Sentința civilă nr. 1754/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1754/2013
Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate de către reclamantul C.I.I. CIUBOTARU C., în calitate de lichidator judiciar al S.C. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul G. I., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal, la amânări fără discuții, se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura debitoarei S.C. M. S.R.L., C.I.I. CIUBOTARU C., d-nul practician în insolvență Ciubotaru C., lipsind pârâtul G. I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrat la dosar în data de 6 iunie 2013, răspunsul remis de către Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Municipiului C. - N. privind domiciliul actualizat al pârâtului G. I., din care rezultă că pârâtul figurează în evidențele acestui serviciu cu același domiciliu ca și cel indicat în cererea de chemare în judecată și la care a fost citat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 138 art. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și obligarea pârâtului G. I. la achitarea sumei de 26.551,11 lei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
,
Deliberând, reține că prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2013 lichidatorul judiciar C.I.I CIUBOTARU C. desemnat în procedura privind pe debitoarea SC M. S. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul G. I., prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 26.551,11 lei reprezentând pasivul debitoarei.
În motivarea cererii lichidatorul judiciar a arătat că a efectuat notificările prevăzute de art.61 din lege, fiind notificată atât debitoarea la sediul său cât și administratorul social dl. G. I. la domiciliul comunicat de catre Serviciul de evidență a persoanelor din C. N. (adresa de răspuns nr.1921/_ ) respectiv la adresa de domiciliu din C. N., Str. H. nr. 67 AP. 40 jud. C., ocazie cu care acesta a fost informat despre obligațiile ce îi revin prin deschiderea procedurii insolventei și implicit obligatia de a preda documentele prevăzute de lege la art. 28 alin.1.
Aceeași solicitare pentru predarea documentelor i-a fost adresată administratorului statutar și cu ocazia comunicării Raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, însă în toate cazurile corespondența s-a întors destinatarul fiind avizat și reavizat de posta, dar nu s-a prezentat pentru ridicarea corespondenței
Prin nedepunerea actelor și informațiilor prevăzute la art. 28 alin.1 din Legea nr.85/2006, în termenul reglementat la art. 35 din lege, lichidatorul judiciar a fost lipsit de posibilitatea cunoașterii situației economico- financiare reale a societății, a
patrimoniului acesteia, a existenței eventualelor bunuri prin a căror valorificare acoperirea pasivului ar fi fost posibilă sau formularea unor acțiuni în anularea unor operațiuni comerciale.
Lichidatorul judiciar a mai arătat că fapta administratorului este de natură a conduce la concluzia neținerii contabilității în conformitate cu legea, respectiv prezumția că nu s-au întocmit registrele contabile obligatorii pentru a cunoaște natura operațiunilor economice dispuse de administratori și ascunderea situației reale financiare a societății în scopul de a se acoperi modul de gestionare frauduloasă a societății, fiind incidente disp. art. 138 alin.1 lit.d ("au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";), precum și a prevederilor art.1, 6 și 10 din Legea nr.82/1991 cu modificările ulterioare.
Raportat la notificarea lichidatorului adresată pârâtului și lipsa răspunsului pârâtului la notificare prin nepredarea actelor contabile, lichidatorul judiciar prezumă lipsa acestor acte și apreciază ca acesta se face vinovat de neținerea contabilității.
Pârâtului, în calitate de administrator statutar, îi revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat încredințat de societate, fiind direct răspunzător pentru organizarea și conducerea contabilității, potrivit art.10 alin.1 din Legea 82/1991 și art.73 lit.c din legea nr.31/1990.
Prejudiciul constă în pasivul neacoperit al debitoarei, respectiv creanțele bugetare înscrise în tabelul creanțelor în valoare de 26.551,11 lei RON.
Între faptă si prejudiciu există raport de cauzalitate deoarece neținerea contabilității face imposibilă sesizarea dificultăților financiare cu care se confruntă societatea și a semnelor instalării stării de insolvență, aspecte care puteau fi înlăturate dacă contabilitatea ar fi fost corect ținută și administratorul ar fi luat măsuri de preîntâmpinare a unor astfel de situații, ar fi sesizat scadențele de plată pentru debitele principale si ar fi evitat acumularea dobânzilor si majorărilor de întârziere.
Așadar, lichidatorul judiciar apreciază ca neținerea contabilității în conformitate cu legea a condus la apariția stării de insolvență, fiind incidente disp. art. 138 alin.1 lit.d.
Pârâtul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 4692/_ pronunțată de judecătorul sindic în cadrul dosarului nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei S.C. M. S.R.L. la solicitarea debitoarei.
Astfel, la momentul deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, calitatea de administrator statutar al societății SILE SI FIUL S. a deținut-o pârâtul GABOR IANCU, care a fost și unicul asociat al debitoarei.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le -ar f i impu tab ilă ap ar iț ia s tăr ii de
insolvență a debito arei…, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană c are a c auzat s tarea de insolvență a debitorulu i , prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea
.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică potrivit art. 998 din vechiul Cod civil, aplicabil potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite pentru apariția stării de insolvență a debitoarei,
existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.
Se constată că pârâtul a fost legal notificat în vederea predării actelor contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, însă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1.
Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic apreciază că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Însă, între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, iar pe de altă parte textul legal este explicit - în măsura identificării persoanei care să fi cauzat starea de insolvență.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut, al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală, ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte, din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate trage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât în practică există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate de drept, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
În plus, este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat cât timp în tabelul definitiv de creanțe figurează trei creditori, din care doi creditori bugetari și al treilea Filiala de Furnizare a Energiei Electrice ELECTRICA FURNIZARE SA, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor societății și, implicit, a ajungerii în stare de insolvență din această cauză.
Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar.
Față de considerentele expuse în temeiul art. 998 din vechiul Cod civil raportat la art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței judecătorul sindic urmează a respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar C. CIUBOTARU C. al debitoarei SC M. S. în contradictoriu cu pârâtul G. I. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar C. CIUBOTARU C. al debitoarei SC M. S. în contradictoriu cu pârâtul G. I. .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/tehnored. LU 4 ex/_
← Încheierea civilă nr. 2825/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 6894/2013. Procedura insolvenței → |
---|