Sentința civilă nr. 3025/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS. L
4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3025
Ședința publică din 09 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:A. C. O. -judecător sindic
G. ier M. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra contestației formulate de către debitoarea SC L. E. S. - în faliment, cu sediul în B. M., str. G., nr. 29 sc. A, et. 1 ap. 7, județul M., număr de ordine la Registrul C. J_
, CUI 21356206, reprezentată de lichidator judiciar P. G. I., cu sediul în
B. M., b-dul B., nr. 25, et. 1, județul M., împotriva tabelului creditorilor cu privire la creanța înscrisă în favoarea intimatei-creditoare U.
L. C. I. SA.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, Pronunțarea asupra contestației a fost amânată la data de_ ,_ ,_ și pentru termenul de astăzi.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. în data de_, debitoarea SC L. E. S. a contestat cuantumul sumei cu care a fost înscrisă în tabelul creanțelor creditoarea U. L. C. I. SA, solicitând diminuarea sumei, până la valoarea de 14.875,85 lei.
În motivare, s-a arătat că debitoarea a folosit în regim de leasing un autoturism marca Hyundai Santa Fe, proprietatea U. L. C. I. SA, până în luna martie 2009.
Ulterior acestei date, debitoarea a înștiințat creditoarea despre faptul că nu își mai permite financiar derularea contractului de leasing și dorind a-l preda în posesia creditoarei în data de_ .
Creditoarea nu a răspuns notificărilor, fapt ce a determinat-o pe debitoare să încheie un contract cu SC TRAPID SA, în baza căruia a depozitat autoturismul - obiect al contractului de leasing în garajul aparținând acestei societăți începând cu data de_ .
Debitoarea a menționat că a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate prin care să se constate starea autovehiculului la acel moment și valoarea acestuia.
Având în vedere cele expuse, creditoarea nu poate solicita plata aferentă folosinței autoturismului decât până în luna martie 2009, sumele calculate pentru lunile următoare și accesoriile acestora fiind înscrise în mod greșit în tabel, iar solicitarea de plată a ratelor de leasing după punerea bunului la dispoziția creditoarei este lipsită de fundament.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 73-75 din Legea nr. 85/2006, Cpc.
Creditoarea U. L. C. I. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, invocând în motivare dispoziții ale contractului de leasing intervenit între părți.
În drept, s-a prevalat de art. 1075 C.civ., OG nr. 51/1997 și Legea nr.
85/2006.
În deliberare asupra contestației, tribunalul reține:
Prin sentința civilă nr. 4529/_ a T. ui M. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC L. E.
S., fiind desemnat administrator judiciar P. G. I., iar prin sentința civilă nr. 4006/_ Tribunalul Maramureș a dispus intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei, fiind confirmat în calitate de lichidator judiciar administratorul judiciar P. G. I. .
Debitoarea SC L. E. S. a încheiat în data de_ cu creditoarea
U. L. C. I. SA contractul de leasing financiar nr. 48951/L. EVOL- 1-001 având ca obiect un autoturism marca Hyundai Santa Fe.
Prin notificarea adresată creditoarei în data de_, creditoarea U.
L. C. I. SA o înștiința pe debitoare că începând cu data menționată, contractul de leasing financiar a fost reziliat conform prevederilor art. 3 pct. 3.1 din contract.
Potrivit procesului verbal de predare-primire depus la dosar (f.67), bunul a fost predat creditoarei în data de_ .
Contractul de leasing este sinalagmatic, prestațiile reciproce și interdependente ale părților fiind predeterminate la momentul încheierii contractului, convenția neavând caracter aleatoriu. Obligația principală a creditoarei finanțatoare este aceea de a finanța bunul, iar obligația principală corelativă a debitoarei utilizatoare este aceea de a achita ratele de leasing.
În cazul rezilierii contractului de leasing din culpa debitoarei utilizatoare, aceasta rămâne doar cu beneficiul utilizării bunului finanțat până la momentul predării posesiei bunului către creditoarea finanțatoare, în timp ce aceasta ar beneficia atât de plata integrală de către debitoare a ratelor de leasing, anticipată în ceea ce privește ratele de leasing scadente ulterior rezilierii contractului și valoarea reziduală (de regulă inclusă în ratele de leasing), cât și de dreptul de proprietate asupra bunului finanțat, drept de care poate dispune liber.
În condițiile în care atât creditoarea cât și debitoarea sunt comercianți, dezechilibrul dintre prestații nu poate fi analizat prin prisma legislației protecției consumatorului, inaplicabilă raporturilor dintre comercianți.
Astfel, la stabilirea întinderii creanței creditoarei finanțatoare, administratorul judiciar/lichidatorul este ținut să aplice atât clauzele contractului de leasing, obligatorii pentru părți conform art. 969 al. 1 C.civ., cât și principiul reparării integrale a prejudiciului, cu respectarea dispozițiilor art. 1087 C.civ.
Raportat la cele expuse, luând în considerare și prevederile art. 14-15 din OG nr. 51/1997, contestația formulată va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată contestația formulată de către debitoarea SC L.
E. S. -
în faliment, cu sediul în B. M., str. G., nr. 29 sc. A, et. 1 ap. 7, județul M., număr de ordine la Registrul C. J_, CUI 21356206, reprezentată de lichidator judiciar P. G. I., cu sediul în B. M., b-dul B.
, nr. 25, et. 1, județul M., împotriva tabelului creditorilor cu privire la creanța înscrisă în favoarea intimatei-creditoare U. L. C. I. SA, cu sediul în B., str. N. Caramfil, nr. 25, sector 1 și sediul ales la S.C.A. B.
& A., în B., str. V. L. nr. 31, etaj 9, sector2.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE
GREFIER
O. A. C.
S.
M.
Red. A.C.O/_
Tred. M.S. / - 4ex
← Sentința civilă nr. 1268/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1165/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|