Sentința civilă nr. 1931/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1931/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 2 iulie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii de insolvență în formă simplificată față de debitoarea SC M. SS, la solicitarea lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 31/1990, C.I.I. L. M., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa reprezentantului debitoarei. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat la dosar oferte de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar din partea H&B INSOLV SPRL, REDRESARE LICHIDARE SPRL și a C. BORȘA D. CRISTINA.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțarea asupra cererii, în baza probelor și actelor existente la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus la data de 26 iunie 2013 debitoarea SC M. SS a solicitat deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată, apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale. Totodată, debitoarea a solicitat numirea în cauză în calitate de lichidator judiciar a C.I.I. L. M. .
În motivarea cererii, debitoarea a arătat că se află în stare de insolvență, neexistând șanse reale de reorganizare a activității societății. Debitoarea a arătat că nu dispune de fonduri bănești suficiente pentru achitarea datoriilor exigibile către creditori.
Față de actele depuse rezultă că debitoarea se află în încetare de plăți și constatând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile peste valoarea prag prevăzută de Legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din actele depuse în probațiune, judecătorul sindic apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale, astfel că în temeiul art. 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei SC M.
SS .
Având în vedere dispozițiile art.11 lit.c din Legea nr.85/2006, potrivit cărora numirea administratorului judiciar provizoriu, sau după caz, a lichidatorului, se realizează de către judecătorul sindic, se va proceda la numirea în calitate de lichidator judiciar în cauză a C.I.I. L. M., având în vedere solicitarea debitoarei exprimată în cuprinsul cererii introductive.
În baza prev. art.107 alin.2 din Legea nr.85/2006, se va dispune dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare al acesteia.
În baza art.35 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1, în termen de 10 zile de la comunicarea deschiderii procedurii.
Se va stabili în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței debitorului cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr.85/2006.
Se va dispune în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prev. de art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art.28 alin.1.
În baza prev. art.18 din Legea nr.85/2006, se va dispune desemnarea administratorului special.
În baza art.44 din lege, se va stabili în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2.
De asemenea, se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de înștiința judecătorul sindic dacă sunt formulate opoziții.
În baza prev. art.62 din Legea nr.85/2006 se va stabili termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului data de_, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de_, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la tabelul preliminar la data de_ și termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la_ .
Se va dispune notificarea de către lichidator a intrării în procedura simplificată a creditorilor notificați conform prev. art.61 alin.3, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006, se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
1
În baza prev. art.21 din lege, se va dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor la sfârșitul fiecărei luni.
Se va fixa termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 17 septembrie 2013, sala 249, ora
11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de debitoarea SC M. SS, cu sediul în C. -N., str.Republicii nr.105, jud.C.
, cu sediul procesual ales la SCPA "CHIRIȚĂ FĂRCAȘ"; în C. -N., B-dul Eroilor nr.1, ap.11, jud.C., J_, CUI 22685100 și în consecință:
Dispune deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei SC M. SS și dizolvarea acesteia.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Numește în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe C.I.I. L. M. și stabilește în sarcina acestuia obligația de a înștiința judecătorul sindic de urgență dacă se formulează opoziții.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Stabilește în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței debitorului cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr.85/2006.
Dispune în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prev. de art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art.28 alin.1.
Dispune desemnarea administratorului special.
Stabilește în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului provizoriu toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Stabilește termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului data de_, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de _
, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la tabelul preliminar la data de_ și termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la_ .
Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în procedura simplificată a creditorilor notificați conform prev. art.61 alin.3, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor la sfârșitul fiecărei luni, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Fixează termen în vederea verificării stadiului procedurii pentru data de 17 septembrie 2013, sala 249, ora
11,00.
.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat C. Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM 9 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 2925/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 2706/2013. Procedura insolvenței → |
---|