Sentința civilă nr. 229/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 229
Ședința publică din 16 ianuarie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: V.
F.
- judecător sindic
GREFIER: M.
N.
D.
S-a luat în examinare cererea formulată de creditorul T. L. , cu domiciliul procesual ales în C. N., C. D., nr. 25, ap. 13, județul C., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC V.
S. , cu sediul în S. M., str. F., nr. 5A, județul M., înregistrată în Registrul Comerțului M. sub nr. J_, având CUI 17771638, precum și contestația formulată de către debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 09 ianuarie 2013, încheiere de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_ creditorul T. L. a solicitat declanșarea procedurii generale de insolvență pentru debitoarea SC V. S., în scopul recuperării creanței datorate în cuantum de 52232 lei, reprezentând creanțe neachitate.
În motivare creditorul arată că a încheiat cu debitoarea un contract de locațiune la data de_, înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice S. M. sub numărul 557/_, creanța solicitată constituind contravaloarea chiriei pentru perioada septembrie 2009-septembrie 2012.
În susținere creditorul depune în copie contractul de locațiune.
La data de_, debitoarea a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
Pronunțându-se cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare, judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe de timbru sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat.
Potrivit art. 6 lit. c din Legea 146/1997 taxa judiciară de timbru aferentă prezentei acțiuni este de 120 RON.
Potrivit art. 20 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Până la termenul de judecată din_ debitoarea nu a făcut dovada timbrării contestației cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 120 lei și 0,30 lei timbru judiciar.
Astfel, deși i s-a pus în vedere de către judecătorul sindic să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru prin prezentarea dovezii de plată a acesteia în original, debitoarea contestatoare nu s-a conformat, motiv pentru care, ținând cont de faptul că dovada achitării taxei judiciare de timbru se poate face doar prin prezentarea chitanței în original, pe aceasta urmând a se face mențiunea anulării ei, pentru a nu putea fi folosită în alt dosar, judecătorul sindic, în considerarea dispozițiilor legale mai sus enunțate urmează să admită excepția invocată, din oficiu, cu consecința anulării contestației ca netimbrată.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii, respectiv existența unei creanțe certe rezultată din înscrisurile depuse la dosar, lichidă și care depășește valoarea prag de 45.000 lei, precum și exigibilă de mai bine de 90 de zile va fi admisă cererea creditoarei, urmând a se dispune măsurile prevăzute de lege.
Astfel, contractul depus de către creditoare, face dovada, în lipsa probării eventualei anulări sau rezilieri a acestuia, a existenței unei creanțe, al cărui cuantum depășește suma prag de 45.000 RON, totodată scadentă de mai mult de 90 de zile.
În temeiul art. 11 alin. 1 lit. c și art. 19 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul sindic va desemna ca administrator judiciar provizoriu pe LG I. S. B. M., deoarece oferta acestuia a fost prima depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de netimbrare a contestației formulată de către debitoarea SC V. S. .
Anulează ca netimbrată contestația formulată de către debitoarea SC V.
S. cu sediul în cu sediul în S. M., str. F., nr. 5A, jud. M., înregistrată în Registrul Comerțului M. sub număr J_, CUI 17771638.
Admite cererea formulată de creditorul T. L. , cu domiciliul ales în loc. C. N., C. D., nr. 25, ap. 13, județul C., împotriva debitoarei SC
V. S.
, cu sediul în S. M., str. F., nr. 5A, jud. M., înregistrată în Registrul Comerțului M. sub nr. J_, având CUI 17771638.
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC V. S. , cu sediul în S. M., str. F., nr. 5A, jud. M.
, înregistrată în Registrul Comerțului M. sub nr. J_, având CUI 17771638.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,
Numește administrator judiciar pe LG I. S., cu sediul în B. M., str.
H., nr. 5A, județul M., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului prin Buletinul Procedurilor de I. ență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la _ ;
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .
Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de I. ență.
Fixează termenul pentru înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de _ ;
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de _ , ora 10,00, la sediul administratorului judiciar și convoacă creditorii debitoarei.
Raportul prevăzut de art.54 din Legea 85/2006 va fi depus până la data de_ iar cel prevăzut de art.59 din Legea nr.86/2006 până la data de_ .
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate
bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_, ora 08,30, Complet nr. 3 falimente.
DEFINITIVĂ. EXECUTORIE.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE
GREFIER
V. F.
M.
N.
D.
Red. FV / Tred. M.N.D.
_ /6 ex.
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:

ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B. M. B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr. 229
emisă la: ziua 16, luna 01, anul 2013
C ă t r e
SC V. S.
, cu sediul în S. M., str. F., nr. 5A, jud. M., înregistrată în Registrul Comerțului M. sub nr. J_, având CUI 17771638,
LG I. S., cu sediul în B. M., str. H., nr. 5A
, județul M.
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 229 din data de_, pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC V. S. , cu sediul în S. M., str. F., nr. 5A, jud. M., înregistrată în Registrul Comerțului M. sub nr. J_, având CUI 17771638.
Parafa președintelui instanței
G. ier,
(semnătura și ștampila)
M.
N.
D.
← Sentința civilă nr. 1615/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 4340/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|