Sentința civilă nr. 2542/2013. Procedura insolvenței

R.

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2542/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - T. G.

S-a luat spre examinare stadiul procedurii insolvenței în formă simplificată, deschisă împotriva debitoarei SC C. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar C.I.I S. C., d-na practician în insolvență Țico Codruța L. .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că lichidatorul judiciar al debitoarei a depus la dosar în data de_, raport de activitate potrivit art.21 din Lega nr. 85/2006, cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu acte în anexă.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune dovada publicării raportului întocmit pentru acest termen în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 15783/_

. Susține raportul întocmit și arată că luând în considerare faptul că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, iar pentru creditorul M. C. -N. singurul impediment era existența în patrimoniul debitoarei a autoturismului Peugeot 607, care între timp a fost radiat, apreciază că este necesară închiderea procedurii insolvenței întrucât în acest moment se află în imposibilitatea de a îndeplini însăși scopul acestei proceduri, respectiv acoperirea pasivului înscris în tabelul definitiv al creanțelor, iar o continuare a prezentei proceduri ar fi inutilă și păgubitoare. În temeiul art. 131 aliniatul 1 din Legea nr. 85/2006 solicită închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculată, conform art. 136 din Legea 85/2006, solicită descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatori sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, în temeiul art. 4 aliniatul 4 din Legea nr. 85/2006 solicită aprobarea plății din fondul de lichidare a onorariului lichidatorului judiciar în sumă de 3.000 lei fără TVA și aprobarea plății din fondul de lichidare a sumei de 255,20 reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia administrării prezentei proceduri.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii insolvenței formulată de către lichidatorul judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea depusa la dosar la data de 26 septembrie 2013, lichidatorul judiciar CII S. C. desemnat sa administreze procedura falimentului debitoarei SC C. S. a solicitat judecatorului sindic sa dispuna inchiderea procedurii insolventei debitoarei, radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, descarcarea lichidatorului de toate indatoririle referitoare la procedura, incuviintarea cheltuielilor de procedura si a onorariului lichidatorului judiciar.

In cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a aratat ca a notificat creditorii pentru formularea declaratiilor de creanta si celelalte persoane cu privire la deschiderea procedurii insolventei, a intocmit, publicat si afisat tabelul preliminar al creantelor declarate impotriva averii debitoarei, iar apoi tabelul definitiv, a intocmit rapoartele de activitate, precum si raportul privind cauzele si imprejurarile care au condus la aparitia starii de insolventa a debitoarei, constatand ca nu exista elemente

care sa indice culpa vreunei persoane in producerea starii de insolventa a debitoarei. A mai aratat ca s-a constatat ca debitoarea figura in evidentele fiscale ale M. ui

C. N. - D. de Impozite si Taxe Locale cu un autoturism marca Pegeut 607, insa din analiya documentelor financiar -contabile ale debitoarei a rezultat ca aceasta nu detine nici un bun un patrimoniu. Lichidatorul judiciar a facut demersuri pentru lamurirea situatiei acestui bun, iar pe baza informatiilor comunicate de catre administratorul social si cele furnizate de BT ASIGURARI SA, a aflat ca debitoarea a fost despagubita in urma evenimentului rutier in care a fost implicat acest autovehicul cu suma de 36.339,10 lei, autovehiculul fiind avariat in proportie de 100%. De asemenea, lichidatorul judiciar a aratat ca a convocat adunarea creditorilor pentru data de 11 iunie 2013 cu solicitarea sa avanseze sumele necesare continuarii procedurii, in conditiile in care debitoarea nu dispune de sumele necesare si nici de bunuri care sa poata fi valorificate, insa creditorii nu s- au prezentat si notificati ulterior cu aceeasi solicitare, nu si-a exprimat disponibilitatea in acest sens.

Referitor la cheltuielile de procedura, lichidatorul judiciar a aratat ca acestea se ridica la suma de 255,20 lei, solicitand plata acestora din fondul special de lichidare. De asemenea, a solicitat incuviintarea remuneratiei cuvenite lichidatorului, in suma de 3000 lei fara TVA.

