Încheierea civilă nr. 2409/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2409 /2013

Ședința publică din data de 25 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii formulate de creditoarea S.C E. M.

S.R.L împotriva debitoarei S.C P. C. S.R.L, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal efectuat în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constă lipsa

părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-au înregistrat următoarele înscrisuri:

în data de 23 iulie 2013, ofertă de servicii formulată de CII NICORICI SILVIU PAVEL;

în data de 29 iulie 2013, din partea debitoarei S.C P. C. S.R.L, contestație;

în data de 01 august 2013, ofertă de servicii formulată de CII DUMITESCU M. A. ;

în data de 08 august 2013, prin fax, și ulterior prin serviciul de registratură al instanței, în data de

12 august 2013, din partea creditoarei cerere de renunțare la judecată;

- în data de 20 septembrie 2013, din partea debitoarei acordul expres în ceea ce privește cererea de renunțare la judecată.

Judecătorul sindic, prin raportare la prevederile art.131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art.6 din Legea nr.85/2006, constată că Tribunalul Specializat C. este competent teritorial și material să soluționeze cererea de deschidere a procedurii insolvenței a debitoarea S.C. S.C P. iar în ceea ce privește estimarea duratei litigiului, apreciază că această etapă a procesului se finalizează la acest termen.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor de la dosar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2013 sub nr. de mai sus, creditoarea SC E. M. S. a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC

P. C. S., apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale și deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 47.754,95 lei.

Creditoarea susține că creanța invocată este certă, lichidă și exigibilă, iar debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât a depășit termenul de 90 de zile stipulat de lege pentru constatarea stării de insolvență.

Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 al.1 din Legea nr. 85/2006, iar prin contestația formulată la data de 29 iulie 2013, debitoarea a solicitat anularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca fiind netimbrată, anularea cererii pentru lipsa de mandat a semnatarului, anularea cererii pentru nerespectarea disp. art.194 C.pr.civ., obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea creanței, respingerea cererii pentru neîndeplinirea condiției pragului minim al creanței, respingerea cererii pentru nerespectarea disp. art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin scriptul depus la dosar la data de 12 august 2013, creditoarea SC E. M. S. a învederat judecătorului sindic că înțelege să renunțe la judecarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată împotriva debitoarei SC P. C. S., solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință.

În temeiul art. 406 alin. 3 Cod procedură civilă, cererea de renunțare la judecată a fost comunicată debitoarei SC ROMINSTA S., care prin adresa depusă la 20 septembrie 2013 (fila 233) a arătat că este de acord cu această cerere și că nu solicită cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 406 alin. 1-2 și 4 Cod procedură civilă, "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială"; iar potrivit alin. 3 "Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea

1

cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.";.

Astfel fiind, judecătorul sindic în baza art. 406 alin. 3 C.pr.civ. va lua act de renunțarea la judecată formulată de creditoarea SC E. M. S. cu privire la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată în contradictoriu cu debitoarea SC P. C. S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Ia act de renunțarea la judecată a creditoarei SC E. M. S., J-_, CUI22461404, cu sediul în C. -N., str. Î. L., nr. 12, jud. C., reprezentată legal de director general Perde Alexandru, cu privire la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată în contradictoriu cu debitoarea SC P. C. S., J-_, CUI 8155370, cont bancar_ N_ 1730 deschis la Banca Intesa Sanpaolo Sucursala C., cu sediul procesual ales la Cabinet avocat Andrei M. n în C. - N., str. O. G., nr. 1, ap. 8, jud. C., reprezentată prin administrator Borza Anca Lăcrămioara.

Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat

C. .

Pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 4 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2409/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)