Sentința civilă nr. 2843/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.2843/2013

Ședința publică din data de 24 octombrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: E. B.

GREFIER: C. P.

Pe rol fiind examinarea stadiul procedurii insolvenței debitoarei SC DS

, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că stadiul procedurii în prezenta pricină este următorul:

prin încheierea civilă nr.1658/6 iunie 2013 s-a admis cererea formulată de debitoarea SC D. SS și, în consecință, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei SC D. SS, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu S. J. S. .

De asemenea, se constată că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:

în data de 26 septembrie 2013 tabelul definitiv al creanțelor însoțit de procesul verbal de afișare a acestuia la ușa instanței, încheiat de către lichidatorul judiciar la data de 25 septembrie 2013;

în data de 24 octombrie 2013 lichidatorului judiciar a înaintat la dosar o copie a adresei nr.2.784/8 octombrie 2013 comunicată de Comuna B., adresă din care reiese faptul că debitoarea nu figurează în evidențele acestei instituții cu bunuri mobile sau imobile.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii falimentului debitoarei.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că la data de 4 septembrie 2013, lichidatorul judiciar J.

S. a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei SC D. SS, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că, prin încheierea civilă din data de_, pronunțată de către T. Specializat C. în dosarul cu numarul de mai sus, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea SC D. SS la solicitarea acesteia, J. S. fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar în vederea administrării procedurii și îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de art. 25 al Legii 85/2006, privind insolvența comercială.

În îndeplinirea obligațiilor și atribuțiilor ce îi revin, lichidatorul judiciar a emis somații debitoarei la sediul principal cu care figurează în evidențele Oficiului Registrului Comerțului C. în vederea depunerii actelor prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Cu aceeasi ocazie, lichidatorul judiciar l-a informat pe asociatul debitoarei, respectiv pe dl. Gaziuk Dmytro cu privire la obligatiile care îi revin în cadrul prezentei proceduri.

Pe de alta parte, în temeiul art. 3 pct. 26, coroborat cu art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a convocat Adunarea Generală a Asociaților debitoarei pentru data de_, ora 10, la sediul lichidatorului judiciar, având ca ordine de zi desemnarea administratorului special al SC D. SS .

La acea adunare a creditorilor nu s-a prezentat nici unul dintre asociații societății debitoare, motiv pentru care în prezenta cauză nu s-a putut desemna administratorul special.

Lichidatorul judiciar a procedat si la notificarea creditorilor prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 11.755/_, precum și în cotidianul

"Romania Liberă"; din data de_, comunicandu-le termenele fixate prin încheierea de deschidere a procedurii, atât cele privitoare la depunerea cererilor de admitere a creanțelor, întocmirea tabelului preliminar și definitiv, precum și a celor de depunere și soluționare a opozițiilor la încheierea de deschidere a procedurii.

Ca urmare a faptului că lichidatorul judiciar a intrat in posesia listei creditorilor societății, notificarea prevazută în art. 61 a Legii 85/2006, a fost comunicată creditorilor identificați în lista creditorilor și în conditiile C.proc.cic., de altfel, dovada tuturor acestor demersuri efectuate constituie anexe ale prezentului raport de activitate.

În urma studierii actelor înregistrate la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a constatat că, în termenul stabilit de judecatorul sindic, prin sentința de deschidere a procedurii și notificării tuturor creditorilor identificati, nu au fost înregistrate din partea creditorilor opoziții față de sentința de deschidere a procedurii insolvenței în forma simplificată.

În urma expirării termenului limită, în ce priveste înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor precum și în urma studierii dosarului cauzei, s-a constatat că a fost înregistrată o singura cerere de admitere a creanțelor din partea D. C. ca și reprezentant al Administratiei F. P. a Municipiului G. .

Creditoarea a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creditorilor cu o creanță în cuantum de 4.432 lei cu titlu de creanță bugetară, iar în subsidiar a solicitat, ca pe lângă aceasta creanță, să fie înscrisă cu creanțele fiscale care au rezultat din evidentele contabile ale debitoarei, aferente unor declarații sau deconturi nedepuse de debitoare.

