Sentința civilă nr. 3089/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL COMERCIAL CLUJ
Dosar nr. unic _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ 3089/2013
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei S.C. C. C. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C.I.I. M. E., d-na practicianul în insolvență C. a Eva, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta lichidatorului judiciar susține cererea de închidere astfel cum a fost întocmită; având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau disponibilități bănești iar creditorii nu au avansat sumele necesare pentru continuarea procedurii, solicită închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura, aprobarea plății cheltuielilor conform decontului și aprobarea onorariului lichidatorului judiciar.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată sub nr. 726/_, lichidatorul judiciar C.I.I. M. E. a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. C. S., radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În cuprinsul raportului, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin a procedat la comunicarea deschiderii procedurii de insolvență și publicarea acesteia în BPI, întocmirea raportului preliminar și a raportului referitor la cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei, întocmirea, înregistrarea și afișarea la ușa instanței a tabelului preliminar și a tabelului definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei.
Lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu sau disponibilități bănești, aspect confirmat și de Primăria Municipiului C. -N. - Direcția de Impozite și Taxe Locale prin adresele nr. 319011/496/_ și nr. 218846/496/_ . S-a arătat că nu au fost identificate elemente incidente prev. art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 care să conducă la concluzia formulării unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei.
În tabelul definitiv al creanțelor au fost înscriși doi creditori, respectiv D.G.F.P. C. cu o creanță în sumă de
5.112 lei și I.T.M. C. cu o creanță în sumă de 187 lei.
În consecință, având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau disponibilități bănești, lichidatorul judiciar le-a solicitat creditorilor implicați în procedură avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor materiale pentru continuarea procedurii, însă aceștia nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Referitor la cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea sunt în sumă de 401,65 lei, solicitând încuviințarea plății cheltuielilor de procedură și a onorariului în sumă de 3.000 lei din fondul special de lichidare.
Ținând cont de faptul că debitoarea nu deține în patrimoniul său bunuri care ar putea fi valorificate în scopul acoperirii creanțelor creditorilor și a cheltuielilor administrative și nici disponibilități bănești și creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. C. S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
1
În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei și cheltuielile de procedură nedecontate, în cuantum de 215,65 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic va respinge cererea lichidatorului judiciar în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de procedură în sumă de 186 lei reprezentând 156 lei contravaloare chitanța nr. A4001129/_ și 30 lei contravaloarea cheltuieli indirecte (fax, telefon, xerox), întrucât suma de 156 lei reprezintă o cheltuială anterioară deschiderii procedurii, iar în ceea ce privește suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli indirecte, judecătorul sindic reține că potrivit art. 89 alin. 7 din Statutul UNPIR, nu reprezinta cheltuieli de procedura, ci sunt cheltuieli proprii ale cabinetului sau ale societății profesionale urmatoarele: cheltuielile de transport [altele decât cele prevazute la alin. (3)], cheltuielile de funcționare a sediului profesional, consumabile, abonamente, cotizații profesionale, asigurari de raspundere si alte cheltuieli indirecte, ori raportat la această dispoziție această sumă nu poate fi acordată cu titlul de cheltuieli de procedură
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "M. E. ";, formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC C. C. S., J_, CUI 18953913, cu sediul în C. -
N., str. Peana, nr. 18, bloc V6, ap. 50, jud. C. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. C. S. în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Dispune radierea debitoarei SC C. C. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "M. E. ";, în cuantum de 3.000 lei și cheltuieli de procedură nedecontate în cuantum de 215,65 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006 și respinge cererea pentru suma de 186 lei cu titlul de cheltuieli de procedură.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat C. . Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 6 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 1974/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1808/2013. Procedura insolvenței → |
---|