Sentința civilă nr. 2294/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2294/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii falimentului deschise împotriva debitoarei S.C. SS S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, A. C. S., d-l practician în insolvență Turbuțan Sorin, lipsind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrat la dosar,: în data de 13 septembrie 2013, raportul de activitate întocmit de către lichidatorul judiciar, cu anexe..
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită a se lua act de decizia creditorului majoritar PIREUS BANK ROM. IA SA și înlocuirea lichidatorului judiciar A. C. S. cu societatea R. &P. S. și încuviințarea remunerației lichidatorului judiciar A. C. S., aferent perioadei septembrie 2012- aprilie 2013, în cuantum de 5000 lei plus TVA, cu plata din contul colector al debitoarei.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererilor formulate de către lichidatorul judiciar și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de_, ora 11, sala 249.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin sentința civilă nr.2331/2012 pronunțată la data de 22 mai 2012 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC SS S. și s-a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva acesteia, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu A. C. S. .
Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 13 septembrie 2013 lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic să ia act de decizia creditorului majoritar PIRAEUS BANK de numire a lichidatorului judiciar, arătând că la data de_ creditoarea majoritară PIRAEUS BANK a publicat în BPI nr.7112/_ decizia de numire a lichidatorului judiciar R. & P. S. .
Totodată, lichidatorul judiciar provizoriu a solicitat descărcarea sa de gestiune și încuviințarea remunerației în cuantum de 5.000 lei + TVA aferentă perioadei septembrie 2012-aprilie 2013, care să fie achitată din contul colector al debitoarei.
Judecătorul sindic constată că în BPI nr.7112/_ (f.205) a fost publicată decizia creditorului majoritar PIRAEUS BANK ROM. IA SA, care deține peste 50% din valoarea totală a creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, privind numirea în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC S.
SS a practicianului în insolvență R. & P. S. .
În consecință, în temeiul prev. art.19 alin.21din Legea nr.85/2006, având în vedere că decizia creditorului majoritar nu a fost contestată, judecătorul sindic va lua act de decizia creditorului majoritar PIRAEUS BANK ROM. IA SA și va desemna în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS S. pe R. & P. S., dispunând încetarea atribuțiilor lichidatorului judiciar A. C. S. și descărcarea acestuia de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul prev. art.11 coroborat cu prev. art.4 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va încuviința în favoarea fostului lichidator judiciar A. C. S., pentru perioada septembrie 2012-aprilie 2013, o retribuție în cuantum de 5.000 lei + TVA, care urmează a fi achitată din averea debitoarei.
Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 3 decembrie 2013, sala 249, ora
11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Ia act de decizia creditorului majoritar PIRAEUS BANK ROM. IA SA și în consecință:
1
Desemnează în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS S. pe R. & P. S., dispunând încetarea atribuțiilor lichidatorului judiciar A. C. S. și descărcarea acestuia de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Încuviințează în favoarea fostului lichidator judiciar A. C. S., pentru perioada septembrie 2012-aprilie 2013, o retribuție în cuantum de 5.000 lei + TVA, care urmează a fi achitată din averea debitoarei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
D. M. D.
A.
VLAIC
Red.DMD/MM 3 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 1930/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 948/2013. Procedura insolvenței → |
---|