Sentința civilă nr. 1165/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1165/2013
Ședința publică din 24 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea S.C. M. S., cu sediul în localitatea R. ,str. P., nr.FN, bl. 2, sc.B,ap. 22, jud.B. -N., CUI 18203113,înregistrată la
R. C. sub nr.J_, aflată în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar V. C. I., prin practician în insolvență Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Lichidatorul judiciar depune la dosar dovezi privind afișare și comunicarea raportului final cu creditoarea DGFP B. -N. . Arată că nu s-au formulat obiecțiuni la tabelul creanțelor și că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri în probațiune, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită aprobarea raportului final și în consecință a se dispune închiderea procedurii simplificate a falimentului, radierea debitoarei din R. C., descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități și aprobarea decontului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată :
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.l728 din l20ct.20l2 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr.4467/112/20l2 a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar privind pe debitoarea
M. S., dispunându-se deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 26.ll.20l2, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 07.l2.20l2, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20.l2.20l2 .
La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei (f.17).
DGFP B. -N. cu o creanță bugetară în sumă de 27.900 lei.
Lichidatorul judiciar a formulat acțiune în antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei, pârâtul Szomeșan Henric Florin, acțiune ce a fost admisă prin sent.civilă nr. 568 din l5.03.20l3 pronunțată de Tribunalul BN în dosar nr._ /a1, și prin care pârâtul a fost obligat să suporte pasivul societății aflată în insolvență, până la concurența sumei de 27.900 lei. Hotărârea a rămas irevocabilă prin neexercitarea căi de atac.
Prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 85/2006.
In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final (f.3l), care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorul, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în
2
temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.
Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorului (f.36).
Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea S.C. M. S. și radierea acesteia din evidențele O. ui R. ui
C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .
In temeiul art. l42 din L.85/2006 cu aplic.ar.l36 alin.6 din C.pr.fiscală, creditorul bugetar va fi autorizat să pună în executare titlul executor sent.civilă nr.568 din l5.03.20l3 pronunțată de Tribunalul BN în dosar nr.4467/ll2/20l2/a1.
Va aproba decontul cheltuielilor în sumă de 3.000 lei depus de lichidatorul judiciar și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L.nr.85/2006.
In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a F. P. B. -N. precum și O. ui R. ui C. de pe lângă Tribunalul B.
-N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.
PENTRU ACESTE MOTIVE I N NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
In baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. M. S., cu sediul în B., str.P. ,FN, bl 2, sc.B,ap. 22, jud.BN, înregistrată la ORC sub nr.J06/l0l7/2005, CUI l8203113.
Dispune radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din R. C. jud.B.
-N. ;
Aprobă decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar V. C. I., cu sediul în B.
,str. V. G. nr.44, jud.BN, la suma de 3.000 lei și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
In temeiul art. l42 din L.85/2006 rap.la art.l36 alin.6 C.pr.fiscală, creditorii vor fi autorizați să pună în executare titlul executor sent.civilă nr. 568 din l5.03.20l3 pronunțată de Tribunalul BN în dosar nr.4467/ll2/20l2/a1.
Dispune notificarea prezentei sentințe ORC B. -N. și DGFP B. -N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2013.
Președinte,
judecător sindic
Grefier,
P. I.
P. R.
A.
Red/dact PI/CR 4 ex. _
3
← Sentința civilă nr. 3025/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1438/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|