Sentința civilă nr. 2706/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2706/2013

Ședința publică din data de 18 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA G. GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC DE F. C. & C. S., la solicitarea lichidatorului Cabinetul Individual de Insolvență P. E.

, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă lichidatorul judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, practician în insolvență P. E., lipsind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către lichidatorul judiciar, la data de 13 septembrie 2013, după închiderea dezbaterilor, tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, împreună cu procesul verbal de afișare a acestuia la ușa instanței și la data de 14 octombrie 2013, raportul de activitate, împreună cu un set de acte anexe.

Lichidatorul judiciar depune la dosar dovada publicării tabelului definitiv al creanțelor în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 16684/_ și dovada publicării raportului de activitate în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 16732/_, pe care-l susține și oral. Învederează instanței că susține cererea de închidere a procedurii, având în vedere faptul că bunurile aflate în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate, creditorii nu și-au manifestat disponibilitatea de a avansa sumele de bani necesare continuării procedurii, iar în speță nu a constatat incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar pe cale de consecință închiderea procedurii în temeiul art. 131 din legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități în conformitate cu prevederile art.

136 din Legea insolvenței, precum și încuviințarea cheltuielilor de procedură avansate și a onorariului solicitat pentru activitatea prestată.

Judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii formulată de către lichidatorul judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la dosar la data de_, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic etapele parcurse în procedură, și a arătat că întrucât debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu care să poată fi valorificat și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, se apreciază că se impune închiderea procedurii, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele: Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar,

ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, care ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor. Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente

pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.

Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței. Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, va încuviința în parte cheltuielile de procedură, în sumă de 195,80 lei, conform documentelor justificative depuse la dosar, reținând în ce privește cheltuielile pentru depunerea specimenului de semnătură și a raportului cu analiza situației economice a debitoarei la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, că acestea sunt cheltuieli efectuate anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, respectiv privind obligații ale debitoarei sau lichidatorului anterioare demarării procedurii insolvenței, astfel că nu pot fi calificate ca reprezentând cheltuieli de procedură.

Totodată, având în vedere durata procedurii, complexitatea scăzută a cauzei, precum și actele îndeplinite de lichidatorul judiciar, care a avut de analizat un număr redus de declarații de creanță, nu a formulat cerere de antrenare a răspunderii sau cereri de anulare transferuri frauduloase în cadrul procedurii insolvenței care a fost deschisă de la început ca fiind în formă simplificată, nu a avut de efectuat demersuri pentru valorificare bunuri sau recuperare creanțe ale debitoarei, nu a fost nevoit să participe la soluționarea altor cauze, în procedură nefiind înregistrate opoziții sau contestații, va încuviința în parte onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 1.000 lei, plus TVA, sumă care, împreună cu cheltuielile de procedură încuviințate urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. P. E. în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea S.C. DE F. C. & C. S.R.L. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei S.C. DE F. C. &

C. S.R.L.

Dispune radierea debitoarei S.C. DE F. C. & C. S.R.L., J_, din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează în parte cheltuielile de procedură în sumă de 195,80 lei și încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 1000 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

V. LAURA G. A. Z.

Red./Dact./G.V.L./5ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2706/2013. Procedura insolvenței