Sentința civilă nr. 788/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 788/2013

Ședința publică din data de:_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - T. G.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC B S C B S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar C.I.I B. R., d-nul practician în insolvență B. R., lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au depus la dosar următoarele:

la data de_, de către lichidatorul judiciar proces-verbal de afișare a tabelului definitiv al creanțelor.

la data de_, de către lichidatorul judiciar proces-verbal de afișare a raportului de închidere a procedurii și raport de închidere a procedurii, cu acte în anexă.

Reprezentantul lichidatorului judiciar depune dovada publicării tabelului definitiv al creanțelor în Buletinul procedurilor de insolvență nr.18285/_, dovada publicării raportului de închidere a procedurii în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3778/_ și acte în susținerea raportului de închidere. Susține raportul întocmit pentru acest termen și solicită în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatori și responsabilități cu privire la procedură și încuviințarea onorariului lichidatorului judiciar, în cuantum de 1500 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii formulată de lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea sustinuta in sedinta publica din data de 15 martie 2013, lichidatorul judiciar C. B. R. desemnat sa administreze procedura falimentului debitoarei SC B S C B S. a solicitat judecatorului sindic inchiderea procedurii insolventei debitoarei, radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, descarcarea lichidatorului de toate indatoririle referitoare la procedura, incuviintarea cheltuielilor de procedura si a onorariului lichidatorului judiciar.

In cuprinsul raportului cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii insolventei, lichidatorul judiciar a aratat ca a notificat creditorii pentru formularea declaratiilor de creanta si celelalte persoane cu privire la deschiderea procedurii insolventei, in urma analizei declaratiilor de creanta a intocmit, afisat si publicat tabelul preliminar al creantelor declarate impotriva averii debitoarei, iar apoi tabelul definitiv, a intocmit raportul cauzelor si imprejurarilor care au condus la ajungerea debitoarei in stare de insolventa si nu a constatat incidenta prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006. De asemenea, a aratat ca a notificat creditorii cu privire la solicitarea lichidatorului de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, in conditiile in care debitoarea nu dispune de sumele

necesare si nici de bunuri care sa poata fi valorificate, insa niciunul dintre creditori nu a inteles sa avanseze astfel de sume.

Referitor la cheltuielile de procedura lichidatorul judiciar a aratat ca acestea se ridica la suma de 95 lei, solicitand plata acestora din fondul special de lichidare. De asemenea, a solicitat incuviintarea remuneratiei cuvenite lichidatorului in suma de 3000 lei + TVA.

Analizand cererea de inchidere a procedurii falimentului debitoarei SC B S C B S. formulata de lichidatorul judiciar, judecatorul sindic retine urmatoarele.

Derularea procedurii insolventei in forma simplificata a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar si sub controlul judecatoresc al judecatorului sindic. In cadrul procedurii, lichidatorul a constatat ca debitoarea nu detine bunuri care, in urma valorificarii, sa poata conduce la indestularea creditorilor ale caror creante au fost inscrise in tabelul definitiv al creditorilor. In acest context, lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii insolventei intemeiat pe dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

In conformitate cu dispozitiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, in orice stadiu al procedurii prevazuta de actul normativ invocat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.

Analizand aspectele expuse de lichidatorul judiciar cu privire la situatia averii debitoarei, prin prisma prevederilor legale mai sus mentionate, judecatorul sindic constata ca aceste dispozitii sunt pe deplin incidente in cauza. Astfel, in averea debitoarei nu au fost identificate resurse financiare sau bunuri care sa poata fi valorificate pentru indestularea creditorilor. Din adresa emisa de Municipiul C. N. - D. de Impozite si Taxe Locale rezulta ca debitoarea nu figureaza in evidentele fiscale cu bunuri. Desi notificati, creditorii nu s-au oferit sa avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii, iar raportul cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii insolventei a fost depus la dosar la data de_ si publicat in BPI, fara a fi formulate contestatii impotriva acestuia.

Ca atare, judecatorul sindic constata ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art.131 din Legea nr. 85/2006 pentru inchiderea procedurii insolventei, in conditiile in care nu exista bunuri de valorificat si creditorii nu au aratat ca inteleg sa avanseze sume pentru o eventuala continuare a procedurii, astfel ca in final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de dispozitiile art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat.

In consecinta, in temeiul dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic va admite cererea formulata de lichidatorul judiciar si va dispune inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC B S C B S. si raportat la prevederile art.131 al.1 teza finala din Legea nr.85/2006 va dispune si radierea acesteia evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.

In baza prevederilor art. 135 si 136 din acelasi act normativ, se va dispune si notificarea prezentei hotarari tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Directiei Generale a F. P. a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj in vederea efectuarii mentiunii inchiderii procedurii si radierii, precum si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati.

In temeiul dispozitiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va incuviinta plata catre lichidatorul judiciar a unei remuneratii in cuantum de 1500 lei plus TVA avand in vedere durata procedurii, complexitatea scazuta a cauzei, precum si actele indeplinite de lichidatorul judiciar, urmand ca plata acestei sume sa se faca din fondul special de lichidare. Nu au fost acordate sume cu titlu de cheltuieli de procedura, in conditiile in care nu s-a facut dovada cu

acte justificative a avansarii unor sume de bani de catre lichidatorul judiciar, cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulata de lichidatorul judiciar C. B. R., in cadrul procedurii insolventei privind pe debitoarea SC B S C B S. cu sediul in C.

-N., Calea B. nr.179B jud.C. si, in consecinta:

Dispune inchiderea procedurii simplificate a insolventei debitoarei SC B

S C B S. .

Dispune radierea debitoarei SC B S C B S., J_, din evidentele

Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentinte tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Directiei Generale a F. P. a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj in vederea efectuarii mentiunii inchiderii procedurii si radierii.

Incuviinteaza onorariul lichidatorului judiciar, in cuantum de 1500 lei plus TVA, care urmeaza a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarca pe lichidatorul judiciar de indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura.

Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 15 martie 2013.

JUDECATOR SINDIC: GREFIER:

M. C. B. T. G.

Red./dact./MCB/3ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 788/2013. Procedura insolvenței