Sentința civilă nr. 3289/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
Cod operator 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA a II a CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3289
Ședința publică din_ Completul constituit din :
PREȘEDINTE: M. H. - judecătorul sindic
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra raportului final întocmit de către lichidatorul judiciar C. I. S., cu sediul în B. M., str. A. I., nr. 16, ap. 17, cuprinzând propunerea de închidere a procedurii de faliment privind pe debitoarea SC G. S., cu sediul social în B. M., str. M., nr. 9/45, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu 15880558, județul M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de_, când susținerile și concluziile părții prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din cea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când pronunțarea soluției a fost amânată pentru data de 1zi.
În urma deliberării, judecătorul sindic a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Analizând cererea prin prisma stadiului de desfășurare a procedurii de insolvență, a actelor și probelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3780/_ pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul T. ui M. în dosarul nr._, la cererea creditoarei
A. F. P. a Municipiului B. M., s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC G. S., fiind desemnat administrator judiciar C. I. S. B. M. .
Notificarea deschiderii procedurii de insolvență a fost notificată prin Buletinul procedurilor de insolvență nr. 5744/_ (fila 102), creditorilor bugetari și debitoarei (fil. 103 - 104).
Pasivul debitoarei stabilit prin tabelul preliminar încheiat de către lichidator, afișat și înregistrat la data de_ în dosarul nr._ (filele
107 - 108) este de 217.436 lei, la masa credală fiind înscris un singur creditor, respectiv A. F. P. B. M. .
Prin sentința civilă nr. 606/_ s-a aprobat raportul administratorului judiciar și s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC G. S. fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C. I. S. B. M. .
Notificarea deschiderii procedurii de faliment a fost publicată în extras în ziarul Graiul M. ului și în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1784/_
-fila 142.
Pasivul debitoarei stabilit prin tabelul definitiv încheiat de către lichidator, afișat și înregistrat la data de_ în dosarul nr._ (filele 112 - 113) este de 217.436 lei și nu a fost contestat, la masa credală fiind înscris un singur creditor, respectiv A. F. P. B. M. .
La data de_ (filele 185 - 188) lichidatorul C. I. S. a depus raportul cu propunere de închidere a procedurii de faliment nr. 397/_ prin care a solicitat să se dispună închiderea procedurii și descărcarea lichidatorului judiciar și a tuturor persoanelor care l-au asistat, de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, autorizarea creditorilor pentru a urmări silit pe Miladen Bogovic cu domiciliul în Croația, localitatea Movrac, nr. 15, după închiderea procedurii, conform sentinței civile nr. 7833/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1 până la concurența sumei de 217.513 lei, aprobarea devizului de cheltuieli la nivelul sumei de 3.480 lei.
Raportul final a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4851/_ . Lichidatorul a depus la fil. 190 și 192 borderourile de recomandate prin care face dovada comunicării raportului cu creditorul și la sediul debitoarei.
Raportul cu propunere de închidere a procedurii nu a fost contestat.
Conform art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Întrucât societatea debitoare nu are bunuri pentru acoperirea pasivului iar creditorii nu s-au oferit să avanseze cheltuieli cu procedura, pentru a nu provoca alte cheltuieli în acest sens, judecătorul sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii.
În consecință, aceasta urmează să fie închisă în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 cu toate consecințele care decurg din luarea acestei măsuri cu privire la radierea debitoarei și descărcarea lichidatorului judiciar .
Prin sentința civilă nr. 7833/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1 s-a admis cererea formulată de către reclamantul C.
I. S., cu sediul în B. M., str. A. I., nr. 16, ap. 17, în calitate de lichidator al debitoarei SC G. S. în contradictoriu cu pârâtul Miladen Bogovic cu domiciliul în Croația, localitatea Movrac, nr. 15, care a fost obligat să suporte cu patrimoniul propriu pasivul societății debitoare SC G. S., până la concurența sumei de 217.513 lei.
În temeiul art.142 din Legea nr. 85/2006 vor fi autorizați creditorii să îi execute silit pe pârâtul Miladen Bogovic după închiderea procedurii, până la concurența sumei de 217.513 lei în temeiul hotărârii judecătorești irevocabilă pronunțată conform art. 138 din Legea nr.85/2006.
Potrivit Deciziei nr. 6/_ pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii declarat cu privire la interpretarea și aplicarea art.142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și art.136 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condițiile art.138 din Legea nr. 85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali și ceilalți creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală.";
Această decizie are caracter obligatoriu potrivit art. 330 indice 7 alin. 4 Cod procedură civilă și întrucât atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu art.138 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus și pentru creanțe fiscale, executarea silită urmează se efectuează de organul de executare competent și regulile de executarea determinate de Codul de procedură fiscală. Judecătorul sindic va încuviința plata cheltuielilor aferente procedurii justificate la nivelul sumei de 3.480 lei, conform decontului anexat raportului, sumă care în conformitate cu art. 37 alin. 4 din OUG nr. 86/2006 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 85/2006 urmează sa fi suportată din fondul special de
lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă cererea formulată de către C. I. S., cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 3, județul M., în calitate de lichidator al debitoarei SC G.
S., prin raportul cu propunere de închidere a procedurii nr. 397 din data de _
, publicat în Buletinul Procedurilor de I. ență nr. 4851/_ .
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Dispune închiderea procedurii de insolvență a debitoarei SC G. S., cu sediul social în B. M., str. M., nr. 9/45, județul M., nr. de ordine în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu 15880558.
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.
Autorizează pe creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor să înceapă, după închiderea procedurii insolvenței, executarea silită
împotriva lui Miladen Bogovic cu domiciliul în Croația, localitatea Movrac, nr. 15, după închiderea procedurii, conform sentinței civile nr. 7833/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1 până la concurența sumei de 217.513 lei.
Dispune plata sumei de 3.480 lei către lichidatorul C. I. S. din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006.
Dispune notificarea sentinței de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, Direcției Generale a F. P. M. și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispune afișarea dispozitivului sentinței la ușa tribunalului. Definitivă. EXECUTORIE.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2013.
Președinte G. ier
M. H. D. H.
Red.M.H/_ T.red. D.H. -_ Ex. 6
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B. M., Bd. Republicii nr. 2A
Dosar nr. _
COMUNICARE
Sentința civilă nr. 3289 din _
Către,
SC G. S., cu sediul social în B. M., str. M., nr. 9/45, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu 15880558, județul M. ,
C. I. S., cu sediul în B. M., str. A. I., nr. 16, ap. 17, județul
M. ,
- D. G. a F. P. M., cu sediul în B. M., A. serelor nr. 2A, județul M. ,
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 3289 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Maramureș - Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal privind debitorul SC G. S., cu sediul social în B. M., str. M., nr. 9/45, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, identificată cu 15880558, județul M. .
Parafa președintelui instanței, G. ier,
(semnătura și ștampila) D. H.
1)Se completează în cazul în care este un singur destinatar; 2)
Se completează în cazul în care sunt mai mulți destinatari.
← Sentința civilă nr. 6659/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2111/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|