Sentința civilă nr. 3106/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3106/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C.

GREFIER: T. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței în formă simplificată formulată de debitoarea S.C. G. I. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul debitoarei, d-l avocat Bene Laszlo, cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:

la data de 28 octombrie 2013, din partea H&B INSOLV SPRL, ofertă de servicii;

la data de 28 octombrie 2013, din partea M. AGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL, ofertă de servicii;

la data de 29 octombrie 2013, din partea C.I.I. S. D., ofertă de servicii;

la data de 29 octombrie 2013, din partea C.I.I. HORAȚIU HÎNGANU, ofertă de servicii;

la data de 30 octombrie 2013, din partea DM INSOLV CONSULT IPURL, ofertă de servicii;

la data de 1 noiembrie 2013, din partea debitoarei, o serie de înscrisuri în susținerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței;

la data de 1 noiembrie 2013, din partea INSOLVROM IPURL, ofertă de servicii;

la data de 1 noiembrie 2013, din partea C.I.I. LUPU M., ofertp de servicii;

la data de 6 noiembrie 2013, din partea C.I.I. NICORICI SILVIU PAVEL, ofertă de servicii;

la data de 7 noiembrie 2013, din partea REDRESARE LICHIDARE SPRL, ofertă de servicii;

la data de 8 noiembrie 2013, din partea C.I.I. CREMENE SIMION, ofertă de servicii;

la data de 8 noiembrie 2013, din partea SP GRP IPURL, ofertă de servicii;

la data de 17 noiembrie 2013, din partea BERCEAN RADU IPURL-ZALĂU, ofertă de servicii;

Instanța, verificându-și competența, prin raportare la dispozițiile art.95 și art. 131 din N.C.pr.civ. coroborat cu prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006, apreciază că este competentă teritorial absolut, general și material să soluționeze prezenta cerere.

De asemenea, se constată faptul că cererea de deschidere a procedurii insolvenței este legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de debitoarea S.C. G. I.

S.R.L.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea formulată la data de 25 octombrie 2013 debitoarea SC G. I. S. a solicitat deschiderea procedurii de insolvență în forma simplificată, arătând în motivare că se află într-o stare vădită de insolvență și este în imposibilitatea de a plăti datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile.

În motivarea cererii, debitoarea a arătat că se află în stare de incapacitate de plăți și în imposibilitate de a-și onora datoriile curente față de creditori, datorii care se ridică la suma de peste 16.844 lei.

De asemenea, debitoarea a învedera că nu își mai poate desfășura obiectul de activitate datorită lipsei totale de disponibilități bănești, fiind în imposibilitate de a-și mai finanța activitățile curente, de a-și plăti taxele și impozitele, având toate conturile blocate.

Debitoarea a arătat că a depus ultimul bilanț la data de_ și a prezentat balanța pe luna septembrie 2013, menționând că nu are bunuri imobile în patrimoniu.

Totodată, s-a precizat faptul că debitoarea mai are sume de încasat de la alți parteneri fiind în imposibilitate de a plăti taxele judiciare de timbru în vederea recuperării creanțelor restante prin justiție.

S-a menționat faptul că ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. -N. este creditorul principal al debitoarei, restul creditorilor fiind SC SIGMA CENTER și SC VODAFONE ROM. IA S. .

Debitoarea a învederat că nu a efectuat plăți și transferuri către vreo persoană în ultimele 120 de zile anterioare înregistrării prezentei cereri.

Debitoarea a menționat faptul că în ultimii 5 ani a mai solicitat de două ori deschiderea procedurii insolvenței, în dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului Specializat C., cererile fiind respinse prin încheierile civile nr. 94/C/2013 și nr. 514/C/2013.

În acest sens, debitoarea a arătat că instanțele de judecată, în camera de consiliu, au hotărât respingerea ambelor cereri, pentru neîndeplinirea unor cerințe de formă, deși starea de incapacitate de plată exista, iar insolvența era evidentă. Hotărârile au fost comunicate târziu și au rămas nerecurate, starea de insolvență a rămas, instanțele ignorând aspectele de fond, motivându-și hotărârile sub aspect procedural. Legislația existentă, formalismul excesiv, practica instanței a împiedicat deschiderea procedurii de insolvență, deși administratorii, asociații au declarat incapacitatea de plată, conform legii, în fața Tribunalului Specializat.

Debitoarea a mai arătat că, asociatul-administratorul statutar nu a mai fost supus în ultimii 5 ani procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006. De asemenea, asociații nu au fost condamnați definitiv niciodată pentru fals, uz de fals, pentru infracțiuni prevăzute de Legea concurenței nr. 21/1996, pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înșelăciune, delapidare sau mărturie mincinoasă.

Analizând cererea formulată de debitoare, judecătorul sindic o va respinge ca nefondată, considerând că debitoarea nu a făcut dovada faptului că se află într-o vădită stare de insolvență astfel cum susținut în cuprinsul motivelor formulate în justificarea solicitării de deschidere a procedurii insolvenței.

Prin raportare la disp. art. 27 coroborate cu prev. art. 28 din Legea nr.85/2006, debitoarea este îndreptățită să formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolvenței în condițiile în care dovedește faptul că se află în stare de insolvență, prevederile art. 27 alin. 1 impunând în sarcina debitoarei formularea cererii în termen de maximum 30 de zile de la apariția acestei stări.

