Sentința civilă nr. 2191/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROM. IA
T. S. IZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2191/2013
Ședința publica din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - E. B. GREFIER - F. B.
S-a luat spre examinare cererea de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 formulată de creditoarea V. INT. ROM. IA I. SA împotriva debitoarei SC
M. C. G. S. .
La ambele apeluri nominale făcute în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat de către creditoare judecarea cauzei și în lipsă.
Judecătorul sindic, constată cauza în stare de judecată, pune in discutie exceptia tardivității contestației debitoarei și o reține în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2012 sub nr. de mai sus, creditoarea SC V. INT ROMÂNIA I. SA a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC M. C. G. S., apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale și deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 993.868,24 lei.
În susținerea cererii creditoarea a arătat că între părți s-au încheiat două contracte de leasing financiar, debitoarea având obligația de a achita ratele de leasing, precum și de a-și manifesta dreptul de opțiune și de a dobândi dreptul de proprietate asupra echipamentelor care au format obiectul contractului. Având în vedere că debitoarea nu și-a respectat obligațiile contractuale și nu și-a manifestat dreptul de opțiune, creditoarea a demarat demersurile de reluare în posesie a bunurilor. Creanța pretinsă de creditoare este reprezentată de valoarea ratelor de leasing restante și a penalităților contractuale aferente de valoarea asigurărilor RCA și CASCO precum și de valoarea despăgubirilor convenite de părți prin art. 9.2 din Anexa 5 a condițiilor generale.
Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 al.1 din Legea nr. 85/2006, dar debitoarea nu a depus contestație.
Prin încheierea civilă nr. 2841/2012 pronunțată la data de 27 iunie 2012 T.
S. izat C. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea T. ui B., apreciind că norma de competență reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006 este una imperativă, impunându-se, ca atare, declinarea competenței de soluționare a cauzei.
După înregistrarea cauzei pe rolul T. ui B., debitoarea a depus, la data de
9 august 2012, contestație împotriva cererii formulate de creditoare, solicitând admiterea contestației si, pe cale de consecința, respingerea ca inadmisibila a cererii introductive și, in conformitate cu prevederile art.33. al.3 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, obligarea creditoarei ca in termen de 15 zile, sa consemneze la banca o cauțiune in cuantum de 10 % din valoarea creanței pretinse, sub sancțiunea respingerii cererii introductive, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin cererea inregistrata la instanța in data de_, intimata-creditoare S.C. "V. INT. ROMÂNIA I. " S.A. a solicitat judecatorului-sindic sa dispună deschiderea procedurii de insolventa impotriva sa pentru incasarea unei creanțe in suma de 993.868,24 lei, susținând ca, o data cu
încheierea contractului de leasing financiar nr.V. 1517/VTC/SC din data de_ si a celui incheiat sub nr.V. 1683/VTC/SC din data de_, s-ar fi obligat sa transmită in favoarea sa dreptul de folosința asupra unor mijloace de transport, urmând totodată ca debitoarea contestatoare sa aibă obligația sinalagmatica de plata a prețului contractual, pretinzând in același timp ca debitoarea-contestatoare S.C. "M.
C. G. " S.R.L. a omis sa-si respecte obligațiile contractuale proprii de achitare a ratelor de leasing. Cererea introductiva a intimatei-creditoare S.C. "V. INT. ROMÂNIA
I. " S.A. este complet inadmisibila intrucat nu sunt intrunite condițiile legale specifice referitoare la calitatea intimatei de a fi titular al unei creanțe impotriva contestatoarei, existenta in speța a unei creanțe certe, lichide si exigibile, neplata pretinsei datorii sa fie consecința stării de insolventa a contestatoarei (in calitate de presupus debitoare si încetarea de plați a contestatoarei pe o perioada de cel puțin 30 de zile.
Din cuprinsul textului de lege aplicabil in cauza (art.3, pct.l din Legea nr. 85/2006 ), rezulta in mod lipsit de echivoc ca "insolventa este stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile", ceea ce presupune ca, pentru a deveni admisibila o astfel de cerere introductiva, intimata-creditoare sa facă dovada ca deține o creanța certa, lichida si exigibila in suma de 993.868,24 lei, iar insolventa S.C. "M. C. G. " S.R.L. sa fie cel puțin prezumata ca fiind vădita. Dat fiind faptul potrivit căruia creanța certa ( in sensul existentei sale neindoielnice ) este cea care "rezulta din insusi actul de creanța sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul" ( art.379, al.3, din C.pr.civ.), contestatoarea arată că intimata- creditoare nu a reușit ca, in sprijinul cererii sale introductive, sa producă vreun mijloc serios de proba de natura sa conducă la concluzia ca ar deține o astfel de creanța, in condițiile in care S.C. "M. C. G. " S.R.L. nu numai ca nu a recunoscut niciodată, ci, dimpotrivă, a contestat in permanenta existenta vreunei astfel de creanțe.
In ceea ce privește condiția legala referitoare la incetarea de plați, practica judiciara si literatura de specialitate au consacrat in mod consecvent opinia potrivit căreia nu se afla in incapacitate vădita de plata debitoarea care a efectuat plați către creditoare si alți creditori anterior cererii de deschidere a procedurii de insolventa, facand totodată dovada prin extrase de cont din perioada anterioara, concomitenta si ulterioara acesteia ca este solvabil, iar incetarea plaților este identificata cu neputința patrimoniala de plata de către debitoare a datoriilor sale.
A mai arătat contestatoarea debitoare ca refuzul de plata a unei datorii inexistente nu poate fi confundat cu incapacitatea de plata și ca actele de evidenta contabile ce vor fi depuse in probatiune vor fi in măsura sa probeze ca S.C. "M. C.
