Sentința civilă nr. 1242/2013. Procedura insolvenței

R.

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.1242/2013

Ședința publică din data de 24 aprilie 2013

C. pletul este constituit din: JUDECĂTOR SINDIC - C. G.

GREFIER - A. B.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea SC W. & CO I. E.

, la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar H & B I. S., practician în insolvență d-na Bica Rosana, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:

în data de 11 februarie 2013, din partea administratorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv de creanțe modificat împotriva averii debitoarei;

în data de 13 februarie 2013, procesul verbal al adunării creditorilor încheiat la data de_ ,

în data de 13 februarie 2013, din partea creditorului SC N. SA, votul exprimat în ceea ce privește raportul trimestrial asupra situației financiare a averii debitoarei întocmit de administratorul judiciar și asupra regulamentului de valorificare a activului imobiliar situat în loc. A. ;

în data de 13 februarie 2013, procesul verbal al ședinței C. itetului creditorilor din data de_ ;

în data de 25 februarie 2013, raportul de activitate, cuprinzând analiza cererii formulate de către SC ADISAN INSTAL S., cu anexe;

în data de 27 februarie 2013, dovada comunicării raportului de activitate nr.528/_ în Buletinul procedurilor de insolvență nr.3498/_ ;

în data de 11 martie 2013, din partea administratorului judiciar, dovada comunicării rapoartelor de activitate nr.625/_ și nr.626/_ în Buletinul procedurilor de insolvență nr.4099/_ ;

în data de 12 martie 2013, din partea administratorului judiciar, procesul verbal al ședinței comitetului creditorilor din data de_ ;

în data de 11 martie 2013, din partea creditorului SC N. SA, votul exprimat în ceea ce privește raportul trimestrial asupra situației financiare a averii debitoarei cu solicitarea trecerii în faliment a debitoarei;

în data de 15 martie 2013, din parte administratorului judiciar, raportul trimestrial asupra situației financiare a averii debitoarei întocmit pentru perioada octombrie-decembrie 2012;

în data de 21 martie 2013, raportul de activitate întocmit de către administratorul judiciar, cuprinzând analiza cererii formulate de către SC RUC C. S., în temeiul art.93 din Legea nr.85/2006, cu anexe;

în data de 26 martie 2013, dovada comunicării și a publicării în Buletinul procedurilor de insovlență a raportului de activitate nr.824/_ ;

în data de 10 aprilie 2013, din partea administratorului judiciar, raportul de activitate întocmit de către administratorul judiciar, cuprinzând analiza cererii formulate de către BODICIU VIRGINIA I. A și raportul de activitate cuprinzând analiza cererii formulate de către BODICIU D. ELISABETA, ambele în temeiul art.93 din Legea nr.85/2006, cu anexe;

în data de 10 aprilie 2013, raportul de activitate, cuprinzând analiza cererii formulate de către SC ADISAN INSTAL S., SC N. MAEDIA G. S. ȘI SC W. S. în temeiul art.93 din Legea nr.85/2006 cu anexe;

în data de 17 aprilie 2013, din partea administratorului judiciar, dovada comunicări și publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a rapoartelor de activitate;

în data de 19 aprilie 2013, procesul verbal al comitetului creditorilor încheiat la data de_ ;

în data de 19 aprilie 2013, raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar, cu acte în anexă.

De asemenea, se constată că au fost înregistrate de către lichidatorul judiciar, în data de 6 martie 2013, rapoarte de activitate cuprinzând analiza cererilor formulate de către SC ECRMIPLAST T. S. și SC CEMIH S., în temeiul art.93 din Legea nr.85/2006, cu anexe, înscrisuri care din eroare, nu au fost cusute în ordine cronologică la dosar, fiind găsite de către grefierul de ședință între volumele ce alcătuiesc dosarul cauzei, motiv pentru care acestea vor fi cusute la sfârșitul dosarului nr. VI.

Reprezentanta administratorului susține raportul de activitate depus și solicită deschiderea procedurii de faliment în formă generală împotriva societății debitoare raportat și la solicitarea creditoarei N. SA exprimată în cadrul ședințelor comitetului creditorilor.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

1

Prin raportul de activitate înregistrat la data de 19 aprilie 2013, administratorul judiciar H 6 B I. S. a solicitat judecătorului sindic deschiderea procedurii de faliment față de debitoarea SC W. & CO I. E. S., în conformitate cu prev. art.107 alin.1 lit.C din Legea nr.85/2006.

