Sentința civilă nr. 2393/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2393/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - F. I. M. GREFIER - F. B.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței în formă simplificată, deschisă împotriva debitoarei SC R. C. S., formulată de lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 31/1190, C. L. M., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat pentru debitoare, d-na L. M., practician în insolvență, lipsind ceilalți participanți la procedură.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că lichidatorul judiciar al debitoarei a înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:

în data de_, raportul privind cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență a debitoarei;

în data de_, raportul lunar nr. 1 privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor, însoțit de acte anexe;

în data de_, raportul de verificare a creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, tabelul preliminar al creditorilor, debitoarei și dovada afișării acestui tabel, la ușa instanței;

în data de_, raportul lunar 2 privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor, însoțit de acte anexe;

în data de_, cerere privind închiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei, având atașat decontul privind cheltuielile de procedură și răspunsul primit de la Municipiul C. -N. ;

în data de_, procesul verbal al adunării creditorilor din data de_ și dovada publicării în B.P:I. nr. 14533/_ a convocării adunării creditorilor și a raportului lunar 2.

De asemenea se constată că la dosar s-a înregistrat cerere de admitere a creanțelor din partea A. C. prin D. C., în data de_ .

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării cererii de închidere a procedurii, în B.P.I. nr. 14736/_ și susține atât rapoartele lunare de activitate cât și cererea privind închiderea procedurii, astfel cum au fost întocmite. Arată că din analiza prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu au fost identificate elemente și persoane culpabile de starea de insolvență a debitoarei. De asemenea având în vedere că împotriva tabelului preliminar al creditorilor, întocmit, afișat la ușa instanței și publicat în B.P.I. nr. 13403/_, nu s-au formulat contestații, solicită definitivarea acestui tabel și având în vedere că nu au fost identificate bunuri în cadrul societății debitoare iar creditorul nu se oferă să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de continuarea procedurii, solicită aprobarea cererii privind propunerea de închidere a procedurii în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura, radierea societății debitoare din evidențele Registrului Comerțului și aprobarea plății cheltuielilor de procedură în sumă de 507,49 lei și a onorariului în cuantum de 3.000 lei.

Judecătorul sindic, în temeiul prevederilor art. 73 și 74 din Legea nr. 85/2006, definitivează tabelul preliminar al creditorilor debitoarei în forma în care

a fost afișat la ușa instanței și publicat în B.P.I. nr. 13403/_ și reține cauza în pronunțare asupra propunerii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2013, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că, prin încheierea civilă nr. 1630 din_ s-a dispus deschiderea procedurii insolventei în formă simplificată pentru debitoarea R. C. S., la solicitarea acesteia prin lichidatorul numit de ORC C. .

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de legea 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că a făcut următoarele demersuri, astfel, publicarea în BPI nr.10542/_ a notificării privind deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată; publicarea unui anunț în presă (România Liberă) privind deschiderea procedurii în data de_, prin care s-a adus la cunoștința prezumtivilor creditori faptul că a fost deschisă procedura insolvenței față de societatea debitoare; notificarea societății debitoare și solicitarea documentelor prevăzute de art. 28. prin adresa nr.669/_, notificare care a fost restituită; notificarea administratorului societății și solicitarea documentelor societății debitoare; notificarea instituțiilor bugetare și a Primăriei mun. C. în vederea identificării eventualelor bunuri; notificarea băncilor în vederea identificării eventualelor disponibilități bancare.

În urma demersurilor efectuate, s-a precizat că nu au fost predate documente aparținând debitoarei.

Cu privire la raportul privind cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvența a SC R. C. S., lichidatorul judiciar a arătat că a fost întocmit, pe baza informațiilor preluate din documentele puse la dispoziție de AFP C. N., și a bilanțului aferent anului 2008, preluat de pe site-ul Min. de Finanțe, astfel acest raport a fost întocmit și depus la dosar în data de_, acesta fiind comunica debitoarei, prin publicare în BPI nr. 11751/_ .

S-a menționat că, concluziile raportului au fost: imposibilitatea financiară, pe termen lung pentru susținerea unei activități care nu a generat venituri și implicit profituri, societatea debitoare nu a desfășurat activitate economică, neînregistrând venituri nici la nivelul anului 2008, ceea ce a determinat imposibilitatea plății obligațiilor bugetare în special a impozitului minim obligatoriu pentru toate societățile comerciale și generarea de dobânzi și penalități.

Alt aspect, privind concluziile raportului a fost dat de valoarea foarte mică a disponibilităților din contul "Casa" și "Banca", care în 2008 are valoarea de 210 lei.