G. " S.R.L. efectuează in mod constant plați consistente si deține creanțe bănești, iar cererea introductiva de deschidere a procedurii de insolventa imbraca in mod vădit caracterul unui abuz de drept procesual, fiind rezultatul exercitării cu rea-credinta de către intimata S.C. "V. INT. ROMÂNIA I. " S.A. a drepturilor sale procesuale, cu rol sicanatoriu (f. 1-3 dos. Nr._ /a1 al T. ui B. ).
Prin sentința nr. 3070/F/2012 Tribunalul Bihor s-a declinat competenței de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului S. izat C. și constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta C. e de casație și Justiție cu soluționarea prezentului conflict.
Inalta C. e de Casație și Justiție, prin decizia nr. 930/2013 pronunțată la data de 5 martie 2013, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ui
S. izat C., reținând că la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, sediul debitoarei se afla în T., jud. C. .
În urma stabilirii competenței de soluționare a cererii, dosarul a fost înregistrat la data de 15 aprilie 2013 la T. S. izat C. .
Analizând contestația formulată, judecătorul sindic reține următoarele:
Copia cererii formulate de creditoarea SC V. INT. ROM. IA I. S.A. a fost înregistrată pe rolul T. ui S. izat C. la data de 5 aprilie 2012, fiindu-i
comunicată debitoarei, impreună cu notificarea prevăzută de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 rep., în data de 20 aprilie 2012 (f. 84).
Conform art. 33 alin 2 din Legea nr. 85/2006 rep., în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență.
Din actele dosarului rezultă că debitoarea a formulat contestația după împlinirea termenului prevăzut de dispozițiile legale anterior menționate. Astfel, deși cererea creditoarei i-a fost comunicată debitoarei in data de 20 aprilie 2012, aceasta a înteles să formuleze contestație doar in data de 9 august 2012, împrejurare față de care urmează să fie admisă excepția tardivității depunerii contestației, cu consecința respingerii acesteia.
Analizând cererea formulată de creditoare, judecătorul sindic constată că aceasta întrunește cerințele formale prev. de art.31 alin. 1 din Legea nr.85/2006, precum și cele de fond prev. de art.3 pct.1 lit.a, pct.6 și pct.12 din același act normativ.
Creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Astfel, raportat la înscrisurile aflate dosarul cauzei, respectiv contractele de leasing financiar încheiate de către creditoare cu debitoarea,graficul de achitare a ratelor de leasing din care rezultă că debitoarea nu a inteles sa-si indeplinească obligațiile în termenul contractual stabilit, luând în considerare dispozitiile art. 3, art. 6 și art. 9 din cele doua contracte și faptul că debitoarea nu a contestat validitatea acestor contracte, judecătorul sindic constată că cererea creditoarei întrunește condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței, respectiv creanța solicitată este mai mare decât valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, este o creanță certă, lichidă și exigibilă al cărui cuantum rezultă din titlurile executorii aflate la dosarul cauzei, scadența acestora fiind împlinită cu mai mult de 90 de zile în urmă, putându-se astfel prezuma că debitoarea este în insolvență potrivit disp. art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Față de cuantumul acestui debit, față de împrejurarea că debitoarea deși a afirmat că va depune acte contabile în probațiune din care să rezulte că are disponibilități bănești în cont, nu a făcut dovada faptului că deține astfel de lichidități care ar fi în măsură să acopere creanța, judecătorul sindic apreciază că debitoarea se află într-o stare de insolvență prezumată ca fiind vădită, întrucât, după mai mult de 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditoare.
Ca atare, în temeiul disp. art.33 alin.6 din Legea nr. 85/2006, se va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC M. C.
G. S. .
În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin.2 lit. c din același act normativ, modificat prin OUG nr. 173/2008, va desemna în calitate de administrator judiciar provizoriu C. G. D. SULIVAN, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 20 din lege.
La desemnarea administratorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere, în raport de dispozițiile mai sus arătate, precum și de disp. art.19 alin.1 din Legea nr.85/2006, ofertele de servicii depuse la dosarul cauzei de către practicienii în insolvență.
În temeiul art. 35 din lege, stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006 va dispune desemnarea administratorului special.
Se va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Conform art. 44 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 33 alin.7 din Legea nr. 85/2006 se va dispune în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art.61 din Legea nr.85/2006.
În baza prev. art.62 lit.b,c,d din Legea nr.85/2006 se va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 23 octombrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 6 octombrie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar fiind de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar in Buletinul Procedurilor de Insolventa și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20 noiembrie 2013.
În temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.
De asemenea, judecătorul sindic va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art.54 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale cu obligația de notifica creditoarea, debitoarea și judecătorul sindic în cazul formulării unei propuneri de intrare a debitoarei în faliment în procedură simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 23 octombrie 2013, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția tardivității contestației formulate de către debitoarei SC M.
C. G. S. și în consecință respinge ca fiind tardiva contestația la cererera privind deschiderea procedurii insolvenței formulată de creditoarea SC V. INT. ROM. IA S.A..
Admite cererea formulată de creditoarea SC V. INT. ROM. IA S.A. împotriva debitoarei SC M. C. G. S. și, în consecință:
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC
M. C. G. S. .
Desemnează în calitate de administrator judiciar C. G. DS, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Dispune desemnarea administratorului special.
Stabilește în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 23 octombrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 6 noiembrie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20 noiembrie 2013.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 23 octombrie 2013, sala 249, ora 08,00.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
E. B.
F.
B.
Red.EB/LU 6 ex./_
← Sentința civilă nr. 6657/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 874/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|