În cuprinsul cererii administratorul judiciar a arătat că potrivit planului de reorganizare votat de creditori și confirmat de judecătorul sindic al doilea trimestru al acestuia corespunde perioadei ianuarie-martie 2013. Activitatea debitoarei a continuat raportat la contractele de service auto în derulare.

În cadrul adunării comitetului creditorilor din data de_ a fost prezentat raportul trimestrial aferent perioadei octombrie-decembrie 2012, creditoarea B. T. SA luând act de conținutul acestui raport, creditoarea

D.G.F.P. C. arătând faptul că a luat act de conținutul acestui raport, însă dacă în trimestrul următor nu i se vor achita integral obligațiile curente va solicita deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, iar creditoarea SC N. SA a arătat că ia notă de raportul trimestrial și solicită falimentul debitoarei întrucât nu au fost respectate obligațiile de plată asumate prin programul de plată a creanțelor.

În cadrul adunării comitetului creditorilor din data de 18 aprilie 2013 a fost prezentat raportul trimestrial aferent perioadei ianuarie-martie 2013. Creditoarea B. T. SA a comunicat faptul că a luat act de conținutul raportului trimestrial. Prin scriptul comunicat creditoarea D.G.F.P. C. a propus votarea raportului trimestrial cu condiția achitării în trimestrul III a diferenței de creanțe neacoperite conform planului de reorganizare în trimestrul II, raportat la faptul că din suma de 39.243,17 lei prevăzută a fi achitată s-a achitat doar suma de 13.600 lei. În caz contrar, creditoarea a arătat că propune deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei în temeiul art.107 alin.1 lit.C din Legea nr.85/2006. Creditoarea SC N. SA a arătat că ia notă de raportul trimestrial și își menține poziția exprimată în cadrul comitetului creditorilor din data de_ cu privire la solicitarea falimentului debitoarei întrucât nu au fost respectate obligațiile de plată asumate prin programul de plată a creanțelor.

În consecință, raportat la aspectele de mai sus, administratorul judiciar consideră că sunt îndeplinite prevederile art. 107 alin. 1 lit. C din Legea 85/2006 și solicită deschiderea procedurii de faliment în formă generală față de SC W. & CO I. E. S. .

Având în vedere faptul că obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu au fost îndeplinite în condițiile stipulate prin planul de reorganizare confirmat, în conformitate cu prev. art. 107 alin.1 lit.C din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC WILY & CO I. E. S., fiind desemnată în calitate de lichidator judiciar S.P "H & B I. "; S. în baza disp. art. 107 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.

În baza art. 107 alin.2 se va dispune dizolvarea societății debitoare.

În baza art. 107 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, se va dispune întocmirea de către fostul administrator judiciar, în termen de 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii insolvenței, precum și a unei liste cuprinzând actele și operațiunile efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 108 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment a creditorilor notificați conform art. 61 din legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

În baza art.107 al. 2 lit.e și d, se va stabili termenul limită pentru predarea gestiunii averii debitoarei către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după data deschiderii procedurii menționate la art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006 pentru data de 8 mai 2013.

În baza art.108 alin.2 din Legea nr.85/2006, se va stabili termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 29 mai 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor, la data de 5 iunie 2013, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații care se vor formula în termenul stabilit de art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006 și pentru definitivarea tabelului de creanțe la 19 iunie 2013.

De asemenea, în temeiul art. 113 și urm. din Legea nr. 85/2006 se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.

Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 19 iunie 2013, sala 249, ora 11,00.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea de trecere în faliment a debitoarei SC W. & CO I. E. S. formulată de administratorul judiciar S.P. "H&B I. "; S. și, în consecință:

Dispune intrarea în faliment în formă generală a debitoarei SC W. & CO I. E. S., CUI 2888347, J_ și desemnează în calitate de lichidator judiciar S.P. "H&B I. "; S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Dispune dizolvarea societății debitoare SC W. & CO I. E. S. .

Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 8 mai 2013.

2

Stabilește termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 29 mai 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 5 iunie 2013, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații care se vor formula în termenul stabilit de art. 73 al 2 din Legea 85/2006 și pentru definitivarea tabelului de creanță la 19 iunie 2013.

Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar provizoriu a intrării în faliment în condițiile art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 debitoarei și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 19 iunie 2013, sala 249, ora 11. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 3 ex./_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1242/2013. Procedura insolvenței