma obiectul unor contracte de vanzare cumparare fond de comert, iar valoarea pe piata pharma in prezent atinge cuantumul de 150.000 eur, insa aceste active nu pot fi valorificate dupa intrarea in procedura falimentului ci NUMAI INAINTE DE INTRAREA IN ACEASTA PROCEDURA, conform dispozitiilor imperative prevazute de art 22 din Legea nr. 266/2008.Conform art 22 din Legea nr. 266/2008 "F. acia comunitara isi inceteaza activitatea prin anularea autorizatiei de functionare emise de catre M. S. atatii in urmatoarele situatii: la cererea titularului autorizatiei de functionare, dizolvare societatii comerciale prevazute la art. 6 alin. 1, retragerea autorizatiei de functionare, faliment, interuperea activitatii pentru o perioada de peste 180 zile, decesul farmacistului - sef".

In mod normal numai printr-o hotarare a Adunarii Creditorilor se poate dispune cu privire la valorificarea autorizatiilor de functionare inainte de deschiderea procedurii falimentului, pt. ca ele san u devina nule ulterior si pt. ca toti creditorii se beneficieze de acestea, in conditiile in care ele reprezinta bunuri lae societatii cu o valoare f. mare.

La data de_ prin SC nr.3687 s-a deschis procedura falimentului, insa executarea acestei hotarari este suspendata provizoriu prin decizia irevocabila a

C. ii DE A. C. ( DOSAR NR._ ). Insa instanta de fond a dispus desemnarea unui alt lichidator - RL S. .

Chiar in cuprinsul hotararii recurate instanta de fond face referire la incalcarea de catre administratorul judiciar desemnat CII C. S. a atributiilor sale prev. de lege, in sensul ca trebuia doar sa supravegheze activitatea administratorului judiciar. caruia nu I s-a ridicat prin hotarare dreptul de administrare si doar in situate in care ar fi observat ca administratorul special incalca dispozitiile legal ar fi trebuit sa solicite instantei ridicarea dreptului de administare al acestuia.

Cu toate acestea instanta de fond a respins cererea debitoarei de prorogare a trecerii la faliment si a admis cererea administratorului judiciar.

Apreciază ca daca administratorul judiciar desemnat si-ar fi respectat atributiile prev. de lege debitoare nu ar fi ajuns in situatia de a fi considerat respins planul de reorganizare.

Mai mult decat atat, pt. neefectuarea la timp a platilor, societatea debitoare a acumulat penalitati - sume pe care creditorii i-au avertizat ca li se vor solicita, desi exista fonduri in conturile societatii.

Nici la acest moment CII C. S. nu doreste sa plateasca din fondurile societatii datoriile acesteia nascute dupa deschiderea procedurii si apreciaza ca societatea nu este in stare sa functioneze si trebuie sa intre in faliment.

Precizează ca a formulat plangere penala si sesizare UNPIR C., intrucat prin atitudinea adoptata CII C. S. aduce reale prejudicii atat debitoarei, cat si creditorilor.

Mentionează ca va solicita instantei de fond sa se pronunte (din nou) din oficiu asupra inlocuirii administratorului judiciar, intrucat acesta refuza categoric a respecta dispozitiile L.85/2006.

Fata de toate aceste aspecte solicită IN PRINCIPAL- casarea SC nr.3687/_ si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond pt. reanalizarea cererii de trecere la faliment, in raport de aspectele invederate;

.IN SUBSIDIAR - casarea SC nr.3687/_ . si pe fond respingerea cererii de trecere la faliment si continuarea perioadei de observatie;

În probațiune: înscrisuri

In drept s-au invocat prevederile: art.304 pct.7 C. pr.civ, art.307 pct.9 C.pr.civ, art.304 indice 1 C.pr.civ

3.Prin recursul declarat de către C. Individual de Practician În Insolventă C. S. În calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

E. I. S. .

s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul numirii în calitate de lichidator provizoriu a CII C. S. .