Lichidatorul judiciar a concluzionat faptul că, ajungerea în insolventă s-a datorat atât unor cauze externe societății cât și interne. Ca și cauze externe, s-a apreciat ca fiind, evoluțiile pieței în care a activat societatea, precum și criza generală constituind principala cauză și elementul care a generat într-o anumită măsură încetarea de plăți și implicit starea de insolvență. Pe de altă parte, obligarea societăților comerciale la plata unui impozit minim, a dus la creșterea gradului de îndatorare al acestora, iar din lipsa de activitate, de venituri, la neputința de a achita aceste obligații. Ca și cauze interne, s-a considerat că ar fi lipsa unui plan de afaceri pe o perioada mai lunga de timp și lipsa puterii de finanțare pe o perioada mai lungă de timp.

Cu privire la concluziile cu privire la răspunderea persoanelor vinovate de cauzarea stării de insolvență, lichidatorul judiciar a învederat că, art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 stabilește faptele pentru care poate fi antrenată răspunderea patrimonială s organelor de conducere ale societății debitoare, astfel, din concluziile raportului și din analiza prevederilor art. 138 din lege, nu au fost identificate elemente și persoane culpabile de starea de insolvență, care să se încadreze la pct

a) - g) ale art. 138 din Lege, pentru a putea formula o acțiune de antrenare a răspunderii personale.

S-a menționat că, după depunerea cererilor de admitere a creanțelor la dosar, acestea au fost verificate, a fost întocmit tabelul preliminar, înregistrat la dosarul cauzei în data de_, publicat în BPI nr.13403/_ și comunicat societății debitoare prin publicare în BPI, împotriva tabelului preliminar nu s-au formulat contestații.

Lichidatorul judiciar a arătat că, din informațiile primite de la Municipiul C.

N., a reieșit faptul că societatea debitoare nu deține bunuri în patrimoniu.

De asemenea, în vederea identificării eventualelor disponibilități, au fost notificate băncile importante pentru a se comunica dacă societatea debitoare are conturi deschise și disponibilități.

Din răspunsurile primite, a reieșit faptul că societatea debitoare nu a dispus de disponibilități ce s-ar putea utiliza în cadrul procedurii.

În concluzie, lichidatorul judiciar a arătat că nu au fost identificate bunuri în cadrul societății debitoare, care să poată fi valorificate în cadrul procedurii având ca scop acoperirea masei pasive.

S-a precizat faptul că, pentru data de_, a fost convocată adunarea creditorilor, având ca ordine de zi: prezentarea punctului de vedere al lichidatorului judiciar cu privire la faptul că în raportul privind cauzele, nu au fost identificate elemente care să conducă la formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art.

138 din Legea 35/2006, avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

De asemenea s-a mai precizat că, în cazul în care creditorii nu vor avansa sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de continuarea procedurii, lichidatorul judiciar va susține cererea de închidere a procedurii prevăzută de art. 131 din Legea 85/2006.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.

Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.

Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.

Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D. C. și

O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar CII L. M., în cuantum de 3.000 lei, și cheltuielile de procedură, în cuantum de 236,49 lei (din care 120 lei taxa judiciară de timbru,

30,25 lei cheltuieli cu corespondența și 86,24 lei cheltuieli cu publicitatea), care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 249 NCPC, judecătorul sindic va respinge, ca neîntemeiate, solicitările suplimentare ale lichidatorului judiciar C. L. M. de încuviințare a plății din fondul de lichidare a sumei de 167,00 + 104,00 lei reprezentând taxe achitate ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, acestea fiind cheltuieli anterioare deschiderii procedurii insolvenței debitoarei SC R. C. S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea lichidatorului judiciar C. L. M., cu sediul în C. -N., str. B., nr. 20-22, jud. C., formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC R. C. S., CUI 23006177, J_, cu sediul în C. -N., b-dul N. T.

, nr. 31, ap. 15, jud. C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC R. C. S. în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Dispune radierea debitoarei SC R. C. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar C. L. M., în cuantum de 3.000,00 lei, precum și cheltuielile de lichidare, în limita sumei de 236,49 lei (din care 120 lei taxa judiciară de timbru, 30,25 lei cheltuieli cu corespondența și 86,24 lei cheltuieli cu publicitatea), care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Respinge, ca neîntemeiate, solicitările suplimentare ale lichidatorului judiciar

C. L. M. de încuviințare a plății din fondul de lichidare a sumei de 167,00 + 104,00 lei reprezentând taxe achitate ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, acestea fiind cheltuieli anterioare deschiderii procedurii insolvenței debitoarei SC R. C.

.

Descarcă lichidatorul judiciari de îndatoriri și responsabilități. Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la

Specializat C. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

F. I. M. F. B.

Red.FIM/AA 5 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2393/2013. Procedura insolvenței