Sentința civilă nr. 3050/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT CULJ DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3050/2013
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - T. G.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC P.
T. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar C.I.I TERPE M. C., d-na practician în insolvență Pascu Livia - Claudia, cu delegație depusă la dosar, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar la data de_, cerere privind închiderea procedurii de faliment în formă simplificată formulată de către lichidatorul judiciar cu acte în anexă.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune dovada publicării cererii de închidere a procedurii în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 18002/_, punctul de vedere comunicat de către creditorul D. G. Regională a F. P.
C. -N. - A. Județeană a F. P. C., prin care arată că nu este de acord cu avansarea sumei de 3000 lei+TVA pentru acoperirea cheltuielilor în vederea continuării procedurii, decont cheltuieli cu acte în anexă și decont onorariu. Susține cererea privind închiderea procedurii de faliment în formă simplificată față de debitoare și arată că dat fiind faptul că au fost întreprinse toate demersurile pentru desfășurarea procedurii și raportat la faptul că societatea nu deține alte bunuri în patrimoniu care să poată fi valorificate, iar creditorii nu avansează sume bani pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de continuarea procedurii. Solicită în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatori privind procedura insolvenței, radierea debitoarei din Registrul Comerțului, aprobarea plății cheltuielilor, conform decontului depus, sumă ce urmează a fi achitată din fondul de lichidare, aprobarea onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei+TVA, ce urmează a fi achitat din fondul de lichidare.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii formulată de lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea depusă la dosar la data de 31 octombrie 2013, lichidatorul judiciar C.I.I. TERPE M. C. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC P. T. S. a solicitat judecatorului sindic să dispună închiderea procedurii insolvenței debitoarei, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
In cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a arătat că a notificat creditorii pentru formularea declarațiilor de creanță și celelalte persoane cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, în urma analizării declarațiilor de creanță a întocmit, publicat și afișat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, iar apoi tabelul definitiv, a întocmit rapoartele de activitate, precum și raportul privind cauzele și imprejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, în care a menționat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.138 lit.a-g din Legea nr.85/2006. Lichidatorul judiciar a precizat că debitoarea a
deținut în patrimoniu 1 masă de birou, 2 scaune vizitator, 1 unitate centrală monitor, 1 monitor Benk și o imprimantă Xerox. Ulterior identificării și evaluării acestor bunuri, lichidatorul a convocat adunarea creditorilor în vederea aprobării regulamentului de vânzare și a onorariului lichidatorului judiciar, însă nu s-au putut adopta hotarâri din lipsă de cvorum. Dat fiind faptul că creditorii nu și-au arătat interesul pentru desfășurarea procedurii insolvenței și raportat la faptul că valoarea de evaluare a bunurilor aflate în proprietatea debitoarei este mult prea mică raportat la costurile care se impun în vederea continuării procedurii, lichidatorul a luat măsura administrativă de casare, iar la data de_ s-a procedat la casarea bunurilor, în urma casării nefiind posibilă încasarea vreunei sume în procedură. De asemenea, lichidatorul judiciar a arătat ca a solicitat creditorilor să avanseze sumele necesare continuării procedurii, în condițiile în care debitoarea nu dispune de sumele necesare și nici de bunuri care să poată fi valorificate, însă creditorii nu și- au exprimat disponibilitatea în acest sens.
De asemenea, lichidatorul judiciar a solicitat încuviințarea remunerației cuvenite lichidatorului, in suma de 3000 lei + TVA, ce urmează a fi achitat din fondul de lichidare și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 117,78 lei.
Analizând cererea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei SC P.
T. S. formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele.
Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. In cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține bunuri care, în urma valorificării, să poată conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor. În acest context, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe dispozițiile art.131 din Legea nr. 85/2006.
În conformitate cu dispozițiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzută de actul normativ invocat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecatorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Analizând aspectele expuse de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma prevederilor legale mai sus menționate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente în cauză. Astfel, în averea debitoarei au fost identificate mai multe bunuri mobile după cum urmează: 1 masă de birou, 2 scaune vizitator, 1 unitate centrală monitor, 1 monitor Benk și o imprimantă Xerox. Ulterior identificării și evaluării acestor bunuri, lichidatorul a convocat adunarea creditorilor în vederea aprobării regulamentului de vânzare și a onorariului lichidatorului judiciar, însă nu s-au putut adopta hotarâri din lipsă de cvorum. În acest context și raportat la faptul că valoarea de evaluare a bunurilor aflate în proprietatea debitoarei era mult prea mică raportat la costurile pe care le-ar fi presupus valorificarea lor și continuarea procedurii, lichidatorul a luat măsura administrativă de casare prin raportul de activitate nr.1259/_, publicat în BPI nr.14943/_, împotriva căruia nu au fost formulate contestații. Ca urmare, la data de_ s-a procedat la casarea bunurilor, fiind întocmit un proces verbal în acest sens, în urma casării nefiind posibilă încasarea vreunei sume de bani în procedură. Nu au fost identificate alte resurse financiare sau bunuri care să poată fi valorificate pentru îndestularea creditorilor. Din adresa nr.21008/_ emisă de Municipiul D. - D. de Impozite și Taxe Locale rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri impozabile. De asemenea, deși notificați cu solicitarea de avansare de sume necesare pentru acoperirea cheltuielilor procedurii, creditorii nu și-au exprimat disponibilitatea de a avansa sume de bani pentru continuarea procedurii.
Ca atare, judecătorul sindic constată ca în cauză sunt intrunite condițiile prevăzute de art.131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există bunuri de valorificat și creditorii nu au arătat că ințeleg să avanseze sume pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel că în
final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de dispozițiile art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC P. T. S. și raportat la prevederile art.131 al.1 teza finală din Legea nr.85/2006 va dispune și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza prevederilor art. 135 si 136 din același act normativ, se va dispune și notificarea prezentei hotărâri Direcției Generale a F. P. a judetului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
In temeiul dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va incuviința plata către lichidatorul judiciar a unei remunerații în cuantum de 3000 lei
+ TVA, avand in vedere durata procedurii, nivelul de complexitate a cauzei, precum și actele îndeplinite de lichidatorul judiciar, precum si cheltuielile de procedura avansate in cuantum de 117,78 lei, conform actelor justificative depuse la dosar, urmând ca plata acestor sume să se facă din fondul special de lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII TERPE M. C., în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC P. T. S., cu sediul în
D., str.O. nr.3 bl.D2 sc.D ap.64 jud.C. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC P. T. S. . Dispune radierea debitoarei SC P. T. S., J_, din evidențele
Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
Încuviințează cheltuielile de procedură în sumă de 117,78 lei și încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 lei + TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr.85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
M. C. B. T. G.
Red./dact./MCB/3ex/_
← Sentința civilă nr. 3530/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 988/2013. Procedura insolvenței → |
---|