În motivare s-a arătat că:

Ca și o chestiune prealabilă arată că prin Hotărârea pronunțată În data de_ În dosarul nr._ s-a dispus suspendarea provizorie a executării Sentinței Civile nr. 3687/0_, conform extras Ecris (anexa nr. 1)

Prin sentința menționata s-a dispus intrarea În faliment În procedura generală a SC E. I. S. și desemnarea În calitate de lichidator provizoriu a R.

LS . În motivarea acestei decizii judecătorul sindic arată că s-a luat aceasta hotărâre pentru a nu exista suspiciuni asupra obiectivității În activitățile ulterioare determinata de situația confictuală existenta intre recurent și administratorul special, acesta din urma formulând o sesizare Împotriva practicianului În insolvența la UNPIR. De asemenea arată judecătorul sindic că În perioada de observație practicianul În insolvență nu s-a limitat În a supraveghea activitatea debitoarei și nu a permis administratorului special care avea dreptul de a efectua actele de administrare al debitoarei și de a urmării realizarea activităților curente ale acesteia de a avea acces la conturile bancare ale debitoarei. De asemenea se arată că În condițiile În care administratorul judiciar ar fi constat că fondurile debitoarei nu sunt folosite numai pentru desfășurarea

activităților curente ar fi putut solicita ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Susține că motivarea judecătorului sindic nu se sprijină pe probele din dosar pe de o parte. Pe de altă parte, motivarea judecătorului sindic pentru desemnarea unei alte societăți profesionale În calitatea de lichidator judiciar provizoriu, excede, cel puțin parțial, temeiului juridic indicat În hotărâre.

În ceea ce privește plângerea formulată de către administratorul special la UNPIR urmează a fi soluționată În data de_ ( anexa 2). Conținutul acesteia este identic cu cererea intitulată "Revocarea administratorului judiciar CII C.

S. " Înregistrată T. S. izat C. În data de_ și care a fost soluționată de către judecătorul sindic cu Sentința Civilă nr. 3578/2012 (anexa nr.3) În sensul respingerii acesteia.

Referitor la faptul că În perioada de observație practicianul În insolvența nu s-a limitat În a supraveghea activitatea debitoarei și nu a permis administratorului special care avea dreptul de a efectua actele de administrare al debitoarei și de a urmării realizarea activităților curente ale acesteia de a avea acces la conturile bancare ale debitoarei arată că judecătorul sindic reține o astfel de deficiență În activitatea administratorului judiciar fără Însă ca această motivare să se bazeze pe vreo probă.

Dimpotrivă, situația concretă de fapt este alta decât cea reținută de judecătorul sindic.

Sumele existente În contul debitoarei provin de la Casa de Asigurări de Sănătate C. și sunt prevăzute În Planul de Reorganizare și În Programul de plată al creanțelor (anexa nr. 4). De asemenea arată că debitoarea și-a cesionat toate Încasările de la Casa de Asigurări de Sănătate către furnizori. A. inistratorul judiciar a adus la cunoștință tuturor creditorilor care aveau contracte de cesiune de creanță că Înțelege să denunțe aceste contracte (anexa nr. 5). Cu furnizorul SC

M. E. S. debitoarea, Înainte de intrarea În procedura insolvenței, a Încheiat și o tranzacție, În baza căreia s-au Încheiat și cesiuni de creanță. Prin adresa nr. 2378/_ a adus la cunoștință SC M. E. S. că față de S. E. I. S. . s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, cabinetul recurentului fiind desemnat În calitate de administrator judiciar În vederea administrării procedurii și Îndeplinirii atribuțiilor prevăzute În art. 20 al Legii 85/2006. În considerarea celor menționate anterior și a dispozițiilor art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar poate să denunțe orice contract În derulare.

