Sentința civilă nr. 3110/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.3110/2013

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: E. B.

GREFIER: C. P.

Pe rol fiind cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea D.

R. PENTRU A. ȘI O. V. C. împotriva debitoarei SC P. L. I. SA, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul debitoarei, d-l avocat Aurel Bujiță, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsind reprezentantul creditoarei.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 7 noiembrie 2013 a fost înregistrat la dosar și primit după închiderea dezbaterilor care au avut loc în ședința din acea dată, răspunsul formulat de creditoare la solicitarea instanței emisă în data de 25 octombrie 2013, însoțit de mai multe acte, transmise la dosar prin poștă, acest răspuns fiind transmis anterior la dosar prin fax.

Reprezentantul debitoarei arată că a primit răspunsul trimis de către creditoare pentru termenul anterior al cauzei, în data de 7 noiembrie 2013. A formulat concluzii scrise pe care le depune la dosar.

În ceea ce privește înscrisul depus de către debitoare în data de 6 noiembrie 2013, respectiv copia biletului la ordin nr.1/29 octombrie 2013 privind plata sumei de 26.320,30 lei, judecătorul sindic constată că debitoarea nu a depus dovada în sensul că ar fi fost executat acest bilet la ordin.

Reprezentantul debitoarei arată că nu a depus dovada menționată, dar din răspunsul comunicat de către creditoare în data de 7 noiembrie 2013 rezultă că suma menționată în biletul la ordin ar fi fost încasată pentru că, altfel, acea diferență apărea menționată ca diferență neachitată.

Judecătorul sindic pune în vedere reprezentantului debitoarei să precizeze dacă mai are alte înscrisuri de depus la dosar.

Reprezentantul debitoarei, deși nu apreciază necesar față de cererea de chemare în judecată, depune dovada faptului că s-a achitat în această zi, în contul Trezoreriei C., suma de 121.062 lei, precizând că, în opinia sa, nu era necesară depunerea acestui înscris, dar îl depune raportat la discuția referitoare la faptul dacă suma de 1.405 lei, suma care apare menționată în răspunsul creditoarei, este sau nu este plătită; conform calculului efectuat de către debitoare a rezultat că aceasta a plătit în plus suma de 1665,5, iar potrivit calculului efectuat de către finanțe, debitoarea a plătit în minus cu 1405 lei, astfel că, pentru a nu exista nici o îndoială cu privire la sumă, a depus dovada de la acest termen de judecată. Precizează că nu are alte cereri de formulat, însă în temeiul art. 390 NCPC arată că a invocat două excepții care consideră că trebuie soluționate cu prioritate, excepțiile fiind invocate prin înscrisul aflat la fila 144, respectiv în cuprinsul notele de ședință înregistrate la dosar în data de 26 septembrie 2013; astfel, arată că a invocat excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes a susținerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței după data de 25, respectiv 26 septembrie 2013 în contextul în care prin înscrisurile pe care le-a atașat la filele 145-146 a făcut dovada faptului că s-a achitat în întregime debitul și, chiar dacă s-a achitat după data promovării cererii, la momentul la care a invocat excepția și la acest moment nu mai există un interes în susținerea cererii, respectiv apreciază că interesul nu este actual, nu este legitim și nu ar mai fi nici obiect al cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Judecătorul sindic, după deliberare, califică excepțiile invocate de către reprezentantul debitoarei-contestatoare ca fiind apărări de fond, nu excepții propriu-zise, apărări care urmează să fie analizate odată cu soluționarea fondului cauzei.

Reprezentantul debitoarei arată că nu are alte cereri de formulat.

Judecătorul sindic, în conformitate cu dispozițiile art.392 NCPC declară deschise dezbaterile pe fondul cauzei, fiind închisă cercetarea judecătorească.

