Sentința civilă nr. 2099/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2099/2013

Ședința publică din data de 2 septembrie 2013 Instanța este constituită:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei S.C. O. E. S.R.L., procedură deschisă la solicitarea DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A J.

, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. R. A. D., d-na practician în insolvență R. A. D., lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 28 iunie 2013, din partea I. C., cerere de admitere a creanțelor;

în data de 11 iulie 2013, din partea DGFP C., cerere de admitere a creanței;

în data de 18 iulie 2013, din partea administratorului judiciar, raportul cuprinzând propunerea de trecere a debitoarei în faliment în formă simplificată, cu acte anexă;

în data de 30 iulie 2013, din partea administratorului judiciar, raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, cu acte anexă;

în data de 8 august 2013, din partea administratorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului preliminar al creanțelor și raportul privind analiza declarațiilor de creanță, cu acte anexă;

în data de 29 august 2013, din partea administratorului judiciar, raport de activitate, cu acte anexă;

Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 14013/_ a raportului de activitate aferent lunii august.

Instanța acordă cuvântul reprezentantei administratorului judiciar în susținerea raportului de activitate întocmit pentru acest termen de judecată.

Reprezentanta administratorului judiciar arată că a procedat la analizarea declarațiilor de creanță, a întocmit tabelul preliminar al creanțelor, împotriva acestuia nefiind înregistrate contestații. De asemenea, reprezentanta administratorului judiciar arată că nu i-au fost predate documentele contabile, motiv pentru care a formulat o propunere de trecere a debitoarei în faliment.

Solicită instanței definitivarea tabelului de creanțe, aprobarea raportului privind propunerea de trecere a debitoarei în faliment și acordarea unui nou termen de judecată, în vederea continuării procedurii.

Instanța, deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 85/2006, constată că nu au fost înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar al creanțelor, afișat și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 13047/_, astfel că, va pune în vedere administratorului judiciar să procedeze la afișarea, de îndată, la ușa instanței, a tabelului definitiv; ia act de depunerea la dosar, în data de 30 iulie 2013, a raportului privind cauzele și împrejurările; reține cauza în pronunțare asupra propunerii de trecere a debitoarei în faliment în formă simplificată și stabilește

termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 25 noiembrie 2013, sala 249, ora 12,00.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra propunerii administratorului judiciar de intrare în faliment a debitoarei, constată următoarele:

Prin raportul întocmit în temeiul art. 54 din Legea nr. 85/2006 și înregistrat la dosar la data de 18 iulie 2013, administratorul judiciar a solicitat să se dispună intrarea în faliment a debitoarei SC O. E. S. în procedura simplificată, arătând că administratorul statutar al debitoarei nu a predat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, administratorul judiciar a arătat că societatea debitoare se încadrează în criteriile prev. de art. 1 alin.2 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Examinând raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar raportat la notificările comunicate de acesta, judecătorul sindic constată că administratorul statutar al debitoarei nu a predat documentele prevăzute de art. 28 din legea nr. 85/2006, fiind astfel incidente disp. art. 1 alin.2 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Sub aspect procedural, judecătorul sindic constată că în cauză propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a fost notificată în condițiile prev. de art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006 atât creditoarei SC O. E. S. cât și debitoarei.

Văzând astfel îndeplinite dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, în temeiul disp. art. 54 alin.5 coroborat cu art. 1 alin.2 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va aproba raportul întocmit de administratorul judiciar și, în temeiul art. 107 alin.1 lit. d va dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC O. E. S., precum și dizolvarea societății debitoare.

În temeiul art. 107 alin.2 lit. c din același act normativ, va confirma în calitate de lichidator, administratorul judiciar desemnat în procedură, iar în temeiul art. 109 alin.1 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând totodată și aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 109 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar CII R. A. D. și, în consecință:

Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC O. EROTRANS S.R.L. și confirmă în calitate de lichidator judiciar CII R. A. D. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Dispune dizolvarea debitoarei SC O. E. S.R.L.

Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 25 noiembrie 2013, sala 249, ora 11.00.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red.DH/tehnored LU 3 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2099/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)