Prin urmare, În temeiul acestor dispoziții, administratorul judiciar a Înțeles să denunțe tranzacția intervenită Între SC M. E. S. și S. E. I. S. . Ia data de_ precum și contractele de cesiune de creanța nr. 912/_, nr. 3434/_ și nr. 4098/_, Începând cu dată notificării. La această adresă a primit răspunsul din adresa din_ a SC M. E. S. căruia i-a răspuns cu adresa 3453/_ (anexa nr. 6). Ulterior răspunsului recurentului, SC M.

E. S. a formulat În data de_ o contestație Înregistrată sub nr. _

/a1. Această contestație a fost soluționată În sensul respingerii, conform sentinței civile nr.731/_ (anexa nr. 7), fără a se formula recurs. Arată că SC

M. E. susține că i s-a încuviințat după deschiderea procedurii insolvenței, cererea de executare silită a contractului de cesiune de creanță nr. 912/_, În baza căruia a BEJ Mureșan P. Florin a dispus ulterior, prin somația nr. 183/_ (anexa nr. 8) executarea silita prin Înființarea unei popriri asupra contului pe care debitoarea ÎI are deschis la I. S. B. . Ulterior a solicitat validarea popririi În dosar nr._, aflat pe rolul T. ui S. izat C. . In acest dosar a invocat necompetenta materiala a T. ui S. izat C. și de asemenea a solicitat suspendarea În baza articolului 36 al Legii 85/2006. La

termenul din data de_ s-a admis excepția necompetenței materiale a T. ui S. izat C. și s-a declinat competenta de soluționare a cererii de validare a popririi formulata de În favoarea Judecătoriei C. -N., conform extras Ecris (anexa nr. 9). Tot SC M. E. S. a solicitat Încuviințarea executării silite a contractului de cesiune nr. 4098/_, cerere respinsă, iar ulterior a formulat recurs În dosarul nr. 20._, termen de soluționare_, conform extras Ecris (anexa nr. 10).

Potrivit dispozițiilor art.49 alin.1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plați către creditorii cunoscuți, care se Încadrează În condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut cerere de reorganizare, În sensul art.28 alin. (1) lit. h), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare. Activitățile curente sunt definite de art. art. 3 pct.14 din Legea nr. 85/2006. Este real că nu s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, dar aceasta nu a fost împiedicată de administratorul judiciar să exercite nici una dintre activitățile curente, așa cum acestea sunt definite de art. 3 pct.14. De altfel, dna. C. A.

G., a Înregistrat o contestație În acest sens sub nr._ /a7, prin care solicită revocarea adreselor trimise de către administratorul judiciar către bănci, cu consecința achitării imediate a sumelor restante și autorizarea administratorului special pentru efectuarea plăților către furnizorii de utilități În limita unei sume maxime de 5000 lei și efectuarea de plăți către furnizorii de marfa fără acordul administratorului judiciar. Contestația a fost soluționată În sensul respingerii ei de către judecătorul sindic, conform Sentinței Civile nr. 1341/_, (anexa nr. 11)

De asemenea SC F. D. SA susține, În contestația la tabelul definitiv, că debitorul avea de Încasat de la CJAS C. suma de 2.387.024,81 lei, din care a Încasat suma de 2.143.131 lei, suma ce provine din valorificarea produselor ce fac obiectul exact al stocului de marfă cu care i-a fost garantată creanța. Contestația a fost respinsă, dar creditoarea a formulat recurs, care are termen stabilit În data de_, conform extras Ecris (anexa nr. 12).

În ceea ce privește sumele de bani provenite de la CAS C., existente În contul debitoarei, arată ca acestea sunt prevăzute În planul de reorganizare și În programul de plată al creanțelor, propus de administratorul special, pentru acoperirea pasivului. Cu toate ca administratorul special dorește să li se dea o altă destinație decât cea prevăzuta prin Planul de reorganizare. Astfel, exemplificativ, arată că prin adresa nr. 6316/_ (anexa nr.13) trimisă către

C. I. sanpaolo arată că suma de 683.885,27 lei se dorește a fi utilizată pentru plata dobânzilor către aceasta bancă, iar prin adresa nr. 2001/_ (anexa nr. 14) se solicită efectuarea plății de 1.003.459 lei către SC M. E. S.