Prin raportare la disp. art. 28, cererea se impune a fi însoțită de urmatoarele acte:

bilantul certificat de catre administrator si cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;

o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate;

o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu- se suma, cauza si drepturile de preferinta;

o lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare inregistrarii cererii introductive;

o lista a activitatilor curente pe care intentioneaza sa le desfasoare in perioada de observatie;

contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

o lista a membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita;

o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale; daca aceasta declaratie nu va fi depusa pana la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu initierea procedurii simplificate;

o descriere sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii;

o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute de prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;

o declaratie pe propria raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care sa rezulte ca nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996 si ca administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere,

inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea nr. 21/1996, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;

un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.

Judecătorul sindic apreciază că debitoarea nu a făcut dovada stării de insolvență pretinsă în condițiile în care aceasta este definită de legea menționată în cuprinsul art. 3 alin 1 pct. 1 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Legea distinge între starea de insolvență vădită, prezumată și cea iminentă, prima fiind definită ca imposibilitate a debitorului de plată a datoriilor față de creditori, în condițiile în care de la data scadenței acestora a trecut 90 de zile, pentru cea de-a doua situație debitorul fiind obligat să dovedească faptul că nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

În ambele situații, debitorul trebuie însă să dovedească starea de insolvență, deschiderea procedurii fiind condiționată de dovedirea acesteia.

În cazul în speță, prin cererea de deschidere a procedurii debitoarea a susținut că nu poate face față datoriilor sale comerciale din lipsa lichidităților necesare, invocând, pe cale de consecință, o stare de insolvență vădit prezumată, astfel cum este reglementată de disp. art. 3 alin. 1 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Prin raportare la norma legală enunțată, debitoarea era obligată să facă dovada faptului că înregistrează datorii certe, lichide și exigibile față de diverși creditori și că scadența acestor datorii a depășit 90 de zile, altfel spus trebuia făcută dovada faptului că debitoarea nu a achitat datoriile certe și lichide a căror scadență s-a împlinit de mai mult de 90 de zile.

Legiuitorul a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosar anexat cererii introductive adresate instanței acele documente contabile prevăzute în mod expres de disp. art. 28 din Legea nr. 85/2006, analiza acestor documente impunându-se a fi realizată pentru a statua asupra pretinsei stări de insolvență și asupra faptului dacă această stare este reală sau nu.

Prevederile art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 impune debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei o listă a creditorilor cuprinzând numele și adresele acestora, oricum ar fi creanțele lor, certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, debitoarea având și obligația de a arăta suma, cauza și drepturile de preferință.

Deși în cuprinsul cererii introductive debitoarea a precizat faptul că are datorii față de

D.G.F.P. C., SC SIGMA CENTER S. și SC VODAFONE ROM. IA S., în cuantum total de 16.844 lei, din cuprinsul balanței de verificare aferentă perioadei_ -_ depusă la dosar la fila 4 aceste datorii nu rezultă.

Astfel, balanța de verificare nu este completă, nu cuprinde toate conturile din clasa 1 până la clasa a 7-a inclusiv pentru a se verifica pretinsa stare de insolvență a debitoarei, balanța fiind depusă doar cu referire la conturile din clasa 1 și 4.

Debitoarea nu a furnizat judecătorului sindic informații referitoare la veniturile aferente aceleiași perioade și nici informații cu privire la sumele eventuale existente în comtul "casa"; pentru a se proceda la o corelare a informațiilor și a se statua asupra lipsei disponibilităților bănești și, implicit, asupra stării de insolvență pretinse.

Dispozițiile art. 28 impun în sarcina debitoarei și obligația de a depune la dosar o listă cuprinzând toate conturile și băncile prin care își rulează fondurile, un eventual extras de cont depus de debitoare și furnizarea acestor informații permițând verificarea împrejurării legate de pretinsa stare de insolvență invocată. De altfel, debitoarea nu a depus la dosar nici o listă a numelor și adreselor creditorilor în cuprinsul căreia se impunea a fi menționată împrejurarea dacă creanța are un caracter cert sau sub condiție, lichid ori nelichid, sunt scadente sau nescadente, aceste informații fiind necesare pentru formularea unei opinii în sensul realității stării de insolvență pretinse.

În sarcina debitoarei este reglementată obligația de a dovedi faptul că starea de insolvență pretinsă este reală, această stare fiind necesar a rezulta din actele contabile întocmite și depuse la dosar în condițiile impuse de prevederile art. 28.

Balanțele de verificare aferente perioadei 1 decembrie 2012-31 decembrie 2012 nu interesează în cauză, pentru că ele nu oferă o imagine la zi a situației veniturilor și respectiv a datoriilor, legiuitorul impunând în sarcina debitoarei obligația de a depune balanța de verificare pe luna anterioară celei în care se formulează cererea de deschidere a procedurii.

Deși din cuprinsul informațiilor furnizate de contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii rezultă faptul că debitoarea a înregistrat o pierdere aferentă anului anterior 2013 în cuantum de 851 lei (f. 8-9), însă și venituri în cuantum de 106.845 lei, astfel încât

acest document contabil, prin el însuși, nu poate face dovada stării de insolvență vădită pretinsă.

Față de considerentele mai sus reținute, în baza disp. art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge cererea formulată de debitoarea SC RIMINI CENTRAL

S. având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței ca nefondată, apreciind că în speță nu s- a făcut dovada faptului că aceasta este în stare de insolvență astfel cum este reglementată de disp. art. 3 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea SC G.

I. S., cu sediul în C. -N., str. B. nr. 4, scara III, ap. 91, jud. C., J_, CUI 22411848, prin administrator statutar Fodor Laszlo-Lajos.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. C. T. B.

Red.CC/MM 6 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3106/2013. Procedura insolvenței