Sentința civilă nr. 511/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 511

Ședința publică din 29 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S.

- judecător sindic

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind soluționarea cereri de repunere în termen și înscrierea creanței în tabel formulată de creditoarea SC F. SA, cu sediul în B., str. Ion M. nr. 67-93, sector 3, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO350944, în contradictoriu cu intimata - debitoarea SC C. T.

S., CUI 16250402, înregistrată la ORC M. sub nr. J_, cu sediul în D. nr. 63, județul M., având desemnat în calitate de lichidator judiciar pe C.

I. S., cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 3, județul M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea lichidatorului judiciar, consilier juridic D. Roxana, lipsă fiind creditoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, la_ s-a depus răspunsul la întâmpinare formulat de creditoarea SC F. SA.

Judecătorul sindic comunică un exemplar al răspunsului la întâmpinare cu reprezentanta lichidatorului judiciar.

Reprezentanta lichidatorului judiciar - consilier juridic D. Roxana, solicită respingerea cererii de repunere în termen formulată de creditoare, declarația de creanță fiind depusă tardiv. Arată că s-a publicat în Buletinul procedurilor de insolvență notificarea de deschidere a procedurii insolenței, actele și documentele contabile nu au fost predate de debitoare situație în care nu se putea notifica creditoarea.

Instanța reține pe excepție cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă pe rolul T. ui M. sub nr._ /a1, la data de_, creditoarea SC F. SA a solicitat repunerea în termenul de admitere a creanței și înscrierea creanței sale în cuantum de 1.770,97 lei în tabelul tuturor creditorilor împotriva averii debitoarei SC C. T. S. .

În motivarea cererii creditoarea a arătat în esență următoarele:

În fapt, la data de_ s-a încheiat contractul de închiriere 1997, prin care SC C. T. S. a închiriat suprafața de 140 mp din incinta clădirii Unitatea II, tăbăcăria mineralp corp C, et. 2 (fost secție lacuri) din str. Ion M. nr. 60, pentru desfășurarea activității de construcții clădiri, obligându-se să plătească 385 euro plus TVA, la cursul BNR din ziua 1 a lunii, plata urmând a se face la începutul fiecărei luni pentru luna în curs în intervalul calendaristic ziua 1 până în ziua 3, de la data primirii facturii. Prin același contract chiriașa se obliga să achite consumul de energie electrică, gunoi, apă, și taxa pentru folosirea telefonului separat, la prețurile legale în vigoare.

Contractul intra în vigoare la data de_ și era valabil până la data de_ .

La data de_ se încheie un act adițional prin care se restrânge suprafața închiriată la 20 mp, pentru care urma a achita suma de 60 euro plus TVA, restul clauzelor contractuale rămânând neschimbate.

În baza acestui contract SC F. SA a emis facturile de chirie: 91754/_ în valoare de 1.930,05 lei, din această factură care a fost stornată cu factura 91783/2_ suma de 1.817,12 lei, rămânând de plată numai suma de 112,93 lei (ca urmare a reducerii chiriei în luna august); 91981/_ în valoare de 301,53 lei; 92226/_ în valoare de 299,75; 92490/_ în valoare de 306,70 lei; 92744/_ în valoare de 305,15 lei și factura de utilități 91848/_ în valoare de 444,91 lei.

Au avut loc numeroase discuții cu reprezentantul societății, care deși a promis în nenumărate rânduri că va achita datoria, nu a mai făcut nici o plată.

Dovadă în acest sens este extrasul de cont atașat prezentei acțiuni, unde reprezentantul societății recunoaște datoria de 1.770,97 lei.

Obligația de plată este certă, lichidă și exigibilă, valoarea chiriei, termenul de plată fiind stipulate în contract, facturile de utilități fiind emise conform consumurilor și tarifelor utilizate de furnizorii de servicii.

Facturile au fost primite de către reprezentantul legal al SC C. T., care a semnat pentru primirea acestora

Prin întâmpinarea formulată C. I. S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. T. S. a solicitat respingerea cererii de repunere în termen, declarația de creanță fiind înregistrată tardiv la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, T. reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2476/_ pronunțată de judecătorul sindic din cadrul T. ui M. - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC C. T. S., iar prin sentința nr. 3217/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei.