. Consideră că solicitările debitoarei sunt contradictorii și În plus sunt În contradicție și cu programul de plăți și Cash- Flow-ul din Planul de Reorganizare.

În ceea ce privește plata datoriilor către bugetul de stat arată că debitoarea avea posibilitatea sa facă plați din sumele realizate din activitatea curentă. Prin urmare, nu se puteau utiliza sumele existente În contul debitoarei, deoarece acestea provin de la CAS C. și au fost prevăzute de chiar de către administratorul special În Planul de Reorganizare ca venituri din care urmează să se facă plăți conform programului de plăti.

Deși susține că nu poate face plăți către buget datorită lipsei fondurilor bănești, În casieriile unității existau astfel de fonduri. Toate sumele din activitatea curentă au fost păstrate de către debitoare În casierie, fără a le depune În contul de acumulare. Totodată a sistat Încasările prin POS pentru plata cu card, tot cu scopul de a Împiedica intrarea sumelor În contul societății și a folosi

banii din Încasări discreționar și fără controlul administratorului judiciar. O altă dovadă că a folosit banii În interes personal fără să achite obligații bugetare este faptul că pentru imobilul de pe strada V. Lupu nr. 68 nu au fost emise facturi privind Încasarea chiriei de 1500 euro pe luna. Deși a solicitat debitoarei să îi prezinte documente din care să rezulte că a Încasat chiria pentru spațiul situat În

-N. str. V. Lupu nr. 68 și evidențierea acesteia În contabilitatea societății iar În cazul În care nu deține documentele contabile care sa ateste intrarea acestor sume În patrimoniul societății, a solicitat sa procedeze la depunerea acestor sume În contul societății, așa cum rezulta din contractul de Închiriere, conform adresei nr. 2167 /_ (anexa nr. 15), nu a primit documentele solicitate.

Din fondurile bănești existente În casierie și rezultate din activitatea curenta se fac plăți doar În interesul personal al administratorului statutar/special. Astfel, conform registrului de casă și a jurnalului pentru cumpărări (anexa nr. 16) În data de_ și_ se fac plăți către C.N.T.A.R. Tarom cu chitanțele 43873/_ și 44105/_ aferente facturilor 35628/_ și 3598/_ 2, În cuantum de 1644 lei. De asemenea se achită contravaloarea facturilor 9/_ și 11/_ cu foaia de vărsământ 720105606/_ și chitanța 25/_ În cuantum de 4000 lei către avocat Toma V. Natalia. Aceste plăți nu se Încadrează În ceea ce sunt definite drept "activități curente". De asemenea se fac plăți către executorul judecătoresc Mureșan P. Florin cu chitanța 66/_ . Menționează că doamna C. A. G. a făcut demersuri la executorul judecătoresc, În calitate de administrator special, fără a aduce la cunoștința administratorului judiciar. B. I. S. a fost somată de către SC

E. I. prin executorul judecătoresc Mureșan P. Florin, să se prezinte la Biroul executorului judecătoresc, În vederea clarificării situației litigioase, a stingerii obligației privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilului situat În C. -N., str. A. M., nr. 29. Arată că În Planul de Reorganizare se propune de către administratorul special vânzarea acestui imobil. Prin urmare același imobil nu poate fi utilizat stingerii creanței creditorului I. S. prin darea În plata, la pret dublu, asa cum propune administratorul special.

