Decizia civilă nr. 11015/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr._ /a5

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11015/2013

Ședința publică din 15 noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE :M. B.

JUDECĂTOR: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H. GREFIER :V. D.

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții I. B.

G. LLC și SC B. H. S., împotriva sentinței civile nr. 1237 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a5 al T. ui B. -N., în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. B. -N. și SC B. H. S. PRIN LICHIDATOR J. U. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată intrarea în faliment.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante, împrejurarea dovedită și de cererea de strigare a cauzei după ora 1100formulată de recurenta I.

B. G. LLC.

Recursul promovat de SC B. H. S. este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

Recursul promovat de I. B. G. LLC nu este timbrat, lipsind dovada ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea numitului Dan Florin Uscoiu prin care solicită instanței să nu mai comunice nici un fel de înscris pentru I. B. G. LLC la adresa din B., str.P. Nan, nr.75, sector 2, întrucâ societatea nu a avut niciodată sediu social, punct de lucru, reprezentant sau adresă de corespondență la adresa menționată anterior.

De asemenea, în data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei din parte recurentei SC B. H. S. o completare a motivelor de recurs la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate (f. 15 - 18).

În data de_, recurenta I. B. G. LLC a trimis la dosarul cauzei pe e-mail o cerere de strigare a cauzei spre sfârșitul ședinței de judecată, întrucât procedura de citare a fost îndeplinită prin publicitate și a aflat de acest termen în ultima clipă, neavând timpul fizic pentru a depune la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate, arătând că în data de_, au fot trimise taxele de timbru prin FAN CURIER, urmând să ajungă la Registratura instanței în jurul orei 1100 .

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentele recursuri, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006. Reține că cererea de strigare a cauzei după ora 1100formulată de către recurenta I. B. G. LLC a rămas fără obiect dată fiind ora la care s-a

strigat această cauză. De asemenea, se constată că recursul declarat de către debitoarea SC B. H. S. este legal timbrat, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra recursului, iar în ceea ce privește recursul declarat de creditoarea I. B. G. LLC, invocă excepția nelegalei timbrării reținând în pronunțare recursul pe excepție și în subsidiar pe fond în ipoteza în care se vor depune la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovate.

După închiderea dezbaterilor în cauză, înainte de pronunțarea hotărârii au fost depuse la dosar din partea recurentei I. B. G. LLC, în original, dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1.237 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/A5 al T. ui B. -N., s-a aprobat raportul administratorului judiciar U.

S. B. și în consecință, în temeiul art. l07 alin.l lit.D rap.la art.54 alin.5 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC B. H. SS BĂI.

In temeiul art.l07 alin.2 din lege, s-a desemnat lichidator judiciar U. S.

, care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.

S-a dispus dizolvarea societății debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia și s-a fixat termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la l0 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și O. UI R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

In baza art. l08 alin.l, 2 și 3 din lege, s-a fixat termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de 20.07.20l3;

S-a fixat termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 05.08.20l3; termen de depunere la tribunal a contestațiilor la 20.08.20l3; termen de întocmire a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l0.09.20l3.

In temeiul art. ll3 din lege privind procedura insolvenței, s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că debitoarea nu a formulat și depus la dosarul cauzei un plan de reorganizare judiciară în termenul prevăzut de lege, că aceasta nu mai funcționează la sediul social cu care figurează înscrisă la O. R. C., că administratorii

statutari legal notificați nu au depus actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din L.85/2006, fiind îndeplinite condițiile art.l07 alin.l lit.D din L.85/2006, temei în baza căruia se va pronunța o hotărâre de intrare în faliment în procedură simplificată, aprobându-se prin aceasta raportul administratorului judiciar întocmit în conf.cu prev.art.54 alin.5 din lege.

A fost desemnat lichidator judiciar U. S., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25 din lege, au fost fixate termene limită pentru predarea gestiunii averii către lichidator, în termen de l0 zile de la notificare, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate în perioada de observați, s-a dispus notificarea

deschiderii procedurii falimentului debitorului,creditorilor și ORC BN pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în BI de insolvență.

