Sentința civilă nr. 2512/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2512/2013
Ședința publică din 23 decembrie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.
Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea SC B. I. S. N.
aflată în procedura de insolvență prev. de Legea 85/2006.
Cererea de intrarea debitorului în procedura falimentului formulată de creditorul SC R. 88 I. S. (f. 497) s-a dezbătut pe fond în ședința publică din data de 17 decembrie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată la data de 23 decembrie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin cererea formulată în dosarul de insolvență înregistrat la tribunal sub nr. de mai sus, creditoarea SC R. 88 I. S. B. - SS a solicitat intrarea în faliment a debitoarei SC B. I. S. .
În motivare s-a arătat că potrivit programului de plăți a datoriilor creditorilor, aprobat prin planul de reorganizare a debitorului SC B. I. S., acesta avea obligația să plătească creditoarei în anul 2011 suma de 50.000 lei, anul 2012 suma de
50.000 lei și în anul 2013 suma de 50.000 lei, în total 150.000 lei.
Din această sumă debitorul a achitat în perioada octombrie 2011 mai 2013 doar suma de 47.861,30 lei, sumă ce nu acoperă nici plata aferentă anului 2011.
În încercarea de a afla motivele întârzierii acestor plăți s-a adresat atât debitorului cât și administratorului judiciar, dar nu a primit nici un răspuns, cu toate că administratorul judiciar avea obligația conform art. 106 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 de a prezenta trimestrial creditorilor rapoarte asupra situației financiare a averii debitorului.
Prin urmare se solicită intrarea debitorului în faliment pentru neachitarea obligațiilor de plată conform planului de reorganizare propus de debitoare, aprobat de creditori și confirmat de tribunalul B. -N. ./
În drept s-au invocat disp. art. 107 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea creditoarea Administrația Județeană a F. P. B. -N. prin adresa nr. 1614/_ i-a comunicat administratorului judiciar desemnat în
cauză că apreciază că nu se justifică menținerea debitoarei în procedura de reorganizare judiciară întrucât diminuarea cuantumului creanțelor fiscale curente este nesemnificativă raportat la cuantumul total al creanțelor născute în cursul procedurii insolvenței înregistrându-se, per ansamblu, o menținere a cuantumului acestor creanțe. Așadar SC B. I. S. figurează cu obligații fiscale în cuantum de 123.461 lei, după cum reiese din fișa sintetică totală editată de Serviciul Fiscal Orășenesc N. la data de_ .
Chiar dacă această creditoare nu a introdus în instanță o cerere de intrare a debitoarei în faliment instanța a apreciat ca fiind o cerere formulată în același sens (f. 523).
Debitoarea SC B. I. S. a depus prin administratorul special un înscris intitulat note de ședință cu caracter de întâmpinare prin care solicită instanței respingerea cererilor de intrare în faliment formulate de cele două creditoare.
În motivarea întâmpinării se invocă în primul rând excepția de fond referitoare la cererea de intrare în faliment înregistrată sub nr. 593/ 16 octombrie 2013 formulată de către creditoarea - reclamantă S.C. "R_ EX "S. B. - SS și înaintată administratorului judiciar.
După cum se poate observa, însăși din conținutul cererii formulate, reprezentantul legal al creditoarei - reclamante S.C. "R_ EX "S. B. - S.
S., este administrator Alisa Găinaru. Așa fiind, cererea de intrare în faliment formulată în numele creditoarei doar de consilierul juridic Ciornei Mihai care a semnat singur este lovită de nulitate.
Se consideră că cererea creditoarei, așa cum este ea formulată, este nulă de drept ea fiind semnată de o persoană neautorizată legal să reprezinte interesele creditoarei. Asta cu atât mai mult cu cât lipsește un mandat scris de reprezentare legală a cesteia, eliberat în acest sens de către S.C. "R_ EX" S. B. - SS
, pe numele consilierului juridic Ciornei Mihai.
Se menționează faptul că o cu totul altă poziție procesuală, diametral opusă a avut creditoarea S.C. "R_ EX" S. B. - SS, expres exprimată de aceasta în scris, la data 30 mai 2013, conform adresei acesteia nr.336/2013 prin care își exprima poziția sa de continuare a procedurilor legale de reorganizare a activității insolvenței conform planului de reorganizare propus de debitor, însușit de către administratorul judiciar și votat cu cvorumul prevăzut de art. 15 din Legea 85/2006 de adunarea creditorilor, adunare ce a avut loc la sediul administratorului judiciar la data de 26 iunie 2013.
Procesul verbal al adunării creditorilor este depus la dosarul cauzei de administratorul judiciar, la data de 28 iunie 2013, fiind un înscris doveditor în acest sens.
Referitor la cererea creditoarei D. G. a F. P. B. N., adresată de asemenea administratorului judiciar, privind solicitarea acestui creditor bugetar de intrare în insolvență a S.C. "B. I. " S. N., se consideră a fi neîntemeiată și se solicită a fi respinsă.
Pentru încasarea creanței bugetare în sumă de 15.720 lei, înscrisă pe tabloul definitiv al creanțelor debitoarei S.C. "B. I. " S.R.L N., a achitat integral suma datorată creditoarei-reclamante conform programului de plăți de achitat în perioada
27 septembrie 2011 - 20 octombrie 2013, reprezentând anii I și II de reorganizare menționate în raportul scris al administratorului judiciar depus la dosarul cauzei.
Așa cum rezultă din situația însușită în totalitate de administratorul judiciar debitoarea are de încasat de la proprii clienți cărora le-a livrat mărfuri neachitate de aceștia în termenul legal, creanțe în sumă totală de 511.317,22 lei. Totalul sumelor de achitat de debitoare creditorilor săi este de 252.715 lei.