Doamna C. A. G. a dispus să se plătească din contul averii debitoarei plăți doar către unii furnizori, la liberul sau arbitru, așa cum rezultă și din registrele de casă. Nu este lipsit de importanță ca În Fișa analitica a contului

"Cheltuieli curent, gaze, nedeductibil" (anexa nr. 17) a firmei se trec inclusiv cheltuielile cu utilități de pe strada A. M. nr. 29, unde nu se desfășoară activități comerciale, imobilul fiind folosit exclusiv de doamna administrator ca și locuința familiei C. . Consideră că aceste cheltuieli trebuiau suportate din averea personală și nu din averea debitoarei, din care trebuiau efectuate plăți către buget. Debitoarea continua sa facă astfel de plăți și În luna septembrie când a achitat dnei. avocat Toma V. Natalia (care o reprezintă pe dna C. În cererea de revocare administratorului judiciar, plângerea la UNPIR și În dosarul nr._ /a17) suma de 2.000 lei cu chitanța nr. 29/_ .

De asemenea consideră că este important să arate că În casieria debitoarei au exista sume de bani importante, din care se puteau efectua aceste plăți, dar dna. C. A. G., cu Încălcarea dispozițiilor legale, după deschiderea procedurii, a ridicat suma de 24.500 lei reprezentând restituire creditare patron. Despre ridicarea acestei sume a aflat cu ocazia contestației făcute de doamna C.

, care a anexat copii după registrul de casă, pe care nu l-a prezentat administratorului judiciar anterior la solicitarea acestuia. A. inistratorul judiciar a solicitat amiabil restituirea sumei, dar Întrucât dna. C. A. G. nu a dat curs solicitării a formulat o actiune În anulare, dosar nr._ /a9, dosar În care judecătorul sindic a constatat nulitatea plății În cuantum de 25.400 lei

efectuată de debitoarea SC E. I. S. În favoarea creditoarei C. A. G. și a obligat creditoarea să aducă În averea debitoarei suma de 25.400 lei la care se calculează dobânda legală Începând cu data de_ și până la data restituirii sumei. Dna C. nu a restituit suma, astfel Încât a formulat cerere de executare silita (anexa nr. 18).

În condițiile În care există litigii pe rolul diferitelor instanțe privind sumele de bani existente În contul debitoarei, când sumele de bani existente În contul debitoarei erau prevăzute În Planul de reorganizare, În programul de plăți ca surse pentru efectuarea plății creanțelor creditorilor, având În vedere și faptul ca deși administratorul special a prevăzut aceste sume În Planul de reorganizare pentru efectuarea plăților, continua să solicite efectuarea de plăți către diverși creditori din aceleași sume, consideră că nu i se poate imputa administratorului judiciar că nu a permis folosirea acestor sume de către administratorul special.

În ceea ce privește faptul ca administratorul judiciar ar fi putut solicita ridicarea dreptului de administrare, arată că a convocat adunarea creditorilor pentru data de_ care a avut printre punctele de pe ordinea de zi și "discutarea oportunității ridicării dreptului de administrarea a societății debitoare de către administratorul statutar C. A. -G. ", dar 53,03% din creditorii prezenți nu au fost de acord cu ridicarea dreptului de administrare, astfel Încât nu a mai introdus o astfel de acțiune.

inistratorul judiciar a solicitat debitoarei să prezinte autorizațiile de funcționare În original, după care a făcut copii returnând originalul debitoarei. Ulterior am solicitat din nou debitoarei să ne prezinte autorizațiile În original. Aceste autorizații au fost evaluate, ele fac parte din fondul de comerț.

Mentionează că nu a dorit niciodată să valorifice aceste autorizatii fără ca debitoarea să intre În faliment. Din contra a solicitat judecătorului sindic să proroge trecerea În faliment pana la valorificarea acestor licențe. În raportul de activitate a apreciat ca sunt incidente prevederile art. 102, alin.3 și art. 107 pct. 1 lit. B din Lege 85/2006 și a solicitat prorogarea trecerii În faliment În procedura generală doar până la valorificarea licențelor. Pentru aceasta a avut În vedere faptul că În cazul În care se dispune intrarea În faliment autorizațiile de funcționare se anulează așa cum este prevăzut În art. 22 lit. b din Legea 266/2008. În cazul În care sunt incidente articolele mai sus menționate judecătorul sindic dispune trecerea În faliment chiar dacă nu există o cerere expresă formulată de participanții la procedură.