In baza art. l08 alin.l, 2 și 3 din lege, s-a fixat termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de 20.07.20l3;

S-a fixat termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 05.08.20l3; termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de 20.08.20l3; termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l0.09.20l3.

S-a dispus ridicarea dreptului de administrare al administratorului statutar al societății, indisponibilizarea părților sociale și dizolvarea societății.

In temeiul art.ll3 din L.85/2006, s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare și s-a stabilit termen pentru continuarea procedurii la 23.l0.20l3.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât debitoarea S.C. B. H.

S.R.L. cât și creditoarea I. B. G. LLC solicitând admiterea recursurilor formulate.

În recursul creditoarei I. B. G. LLC se solicită modificarea hotărârii instanței de fond si rejudecand cauza menținerea în procedura generala si acordarea posibilității debitoarei să se redreseze si creditorilor sa isi încaseze sumele restante .

A apreciat recurenta că în condițiile în care instanța de judecata va admite contestația sa împotriva tabelului creditorilor si va dispune înscrierea sa la tabelul creanțelor, vor putea fi îndeplinite condițiile preliminare pentru depunerea unui plan de reorganizare, prevăzute expres de art. 94 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, de către creditoare.

În acest sens, arată recurenta arată că iși manifesta intenția de reorganizare a activității debitoarei, totodată va depune si un plan de reorganizare, după înscrierea sa în tabelul definitiv de creanțe care va fi depus la instanța de judecata. În respectivul plan de reorganizare se va tine cont de ultima variana a tabelului definitiv depus la dosarul cauzei. Planul de reorganizare va cuprinde modalitățile de acoperire a pasivului societății și sursele de finanțare a planului. Elementele obligatorii prevăzute de Legea nr. 85/2006, precum durata de implementare a planului, programul de plată a creanțelor și indicarea categoriilor de creanțe defavorizate, a tratamentului acestora și a prezentării comparative a sumelor ce vor fi distribuite în ipoteza falimentului vor fi cuprinse în cadrul planului de reorganizare. Planul de reorganizare va propune achitarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv de creanțe într-un cuantum cel puțin egal cu cel care ar fi achitat creditorilor în caz de faliment, pentru anumite categorii de creanțe, fiind prevăzute distribuiri superioare acestei valori. Reglementarea legală care stă la baza întocmirii unui plan de reorganizare este Legea 85/2006 privind procedura insolvenței. Legea consacră problematicii reorganizării două secțiuni

distincte, respectiv Secțiunea a V-a (Planul) și Secțiunea a Vl-a (Reorganizarea). Prin prisma acestor prevederi legale se oferă șansa debitorului față de care s-a deschis procedura prevăzută de legea mai sus menționată să-și continue viața comercială, reorganizându-ți activitatea pe baza unui plan de reorganizare în conformitate cu art. 95 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

A mai menționat recurenta și faptul că societatea nu a fost subiect al procedurii instituite de prevederile legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței de la înființarea acesteia până în prezent.

Prin urmare, condițiile legale prevăzute de legea privind procedura insolvenței pentru propunerea unui plan de reorganizare sunt întrunite.

A mai arătat recurenta că scopul final al oricărei acțiuni de reorganizare judiciara este salvarea societății aflata în incapacitate temporara de plata de la faliment. Modul în care societatea intenționează sa evite falimentul trebuie prezentat spre aprobare creditorilor sub forma unui document care poarta numele de "plan de reorganizare"

În temeiul prevederilor art. 94 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, un plan de reorganizare va putea fi propus de către debitor, cu aprobarea adunării generale a asociaților, în termen de 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv de creanțe. Debitoarea a depus la dosarul cauzei și o declarație privind intenția de a-și reorganiza activitatea în conformitate cu prevederile art. 28 lit. h din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Conceperea și întocmirea planului de reorganizare al debitoarei, va fi asigurată de către recurentă împreuna cu administratorul special al debitoarei, iar această alegere ar fi cea mai viabilă atât de către reprezentanții debitoarei, cât și de către reprezentanții creditorului.

