Sentința civilă nr. 2465/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R.
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2465/2013
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii simplificate a debitoarei S.C. G. W. S.R.L., procedură deschisă la solicitarea creditoarei S.C. B. S.R.L. ( fostă R. P.
S.R.L. ) în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, J. S., d-na practician în insolvență Solomon I. Roxana, cu împuternicire existentă la dosar, f. 228, vol. I, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 12 iunie 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor;
în data de 27 august 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal al Adunării Creditorilor din data de_ ;
în data de 5 septembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raport de activitate, cu propunerea de închidere a procedurii, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a cererii de închidere a procedurii.
Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, solicită închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul de lichidare.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 05 septembrie 2013, lichidatorul judiciar SP J.
a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC G. W. S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că, prin sentința civilă nr. 821/2013 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, aflat pe rolul T. ui Specializat C., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC GLICOM W. S., la cererea creditorului SC B. S. (fostă R. P. R. S. ), fiind desemnat în calitate de administrator judiciar în vederea administrării procedurii și îndepliniri atribuțiilor prevăzute de ar. 20 al Legii nr. 85/2006, privind insolvența comercială.
În îndeplinirea obligațiilor și atribuțiilor ce îi revin, lichidatorul a arătat că a emis somații debitoarei la sediul social cu care figurează în evidențele Oficiului Registrului
Comerțului C., prin care a fost declanșată procedura generală a insolvenței, motiv pentru care are obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, în condițiile prevăzute de art. 35 al aceluiași act normativ. În cuprinsul somației a învederat că fapta de a nu pune la dispoziția administratorului judiciar actele solicitate, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea sau cu amenda.
Cu aceeași ocazie, administratorul judiciar a informat pe unicul asociat al debitoarei, dl. Ilco G. că,în temeiul art. 3 pct.26 coroborat cu art. 18 alin.1 din Legea nr. 85/2006, a convocat Adunarea Generală a Asociaților debitoarei la sediul administratorului judiciar, având ca ordine de zi "desemnarea administratorului special al SC GLICOM W. S. ";.
Lichidatorul a menționat faptul că, atât corespondența expediată debitoarei, cât și d-lui Ilco G., a fost returnată cu mențiunea "avizat/reavizat, expirat termen de păstrare";.
Lichidatorul judiciar a procedat și la notificarea deschiderii procedurii de insolvență în formă generală a debitoarei prin publicare în BPI nr. 6312/_ și într- un cotidian de largă circulație, respectiv în R. Liberă.
În vederea identificării bunurilor care la data deschiderii procedurii se aflau în patrimoniul societății, lichidatorul judiciar a întocmit o adresă către Municipiul C. -N.
-Direcția de Impozite și Taxe Locale, instituție care i-a comunicat că, potrivit evidențelor fiscale, societatea debitoare nu figurează cu bunuri impozabile și nu înregistreayă debite.
Urmare a demersurilor făcute de către lichidatorul judiciar, și expuse la dosarul cauzei, acesta a mai arătat că au fost înregistrate cereri de admitere a creanțelor din partea următorilor creditori:
-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. -N., pentru creanțe în cuantum de 26.202 lei;
-Inspectoratul Teritorial de Muncă C., pentru creanțe în cunatum de 141 lei;
-SC B. S. (fostă R. P. R. S. ), pentru creanțe în cuantum de 191.412,38 lei.
Analizând cererile de admitere a creanțelor la care a făcut referire, precum și materialul probator depus în susținerea acestora, lichidatorul a precizat că a constatat că sunt formulate în termenul fixat de judecătorul sindic, în acest sens, sunt legal timbrate, cu excepția creditorilor cărora nu le incubă obligația de a achita taxa de timbru judiciar, creanțele pretinse au luat naștere anterior deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei, sunt dovedite și sunt certe, lichide și exigibile.
Tabelul preliminar de creanțe a fost întocmit și depus la dosarul cauzei la data de_, a fost afișat la ușa instanței la aceiași dată, a fost publicat în BPI nr. 9045/_ și a fost comunicat, în condițiile Cpr.civ., debitoarei.
Cu privire la pasivul debitoarei, lichidatorul judiciar a arătat că acesta se ridică la suma de 217.755,38 lei.
Termenul pentru formularea eventualelor contestații la tabelul preliminar de creanțe a fost stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii ca fiind de 5 zile de la publicarea în BPI.
Cum tabelul preliminar de creanțe a fost publicat în BPI nr. 9045/_, lichidatorul judiciar a precizat faptul că, termenul de 5 zile pentru formularea contestațiilor a expirat la data de_ .
În urma studierii dosarului cauzei, lichidatorul a constatat că nu au fost formulate contestații împotriva tabelului preliminar de creanțe al debitoarei.
Prin hotărârea din data de_, pronunțată de T. specializat C. ichidatorul judiciar a arătat că s-a dispus trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată, ca urmare a aprobării raportului administratorului judiciar, SP J. S. fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar.
