Sentința civilă nr. 2281/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2281

Ședința publică din 03 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. F.

- judecător sindic

G. ier: N. B.

Pe rol fiind pronunțarea asupra raportului privind propunerea de intrare în procedura simplificată de faliment a debitoarei SC V. S. , cu sediul în S.

M., str. F., nr. 5A, județul M., înregistrată în Registrul Comerțului

M. sub nr. J_, având CUI 17771638, formulat de administratorul judiciar LG I. S. , cu sediul în B. M., str. H., nr. 5A, județul M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru administratorul judiciar - consilier juridic A. Cozmuța.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, din partea d-lui Marina Florian Iulian, la data de_, cerere, din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice M., la data de_, declarație de creanță, din partea T. L., la data de_, cerere, din partea administratorului judiciar, la data de_, raport privind cauzele și împrejurările care au determinat apariția stării de insolvență nr. 481/_, la data de_, tabelul preliminar, la data de_, proces verbal al adunării creditorilor.

Reprezentanta administratorului judiciar - consilier juridic A. Cozmuța depune la dosarul cauzei dovada comunicării și publicării în Buletinul Procedurilor de I. ență a raportului privind propunerea de intrare în procedura simplificată de faliment a debitoarei nr. 481/_ .

Judecătorul sindic constatând lămurită cauza dă cuvântul administratorului judiciar în susținerea raportului.

Reprezentanta administratorului judiciar - consilier juridic A. Cozmuța, solicită a se dispune intrarea în faliment a debitoarei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2, lit. c pct. 2 și 4 și lit. d din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Constată că procedura generală a insolvenței prevăzută de Legea 85/2006 în ceea ce privește pe debitoarea SC V. S. a fost deschisă prin sentința civilă nr. 229 din_ pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ la cererea creditorului T. L. .

Administrator judiciar a fost numit LG I. S. , cu sediul în B. M., str.

H., nr. 5A, județul M. .

Prin raportul nr. 481 din_ administratorul judiciar a propus intrarea în procedura simplificată de faliment a debitoarei deoarece administratorul statutar al acesteia nu a depus actele și documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Așa fiind, în temeiul art. 107 alin. 1 pct. D din Legea privind procedura insolvenței judecătorul sindic va aproba raportul administratorului judiciar și va dispune intrarea în faliment a debitoarei, urmând a se dispune și măsurile prevăzute de art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței.

În temeiul art. 24 din Legea privind procedura insolvenței coroborat cu art. 19 din același act normativ judecătorul sindic va desemna în calitate de lichidator pe LG I. S. deoarece numai acesta și-a exprimat dorința de preluare a poziției de lichidator.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul administratorului judiciar LG I. S. , cu sediul în B.

M., str. H., nr. 5A, județul M. .

Dispune intrarea în faliment a debitoarei SC V. S.

, cu sediul în S.

M., str. F., nr. 5A, județul M., înregistrată în Registrul Comerțului

M. sub nr. J_, având CUI 17771638.

Desemnează în calitate de lichidator provizoriu LG I. S. , cu sediul în

B. M., str. H., nr. 5A, județul M., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit criteriilor prevăzute de art. 38 din OUG nr. 86/2006 stabilește un onorariu de 35 lei/oră lei pentru activitățile ce le va desfășura lichidatorul judiciar (inclusiv pentru activitățile desfășurate în calitate de administrator judiciar), fără a se depășii 3.000 de lei + TVA din fondul de lichidare aflat la dispoziția judecătorului sindic, iar când plata se face din averea debitorului, la nivelul stabilit de adunarea creditorilor.

În temeiul art. 107 al. 2 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul

Maramureș pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Dispune notificarea tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului.

Fixează următoarele termene cu referire la creanțele născute după deschiderea procedurii:

_,

termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii;

_,

termenul pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor;

Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la data de

_ .

_

, termenul pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor;

_

, orele 10, ședința adunării creditorilor la sediul lichidatorului și convoacă creditorii cu următoarea ordine de zi: confirmarea lichidatorului, stabilirea onorariului acestuia și altele.

Fixează termen de continuare a procedurii pentru_, complet specializat falimente nr. 3, orele 8:30, sala 78 la sediul T. ui M.

.

În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Se comunică prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Pronunțată în ședința publică de azi 03 Aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

V. F.

N.

B.

Red. V.F./_

Tred. N.B./_ -5 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2281/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)