În continuare recurenta a prezentat avantajele reorganizării judiciare față de procedura falimentului

În recursul debitoarei S.C. B. H. S.R.L se solicită modificarea hotărârii recurate în sensul acordării posibilității debitoarei să se redresez.

În motivarea recursului recurenta arată că si-a manifestat interesul sa formuleze un plan de reorganizare viabil prin care sa se acopere în totalitate datoriile fata de bugetul de stat, dar mai exista contestații formulate împotriva tabelului întocmit de către administratorul judiciar și nu cunoaște cuantumul exact al datoriilor care va fi înscris în tabelul definitiv si care trebuie avut în vedere pentru acoperire si distribuție în planul de reorganizare .

Recurenta apreciază constatările instanței de fond ca fiind greșite, pe de o parte, pentru că administratorul statutar de debitoarei este de găsit, a depus la dosar documentele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 si a formulat mai multe întâmpinări, recursuri si contestații la dosarul cauzei. Este greșita constatarea instanței de judecata si al administratorului judiciar faptul ca administratorul nu este de găsit deoarece corespondata s-a întors fara a fi ridicata .

Cea de-a doua constatare a instanței de fond referitor la sediul social care nu corespunde cu cel înscris la Registrul C. este la fel una greșita, deoarece societatea isi are sediul social înregistrat la S. Bai, str. C., numărul 8, camera 2. Spațiul în care societatea isi are sediul social este proprietatea SC NICULAI FLORICA COMSERV S., având CIF - 4169925, reprezentat de către Niculai loan .

Proprietarul spațiul în încheiat în 2006 un contract de închiriere cu SC AKELA-BOM S., pentru spațiul din S. Bai, str. C., numărul 8, camera 2, care la rândul ei a subînchiriat spațiul către SC B. H. S., si cu acordul proprietarului a fost înregistrat la aceasta adresa si sediul social al debitoarei.

După aceasta data, mai exact la_ proprietarul Niculai Florica Comserv S., a închiriat spațiul din S. Bai, str. C., numărul 8, camera 2 la SC AKELA IMOBILIARE S., care 1-a rândul ei 1-a subînchiriat către SC B. H.

S. . Acest contract este valabil pana la data de_ . După cum reiese sin din documentele depuse la dosarul cauzei.

In acest moment soluția pentru aceasta problema este schimbarea sediului social, cu acordul administratorului judiciar în cu acordul adunării creditorilor .

Este absurd ca societatea sa fie păstrată aceasta stare de faliment prin procedura simplificata datorita faptului ca nu avem un contract valabil pentru acest spațiu .

Pe de altă parte, recurenta arată că a închis exercițiul financiar al anului 2012 cu venituri totale în valoare de 17.152.002,54 RON si o Cifra de Afaceri în valoare de 16.869.246 RON, după cum reiese din Bilanțul anului 2012, depus la AFP S. Bai.Aceste situații financiare precum si restul declarațiilor care sunt obligatoriu de depus la Administrația Financiar sunt depuse la zii, în conformitate cu legislația în vigoare. Apoi, societatea avea la sfârșitul anului 2012 creanțe de încasat în valoare totala de 19.090.678,16 RON. Tot la sfârșitul exercițiului financiar trecut societatea a înregistrat pierderi totale în valoare de 9.975.873,65 RON si datorii de 27.199.650,11 RON . Trebuie totuși menționat faptul ca o creanța în suma de 10.209.300 RON este creanța deținuta de către I.

B. G., societate care este direct interesata de soarta societății noastre, a depus cerere de înscriere la masa credala si în acest moment se afla pe rolul T. ui B. -N. judecarea contestație al acestei creditoare, dar cu care a convenit de comun acord ca aceasta creanța si fie convertita în capital social si majorat capitalul social al subscrisei SC B. H. S., cu aceasta suma, care va fi atribuita noului asociat cooptat. Pe aceasta majorare de capital social prin convertirea de creanța se bazează si un eventual plan de reorganizare depus de către subscrisa în situația în care se va respinge cererea de deschidere a falimentului prin procedura simplificata si chiar creditoarea noastră în persoana I. B. G.

