Sentința civilă nr. 2811/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2811

Ședința publică din 25 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. L. - președintele T. ui M.

- judecător sindic

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la cererea, având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență, promovată de creditoarea SC A. SA, cu sediul în

S., nr. 15, înregistrată la Oficiul Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. J_, CUI RO 3099430, împotriva debitoarei SC O. A. C. S. , cu sediul în B. M., str. T., nr. 14/6, județul M., J_, CUI RO18608508.

Se constată că prezenta cauză a fost reținută în pronunțare în ședința publică din_, încheierea de ședință făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de_ creditoarea SC A. SA a solicitat declanșarea procedurii de insolvență pentru debitoarea SC O. A. C.

S.

, în scopul recuperării creanței datorate în cuantum de 61.737,78 lei, reprezentând facturi fiscale neachitate.

Debitoarea nu a contestat insolvența în termen de 10 zile de la comunicare în conformitate cu prevederile art.33(2) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, situație în care judecătorul sindic va da o sentință de deschidere a procedurii generale întemeiat pe dispozițiile art.33(6) din lege.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii, respectiv existența unei creanțe certe rezultată din titlurile executorii depuse la dosar (f.2-22), lichidă și care depășește valoarea prag de 45.000 lei, precum și exigibilă de mai bine de 90 de zile va fi admisă cererea creditoarei, urmând a se dispune măsurile prevăzute de lege.

În temeiul art. 11 alin.1 lit. c și art. 19 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul sindic va desemna administrator judiciar pe

C. I. DE I. A. A. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către creditoarea SC A. SA, cu sediul în

S., str. T., nr. 15, înregistrată la Oficiul Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, nr. J_, CUI RO3099430, și în consecință :

În temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006-modificată,

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței și intrarea în faliment a debitoarei SC O. A. C. S. , cu sediul în B. M., str. T. nr. 14, ap. 6, județul M., având J_, CUI RO18608508.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la

deschiderea procedurii, debitorul va depune actele și informații le prevăzute de

art. 28, alin. 1 din lege.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței:

Numește administrator judiciar C. I. de I. A. A., cu sediul în B. M., B-dul R., nr. 1 ap. 21, județul M. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege cu un onorariu ce va fi stabilit ulterior.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la _ .

Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .

Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la

_ .

Stabilește data ședinței adunării creditorilor la _ ora 15,00, la sediul administratorului judiciar și dispune convocarea creditorilor de către acesta.

Raportul prevăzut de art. 54 alin. 1 urmează a fi depus pentru data de _ iar cel prevăzut de art. 59 din Legea nr. 86/2006 urmează a fi depus pentru data de _ .

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar ce se va indica de administratorul judiciar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_ complet specializat nr. 10 falimente, sala 76, ora 08,30.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

C. L.

A.

Ana C.

Red. LC/_

Tred. A.C./ 30 Aprilie 2013 - 6 ex

.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către creditoarea SC A. SA, cu sediul în

S., str. T., nr. 15, înregistrată la Oficiul Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, nr. J_, CUI RO3099430, și în consecință :

În temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006-modificată,

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței și intrarea în faliment a debitoarei SC O. A. C. S. , cu sediul în B. M., str. T. nr. 14, ap. 6, județul M., având J_, CUI RO18608508.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la

deschiderea procedurii, debitorul va depune actele și informațiile prevăzute de

art. 28, alin. 1 din lege.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței:

Numește administrator judiciar C. I. de I. A. A., cu sediul în B. M., B-dul R., nr. 1 ap. 21, județul M. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege cu un onorariu ce va fi stabilit ulterior.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la _ .

Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .

Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la

_ .

Stabilește data ședinței adunării creditorilor la _ ora 15,00, la sediul administratorului judiciar și dispune convocarea creditorilor de către acesta.

Raportul prevăzut de art. 54 alin. 1 urmează a fi depus pentru data de _ iar cel prevăzut de art. 59 din Legea nr. 86/2006 urmează a fi depus pentru data de _ .

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar ce se va indica de administratorul judiciar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_ complet specializat nr. 10 falimente, sala 76, ora 08,30.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi_ .

PREȘEDINTE,

C. L.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2811/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)