Prin urmare administratorul judiciar a avut În vedere că valorificarea licențelor se poate realiza doar Între momentul când se constată de câtre judecătorul sindic că sunt Îndeplinite condițiile de trecere În faliment și până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile de trecere În faliment. În plus justificarea valorificării licențelor În condițiile menționate anterior este dată și de faptul că creditoarea SC M. E. S. are creanțe garantate cu fondul de comerț, fond ce cuprinde și licențele (autorizațiile) de funcționare.

Creditoarea SC M. E. S. a fost trecută În tabelul de creanțe rectificat și cu o creanță garantată În cuantum 1.107.000 lei, garanția acestui creditor se Întinde asupra fondului de comerț al debitoarei și a fost Înscris la AEGRM cu avizul de garanție nr. 2011- 0. din data de_ . Fondul de comerț (licențe, autorizații de funcționare) a fost evaluat la suma de 1.107.000 lei motiv

pentru care valoarea creanței garantate cu acesta este de 1.107.000 lei. Aceasta explicație rezultă din adresa nr.1835/_ (anexa nr. 19).

Față de toate aspectele prezentate anterior, solicită admiterea recursului și numirea În calitate de lichidator judiciar provizoriu a CII C. S. .

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 și art.304 ind. 1 Cod pr.

Civilă.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, C. constată următoarele:

Prin sentința nr. 3687/0_ a T. ui S. izat C. judecătorul sindic desemnat să gestioneze procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC E.

S. a dispus intrarea în faliment în procedură generală a acesteia în condițiile art. 107 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 precum și numirea ca și lichidator judiciar provizoriu a SC R. LS .

Contestând legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse debitoarea prin administrator special a solicitat pe de o parte admiterea recursului în sensul respingerii cererii de intrare în faliment, iar pe de altă parte suspendarea executării sentinței recurate până la soluționarea cererii de recurs. Aceeași cerere a fost formulată și de către recurenta M. E. S. .

La termenul de judecată din_ C. a constatat că cererea de suspendare nu este însoțită de cauțiunea despre care face vorbire art. 300 alin. 3 coroborat cu art. 403 C.pr.civ. astfel încât raportat la condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri a apreciat că se impune respingerea ei.

inistratorul special al debitoarei a invocat pe de o parte faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și de asemenea că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În același timp SC M. E. S., în calitate de creditor a invocat incidența art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.pr.civ. în susținerea caracterului nelegal al hotărârii recurate.

Analizând aceste critici C. reține că împotriva debitoarei SC E. I. S. s-a deschis inițial procedura insolvenței în formă generală fiind desemnat în calitate de administrator judiciar CII C. S. fără a se proceda la ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

A. inistratorul special al debitoarei a întocmit un plan de reorganizare supus votului Adunării Generale a Creditorilor la data de_ . Raportat la dispozițiile art. 100 din Legea nr. 85/2006 s-a apreciat că planul nu a fost acceptat, fiind votat de o singură categorie din cele 4 și anume de creditorii posesori ai creanțelor salariale.

Împotriva procesului-verbal al adunării creditorilor au formulat contestație atât administratorul special, cât și creditorul SC M. E. S., soluționate în cadrul dosarului nr._ /a16 în sensul respingerii lor.

Considerând că în cauză sunt incidente prevederile art. 102 alin. 3 și art.

107 pct. 1 lit. B din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar a întocmit și publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență un raport lunar prin care a solicitat "prorogarea trecerii debitoarei în procedura generală a falimentului până la valorificarea autorizațiilor de funcționare";.

Pe de altă parte, în încheierea de ședință din_ se consemnează faptul că "la interpelarea instanței… reprezentanta administratorului judiciar solicită prorogarea pronunțării asupra cererii de trecere a debitoarei în procedură generală"; justificând această solicitare de pierderea licențelor de funcționare.

