Sentința civilă nr. 2178/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2178/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.
GREFIER - DP
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii falimentului debitoarei SC DS T., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, R. & P. S., d- na Fărăian Ramona, practician în insolvență, cu împuternicire depusă la dosar, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că lichidatorul judiciar a înregistrat următoarele înscrisuri: la data de_ procesul verbal al adunării creditorilor din data de_ prin care a fost aprobat raportul final; la data de_ "Note de ședință"; prin care arată că toate bunurile debitoarei au fost înstrăinate, a fost întocmit raportul asupra fondurilor și planul de distribuire II necontestate, la care este atașată dovada distribuirii sumei către creditoarea B. T. .
Reprezentanta lichidatorului judiciar susține raportul final, solicită aprobarea acestuia, a se dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul art.129 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare, pe raportul final.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Constată că lichidatorul judiciar R. & P. S. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC DS a depus la dosar la data de 20 iunie 2013 raportul final privind închiderea procedurii, învederând judecătorului sindic faptul că în cursul derulării procedurii a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de lege și de judecătorul sindic.
Lichidatorul judiciar a arătat că dupa deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei a procedat la notificarea creditorilor, iar după expirarea termenului de depunere a declaratiilor de creanta a fost intocmit tabelul preliminar, care a fost afișat la ușa instanței la data de_, cuprinzând creanțe în sumă totală de 547.872,40 lei După soluționarea contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar de creanțe, a fost întocmit tabelul definitiv al creanțelor care a fost afișat la ușa instanței la data de_ . Ulterior, după formularea cererilor de admitere a creanțelor suplimentare, lichidatorul judiciar a procedat la întocmire a tabelului suplimentar de creanțe și a tabelului definitiv consolidat al creanțelor, care a fost afișat la ușa instanței la data de_ .
S-a arătat că a fost întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență a debitoarei, concluzionându-se că factorii care au determinat insolvența au fost creșterea continuă a prețului combustibilului, debitoarea acționând pe piața transportului rutier de mărfuri, instalarea crizei economice care a condus la diminuarea cererilor pentru aceste servicii, ritmul creșterii riscului de incapacitate de plată și neîncasarea la timp sau deloc a creanțelor societății.
În urma verificării situației contabile, a inventarierii și evaluări efectuate, s-a constatat că patrimoniul debitoarei a fost format din următoarele bunuri: autoturism BMW 530D având nr. de înmatriculare_, semiremorcă Schmitz având nr. de înmatriculare_ și sistem de navigație MIO.
Lichidatorul judiciar a arătat că în urma aprobării de către creditori a metodei de vânzare a bunurilor din patrimoniul debitoarei a efectuat demersuri de publicitate în vederea valorificării acestora. Ca urmare a anunțurilor publicate, la data de 8 februarie 2013 a fost comunicat la registratura lichidatorului judiciar dosarul de participare nr. 345/_ cuprinzând oferta de achiziționare a autoturismului BMW 530D, nr. de înmatriculare_, la prețul de 17.816 lei + TVA, formulată de SC DMI INTERTRANS S. . dat fiind faptul că la licitația organizată în data de_ nu s-a mai prezentat nici un al participant și că SC DMI INTERTRANS S. a oferit prețul de strigare, bunul menționat a fost adjudecat în favoarea acestei societăți pentru suma de 17.816 lei +TVA, prin procesul-verbal nr. 726/_, fiind perfectat și contractul de vânzare-cumpărare nr. 727.
1
Ca urmare a înstrăinării bunului debitoarei aflat în garanție la B. T., în acord cu prev. art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea raportului asupra fondurilor I și a planului de distribuire. Din valorificarea bunului mobil al debitoarei, în contul unic al procedurii a fost încasată suma de 23.483,84 lei, din care au fost efectuate plăți în valoare de 16.873,82 lei, diferența în cuantum de 6.610,02 lei fiind distribuită creditorului garantat conform planului de distribuire.
