Sentința civilă nr. 1246/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1246/2013

Ședința publică din 05 iunie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe debitoarea SA S. , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administratorul judiciar prin Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită prin BPI.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:

Administratorul judiciar solicită aprobarea raportului întocmit în condițiile prev. de art. 54 din Legea 85/2006 și a se dispune trecerea debitoarei în procedura simplificată a falimentului, fiind îndeplinite condițiile prev. de Legea 85/2006.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin sentința civilă nr.l934 din 21.ll.2012 pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea AFP B. privind pe debitoarea SA S. , și s- a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței acesteia, a fost numit administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la l5.0l.2013, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la l5.02.20l3; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la l5.03.20l3 . In îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege, administratorul judiciar desemnat, prin raportul întocmit în conf.cu prev.art.54 din legea insolvenței (f.28), arată că intrarea debitoarei în procedura insolvenței s-a datorat acumulării de datorii comerciale precum și restanțe în plata obligațiilor către

bugetul consolidat al statului.

A fost întocmit tabelul preliminar al creanțelor devenit tabel definitiv rectificat (f.41), care cuprinde:

DGFP B. -N. cu o creanță bugetară în sumă de 56.9ll lei;

ITM B. -N. cu o creanță bugetară în sumă de 440 lei.

Prin raportul întocmit la l5.02.20l2 administratorul judiciar desemnat arată că debitoarea în termenul legal nu a depus un plan de reorganizare a activității sale, că sediul social al societății nu mai corespunde adresei cu care aceasta figurează înscrisă la registrul comerțului, iar administratorii statutari ai debitoarei nu au fost găsiți .Se mai arată că deși au fost notificați în vederea depunerii actelor și informațiilor prev.de art.28 alin.l din L.85/2006, întreaga corespondența a fost returnată cu mențiunea destinatar lipsă, motiv pentru care, raportul a fost publicat în BPI, propunând trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată potrivit art. l07 alin.l lit.D din L.85/2006.

Raportul a fost adus la cunoștința creditorilor (f.53 ).

Față de aceste constatări, instanța a reținut că debitoarea nu a formulat și depus la dosarul cauzei un plan de reorganizare judiciară în termenul prevăzut de lege, că aceasta nu mai funcționează la sediul social cu care figurează înscrisă la O. R. C., că administratorii statutari legal notificați nu au depus actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din L.85/2006, fiind îndeplinite condițiile art.l07 alin.l lit.D din L.85/2006, temei în baza căruia se va pronunța o hotărâre de intrare în faliment în procedură simplificată, aprobându-se prin aceasta raportul administratorului judiciar întocmit în conf.cu prev.art.54 alin.5 din lege.

Va fi desemnat lichidator judiciar V. C., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25 din lege, vor fi fixate termene limită pentru predarea gestiunii averii către lichidator, în termen de l0 zile

2

de la notificare, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate în perioada de observație, se va dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului,creditorilor și ORC BN pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în BPI de insolvență.

In baza art. l08 alin.l, 2 și 3 din lege,

Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de 25.07.20l3;

Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de l0.08.20l3;

Fixează termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de 20.08.20l3.

Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l0.09.20l3.

Se dispune ridicarea dreptului de administrare al administratorului statutar al societății, indisponibilizarea părților sociale și dizolvarea societății.

In temeiul art.ll3 din L.85/2006, se dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Se stabilește termen pentru continuarea procedurii la 23.l0.20l3.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Aprobă raportul administratorului judiciar V. C. I., cu sediul în B., str.V. G. nr. 44, jud.B. -N., și în consecință:

In temeiul art. l07 alin.l lit.D rap.la art.54 alin.5

din Legea nr. 85/2006,

Dispune intrarea în faliment a debitoarei SA

S. , cu sediul în B.

,str.S.

nr.25,

județul B. -N., înregistrată la Registrul C. sub nr. J06/l63/200l, CUI l3898338, prin procedură simplificată .

In temeiul art.l07 alin.2 din lege,

Desemnează lichidator judiciar V. C. I. care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.

Dispune dizolvarea societății debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la l0 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și O. UI

R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

In baza art. l08 alin.l,2 și 3 din lege,

Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de 25.07.20l3;

Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de l0.08.20l3;

Fixează termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de 20.08.20l3.

Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l0.09.20l3.

In temeiul art. ll3 din lege privind procedura insolvenței.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Termen pentru continuarea procedurii la 23.l0.20l3. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 05 iunie 20l3. PREȘEDINTE,

Judecător-sindic

GREFIER,

P. I.

G.

A.

G.

Red/dact PI/CR/4 ex ll.07.20l3

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1246/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)