Sentința civilă nr. 2111/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2111/2013
Ședința camerei de consiliu din 20 noiembrie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul C. I. DE I. M.
V.
în contradictoriu cu debitoarea S. M. T. I. S.
, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru societatea debitoare curatorul A.
M. -C., lipsă fiind celelalte părți. Procedura de citare este îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
T., procedând la verificarea competenței constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Prezent fiind în instanță av.A. M. C., desemnat în calitate de curator, potrivit disp.prev. de art. 167 alin. 3 NCPC, al societății debitoare, arată că nu are de formulat cereri prealabile judecării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul societății debitoare arată că este de acord cu admiterea cererii astfel cum a fost formulată și a se dispune deschiderea procedurii falimentului și desemnarea lichidatorului judiciar.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, lichidatorul C. I. DE I. M.
V.
a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitorul S. M.
T. I. S.
.
În motivarea cererii, reclamantul susține că debitoarea se află în dizolvare de drept, potrivit prevederilor art. 30 din Legea 359/2004, iar prin închiderea nr. 2884/_ judecătorul delegat la registrul comerțului a numit în calitate de lichidator CII M. V. .
În urma desemnării lichidatorul a desfășurat următoarele activități: a notificat debitoarea să depună actele și documentele societății în vederea analizării situației economice a debitoarei și a structurii patrimoniului acesteia, fără ca reprezentanții debitoarei să se conformeze până la această dată.
Din datele obținute de pe site-ul MFP debitorul deține în patrimoniu, total active în valoare de 61.487 lei, creanțe în valoare de 20.673 lei precum și stocuri în valoare de 12.515 lei. Datoriile societății așa cum reflectă din situațiile financiare sunt în valoare de 69.520 lei.
Întrucât nu a reușit găsirea asociatului/administratorului societății, lichidatorul nu a preluat documente legate de societatea dizolvată, nu a preluat arhiva și nici nu cunoaște dacă există arhivă creată de societate și/sau unde se găsește aceasta.
Față de starea de insolvență definită în art.3 alin.1 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care societatea nu are fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor sale exigibile pe
care le are față de bugetul de stat, s-a solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment împotriva debitoarei.
În drept, petentul își întemeiază cererea pe disp.art.260 alin 4, art. 272 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, art1, alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea formulată de lichidatorul C.I.I. M. V. este întemeiată.
Astfel, instanța reține că față de debitoarea S. M. T. I. S. a operat dizolvarea de drept în temeiul art.237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, reclamantul C.I.I. M.
V. fiind numit lichidator prin încheierea nr.2884/_ pronunțată de ORC.
Conform art.3 pct.1 lit.b din Legea nr.85/2006, starea de insolvență este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.
În speță, cum situația debitoarei rezultată din înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că aceasta se află în incapacitate de a plăti, la scadență, datoriile sale din cauza lipsei de lichidități, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 modificată, raportat la art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, tribunalul urmează să admită cererea lichidatorului, dispunând a se deschide procedura simplificată de insolvență împotriva debitoarei și a se îndeplini măsurile prevăzute de lege.
T. va încuviința cererea privind menținerea lichidatorului desemnat după dizolvarea societății debitoare, în scopul de a nu lipsi de eficiență declanșarea procedurii și de a nu încălca principiul celerității acesteia, care este impus de necesitatea obiectivă a rapidității operațiunilor comerciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de reclamantul C. I. DE I. M. V., cu sediul în B., str. G. Ș., nr.23, jud. B. -N., desemnat lichidator al debitorului
S. M. T. I. S.,
cu sediul în R., str. P., nr.201/A, jud.B. -N., pentru
deschiderea procedurii simplificate de insolvență
;
În baza art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006, rap.la art.260 alin.4 din L.31/1990 modificată:
Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitorului S.
M. T. I. S.,
cu sediul în R., str. P., nr.201/A, jud.B. -N., înregistrată la ORC B. -N. sub nr.J_, C.U.I. 14335588 și intrarea acestuia în faliment;
În temeiul prev. art.34 din lege:
Numește lichidator judiciar pe C. I. de I. R. L. D., cu sediul în B., cartier Viișoara, nr.122, jud. B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuție stabilită pe bază de decont supus aprobării.
Constată că a operat dizolvarea de drept a debitorului prin Încheierea nr.2884/_ și ridicarea dreptului de administrare al acestuia.
În baza art. 35, obligă pe debitor ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.1, refuzul constituind infracțiune potrivit art.147.
În temeiul art.107 din legea privind procedura insolvenței:
Dispune notificarea deschiderii procedurii și a intrării în faliment debitorului, asociaților, creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N., în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.109 din L.85/2006, conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de I. .
Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 rep., și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai lichidatorului judiciar.
În baza prevederilor art.37 din lege dispune lichidatorului judiciar comunicarea deschiderii procedurii către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege:
fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la data de _ .
fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de _ .
fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar.
fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la _ .
-
fixează prima ședință a adunării creditorilor la data de -, la ora și locul stabilite de lichidatorul judiciar.
Lichidatorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din lege, până la
_ .
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar.
În temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Fixează termenul pentru continuarea procedurii la _ .
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Soluționată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședință publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător sindic G. A. G.
P. I.
← Sentința civilă nr. 3289/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 196/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|