În urma analizării și verificării cererii de admitere a creantelor formulată, lichidatorul judiciar a luat masura înscrierii creditoarei în tabelul preliminar al creditorilor cu creanța în cuantumul solicitat cu titlu de creanță bugetară, în considerarea faptului că solicitarea de înscriere și a sumelor evidențiate în contabilitatea societății debitoare nu poate fi admisă, raportat la faptul că aceste sume nu au un caracter cert, lichid și exigibil în sensul legii, cu atât mai mult cu cât nu li se precizează cuantumul (câtimea), pe de o parte, iar pe de altă parte, nu rezultă din nici un document depus în probațiune.

În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, tabelul preliminar al creditorilor a fost comunicat prin publicare în BPI nr. 13.677/_, precum și în condițiile C.proc.civ. creditoarei D. C., dovada acestor demersuri constituind anexe ale prezentului raport de activitate.

În masura în care față de modalitatea în care a fost întocmit tabelul preliminar al creditorilor vor fi formulate contestații, lichidatorul judiciar urmeaza sa-si exprime pozitie procesuală, prin intermediul întâmpinării pe care o va înregistra la dosarul cauzei.

În ce priveste documentele contabile ale societatii debitoare, așa cum s-a învederat, la data de 03 iulie 2013, un reprezentant al administratorul statutar la societatii debitoare a procedat la predarea docmunentelor contabile ale societății, acte necesare întocmirii raportului cu privire la cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți.

Analizând documentele contabile predate cu ocazia întocmirii raportului cu privire la cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți, lichidatorul judiciar a concluzionat că starea de insolvență poate fi explicată prin prisma mai multor motive, respectiv acumularea de obligații neonorate de către debitoare față de partenerii comerciali, purtatoare de dobânzi penalizatoare și implicit generatoare de pierderi pentru societate; lipsa acută a disponibilităților bînești, fapt care a plasat debitoarea în incapacitatea de a mai achita datoriile față de partenerii de afaceri; rezultatele slabe ale indicatorilor economico-financiari analizați, mai ales la nivelul lichidității, solvabilității, dar și din perspectiva gradului de îndatorare.

In ce priveste incidenta in prezenta cauza a dispozitiilor cuprinse in art. 138 alin. 1 lit. a-g al legii, lichidatorul judiciar a concluzionat ca nu au fost identificate astfel de elemente, urmind ca daca astfel de elemente vor fi constatate sa se intreprinda masuri adecvate.

In conformitate cu prevederile legale, raportului cu privire la cauzele si imprejurarile care au determinat ajungerea societatii in incetare de plati, precum si

anuntul referitor la intocmirea acestuia au fost comunicate prin publicare in BPI nr. 13.478/_, dovada acestui demers constituind anexa al prezentului raport de activitate.

Având în vedere toate aceste aspecte învederate, lichidatorul judiciar a solicitat, ca prin sentința comercială ce se va pronunța, să se ia act că nu au fost înregistrate opoziții față de sentința de deschidere a procedurii insolvenței în formă simplificată referitoare la S.C. D. SSR.L; să se dispună afișarea tabelului definitiv la ușa instanței; să se acorde n nou termen în vederea continuării operațiunilor de lichidare.

Având în vedere faptul că debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, se apreciază că sunt întrunite condițiile prev. de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile ale debitoarei și nu a identificat fonduri sau bunuri ale debitoarei care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.

Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, cererea privind propunerea de închidere a procedurii fiind depusă la dosarul cauzei la data de

4 septembrie 2013, fiind anexate dovezile de efectuare a tuturor cheltuielilor de procedură, precum și dovezile de comunicare și notificare referitoare la propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.

Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.

Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii și radierea societății debitoare din evidențele registrului comerțului, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința în favoarea lichidatorului judiciar cheltuielile de procedură în sumă de 259,16 lei și va încuviința în parte onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA, sume care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar SP J. S. de îndatoriri și responsabilități.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea lichidatorului judiciar SP J. S. desemnat în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC D. SS, cu sediul în B., nr. 779, jud. C. și, J_ în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC D. SS, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Dispune radierea debitoarei SC D. SS din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează cheltuielile de procedură în cuantum de 259,16 lei și încuviințează în parte onorariul lichidatorului judiciar SP J. S. în cuantum de

3.000 lei + TVA, sume care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar SP J. S. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la T. Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

E. B.

C.

P.

Red.EB/AA/6 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2843/2013. Procedura insolvenței