Analizand cererea de inchidere a procedurii falimentului debitoarei SC C.

S. formulata de lichidatorul judiciar, judecatorul sindic retine urmatoarele.

Derularea procedurii insolventei a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar si sub controlul judecatoresc al judecatorului sindic. In cadrul procedurii, lichidatorul a constatat ca debitoarea nu detine bunuri care, in urma valorificarii, sa poata conduce la indestularea creditorilor ale caror creante au fost inscrise in tabelul definitiv al creditorilor. In acest context, lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii insolventei intemeiat pe dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

In conformitate cu dispozitiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, in orice stadiu al procedurii prevazuta de actul normativ invocat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.

Analizand aspectele expuse de lichidatorul judiciar cu privire la situatia averii debitoarei, prin prisma prevederilor legale mai sus mentionate, judecatorul sindic constata ca aceste dispozitii sunt pe deplin incidente in cauza. Astfel, in averea debitoarei nu au fost identificate resurse financiare sau bunuri care sa poata fi valorificate pentru indestularea creditorilor. Din nota atasata adresei nr.408310/496/_ emisa de M. C. N. - D. de Impozite si Taxe Locale a rezultat ca debitoarea detine in patrimoniu un autovehicul marca Peugeut 607 (filele 260-261), insa in urma informatiilor comunicate de GROUPAMA ASIGURARI SA lichidatorului judiciar, acesta a stabilit ca autovehiculul respectiv a fost distrus intr-un eveniment rutier produs la data de_, dauna produsa fiind incadrata ca dauna totala. Ca urmare, M. C. N. - D. de Impozite si Taxe Locale a procedat la scoaterea din evidenta a mijlocului de transport in discutie, conform adresei nr.258682/_ (fila 266). De asemenea, desi notificati cu solicitarea de avansare de sume necesare pentru acoperirea cheltuielilor procedurii, creditorii nu si-au exprimat disponibilitatea de a avansa sume de bani pentru continuarea procedurii.

Ca atare, judecatorul sindic constata ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art.131 din Legea nr. 85/2006 pentru inchiderea procedurii insolventei, in conditiile in care nu exista bunuri de valorificat si creditorii nu au aratat ca inteleg sa avanseze sume pentru o eventuala continuare a procedurii, astfel ca in final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de dispozitiile art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat.

In consecinta, in temeiul dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic va admite cererea formulata de lichidatorul judiciar si va dispune

inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC C. S. si raportat la prevederile art.131 al.1 teza finala din Legea nr.85/2006 va dispune si radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.

In baza prevederilor art. 135 si 136 din acelasi act normativ, se va dispune si notificarea prezentei hotarari Directiei Generale a F. P. a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj in vederea efectuarii mentiunii inchiderii procedurii si radierii, precum si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati.

In temeiul dispozitiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va incuviinta plata catre lichidatorul judiciar a unei remuneratii in cuantum de 2000 lei + TVA, avand in vedere durata procedurii, nivelul de complexitate a cauzei, precum si actele indeplinite de lichidatorul judiciar, precum si cheltuielile de procedura avansate in cuantum de 205,20 lei, conform actelor justificative depuse la dosar, urmand ca plata acestor sume sa se faca din fondul special de lichidare. Nu a fost inclusa suma de 50 lei cu titlu de consumabile in cheltuielile de procedura acordate, intrucat aceste cheltuieli nu reprezinta cheltuieli in sensul art.4 din Legea nr.85/2006, dupa cum prevede art.89 al.7 din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolventa.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII S. C., în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC C. S., cu sediul in C. N., str.M. nr.3 jud.C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC C. S. .

Dispune radierea debitoarei SC C. S., J_, din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Încuviințează cheltuielile de procedură în sumă de 205,20 lei și încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2000 lei + TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr.85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 4 octombrie 2013.

JUDECATOR SINDIC, GREFIER,

M. C. B. T. G.

Red./dact./MCB/3ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2542/2013. Procedura insolvenței