Prin sentința nr. 3217/_ s-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la data de 1_ . Notificarea privind deschiderea

procedurii insolvenței s-a realizat prin Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3620 din_ .

Cererea creditoarei de repunere în termen și de înscriere a creanței a fost depusă la dosar la data de_ (data poștei, f. 15).

Conform art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea părților precum și comunicarea oricărui alt act de procedură se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol "Prin excepție de la prevederile alin. 1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin.1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Din textele legale mai sus citate, rezultă fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură

excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați în actele contabile,

predate de către administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit

alin. 3 art. 7 din Legea nr. 85/2006, procedura notificării va fi considerată

îndeplinită dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență.

În acest sens, administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a publicat notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență astfel încât, se constatată că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate.

Nu are relevanță juridică că cel care a formulat contestația nu a fost notificat potrivit dispozițiile 61 din Legea nr. 85/2006; astfel, de vreme ce nu s- a putut identifica creditoarea în documentele societății este evident că nu putea fi citată sau notificată. Aceasta, de vreme ce a contractat cu o societate

com ercială avea obligația de a -și urm ări creanța cu atât m ai m ult cu cât

chiria din contractul de închiriere depus la dosar trebuia achitată periodic de

către debitoare (f.3-14 prezentul dosar).

Cu alte cuvinte, această prezumție împotriva creditorilor care nu au putut fi identificați nu este arbitrară ci se bazează și pe culpa creditorilor nediligenți care au rămas în pasivitate.

În condițiile în care, în cazul concret dedus judecății, reprezentantul legal al debitoarei nu a predat actele contabile și nici lista creditorilor, administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorilor prin Buletinul

procedurilor de insolvență în vederea depunerii declarațiilor de creanță, în conformitate cu textul legal anterior enunțat.

În această situație, repunerea în termenul de declarare a creanțelor pentru înlăturarea sancțiunii decăderii poate fi dispusă doar în condițiile art.

103 Cod procedură civilă, prin dovedirea incidenței unei situații care mai presus de voința creditorului l-a împiedicat să respecte termenul comunicat prin notificare în BPI.

În speță, creditoarea nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința părții, care să o fi pus în imposibilitatea obiectivă de a-și declara creanța.

Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 73 alin.2 respectiv, 76 din Legea nr. 85/2006. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă sunt pe deplin aplicabile.

Într-o astfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor trei texte de lege (art. 73, art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 Cod procedură civilă), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și aceasta împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.

În plus, Curtea Constituțională a statuat, spre exemplu, prin Decizia nr.149/2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin.3 și art.76 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvențe că: "

Accesul liber la justiție și exercitarea dreptului de apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anum ite condiționări în vederea unei

bune adm inistrări a justiției, condiționări ce pot îm brăca și form a unor

obligații de ordin financi ar. În mod evident, aceste condiționări trebuie să își

găsească o justificare rezonabilă și proporțională cu obiectivul propus și să nu

ducă la imposibilitatea efectivă de exercitare a drepturilor fundamentale mai

sus menționate.

Citarea și com unicarea act elor prin intermediul Buletinului

procedurilor de insolvență își găsesc justificarea în însuși specificul acestei

proceduri, care presupune un num ăr foarte m are de părți și o m are diversitate

de acte procedurale de natură să îngreuneze m ult desfășurarea pr ocedurii.

Acestea constituie o m ăsură specială prin care se asigură soluționarea cu celeritate a cauzelor ";

.

În raport de aceste considerente, judecătorul sindic va respinge cererea de repunere în termenul de contestația și va respinge în consecință contestația la tabelul preliminar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de repunere în termen formulată de creditoarea SC F. SA, cu sediul în B., str. Ion M. nr. 67 - 93, sector 3, în contradictoriu cu intimatul C. I. S., cu sediul social în loc. B. M., str. 1 Mai, nr. 3, jud.

, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. T. S., cu sediul social în loc. D. nr. 63, jud. M. .

Respinge ca tardivă cererea de admitere a creanței asupra averii debitoarei formulată de creditoare.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

SA Ana C.

Red. AS/_

Tred. A.C./ 01 Februarie 2013 - 5 ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 511/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)