Sentința civilă nr. 4625/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4625
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind procedura de faliment privind pe debitoarea S.C. R. D.
S.R.L. cu sediul în S. M., str.Ș. Cel M., nr.36, înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 15629000 - prin lichidator judiciar C. I. de I. C. L., cu sediul în B. M., str.9 Mai nr.31, jud.M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru lichidatorul judiciar desemnat pentru falimentul debitoarei se prezintă consilier juridic A. Șușa, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la data de_, lichidatorul judiciar a depus la dosar prin serviciul registratură al acestei instanțe, dovada comunicării și publicării în B.P.I. a raportului final.
Reprezentanta lichidatorului judiciar, consilier juridic A. Șușa, depune la dosar, învederează judecătorului sindic că la data de_, a depus la dosar, raport final cu propunerea de închidere a procedurii, raportul a fost comunicat și publicat în B.P.I. Nu are alte cereri și solicită cuvântul pe fond.
Judecătorul-sindic constatând că nu mai sunt cereri de formulat, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra raportului final.
Reprezentanta lichidatorului judiciar, practician în insolvență P. C., solicită aprobarea raportului, închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 132 alin.2 din legea insolvenței, radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, cesionarea în favoarea creditorilor a dreptului de executare a sentinței civile nr.7826 din_ prin care pârâtul R. an D. el a fost obligat la plata pasivului debitoarei, cheltuielile cu procedura fiind achitate din fondul de lichidare.
Judecătorul sindic având în vedere actele și lucrările dosarului precum și susținerile reprezentantei lichidatorului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra raportului final de față,
Prin raportul final înregistrat la data de_, lichidatorul judiciar C.
I. de I. C. L., cu sediul în B. M., str.9 Mai nr.31, jud.M. - desemnat pentru falimentul debitoarei S.C. R. DSR.L. cu sediul în S. M.
, str.Ș. Cel M., nr.36, înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 15629000, a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul art. 132 alin.2 din Legea 85/2006 - modificată, radierea societății, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități și cesionarea în favoarea creditorilor a dreptului de executare a sentinței civile nr.7826 din_ prin care pârâtul R. an D. el a fost obligat la plata pasivului debitoarei.
Raportul a fost comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.13421/_ .
În cauză nici creditorii și nici debitoarea nu au formulat opoziții la raport.
Văzând că nici o parte interesată nu s-a opus închiderii procedurii și că fondurile sau bunurile din averea debitoarei au fost valorificate iar sumele au fost distribuite, judecătorul sindic va admite raportul lichidatorului și va dispune închiderea procedurii conform dispozitivului, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Aprobă raportul lichidatorului judiciar C. I. de I. C. L., cu sediul în B. M., str.9 Mai nr.31, jud.M., și în consecință:
În temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006 - modificată, dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. R. DSR.L. cu sediul în S.
M., str.Ș. Cel M., nr.36, înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 15629000.
Dispune radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului de sub J_ .
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006-modificată, descarcă lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Cesionează în favoarea creditorilor înscriși în tabelul definitiv a dreptului de executare silită a sentinței civile nr.7826 din_ prin care pârâtul R. an D. el a fost obligat la suportarea cu averea proprie a pasivului debitorului falit.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Se comunică lichidatorului, A.J.F.P. M. și prin Buletinul Procedurilor de I. .
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red.B.N./Tehnored.J.R._ /5 ex.
R. ÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr.4623
emisă la: ziua 03, luna 09, anul 2013
C ă t r e ,
C. I. de I. C. L., cu sediul în B. M., str.9 Mai nr.31, jud.M. ;
A. J. a F. P. M., cu sediul în B. M., A. S.
nr.2A.
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 4623 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea S.C. R. DSR.L. cu sediul în S. M., str.Ș. Cel M., nr.36, înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 15629000.
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE :
Aprobă raportul lichidatorului judiciar C. I. de I. C. L., cu sediul în B. M., str.9 Mai nr.31, jud.M., și în consecință:
În temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006 - modificată, dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. R. DSR.L. cu sediul în S.
M., str.Ș. Cel M., nr.36, înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub J_, CUI 15629000.
Dispune radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului de sub J_ .
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006-modificată, descarcă lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Cesionează în favoarea creditorilor înscriși în tabelul definitiv a dreptului de executare silită a sentinței civile nr.7826 din_ prin care pârâtul R. an D. el a fost obligat la suportarea cu averea proprie a pasivului debitorului falit.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Se comunică lichidatorului, A.J.F.P. M. și prin Buletinul Procedurilor de I. .
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
← Sentința civilă nr. 893/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2099/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|