Sentința civilă nr. 860/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 860/2013
Ședința publică din 12 Aprilie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: I. U., judecător - sindic GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S. E. L. B. S. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar prin Ș. L. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate prin Buletinul Procedurilor de I. .
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Se constată că la_ lichidatorul judiciar a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, tabelul preliminar și definitiv de creanțe cu procesele verbale de afișare(f.65-68).
La_ a depus raportul întocmit în baza prev. art. 59 din lege privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în faliment. Totodată la aceeași dată a depus și raportul cu propunerea de închidere a procedurii falimentului în baza prev. art. 131 din lege însoțit de dovada afișării și de decontul de cheltuieli.
Lichidatorul judiciar depune la dosar dovada publicării în BPI a raportului cu propunerea de închidere a procedurii precum și a comunicării acestuia. Arată că nu s- au formulat obiecțiuni la raportul cu propunerea de închidere a procedurii, motiv pentru care, solicită aprobarea raportului și acordarea cuvântului în fond.
Instanța, constatând că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul cu propunerea de închidere a procedurii, aprobă acest raport și reținând că nu sunt alte cereri, acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond.
Lichidatorul judiciar, solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev. art. 131 din Legea 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr.2111/07 decembrie 2012 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorului S. E. L. B. S. la cererea creditoarei A.
P. a municipiului B. , în condițiile L.85/2006, privind procedura insolvenței.
Au fost înscriși în tabelul definitiv consolidat de creanțe (f.68) creditorii; D.
a F. P. B. -N. cu o creanță bugetară de 98.352 lei, P.
1
municipiului B. cu o creanță bugetară de 4.531 lei și R. &R. S. cu o creanță chirografară de 1.980,64 lei.
Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006.
Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, acesta a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, iar în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.000 lei (fără TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 131 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC E. L.
S.,
cu sediul în localitatea B., nr. 30, comuna Mărișelu, județul B. -N., CUI 16883323, număr de ordine în registrului comerțului J_ și radierea acestei societăți comerciale din R. C. .
Aprobă decontul lichidatorului judiciar C. I. de I. "Ș. L. I. ";, cu sediul în B., str. Al. O., nr. 3, jud. B. N., pentru suma de 3.000 lei (fără TVA), ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din Legea 85/2006.
Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.
Prezenta sentință se va notifica cu D.G.F.P. B. -N. și O. R. C. de pe lângă T. B. -N. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2012.
PREȘEDINTE,
Judecător - sindic GREFIER,
U. L. C. A.
Red/dact UI/ALC/4 ex. 29 Aprilie 2013
2
← Decizia civilă nr. 278/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1318/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|