Sentința civilă nr. 2911/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2911/CC/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 29 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - S. I. GREFIER - DP
Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei S. ASSAM H. S. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, la solicitarea acesteia.
La apelul nominal, la ambele strigări ale cauzei se prezintă asociatele debitoarei, d-nele Felecan Ana-C. și Tălpeanu Roxana M. . .
Procedura este îndeplinită, în cauză nedispunându-se citarea debitoarei.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat
oferte de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar din partea următorilor practicieni în insolvență: H & B INSOLV SPRL, CII HORATIU HÎNGANU, CII DUMITRESCU M.
A., CII S. D. .
Se constată că s-a listat din oficiu sentința comercială nr. 5470/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ .
Reprezentantele debitoarei arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri, judecătorul sindic acordă cuvântul asupra cererii formulate.
Reprezentantele debitoarei solicită admiterea cererii, a se dispune deschiderea procedurii în formă simplificată a debitoarei și desemnarea în calitate de lichidator judiciar a CII TERPE M. CRISTINA. Solicită a se lua în considerare dispozițiile Legii nr.85/2006, având în vedere faptul că dosarul a fost înregistrat la data de_, înainte de intrarea în vigoare a OUG 91/2013.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2013 sub nr. de mai sus, debitoarea SC ASSAM H. S. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată și numirea în cauză în calitate de lichidator judiciar a C.I.I. TERPE M. CRISTINA.
În motivarea cererii debitoarea a arătat că se află în stare de insolvență, fără a avea posibilitatea de a onora obligațiile financiare scadente, cuantumul total al datoriilor fiind de peste 20.000 lei, disponibilitățile bănești fiind inexistente. Datorită situației economice dificile coroborată cu acumularea unor datorii excesive datorate penalităților foarte mari către A.F.P.
C. -N., societatea nu a mai avut posibilitatea de a-și onora aceste obligații, ajungând astfel în imposibilitatea desfășurării activităților comerciale. Reprezentanții societății au încercat să plătească lunar din debitele existente, dar aceste plăți au fost insuficiente pentru a acoperi datoriile acumulate.
S-a arătat că sistarea plăților către creditori nu se datorează unei fapte intenționate, unei atitudini psihice de rezultat deliberat îndreptată spre încetarea plăților, ci imposibilității reale și efective de a mai efectua aceste plăți, în condițiile în care activitatea desfășurată s-a dovedit a fi neprofitabilă.
Analizând cererea formulată de către debitoarea SC ASSAM H. S., judecătorul sindic reține următoarele:
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost înregistrată de către debitoarea SC ASSAM H. S. la data de_, dată la care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 85/2006. La momentul soluționării cererii de deschidere a procedurii insolvenței erau în vigoare prevederile OUG nr. 91/2013, iar sub aspectul aplicării legii civile în timp, judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile art. 348 alin. 2 din OUG nr. 91/2013 care stabilesc că ordonanța de urgență se aplică și procedurilor de insolvență aflate în derulare la data intrării sale în vigoare. Conform art. 65 din același act normativ, procedura insolvenței începe pa baza unei cereri introduse la tribunal, în cazul de față de către debitoare. Față de aceste prevederi legale, judecătorul sindic reține că procedura insolvenței a început la data formulării cererii, respectiv_, iar aplicarea OUG nr. 91/2013 vizează și această cerere, motiv pentru care verificarea condițiilor de procedură se va face prin raportare la acest act normativ.
1
Conform art. 5 pct. 29 din OUG nr. 91/2013 insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Pentru a putea fi introdusă o cerere de deschidere a procedurii insolvenței de către debitori, prin art. 5 pct. 71 din OUG nr. 91/2013 a fost stabilită o condiție care are legătură cu admisibilitatea cererii, respectiv o valoare prag de 40.000 lei. Judecătorul sindic apreciază că atingerea valorii prag este o condiție care are legătură cu procedura insolvenței și nu cu fondul dreptului dedus judecății. Dispozițiile art. 348 alin. 2 din OUG nr. 91/2013 stabilesc că ordonanța de urgență se aplică și procedurilor de insolvență aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, motiv pentru care condiția existenței valorii prag trebuie îndeplinită și de cererea formulată de debitoarea SC ASSAM H. S. .
Având în vedere faptul că cererea debitoarei nu întrunește cerințele prevăzute de art. 5 pct. 71 din OUG nr. 91/2013, prin raportare la art. 66 din același act normativ, judecătorul sindic va respinge cererea ca neîntemeiată, apreciindu-se că nu s-a făcut dovada existenței cuantumului minim al creanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea SC ASSAM H. S., cu sediul în luj-N., B-dul N. Titulescu nr. 30, ap. 10, jud. C., J_, CUI 17199227, reprezentată prin administratori Zamfir Roxana Brîndușa și Felecan Ana C. . Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul
Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
S. I. DP
Red.SI/MM 3 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 3554/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2865/2013. Procedura insolvenței → |
---|