Reprezentantul debitoarei solicită, în temeiul art.33 alin.5 din Legea nr.85/2006, admiterea contestației formulate împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Nu solicită cheltuieli de judecată, menționând că, dacă va fi cazul, acestea vor fi solicitate pe cale separată. Arată că cererea de deschidere a procedurii insolvenței s-a formulat pentru suma de 436.000 lei, astfel cum s-a menționat în cerere, respectiv la filele 13 și 14 dosar. La această cerere s-au anexat titluri executorii și acte doveditoare până la fila 41, respectiv la filele 28-41. Prin actele depuse la dosar de către debitoare, referindu-se la înscrisurile aflate la filele 145-146 reprezentând ordinele de plată ale sumei, precum și prin răspunsul dat de DGFP C., aflat la fila 189, primit la termenul de judecată din data de 7 noiembrie 2013, precum și prin răspunsul dat către debitoare din care rezultă că sumele plătite în data de 26 septembrie 2013, respectiv plătite în data de 25 septembrie 2013 și intrate în cont în data de 26 septembrie 2013, s-a achitat nu numai debitul ci și s-a achitat încă 26.320 lei, dovedește faptul că la momentul când instanța a acordat cuvântul pe fond, respectiv s-au deschis dezbaterile asupra fondului, întreg debitul a fost achitat. Dacă debitul a fost achitat, nu există nici un temei pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, ci doar pentru respingerea ei. Cu privire la mențiunea din ultimul răspuns depus la dosar din partea Direcției Generale Regionale a F. P. C. -N. potrivit căruia, dintr-o adresă comunicată de Administrația Județeană a F. P., rezultă că debitoarea ar datora 163.334 lei. Solicită înlăturarea acestui înscris ca act doveditor pentru a stabili starea de fapt, de insolvență sau lipsă de insolvență, respectiv inexistența insolvenței pentru următoarele motive: în primul rând, creditoarea nu a formulat o cerere de majorare sau de modificare a cererii inițiale prin cuprinderea acestui sume în cadrul cererii de deschidere a procedurii insolvenței, ci doar a formulat un răspuns la solicitarea instanței cu privire la faptul dacă a încasat sau nu sumele care au fost plătite în data de 25 septembrie 2013; acesta a fost sensul întrebării adresate de instanță pentru că la termenul când debitoarea a depus dovezile, nu exista extrasul de cont sau dovada faptului că sumele plătite în data de 25 septembrie 2013 ar fi intrat în contul Direcției Generale a F. P., ori din răspunsul primit de instanță în data de 7 noiembrie 2013 rezultă că sumele respective au intrat în cont. Câtă vreme nu există o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată prin cuprinderea acelei sume, apreciază că nu se poate discuta despre ceea ce nici creditoarea nu a cerut, respectiv nu se poate extinde cadrul procesual nici din oficiu și nici la solicitarea debitoarei fiindcă nu cunoaște interesul din moment ce creditoarea nu a înțeles să facă acest lucru. În al doilea rând, arată că actele care au fost depuse în probațiune reprezintă doar adrese și o fișă sintetică din care nu rezultă existența unor titluri executorii în sensul Codului de procedură fiscală, nici a unor titluri de creanță în sensul definit tot în Codul de procedură fiscală, respectiv nu rezultă că sumele care se pretind a fi datorate ar fi creanțe mai vechi sau mai puțin vechi de 90 de zile, situație în care, cu privire la aceste sume, nu se poate discuta de incidența dispozițiile art.3 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006. Pentru motivele expuse, precum și cele pe care le-a formulat prin concluziile depuse la dosar, solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței și admiterea contestației depuse.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2013 creditoarea D. R. pentru A. și O. V. C. a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. "P.

L. " I.F.N. S.A, arătând că în sarcina debitoarei fiscale insolvente s-au stabilit mai mute creanțe fiscale în cuantum total de 436.904 de lei, constând în drepturi vamale cuvenite

bugetului statului, mai precis T.V.A. în vamă și accesoriile creanței fiscale constând în dobânzi, majorări și penalități de întârziere, precum și o amendă contravențională la regimul vamal, determinate de Autoritatea Națională a Vămilor, prin D. R. Pentru A. Si O.