În îndeplinirea obligațiilor ce îi revin, conform disp. prevăzute de art. 25 din legea insolvenței, lichidatorul judiciar a notificat trecerea debitoarei în faliment în procedura simplificată, prin publicare în BPI nr. 10511/_ ;i într-un cotidian de largă circulație în data de_, cu mențiunea că, creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, în limita disponibilului, fără a fi înscrise la masa credală, conform disp. art. 64 alin.6 din legea insolvenței. Termenul pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor, care au luat naștere în timpul procedurii, a fost stabilit ca fiind de 10 zile de la data comunicării notificării.
Lichidatorul judiciar a arătat că, la dosarul cauzei, nu s-au înregistrat cereri de admitere a creanțelor suplimentare.
De asemenea, prin încheierea din_, pronunțată în același dosar, instanța a luat act de faptul că, împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, nu au fost formulate contestații și, în temeiul dispozițiilor art. 74 din L.nr.85/2006, a dispus afișarea tabelului definitiv la ușa instanței, în forma pe care o are tabelul preliminar.
Drept urmare, la data de_, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea, înregistrarea, la dosarul cauzei, și afișarea la ușa T. ui Specializat C., a tabelului definitiv de creanțe.
Masa credală reflectată în tabelul definitiv de creanțe se ridică la nivelul sumei de 217.775,38 lei.
Lichidatorul judiciar a învederat faptul că, demersurile efectuate de către administratorul judiciar, în vederea intrării în posesia actelor contabile ale debitoarei, nu au dat rezultatele scontate, astfel că pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006,acesta a avut în vedere situațiile financiare, respectiv bilanțurile contabile aferente perioadei 2009-2011, existente pe site-ul M. ului Finanțelor.
În opinia lichidatorului judiciar, unele din motivele care au dus la apariția stării de insolvență a societății, sunt datoriile acumulate în timp și implicit rezultatele slabe înregistrate de indicatorii economico-financiari, precum și lichiditatea, solvabilitatea și gradul de îndatorare, în special în cursul exercițiului financiar 2011, însă, în lipsa unor documente financiar-contabile anterioare datei deschiderii procedurii (perioada_ -_ ), acesta nu s-a putut pronunța clar asupra activității desfășurate în această perioadă, aflându-se în imposibilitatea de a emite supoziții cu privire la situația bunurilor debitoarei, la posibilele cauze care au dus la apariția stării de insolvență și la identificarea persoanelor răspunzătoare de acest fapt.
Cu privire la Raportul cauzelor și împrejurărilor care au determinat ajungerea societății în incapacitate de plată, precum și a anunțului referitor la întocmirea acestui raport, lichidatorul judiciar a menționat că acestea au fost comunicate prin publicare în BPI nr. 9831/_, fiind de altfel depus și la Oficiul Registrului Comerțului C. .
În ceea ce privește bunurile societății, lichidatorul judiciar a arătat că, așa cum a învederat și prin intermediul rapoartelor de activitate, la data deschiderii procedurii, societatea nu deținea bunuri în patrimoniu.
Raportat la aceste aspecte, lichidatorul judiciar a procedat la convocarea Adunării Generale a Creditorilor pentru data de_, având următoarea ordine de zi:
1.Avansarea de către creditori a sumelor de bani necesare continuării procedurii falimentului debitoarei, în cuantum de 4.066,11 lei (cheltuieli de procedură ocazionate până în momentul de față - 346,11 lei și onorariu lichidator judiciar - 3.720 lei).
În cuprinsul convocatorului, lichidatorul judiciar a indicat că, în cazul în care nu va fi adoptată ordinea de zi, va propune închiderea procedurii falimentului, în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind insolvența comercială, arătând de asemenea că, acest convocator a fost comunicat prin publicare în BPI nr. 13753/_ .
În acest sens, lichidatorul judiciar a precizat faptul că, singurul creditor care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la această convocare, a fost SC B. S. -
creditor ce deține 87,90% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, care nu au fost de acord cu avansarea de către creditori a sumelor de bani necesare continuării procedurii falimentului. Mai mult, a solicitat propunerea închiderii procedurii falimentului în conformitate cu art. 131 din legea insolvenței. Procesul verbal întocmit cu această ocazie, a fost înregistrat la dosarul cauzei la data de_, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 14 alin.6 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.821/18 martie 2013 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea S.C. G. W. S.
.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 1690/10 iunie 2013 a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI nr. 9045/_, fiind totodată admisă cererea formulată de administratorul judiciar în sensul intrării debitoarei în faliment formă simplificată și a desemnării în calitate de lichidator judiciar a SP J. S. .
Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate (astfel cum reiese din adresa nr. 119312/496/_ a Municipiului C. -
N., fila 29), însă aceștia nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens, (f. 6, 10-11). Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar din raportul
depus de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri (f.29).
Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC G. W. S. .
Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar J. S. de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se vor încuviința cheltuieli de procedură în cuantum de 346,11 de lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea lichidatorului judiciar J. S. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC G. W. S., și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC G. W. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 24945648.
Dispune radierea debitoarei S.C. G. W. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează cheltuielile de procedură în cuantum de 346,11 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă lichidatorul judiciar J. S. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
D. H.
N.
N.
Red. DH/tehnored AA 6 ex/_
← Sentința civilă nr. 5639/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 5730/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|