Sentința civilă nr. 2633/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2633/2013
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate de către reclamantul C.I.I. N. S. P., în calitate de lichidator judiciar al S.C. E. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul P. D., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei S.C. E. P. S.R.L.,
C.I.I. N. S. P., d-nul practician în insolvență N. S. P., lipsind pârâtul P.
D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul asupra cererii.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii și obligarea pârâtului P. D. la plata pasivului rămas neacoperit, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin cererea înregistrată la data de 20 august 2013 sub nr._ /a1 pe rolul Tribunalului Specializat C. reclamantul N. S. P. în calitate de lichidator judiciar al SC E. P. S. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul P. D., prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru suma de 117.181,15 lei reprezentând creanțe ale societății debitoare.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că a trimis o notificare administratorului societății SC E. P. S. la sediul declarat al acesteia, pentru a-1 informa despre deschiderea procedurii insolventei si numirea sa in calitate de lichidator judiciar cu mențiunea către acesta sa-i predea toate actele si documentele societății conform art. 44 din L.85/2006. Acesta notificare a fost trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire in data de_ . De asemenea, odată cu notificarea s-a trimis si convocarea Adunării Asociaților, care avea pe ordinea de zi desemnarea unui administrator special. Pana in prezent administratorul societății nu s- a prezentat cu documentele solicitate. Aceasta instiintare nu a fost ridicata.
De asemenea a procedat la căutarea actualului domiciliu al administratorului si a asociaților. După obținerea adresei de domiciliu a administratorului P. D. a retrimis, din nou, in data de_ o notificare prin care il informa despre numirea sa cu mențiunea de a preda actele, documentele societății. De asemenea tot prin Notificare a trimis si Reconvocarea Adunării Asociaților, care avea pe ordinea de zi desemnarea unui administrator special. Aceasta notificare nu a fost ridicata si pana in prezent nu s- a prezentat nici un reprezentant al societății cu documentele solicitate.
Întrucât nu a avut nici un document contabil al societății, pe perioada anterioara intrării in insolventa, pentru a putea fi analizat si a-și exprima punctul de vedere asupra cauzelor care au dus la starea de insolventa, considera ca responsabilitatea revine administratorului societății P. D., intrucat acesta a refuzat sa depună actele contabile, pentru a-si ascunde vinovăția raportat si la faptul ca societatea are o creanța foarte mare.
In acest sens, a constatat faptul ca suma de 108.384,15 lei care reprezintă o parte din creanța societății provine din facturi neachitate la scadenta pentru tarif menținere licența si facturi de majorari/dobanzi de întârziere si penalități fata de
A.N.R.S.C cu sediul in București. Astfel, conform înscrisurilor anexate declarației de creanța a A.N.R.S.C reiese ca paratul a obținut licența in domeniul serviciilor comunitare de utilități publice si incepand cu al doilea an de valabilitate a licenței, debitoarea trebuia sa achite un tarif anual de menținere egal cu valoarea tarifului pentru acordarea licenței. Creanța societății provine de asemenea din datorii fata de
D.G.F.P. C. a cărui creanța este in cuantumul de 8.797 lei, reprezentând impozit pe venitul microintreprinderilor, majorări si penalități.
Fata de modul de operare descris mai sus, considera ca paratul a incalcat prevederile art. 138 lit.c si anume "a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la incetarea de plați".
De asemenea prin neprezentarea actelor contabile către lichidator paratul a incalcat prevederile art. 138 lit.d in sensul ca "a făcut sa dispară unele documente contabile (nu le-a prezentat) cu intenția de a-si ascunde vinovăția,,.
Referitor la condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru atragerea răspunderii, acestea se impun în mod expres in cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și sunt următoarele: prejudiciul, fapta, legătura de cauzalitate, vinovăția. Din aspectele reținute se constată că sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale referitoare la prejudiciu, faptă, persoană vinovată și culpă, in persoana administratorului statutar.
Prejudiciul este produs in aceasta cauza si este in cuantum de 117.181,15 lei asa cum rezulta din tabelul de creanțe care a fost afișat. In ceea ce privește fapta comisa de administrator, acesta a refuzat predarea actelor contabile, tocmai pentru a-si ascunde vinovăția.
În drept a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1311/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei S.C. S.C. E. P.
S.R.L. la solicitarea creditoarei S.CA.N.R.S.C. S.R.L..
Astfel, anterior deschiderii procedurii insolvenței, calitatea de administrator statutar al societății debitoare a deținut-o pârâtul P. D. .
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le -ar f i impu tab ilă ap ar iț ia
s tăr ii de insolvență a d ebito arei…
, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului
debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă
persoană care a c auzat s tare a de insolvență a debitorulu i , prin fapta (c) de a dispune, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, respectiv (d) prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea
.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite pentru cauzarea insolvenței debitoarei, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.
Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzătoare de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit. c și alin. 2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art. 11 alin. 4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Însă, între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, iar pe de altă parte textul legal este explicit - în măsura identificării persoanei care prin săvârșirea uneia din/unor fapte(le) ilicite enumerate să fi cauzat starea de insolvență. Prejudiciul constă în imposibilitatea creditorului de a-și recupera creanța datorită faptei ilicite a administratorului statutar care a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut, al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate trage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât în practică există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate de drept, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar.
Cealaltă faptă ilicită imputată pârâtului -continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, în interesul personal al pârâtului - din nou nu poate fi reținută ca atare exclusiv din perspectiva invocată de lichidatorul judiciar, în lipsa oricăror documente contabile, a unor facturi care să certifice fie beneficiarul serviciilor prestate de debitoare, fie evidenta și iminenta stare de insolvență a debitoarei pe fondul căreia administratorul statutar a continuat desfășurarea unor activități specifice obiectului de activitate al debitoarei.
Astfel, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil aplicabil potrivit art. 230 alin. 1 lit. a din Legea nr. 71/2011 cel ce face o propunere înaintea judecătorului trebuie să o dovedească. Or, lichidatorul judiciar a emis doar prezumții simple a efectuării de către pârât de acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, respectiv, a continuării de către acesta în interes personal a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, prezumții care nu pot fi reținute de judecătorul sindic în sensul folosirii bunurilor debitoarei în interes propriu sau al altei persoane de către fostul administrator statutar.
Față de considerentele expuse, constatând faptul că argumentele invocate de lichidatorul judiciar sunt neîntemeiate, judecătorul sindic în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar C. N. S.
P. al debitoarei SC E. P. S. împotriva pârâtului P. D. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
:
Respinge acțiunea formulată de lichidatorul judiciar C. N. S. P. al debitoarei SC E. P. S. împotriva pârâtului P. D., cu domiciliul în C. -N., str. B. nr. 7-9 ap. 34, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/tehnored. LU 4 ex/_
← Decizia civilă nr. 6307/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1717/2013. Răspundere organe de... → |
---|