V. București - D.J.A.O.V. C., conform actelor administrativ-fiscale de mai jos: decizia de regularizare a situației nr. 21 din_, decizia de regularizare a situației nr. 36 din_, decizia de regularizare a situației nr. 18 din_, deciziile de calcul al accesoriilor nr. 67 din_, nr. 8.389 din_ și nr. 88 din_, procesele-verbale privind calcului sumelor prevăzute prin titlu executoriu nr. 17.185/J/CD din_ și nr. 3.579/J/CD din_ -Procesul-verbal de contravenție nr. 34 din_, titlurile executorii au fost emise de autoritatea vamală, în virtutea dispozițiilor Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal, HG. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului vamal, Codului și Regulamentului vamal comunitar, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și în cele ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, modificată și republicată. Temeiul legal al stabilirii datoriei vamale în sarcina debitoarei insolvente rezidă în dispozițiile art. 89, alin. 2 din Reg. CEE nr._ privind Codul vamal comunitar, art. 144 din Reg. CEE nr._ privind Regulamentul vamal comunitar, art. 100, art. 108, alin. 4, art. 111, 114, 160, 164 si 226 din L. nr. 86/2006, art. 160, 382 si 652, lit. m din H.G. nr. 707/2006, precum și în dispozițiile art. 111, art. 119, art. 120 din Codul de procedură fiscală.

Creditoarea a mai arătat, cu referire stricta la creanțele fiscale stabilite în sarcina debitoarei, că au fost determinate ca urmare a controlului ulterior al unor operațiuni vamale suspensive de la plata drepturilor vamale de admitere temporară, control la care autoritatea vamală este îndrituită în baza dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. Astfel, conform declarațiilor vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv de admitere temporară, depusă de debitoarea insolventă, prin comisionar vamal; au fost acordate termen succesive finale de încheiere a regimului vamal. Cum debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile legale, D. Județeană pentru A. și O. V. C. a procedat, în virtutea dispozițiilor legale mai sus citate, la încheierea din oficiu și la stabilirea datoriei vamale în termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 100 din Legea nr. 86/2006, precum și a răspunderii contravenționale.

Decizia de regularizare a situației nr. 36/_ și Procesul-verbal de contravenție nr. 34/_ au făcut obiectul verificării judiciare, acțiunile formulate de debitoare împotriva acestor titluri executorii au fost respinse de Tribunalul Cluj, în contenciosul fiscal, prin Sentința civilă nr. 12.232/_ definitivă și irevocabilă prin nerecurare, dată în Dosarul nr._ ; Judecătoria Cluj-Napoca, în plângerea contravențională, prin Sentința civilă nr. 16.447/_ definitivă și irevocabilă prin nerecurare, dată în Dosarul nr._ . Urmare a măsurilor întreprinse în dosarele de executare silită precizate a rezultat că debitoarea nu are în patrimoniul său bunuri ori sume de bani care să poată face obiectul executării silite și nici nu a făcut plăți în contul obligațiilor fiscal-vamale stabilite în sarcina sa.

De altfel, în sprijinul prezumției simple că debitoarea se află în insolvență vin și datele publice aflate pe pagina de Internet a M. ului F. P. din care rezultă că aceasta a declarat, în bilanțul contabil al exercițiului financiar 2011, pierderi de 1.242.835 de lei.

Ca atare, debitoarea este într-o stare de insolvență prezumată și nu mai poate face față datoriilor sale, în absența lichidităților necesare. Nu au fost constituite garanții reale pentru realizarea creanțelor fiscale, cererea sa fiind scutita de consemnarea vreunei cauțiuni sau taxe, conform dispozițiilor exprese ale art. 177, alin. 3 și art. 229 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, re-republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A. oriile creanțelor fiscale, mai puțin cea privind amenda contravențională, constând în dobânzi și majorări de întârziere, vor fi actualizate de creditoarea fiscală până la data deschiderii procedurii de insolvență, conform dispozițiilor art. 120 și 1221 din Codul de procedură fiscală, re-republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Prin contestația formulată, debitoarea S.C. P. L. I. S.A. a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii insolventei ca fiind netemeinica. S- a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.3 pct.l din Legea nr.85/2006 in privința stării de insolventa a sa, creditoarea nedetinand fata de ea o creanța certa, lichida si exigibila.