Judecătorul sindic a reținut cauza în pronunțare cu privire la trecerea în faliment amânând în acest sens pronunțarea pentru a da posibilitatea creditoarei

M. E. S. să depună concluzii scrise sub acest aspect.

Chiar dată mențiunile cuprinse în încheierea de ședință din_ nu sunt suficient de explicite se poate totuși concluziona în sensul în care ceea ce s- a pus în discuția părților de către judecătorul sindic a fost solicitarea administratorului judiciar de trecere a debitoarei în procedura generală a falimentului fără a se putea reține situația prevăzută de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. - extra petita.

C. constată că în rapoartele de activitate anterioare întocmite de practicianul în insolvență la data de_ respectiv_, necontestate, acesta a reținut, ca de altfel și în raportul discutat în ședința din_, faptul că sunt îndeplinite condițiile privind trecerea în faliment, singurul motiv de prorogare a unei soluții în sensul art. 107 pct. 1 lit. B din Legea nr. 85/2006 fiind legat de valorificarea autorizațiilor de funcționare.

Prin urmare, în mod corect judecătorul sindic a reținut că planul de reorganizare propus de debitoare nu a fost acceptat de adunarea creditorilor, că a fost respinsă contestația împotriva hotărârii adoptate de adunarea creditorilor și pe cale de consecință s-a dispus în sensul art. 102 alin. 3 raportat la art. 107 pct. 1 lit. B din Legea nr. 85/2006 în sensul intrării în faliment în procedură generală. Prin această soluție judecătorul sindic a înlăturat implicit susținerile administratorului special referitoare la eventualul prejudiciu adus creditorilor participanți la procedură ca urmare a nevalorificării autorizațiilor de funcționare

considerând astfel că nu se impune prorogarea intrării în faliment.

Aspectele legate de supunerea la vot a planului de reorganizare și a intenției reale a creditorilor exprimată cu această ocazie nu pot face obiectul prezentei judecăți ele fiind de altfel analizate de către judecătorul sindic cu prilejul respingerii contestațiilor formulate împotriva procesului-verbal al adunării creditorilor din_ .

La rândul său administratorul judiciar critică hotărârea recurată din perspectiva înlocuirii sale din procedură în condițiile desemnării unui alt lichidator judiciar provizoriu.

Sub acest aspect C. constată că prin hotărârea recurată judecătorul sindic a dispus desemnarea în procedură a SC R. LS în baza art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Numirea respectiv înlocuirea practicianului în insolvență reprezintă în cele mai multe situații chestiuni de oportunitate ce sunt gestionate de către judecătorul sindic în funcție de activitatea practicianului în insolvență, respectiv de contribuția acestuia la bunul mers al procedurii.

În cauza de față, deși CII C. S. a fost desemnat la cererea debitoarei în calitate de administrator judiciar este evident că pe parcursul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 au intervenit tensiuni între participanții la procedură existând inclusiv suspiciuni asupra obiectivității administratorului judiciar. În mod corect judecătorul sindic a apreciat că interesul desfășurării procedurii falimentului în condiții optime impune desemnarea unei alte persoane în locul domnului C. în calitate de lichidator.

Motivele acestei măsuri sunt judicios arătate în considerentele hotărârii recurate, astfel încât C. apreciază că și sub acest aspect hotărârea pronunțată este temeinică și legală.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. C. va respinge recursurile declarate de SC M. E. S., debitoarea SC E. I. S. prin administrator special și prin administrator judiciar împotriva sentinței civile nr. 3697 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. izat C. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de suspendare.

Respinge recursurile declarate de SC M. E. S., debitoarea SC E. I.

S. prin administrator special și prin administrator judiciar împotriva sentinței

civile nr. 3697 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. izat C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

D. M.

JUDECĂTOR,

F. T.

JUDECĂTOR,

M. H.

GREFIER,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: S. Ivănescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 745/2013. Procedura insolvenței