Sentința civilă nr. 1666/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. 128/12855/2013
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1666/2013
Ședința publică din data de 7 iunie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC F. BY W. S., la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar provizoriu desemnat în procedură, doamna practician în insolvență T. M. C., lipsind creditorii.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat de către lichidatorul judiciar, la data de 23 mai 2013, tabelul definitiv al creanțelor împreună cu procesul verbal de afișare a acestuia la ușa instanței și la data de 31 mai 2013, cererea privind închiderea procedurii, împreună cu un set de acte anexe.
Lichidatorul judiciar depune la dosar dovada publicării cererii de închidere a procedurii în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 9942/_, dovada notificării creditorilor debitoarei cu solicitarea de a avansa sumele de bani necesare continuării prezentei proceduri, precum și nota de cheltuieli și decontul onorariului solicitat. Învederează instanței că, așa cum a menționat și în concluziile raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, această cauză se datorează unor cauze obiective, motiv pentru care a apreciat că în speță nu se impune formularea unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale. Având în vedere faptul că nici unul dintre creditorii debitoarei nu și-au manifestat disponibilitatea de a avansa sumele de bani necesare continuării prezentei proceduri, iar în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care ar putea fi valorificate, înțelege să susțină cererea de închidere a procedurii formulată în baza prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 și solicită admiterea acesteia, iar pe cale de consecință închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, precum și încuviințarea cheltuielilor de procedură avansate și a onorariului pretins pentru activitatea desfășurată.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la dosar la data de_, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic etapele parcurse în procedură, și a arătat că întrucât debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu care să poată fi valorificat și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, se apreciază că se impune închiderea procedurii, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, care ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost
1
înscrise în tabelul definitiv al creditorilor. Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat. Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.
Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și
O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, va încuviința cheltuielile de procedură, în sumă de 41,15 lei, conform documentelor justificative depuse la dosar, și având în vedere durata procedurii, complexitatea scăzută a cauzei, precum și actele îndeplinite de lichidatorul judiciar, care a avut de analizat un număr redus de declarații de creanță, nu a formulat cerere de antrenare a răspunderii sau cereri de anulare transferuri frauduloase în cadrul procedurii insolvenței care a fost deschisă de la început ca fiind în formă simplificată, nu a avut de efectuat demersuri pentru valorificare bunuri sau recuperare creanțe ale debitoarei, nu a fost nevoit să participe la soluționarea altor cauze, în procedură nefiind înregistrate opoziții sau contestații, va încuviința în parte onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 1.000 lei, plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII T. M. C. în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea S.C. F. BY W. S.R.L. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei S.C. F. BY W. S.R.L. Dispune radierea debitoarei S.C. F. BY W. S.R.L., J_, din evidențele Oficiului
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează cheltuielile de procedură în sumă de 41,15 lei și încuviințează în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 1000 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
V. LAURA OROS A. Z.
Red./Dact./O.V.L./5ex./_
2
← Sentința civilă nr. 2353/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2746/2013. Procedura insolvenței → |
---|