Debitoarea a aratat că nu recunoaște starea de insolventa invocata de către creditoarea

D. R. pentru A. si operațiuni V. C., in nume propriu si in calitate de reprezentant al Autorității Naționale a Vămilor, că desfășoară in continuare o activitate comerciala conform obiectului sau de activitate. Astfel, efectuează plați către furnizori, incaseaza sumele de bani datorate de către proprii sai debitori, efectuează in termenul prevăzut de lege plățile către bugetul de stat, efectuează, de asemenea, plata salariilor către angajații sai.

Deschiderea procedurii insolventei nu reprezintă o alternativa pertinenta pentru creditoare. Mai mult, soluționarea unui eventual litigiu între ea și reclamantele D. R. pentru A. si operațiuni V. C. si Autoritatea Naționala a Vămilor este guvernată de normele de drept administrativ fiscal și nu de dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.In acest sens, pretinsele creanțe fiscale invocate de către creditoare au luat naștere urmare a controlului ulterior al unor operațiuni vamale suspensive de la plata drepturilor vamale de admitere temporara. Urmare a acestui control au fost emise de către creditoare deciziile de regularizare pe care isi intemeiaza prezenta cerere, prin care, in mod nelegal si abuziv, aceasta a dispus inchiderea din oficiu a regimului vamal si a stabilit datoria vamala in sarcina societăți.Deciziile de regularizare susmenționate au făcut si/sau fac obiectul controlului legalității si temeiniciei de către instanțele judecătorești, intre parti derulându-se litigii de drept administrativ fiscal, având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale emise de către creditoare.

Având in vedere toate aceste considerente, debitoarea apreciază ca in cauza nu sunt intrunite condițiile prevăzute de Legea nr.85/2006 pentru declanșarea procedurii insolvenței impotriva sa si solicita respingerea cererii creditoarelor, ca netemeinica.

Ulterior depunerii contestașiei, debitoarea a arâtat că a achitat debitul pretins de către creditoare, astfel că cererea este lipsită de obiect și de interes.In acest sens, debitoarea a aratat că a fost achitat integral debitul in suma de 439.715,77 lei, susținere probata prin copia ordinelor de plata anexata prezentelor concluzii: O.P. nr. 134 din data de_, pentru suma de 256.209,77 lei; O.P. nr. 135 din data de_, pentru suma de 177.506 lei; O.P. nr. 136 din data de_, pentru suma de 6.000 lei. În fiecare ordin de plata s-a precizat ca plata se face pentru S.C. P. L. I. S.A., in favoarea Biroului Vamal de Interior C. . Plătitorul S.C. TRANSEURO CONSTRUCT S.R.L. a stins niște obligații pe care le avea fața de

S.C. P. L. I. SA, insa plățile făcute au stins in totalitate datoria pe care S.C. P. L.

I. S.A. o avea fața de unitățile vamale. In aceste condiții se impune admiterea contestației si respingerea cererii, întrucât nu mai exista o creanța certa, lichida si exigibila, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolventei împotriva sa. În practica judiciara s-a statuat ca nu se impune deschiderea procedurii insolventei in situațiile in care anterior deschiderii procedurii insolventei s-a achitat integral debitul. În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 167/_ a Curții de Apel C. .

Analizând contestația formulată de debitoare prin prisma dispozițiilor legale în vigoare și a probelor administrate, judecătorul sindic constată că aceasta este fondată, urmând să o admită și, in consecinta, să respingă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoare.

În conformitate cu disp. art.3 pct.1 lit.a și b din Legea nr.85/2006 rep., prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori sau iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

Conform art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 rep (forma in vigoare la data formularii cererii de catre creditoare), prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile, pct.12 al aceluiași articol stabilind și o valoare prag pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, în sumă de 45.000 lei.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate la cazul în speță, judecătorul sindic constată că, în susținerea cererii, creditoarea a arătat că debitoarea datorează către bugetul statului suma în cuantum total de 436.904 de lei, constând în drepturi vamale cuvenite bugetului statului, respectiv T.V.A. în vamă și accesoriile creanței fiscale constând în dobânzi, majorări și penalități de întârziere, precum și o amendă contravențională la regimul vamal, toate determinate de Autoritatea Națională a Vămilor prin D. R. pentru A. și

V. București - D.J.A.O.V. C., conform următoarelor actele administrativ-fiscale: decizia de regularizare a situației nr. 21 din_ ; decizia de regularizare a situației nr. 36 din_ ; decizia de regularizare a situației nr. 18 din_ ; deciziile de calcul al accesoriilor nr. 67 din_, nr. 8.389 din_ și nr. 88 din_ ; procesele-verbale privind calcului sumelor prevăzute prin titlu executoriu nr. 17.185/J/CD din_ și nr. 3.579/J/CD din_ ; procesul-verbal de contravenție nr. 34 din_ .