Rămâne astfel un sold de 258.602,22 lei ceea ce justifică solicitarea de aprobarea continuării procesului de reorganizare a societății S.C. "B. I. " S.R.L
N. conform planului depus și aprobat de instanță prin sentința definitivă a T. ui
B. -N., plan aprobat de creditorii debitoarei în adunarea generală din data de 26 iunie 2013 și în corelare cu propunerea din raportul scris al administratorului judiciar. Suma menționată este rezultanta unor titluri executorii pe care debitoarea le deține, titluri aflate în executare silită - spre exemplu împotriva S.C. "Trandafirul,, S.
B., pentru suma de 34.505,50 lei + 4.638,75 lei cheltuieli de executare silită, ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 750/ex/2009 din evidența Biroului Executorului Judecătoresc MANCHEVICI MARIN, cu publicație de vânzare imobiliară a unui apartament al acesteia în suprafață de 66,70 m.p imobil situat în municipiul B., strada Iasomiei nr. 4, scara D, etaj IV, apt. 50, imobil înscris în CFE B. nr. 51040 - CI - UI pentru data de 28 noiembrie 2013.
Pentru recuperarea creanței în suma de 431.877, 27 lei de la numiții PAP LENCA și PAP IRIMIE, care au perfectat legal, în favoarea debitoarei un contract de novație nr. 47/9 martie 2009, autentificat legal de un avocat, este formulată de către debitoare o acțiune civilă, în pretenții, ce formează obiectul dosarului civil nr. _
**.
Acțiunea se află în faza de recurs, cu prim termen de judecată stabilit de către instanță pentru data de 13 noiembrie 2013, conform citației emise de instanța de judecată. La acest termen de judecată instanța de recurs a amânat cauza spre judecare pentru data de 14 ianuarie 2014.
Față de toate cele anterior menționate se solicită aprobarea continuării procedurii de reorganizare judiciară a debitoarei S.C. "B. I. " S. N. dând astfel posibilitatea debitoarei de a achita în continuare creanțele din programul de plăți și cu desfășurarea în continuare a activităților curente ale acesteia.
Administratorul judiciar desemnat în cauză U. SPRL a solicitat în ședința publică din data de 17 decembrie 2013 ca debitoarea să fie menținută în procedura de reorganizare judiciară.
Referitor la excepția invocată instanța constată că este neîntemeiată deoarece persoanele juridice pot fi reprezentate în litigii și numai prin consilierul juridic.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt că prin sentința comercială nr. 258/CC/2010 pronunțată de T. B. -N. a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC R. 88 I. S. B. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC Burdeț I. S. și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvență U. SPRL.
Ulterior prin sentința civilă nr. 1240/2011 pronunțată în același dosar a fost confirmat planul de reorganizare propus de debitoare și votat de creditori în adunarea creditorilor în data de 26 august 2011.
Referitor la problema în litigiu se reține că în ședința adunării creditorilor organizată în datat de_ s-a aprobat menținerea debitoarei SC B. I. S. în procedura de reorganizare judiciară (f. 501-502).
Ulterior creditoarea SC R. 88 I. S. B. -SS a formulat prezenta cerere de intrare în faliment a debitoarei iar creditoarea Administrația Județeană a F.
P. B. -N. a exprimat aceeași poziție prin adresa făcută administratorului judiciar.
Ca urmare a celor două solicitări făcute administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor pentru data de 29 noiembrie 2013 cu un singur punct pe ordinea de zi și anume menținerea debitoarei în procedura de reorganizare.
Însă la adunare au fost prezente inclusiv prin vot prin corespondență numai 21,39% din creanțele înscrise în tabelul definitiv al creanțelor și în consecință nu este îndeplinită condiția referitoare la cvorum prevăzută de art. 15 din Legea nr. 85/2006 referitoare la cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor asupra averii debitorului și în consecință administratorul judiciar va convoca adunarea creditorilor pentru o dată ulterioară (f. 535).
Se mai reține că potrivit rapoartelor întocmite de administratorul judiciar debitoarea mai are de achitat creditorilor săi suma de 252.715 lei însă la rândul său debitoarea are de încasat pe baza de sentințe, ordonanțe de plată și decizii ale instanțelor de judecată suma de 509.443,22 lei existând astfel posibilitatea achitării în întregime a obligațiilor de plată prevăzute în programul de plăți.
În aceleași rapoarte se mai menționează că începând din luna aprilie 2013 s-a constatat o creștere a volumului de activitate a debitoarei constând în amplificarea vânzărilor de materiale de construcții (f. 503).
Având în vedere lipsa cvorumului adunării generale a creditorilor dar și poziția administratorului judiciar întemeiată pe titlurile executorii deținute de societatea debitoare împotriva terților și pe activitatea sa economică, instanța văzând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dis part. 15 alin. 1 coroborate cu disp. art. 59 alin. 4 referitoare la propunerea de intrare în faliment va respinge ca neîntemeiate cererile de intrare în faliment.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția nulității cererii de intrare în faliment. Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de creditorii SC R. 88 I. S. ,
sucursala S.
, cu sediul în loc. Scheia str. Humorului, nr. 115, jud. S. și
Administrația Județeană a F. P. B. -N.
, cu sediul în B., str. 1 D.
, nr. 6-8, jud. B. -N., în contradictoriu cu debitoarea SC B. I. S. N., cu
sediul în N., str. T. T., nr. 3, jud. B. -N., CUI 10157720, nr. ORC J_
.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE,
Judecător-sindic GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact: CV/HVA
_ /4 ex
← Sentința civilă nr. 1237/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 11015/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|