Sentința civilă nr. 479/2012. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 479/2012
Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei S. B. T. C.
S., procedură deschisă la solicitarea creditoarei ADMINISTRAȚIA F. P. T. PRIN
G. A F. P. A J. C., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, H & B I. S., d-na practician în insolvență Bica Rosana, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 14 ianuarie 2013, din partea D. C., cerere de admitere a creanțelor;
în data de 21 ianuarie 2013, din partea S. G. I. S., cerere de admitere a creanțelor;
în data de 4 februarie 2013, din partea S. V & V A. COMI. S., cerere de repunere în termen și declarație de creanță;
în data de 11 februarie 2013, din partea administratorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului preliminar al creanțelor;
în data de 13 februarie 2013, din partea administratorului judiciar, raport de activitate, cu acte anexă, atât în formă scrisă, cât și pe suport electronic (CD) și procesul verbal al Adunării Creditorilor din data de 8 februarie 2013;
în data de 15 februarie 2013, din partea administratorului judiciar, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență.
Reprezentanta administratorului judiciar învederează judecătorului sindic că tabelul preliminar al creanțelor a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență doar la data de_, iar Hotărârea Adunării Creditorilor din data de_, doar la data de_, motiv pentru care, solicită prorogarea pronunțării asupra acestor două aspecte.
De asemenea, arată că în cadrul Adunării Asociaților din data de_ a fost desemnat în calitate de administrator special d-l Bacu Septimiu, solicitând instanței să ia act de desemnarea acestuia și să dispună trecerea debitoarei în faliment în formă simplificată.
În ceea ce privește cererea de repunere în termen formulată de către creditoarea S. V & V A. COMI. S., judecătorul sindic reține că aceasta a fost timbrată corespunzător și, raportat la motivele invocate de către aceasta, respectiv faptul că s-a început activitatea în cadrul societății doar la data de 30 ianuarie 2013, fiind în imposibilitate să formuleze declarație de creanță cu respectarea termenului stabilit, respectiv 20 ianuarie 2013, apreciază că acesta nu este un motiv mai presus de voința părții, astfel cum prevede art. 103 alin. 1 C.proc.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 urmează a respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen.
Judecătorul sindic, deliberând, va proroga pronunțarea asupra formei în care se va dispune afișarea tabelului definitiv și asupra confirmării calității de administrator judiciar și a onorariului acestuia, ia act de desemnarea în calitate de administrator special a d-lui Bacu Septimiu, raportat la Hotărârea Adunării Asociaților din data de_, f. 86, reține cauza în pronunțare asupra propunerii de trecere a debitoarei în faliment în formă simplificată și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 13 mai 2013, sala 249, ora 12,00
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra propunerii administratorului judiciar de intrare în faliment a debitoarei, constată următoarele:
Prin raportul întocmit în temeiul art. 54 din Legea nr. 85/2006 și înregistrat la dosar la data de 13 februarie 2013, administratorul judiciar a solicitat să se dispună intrarea în faliment a debitoarei SC B. T. C. S. în procedura simplificată, arătând că sediul debitoarei nu mai corespunde cu cel declarat la O.
Astfel, administratorul judiciar a arătat că societatea debitoare se încadrează în criteriile prev. de art. 1 alin.2 lit. c pct. 4 din Legea nr. 85/2006.
Examinând raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar raportat la notificările comunicate de acesta, judecătorul sindic constată că, raportat la notificările trimise de administratorul judiciar, sediul debitoarei nu mai corespunde cu cel declarat la O.R.C, fiind astfel incidente disp. art. 1 alin.2 lit. c pct. 4 din Legea nr. 85/2006.
Sub aspect procedural, judecătorul sindic constată că în cauză propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a fost notificată în condițiile prev. de art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006 atât creditoarei D. C., cât și debitoarei.
Văzând astfel îndeplinite dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, în temeiul disp. art. 54 alin.5 coroborat cu art. 1 alin.2 lit. c pct. 4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va aproba raportul întocmit de administratorul judiciar și, în temeiul art. 107 alin.1 lit. d va dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC B. T. C. S., precum și dizolvarea societății debitoare.
În temeiul art. 107 alin.2 lit. c din același act normativ, va confirma în calitate de lichidator, administratorul judiciar desemnat în procedură, iar în temeiul art. 109 alin.1 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând totodată și aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 109 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar H&B I. S. și, în consecință: Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC B. T. C.
S. și confirmă în calitate de lichidator judiciar H&B I. S. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Dispune dizolvarea debitoarei SC B. T. C. S.
Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 13 mai 2013, sala 249, ora 12.00.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
D. H.
N.
N.
Red. 3. ex DH/LU/_
← Încheierea civilă nr. 2409/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2587/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|