Ulterior formulării cererii privind deschiderea procedurii insolvenței, debitoarea a făcut dovada achitării sumei de 439,715,77 lei astfel: cu O.P. nr. 134 din_ a fost achitată suma de 256.209,77 lei (f. 152); cu O.P. nr. 135 din_ a fost achitată suma de 177.506 lei (f. 152); cu O.P. nr. 136 din_ a fost achitată suma de 6.000 lei (f. 153).

Prin adresa nr. 5823/_ creditoarea a confirmat faptul că a încasat suma de 439.715,77 lei plătită de către SC TRANSEURO CONSTRUCT SRL pentru debitoarea SC P. L. I. S.A. (f. 186).

La data de_, cu OP nr. 1/2013, SC ANITA TRANZEX ROM SRL a achitat creditoarei suma de 26.320,30 lei în contul datoriei pe care debitoarea o avea față de bugetul statului (f. 188).

Răspunzând solicitărilor judecătorului sindic, creditoarea D. G. R. A FINAȚELOR P. C. -N. a arătat că debitoarea figura, la data de_, cu o datorie în cuantum de 1.145,70 lei. Deși judecătorul sindic nu a solicitat, creditoarea a arătat că aceeași debitoare figurează în evidențele DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINAȚELOR

C. -N. cu o datorie în cuantum de 163.334 lei (f. 190).

În ceea ce privește această din urmă susținere a creditoarei, judecătorul sindic reține că nu are nici o relevanță în soluționarea prezentei cauze din două considerente. În primul rând, creditoarea aceasta nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, creditoarea făcând această afirmație în condițiile în care judecătorul sindic i-a adresat o solicitare. În al doilea rând, chiar dacă s-ar aprecia că aceasta ar constitui totuți o modificare de acțiune, aceasta nu a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 204 alin.1 NCPC până la primul termen de judecată, fiind făcută la al patrulea termen de judecată și în condițiile în care debitoare nu și-a dat acordul în acest sens, așa cum prevede art. 204 alin. 3 NCPC.

În ceea ce privește susținerea creditoarei în sensul că ar mai avea debitoarea de achitat suma de 1.145,70 lei, judecătorul sindic reține că aceasta este nefondată intrucăt din însumarea plăților menționate în cele ce preced, rezultă că debitoarea a achitat în întregime suma de 436.904 de lei.

În plus, această sumă este net inferioara valorii prag prevăzute de dispozițiile art.3 pct. 12 din Legea nr.85/2006 rep..

Astfel, cererea formulată de creditoare nu mai întrunește cerințele prevăzute de disp. art.3 pct.1 lit. a, pct.6 și pct.12 din Legea nr.85/2006, prezumția de insolvență fiind răsturnată de către debitoare, astfel ca, pe cale de consecință, reținând dispozițiile legale mai sus enunțate, judecatorul sindic va admite contestatia debitoarei SC P. L. I. S.A. si va respinge cererea formulată de creditoarea D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. și continuată de D. G. R. A FINAȚELOR P. C. -N., ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite contestația formulată de către debitoarea SC P. L. I. S.A, J_, cu sediul în C. -N., str. R., nr. 38-40, jud. C. împotriva cererii formulate de către creditoarea D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. și continuată de D. G. R.

A FINAȚELOR P. C. -N. cu sediul în C. -N., Piata A. I., nr. 19, jud. C. și în consecință:

Respinge cererea formulată de către creditoarea D. R. PENTRU A. ȘI O.

V. C. și continuată de D. G. R. A FINAȚELOR P. C. -N. împotriva debitoarei SC P. L. I. S.A., cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.

Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

E. B.

C.

P.

Red./Dact.E.B./4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3110/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)