Sentința civilă nr. 1145/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1145/2013

Ședința publică din 22 mai 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I. GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind cauza privind pe debitoarea S. J. - S. - C. S. , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administratorul judiciar M. R. și L.

I. S. prin P. Noemi A. - cu delegație, lipsă fiind celelalte părți. Procedura îndeplinită prin BPI.

S-a făcut referatul cauzei ,de către grefier, după care:

Se constată că s-a depus la dosar cerere de admitere a creanțelor formulată de A. de F. a E. E. B. ; un exemplar din cerere se comunică cu administratorul judiciar.

Administratorul judiciar susține raportul întocmit în condițiile prev. de art. 54 din Legea 85/2006, solicită aprobarea acestuia și a se dispune trecerea debitoarei în procedura simplificată a falimentului considerând că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. C, pct. 2 și lit. d din Legea 85/2006.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.l938 din 2l.ll.2012 pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP B. -N. privind pe debitoarea S. J. - S.

- C. S.

, și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței acesteia, a fost numit administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 20.0l.2013, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 20.02.20l3; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la l0.03.20l3 .

In îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege, administratorul judiciar desemnat, prin raportul întocmit în conf.cu prev.art.54 din legea insolvenței, arată că intrarea debitoarei în procedura insolvenței s-a datorat acumulării de datorii comerciale precum și restanțe în plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului. Se mai arată că deplasându-se la sediul social al debitoarei nu au găsit nici o persoană care să poată oferi informații despre debitoare sau administratorii acesteia și că, deși i-au notificat, nu au fost depuse actele și informațiile prev.de art.28 din L:85/2006, situație în care apreciază că, sunt îndeplinite disp.art.l alin.2 lit.c pct.2 și lit.d din L.85/2006, în vederea deschiderii procedurii simplificate a falimentului debitoarei.

A fost întocmit tabelul preliminar al creanțelor devenit tabel definitiv (f.274), care cuprinde:

1. DGFP B. -N. cu o creanță garantată în sumă de 49.8l3,00 lei;

2.M. B. cu o creanță garantată în sumă de 530,00 lei;

3. SC B. L. I. SA cu o creanță în sumă de 44.699,90 lei;

4.E. Gaz R. R. N. S. C. cu o creanță în sumă de 25.684,77 lei.

Prin raportul întocmit la l6.0l.20l3 administratorul judiciar desemnat arată că debitoarea în termenul legal nu a depus un plan de reorganizare a activității sale, că sediul social al societății nu mai corespunde adresei cu care aceasta figurează înscrisă la registrul comerțului, iar administratorii statutari ai debitoarei nu au fost găsiți, propunând trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată potrivit art. l07 alin.l lit.D din L.85/2006.

Raportul a fost adus la cunoștința creditorilor (f.280-282).

2

Față de aceste constatări, instanța a reținut că debitoarea nu a formulat și depus la dosarul cauzei un plan de reorganizare judiciară în termenul prevăzut de lege, că aceasta nu mai funcționează la sediul social cu care figurează înscrisă la O. R. C., administratorii statuari nu au depus actele și informațiilor prev.de art.28 alin.l din lege, fiind îndeplinite condițiile art.l07 alin.l lit.D din L.85/2006, temei în baza căruia se va pronunța o hotărâre de intrare în faliment în procedură simplificată, aprobându-se prin aceasta raportul administratorului judiciar întocmit în conf.cu prev.art.54 alin.5 din lege.

Va fi desemnat lichidator judiciar M. R. și L. I. S. care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25 din lege, vor fi fixate termene limită pentru predarea gestiunii averii către lichidator, în termen de l0 zile de la notificare, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate în perioada de observație, se va dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului,creditorilor și ORC BN pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în BI de insolvență.

In baza art. l08 alin.l, 2 și 3 din lege,

Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de l0.07.20l3;

Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 25.07.20l3;

Fixează termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de l0.08.20l3.

Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l0.08.20l3.

Se dispune ridicarea dreptului de administrare al administratorului statutar al societății, indisponibilizarea părților sociale și dizolvarea societății.

In temeiul art.ll3 din L.85/2006, se dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Se stabilește termen pentru continuarea procedurii la 25 septembrie 20l3.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Aprobă raportul administratorului judiciar M. R. și L. I. S., cu sediul în

I. ,A. N. nr.82, jud.I., și în consecință:

In temeiul art. l07 alin.l lit.D rap.la art.54 alin.5 din Legea nr. 85/2006,

Dispune intrarea în faliment a debitoarei S. J. - S. - C. S. , cu sediul în B., str.M. E. nr.3, județul B. -N., înregistrată la Registrul C. sub nr. J06/2l9/2006, CUI l85l6854, prin procedură simplificată .

In temeiul art.l07 alin.2 din lege,

Desemnează lichidator judiciar M. R. și L. I. S., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.

Dispune dizolvarea societății debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la l0 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și O. UI

R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

In baza art. l08 alin.l,2 și 3 din lege,

Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de l0.07.20l3;

Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 25.07.20l3;

Fixează termenul de depunere la tribunal a contestațiile la data de l0.08.20l3 precum și pentru întocmire, afișare tabel definitiv consolidat al creanțelor.

In temeiul art. ll3 din lege privind procedura insolvenței.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Termen pentru continuarea procedurii la 25.09.20l3.

3

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 20l3 . PREȘEDINTE,

Judecător-sindic

GREFIER,

P. I.

G.

A.

G.

Red/dact PI/CR/42l.06.20l3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1145/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)