, este de acord sa efectueze si aceasta majorare de capital social prin aport în numerar, necesar stingerii tuturor obligațiilor fiscale .

Pentru a verifica afirmațiile precum SC B. H. S., are creanțe de încasat de la diverși clienți, precum si TVA de recuperat de la bugetul de stat, administratorul judiciar cu rea credința nu a specificat acest aspect în raporturile sale .

Daca se menține starea de faliment aceste provizioane se pierd si inclusiv obligațiile fata de bugetul de stat se vor pierde si nu vor mai putea fi recuperate.

În aceste condiții, recurenta apreciază că admiterea de către instanța de fond este una greșită.

A mai precizat recurenta că a formulat contestație împotriva raportului ca fiind întocmit cu rea credința, iar administratorul judiciar nu tine cont de realitatea situației si nu dorește decât lichidarea bunurilor societății si radierea acesteia, nu tine cont din documentele depuse la dosar. Recurenta susține că deși a încercat să-1 contactate de mai multe ori pe numitul Vartic Petre - reprezentant al U. S., acesta nu dat curs solicitării. În opinia recurentului, administratorul judiciar avea obligația sa constate de la data de când s-a dispus de către instanța de judecata deschiderea procedurii insolventei în cauza dosarului_, si pana în prezent, adică în perioada de observație, societatea a achitat o parte din datoriile fata de bugetul de stat si în consecința tabelul definitiv al creanțelor trebuia rectificat. De asemenea, putea sa constate ca societate cu toate ca are obligații fata de bugetul statului are si creanțe de recuperat de la stat, sub forma de TVA de recuperat, care sunt cu mult peste cuantumul datoriei bugetare, totalul de TVA de recuperat fiind în suma de 19.949,71 RON, conform balanței de verificare atașate, aferent contului 4424 din balanța. Administratorul judiciar la fel de părtinitor a constatat ca bunurile nepredate din patrimoniul societății sunt în valoare de 292.590 RON conform contului 2131 din balanța. Apoi, administratorul judiciar nu a ținut cont de amortizările pentru aceste bunuri, care se ridica la valoarea de 185.017,04 RON, la fel conform balanței din iunie 2013. Daca ar fi ținut cont si de aceste amortizări, ar fi constatat ca bunurile din patrimoniul societății se ridica la o valoare rămasa de 107.572,96 RON . Bunurile la care face referire administratorul judiciar au fost achiziționate în urma cu mai bine de 3 ani, sunt

aproape de perioada de casare si nu s-ar recupera din ele niciodată datoria fata de bugetul statului.

De asemenea, societatea deține active financiare conform bilanțului de sfârșit de an si balanței din iunie 2013, în valoare de 1.028.298,91 RON, iar aceste active financiare sunt mult mai lichide decât orice bun care s-ar vinde .

În concluzie, recurenta a arătat că raportul administratorului a fost întocmit cu rea voința si nu reflecta realitatea.

Analizând recursurile formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate din următoarele considerente

:

Curtea constată că prin sentința recurată, judecătorul a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC B. H. SS BĂI, în temeiul art. l07 alin. l lit. D rap. la art.54 alin.5 din Legea nr. 85/2006.

Prevederile art. l07 alin. l lit. D din Legea nr. 85/2006 stabilesc în competența judecătorului sindic dreptul de a decide intrarea în faliment în cazul în care a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, dupa caz, intrarea debitorului in faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3).

Raportul întocmit de către administratorul judiciar care conține propunerea de intrare în faliment a debitoarei face trimitere la dispozițiile art. 107 alin. 1pct. B din Legea nr. 85/2006 și justifică această solicitare în considerarea neîndeplinirii de către participanții la procedură a obligației de depunere a planului de reorganizare în interiorul termenului prevăzut de art. 94 alin. 1 lit. a din același act normativ. În acest context se adaugă că tabelul definitiv al creanțelor a fost publicat în BPI nr. 11439 din_ și a fost afișat la ușa instanței la_ . De asemenea se mai arată că în tabelul definitiv de creanțe este înscrisă doar o singură creanță, respectiv creanța bugetară în cuantum de

52.447 lei aparținând DGFP B. N. .

