Încheierea civilă nr. 3071/2013. Reexaminare amendă judiciară. Insolvență

DOSAR NR._ /a1

ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 3071/2013

Ședința Camerei de Consiliu din data de 11 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare în cuantum de

1.000 lei, aplicate prin încheierea de ședință din data de 13 septembrie 2013 petentei Q.

S. .

Radu.

La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor petentei d-l avocat Florian

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrată la dosar, în data

de 30 octombrie 2013, din partea petentei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei (chitanța seria MCJCH, nr. 513601422), f.20, aferentă cererii de reexaminare.

La interpelarea instanței de a preciza dacă mai are cereri de formulat, reprezentantul petentei arată că partea ce o reprezintă a fost desemnată să administreze procedura insolvenței debitoarei S.C. T. F. S.R.L., procedură ce se derulează în cadrul dosarului nr._ și că pentru termenul din data de 13 septembrie 2013 avea obligația să depună la dosar raport de activitate, raportul privind analiza creanțelor și dovada notificării deschiderii procedurii printr-un ziar, obligație ce nu a fost îndeplinită la acel termen, fapt pentru care s-a dispus amendarea. Însă, ulterior, aceste înscrisuri au fost depuse, dar, în loc să fie înregistrate la dosarul inițial, dosar nr._, au fost înregistrate la prezentul dosar, sens în care, solicită detașarea acestora și trimiterea la dosarul nr._ .

Instanța învederează reprezentantului petentei că partea ce o reprezintă are posibilitatea formulării unei cereri de eliberare de copii de pe înscrisurile de la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă reprezentantului petentei cuvântul în susținerea cererii de reexaminare.

Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii și revenirea asupra măsurii amenzii aplicate.

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2013 Q.

S., a formulat cerere de reexaminare a măsurii de amendare a acesteia cu suma de

1.000 de lei, prin încheierea din_, pentru neîndeplinirea obligațiilor ce i-au revenit potrivit Legii nr. 85/2006.

În motivarea cererii, petenta a arătat că nu a depus la dosar dovada publicării notificării deschiderii procedurii de insolvențå într-un ziar de largă circulație si dovada publicării rapoartelor din_ si_ .

De asemenea, a învederat că, verificând si văzând ca nu putea face dovada acestora, petenta a procedat la republicarea anunțului si la publicarea celor două rapoarte în BPI. Pentru aplicarea măsurii, s-a reținut că petenta nu a procedat la întocmirea raportului de analiză a creanțelor. Petenta a arătat că nu a făcut acest lucru deoarece până la ședința din_ nu a avut cunoștință decât despre declarația de creanță a SC Caussade Semences România S., asupra căreia s-a pronunțat, prin raportul de activitate.

De asemenea, din însemnările lichidatorului judiciar, prezent la ședința din _

, s-a reținut că, în ședința de judecată din_, s-a pronunțat cu privire la respingerea celei de-a doua declarații de creanță în dosar, respectiv SC Caussade Semences Est Europa S. . Despre declarația de creanță a ITM, nu s-a avut cunoștință, dar s-a menționat că odată cu notificarea acestora, s-a constatat că aceștia nu aveau creanțe asupra debitoarei T. F. S., depunându-se la dosarul cauzei o declarație de creanță a unui alt debitor, probabil din eroare.

Referitor la neîndeplinirea, cu rea-credință a atribuțiilor legale, petenta a considerat că nu se poate vorbi de acest caz. Astfel, chiar din cuprinsul celor depuse la dosarul cauzei s-a putut observa că petenta a încercat să-și îndeplinească întocmai atribuțiile ce îi reveneau.

Mai mult, pentru a asigura celeritatea desfășurării procedurii, petenta a luat legătura cu creditorii, acesta estimând că, în aproximativ o lună de zile, să se finalizeze demersurile necesare pentru închiderea procedurii. Aceasta cu atât mai mult cu cât ceilalți participanți la procedura (atât debitoarea cât si creditorii) au manifestat de multe ori dezinteres.

În aceste condiții, s-a arătat că petenta a fost nevoită, de mai multe ori, să repete convocări ale adunării creditorilor și, astfel, s-a întârziat în mod nejustificat procedura.

Cu privire la săvârșirea din culpă a abaterilor pentru care a fost sancționat, petenta a considerat că situația de fapt nu a confirmat o astfel de interpretare.

Astfel, conform definiției, "Fapta este săvârșită din culpă când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce; când infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă".

Ori, petenta a arătat că se nu găsește în nici una dintre aceste situații, ci, datorită volumului mare de lucrări din dosar, acesta a omis să publice raportul în Buletinul Procedurilor de Insolvență. De asemenea, s-a învederat faptul că petenta a greșit nepublicând aceste acte. Dar ulterior, după ce a constatat eroarea, acesta a încercat să îndrepte această greșeală, publicând toate actele cerute de lege.

