Sentința civilă nr. 1003/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1003/2013

Ședința publică din 26 Aprilie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I. ,judecător sindic GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de creditorul B. SA, împotriva debitorului S.C. A. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul statutar al societății debitoare, dl Sabău I. Claudiu, lipsă fiind creditorul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, la_, prin serviciul de registratură al instanței, cerere de amânare formulată de mandatara creditoarei B. S.A., în vederea comunicării întâmpinării.

Instanța respinge cerere de amânare formulată de mandatara creditoarei B.

S.A. și, nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul în dezbateri.

Administratorul statutar al societății debitoare, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii formulate de creditor, arătând că va depune un plan de reorganizare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, creditoarea B. SA a solicitat ca, în baza disp.L.85/2006 privind procedura insolvenței, să se dispună deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SA S., în condițiile în care aceasta datorează suma de 154.328,39 euro, creanța rezultând din contracte de credit. În susținerea cererii creditoarea a anexat cererii de chemare în judecată copia contractului de credit la termen, nr. BL28297/_ și contractul de credit linie de

revolving nr. BL36502/_ .

Având în vedere că debitoarea nu a formulat o contestație la cererea creditoarei și cum creditoarea a făcut dovada cu actele depuse a creanței sale reprezentând datorii neachitate în termen în sumă totală de 154.328,39 euro, în temeiul disp.art.33 alin.6 și art.34 din L.85/2006 se va admite cererea creditoarei așa cum a fost formulată, urmând să fie desemnat în cauză și administratorul judiciar propud de creditoare, potrivit art.11 alin.1 lit.c din același act normativ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

1

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea B. SA, cu sediul social în B., Bd. DP, nr. 6A, sector 2, CUI RO 4., J_, pentru deschiderea procedurii insolvenței

În temeiul art. 33 alin.6 din legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței

împotriva debitoarei

SA S., cu sediul social în sat T., comuna T., nr. 510, jud. B. -N. CUI RO 18258607, J_ .

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței:

Numește administrator judiciar pe U. S., cu sediul în B., str. S., nr. 9, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție pe bază de decont.

În temeiul art. 61 din legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și O. ui Registrului C., prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și conform prevederilor Codului de procedură civilă în vederea efectuării mențiunii.

În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei B., în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la data de_ .

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .

Fixează termen pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de _ .

Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de _, la sediul indicat de administratorul judiciar și convoacă creditorii debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într- un cot special de depozit bancar.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la _ .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

U. I. P. R. A.

Red/dact: U.I.-P.R.A

_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1003/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)