Raportat la cuprinsul tabelului definitiv de creanțe, Curtea constată că recurenta I. B. G. LLC nu poate justifica niciun interes legitim, personal și actual în promovarea prezentei căi de atac având în vedere că nu deține calitatea de creditor în procedura insolvenței debitoarei S.C. B. H. S.R.L. Simpla promovare a unei contestații împotriva tabelului definitiv de creanțe nu conferă recurentei I. B. G. LLC legitimare procesuală activă în exercitarea altor drepturi prevăzute de legea insolvenței, cât timp aceasta nu a făcut dovada soluționării favorabile a contestației sale. De altfel dreptul de a propune un plan de reorganizare este recunoscut doar debitorului, administratorului judiciar și creditorului participant la procedură care deține cel puțin 20% din valoarea totala a creanțelor cuprinse in tabelul definitiv de creanțe.

De vreme ce recurenta I. B. G. LLC nu a făcut dovada că deține cel puțin 20% din valoarea totala a creanțelor cuprinse in tabelul definitiv de creanțe aceasta nu poate justifica nici un interes în susținerea prezentului demers procesual, astfel că analiza tuturor alegațiilor acesteia referitoare avantajele reorganizării debitoarei S.C. B. H. S.R.L. devine de prisos.

Recursul debitoarei SC B. H. S. se impune de asemenea a fi respins având în vedere că aceasta nu a făcut dovada depunerii unui plan de reorganizare în interiorul termenului prevăzut de art. 94 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. În acord cu acest text de lege debitorul are posibilitatea depunerii planului de reorganizare în termen de 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv de creanțe. Actele dosarului relevă faptul că acest termen imperativ nu a fost respectat de către debitoare. Astfel deși tabelul definitiv de creanțe a fost publicat în BPI la_ și afișat la ușa instanței la_, debitoarea nu a depus nici până în prezent planul de reorganizare.

Chiar dacă judecătorul sindic a menționat în dispozitivul art. l07 alin. l lit. D din Legea nr. 85/2006 ca temei pentru trecerea debitoarei în faliment, în considerentele hotărârii acesta a reținut că luarea acestei măsuri se impune ca urmare a nerespectării termenului de depunere a planului de reorganizare. Prin urmare este evident că referirea la art. l07 alin. l lit. D în loc de art. l07 alin. l lit. B din Legea nr. 85/2006 este rezultatul unei simple erori materiale strecurate cu ocazia redactării sentinței recurate și care nu poate conduce la reformarea hotărârii în sensul reclamat de debitoare, pentru înlăturarea acestei erori existând alte pârghii procesuale.

Având în vedere că termenul de 30 de zile ce curge de la afișarea tabelului definitiv de creanțe, prevăzut de art. 94 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 este unul imperativ, iar nerespectarea acestuia atrage decăderea debitorului din dreptul de a depune un plan de reorganizare, în mod corect judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC B. H. SS BĂI. Simpla nerespectare a termenului de 30 de zile conduce la trecerea debitoarei în faliment fără a fi necesară și întrunirea altor cerințe suplimentare, astfel că analiza afirmațiilor recurentei-debitoare referitoare la depunerea documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței sau la realitatea sediului devine de prisos neprezentând nicio relevanță în economia litigiului de față.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursurile declarate de debitoarea S.C. B. H. S.R.L. și creditoarea I. B. G. LLC împotriva sentinței civile nr. 1.237 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/A5 al T. ui B. -N., pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile declarate de debitoarea S.C. B. H. S.R.L. și creditoarea I. B. G. LLC împotriva sentinței civile nr. 1.237 din_ pronunțată în dosarul nr._ /A5 al T. ui B. -N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

M. B. M.

I.

I.

S.

AL H.

Red.M.I.I./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. I. .

GREFIER,

V. D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11015/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)