La data de 17 mai 2013 a fost comunicat la registratura lichidatorului judiciar dosarul de participare nr. 1156 cuprinzând oferta de achiziționare a bunului semiremorcă Schmitz, cu nr. de înmatriculare_ . Având în vedere că nu a fost înregistrată nici o altă ofertă, precum și faptul că participantul la licitație a oferit prețul de strigare, la data de 21 mai 2013 bunul a fost adjudecat în favoarea SC N. MIN S. pentru suma totală de 30.596 lei + TVA, fiind perfectat și contractul de vânzare-cumpărare nr. 2292. Asupra bunului înstrăinat a fost instituită o garanție reală mobiliară în favoarea Băncii T. SA C. - S. T. .
De asemenea, la data de_ la sediul lichidatorului judiciar a fost înregistrat dosarul de participare al domnului Vancea L. Dănuț cu nr. 1300/_, cuprinzând dovada îndeplinirii tuturor pașilor prevăzuți în regulamentul de valorificare. În consecință, la data de_, în baza procesului-verbal de adjudecare, perfectat în cadrul licitației publice, bunul sistem de navigație MIO a fost adjudecat domnului Vancea L. Dănuț.
Astfel, în contul unic al procedurii, din valorificarea celor două bunuri descrise mai sus a fost încasată suma de 38.657,42 lei, din care au fost efectuate plăți în valoare der 25.194,96 lei, diferența în cuantum de 13.192,46 lei urmând a fi distribuită creditorului garantat B. T. SA, conform planului de distribuire II. Pentru realizarea formalităților de închidere a procedurii a fost previzionat un buget de 150 lei.
Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri care să poată fi valorificate pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori și nici sume de bani de recuperat, lichidatorul judiciar apreciază că se impune închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Raportul final al lichidatorului a fost comunicat creditorilor și debitoarei, afișat la ușa instanței și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență.
Împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006.
Analizând raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 356/C/_ a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC DS și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fiind numit în calitate de administrator judiciar R. & P. S. .
Prin sentința civilă nr.1977/_ a fost admisă în parte contestația formulată de creditoarea D.G.F.P. C. împotriva tabelului preliminar de creanțe și s-a dispus înscrierea în tabelul preliminar de creanțe a creditoarei SC V. INT. R. I. SA cu o creanță chirografară în cuantum de 270.406,78 lei și cu o creanță provizorie nescadentă în cuantum de 3.520 lei. Prin aceeași hotărâre a fost admisă contestația formulată de creditoarea D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. împotriva tabelului preliminar de creanțe și s-a dispus înscrierea creditoarei în tabelul preliminar de creanțe cu o creanță bugetară în cuantum de 134.189 lei. Totodată, a fost încuviințat tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC D.
S., astfel cum acesta a fost publicat în BPI nr. 5032/_ și modificat cu privire la creanța creditoarelor SC V. INT. R. I. SA și D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. ca urmare a admiterii contestațiilor.
Prin sentința civilă nr. 3782/_ s-a dispus intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei SC DS și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe R. &P. S. .
Bunurile existente în patrimoniul debitoarei au fost valorificate, sumele obținute fiind distribuite conform planurilor de distribuire întocmite de lichidatorul judiciar.
Conform art. 129 din Legea nr. 85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale. Copii de pe aceste acte vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării acestora de judecătorul sindic.
Lichidatorul judiciar a îndeplinit formalitățile impuse de art. 129 din Legea nr. 85/2006, iar creditorii nu au formulat obiecții la raportul final, astfel încât judecătorul sindic va aproba raportul final și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC D.
S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
2
În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar R. & P. S. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC DS, J_, CUI 14493456 și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC DS .
Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
S. I. DP
Red.SI/MM 6 ex./_
3
← Decizia civilă nr. 3128/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2648/2013. Procedura insolvenței → |
---|