Petenta a insistat asupra împrejurărilor că, fiind perioada de vacanță, nu a avut acces la dosarul cauzei pentru a verifica ce s-a depus si ce nu, pentru a lua la cunoștința conținutul încheierii anterioare. Aceasta deoarece programul arhivei s-a modificat fără a fi afișat pe internet, la telefonul instanței nu a răspuns nimeni deși a încercat de mai multe ori. Astfel, deși a venit în C. -Napoca de două ori, cu intenția de a consulta dosarul, acest lucru i-a fost imposibil.

De asemenea s-a menționat că, o asemenea perioadă de vacanță a fost și pentru petenta, dat fiind numărul mai mic de personal cu care a trebuit să lucreze, apărând în mod inevitabil unele scăpări.

Față de numărul mare de lucrări depuse la dosar și față de împrejurarea că venitul total aprobat pentru încheierea procedurilor în acest dosar a fost de 500 de lei lunar, petenta a estimat că, în maxim două luni va fi închis dosarul, astfel că venitul total al practicianului în insolvență va fi de aproximativ 3.000 lei.

În aceste condiții, petenta a arătat că suma pe care a fost obligat să o plătească, este nejustificat de mare, nu doar pentru că nu își acoperă costurile privind procedura, ci pentru faptul că va trebui sa se aducă și un aport de bani personali pentru a încheia procedura.

Analizând cererea și actele dosarului, judecătorul sindic reține următoarele1

:

Prin încheierea civilă pronunțată de Tribunalul Specializat C. la data de 13 septembrie 2013 in dosarul nr._ s-a dispus amendarea lichidatorului judiciar Q.

S. desemnat in procedura insolventei debitoarei SC T. F. S. cu suma de 1000 de lei amenda judiciara potrivit art. 22 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, retinandu-se in sarcina sa neindeplinirea obligatiilor legale si aduse la cunostinta sa la termenul precedent privind: nedepunerea la dosar a dovezii privind notificarea deschiderii procedurii insolventei intr- un ziar de larga raspandire, nedepunerea in termen de 3 zile a raportului privind cauzele si imprejurarile care au cauzat insolventa, nedepunerea in termen de 5 zile inainte de termenul de judecata a raportului de activitate( acesta fiind depus abia la termenul de

judecata la dosar), neanalizarea, in cuprinsul raportului de activitate a doua declaratii de creanta deja formulate la data de 05 iunie 2013, respectiv 19 iunie 2013 si, totodată, nu a fost depusa la dosar dovada publicarii in BPI a raportului de activitate precedent.

Ïn drept, potrivit art. 22 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, judecatorul sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amenda judiciara de la 1.000 de lei la 5.000 de lei in cazul in care acesta, din clupa sau cu rea-credinta, nu isi indeplineste sau indeplineste cu intarziere atributiile prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic.

Formuland prezenta cerere de reexaminare, petenta Q. S. a sustinut ca nu se poate vorbi de indeplinirea cu rea-credinta a atributiilor legale, desi recunoaste ca nu a facut dovada notificarii deschiderii procedurii de insolventa intr-un ziar de larga raspandire, nici nu a probat publicarea în BPI a rapoartelor de activitate din_ si din_, incercand sa isi indeplineasca intocmai atributiile care ii revin.

Analizand cererea de reexaminare, judecatorul sindic urmeaza a o repinge constatand ca, pe de o parte, sanctiunea amenzii judiciare poate fi dispusa si pentru neglijenta in exercitarea atributiilor, nu doar pentru reauă-credință; apoi, simpla verificare a încheierii de ședință precedenta era la îndemâna lichidatorului judiciar prin simpla accesare a sistemului ecris pentru a fi informat cu privire la obligatiile care i-au fost puse in vedere la incheierea de sedinta precedenta, putand solicita dosarul la studiu pentru a-si exprima o opinie scrisa referitoare la declaratiile de creanta depuse la dosar; nici încălcarea termenelor judecătorești nu a fost intr-un fel justificata de petenta. Astfel, constatand ca argumentele petentei nu sunt de natura a justifica neindeplinirea atributiilor prevazute de lege si stabilite de judecatorul sindic, in mod legal si temeinic a fost aplicata amenda judiciara in cuantum minim prevazut de lege.

Fata de argumentele de mai sus, in temeiul art. 191 C.p.c. urmeaza a dispune respingerea cererii de reexaminare formulată de petenta Q. S. împotriva amenzii judiciare aplicate de Tribunalul Specializat C. prin încheierea de ședință din data de 13 septembrie 2013 în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de reexaminare formulată de petenta Q. S. împotriva amenzii judiciare aplicate de Tribunalul Specializat C. prin încheierea de ședință din data de 13 septembrie 2013 în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red.DH/AA 3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 3071/2013. Reexaminare amendă judiciară. Insolvență