Sentința civilă nr. 2203/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2203/2013
Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta C.I.I. D. A. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. M. C. S.R.L., având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. A. în calitate de administrator statutar al debitoarei, cerere formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C.I.I. D. A., d-na practician în insolvență D. A., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la 06 septembrie 2013, de către lichidatorul judiciar, o cerere de amânare.
Reprezentanta lichidatorului judiciar având în vedere faptul că pe rolul Curții de Apel C. există recursul promovat de către creditoarea M. Doina împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de admitere a creanței în tabelul de creanțe, putându-se modifica cuantumul pasivului, apreciază că se impune amânarea soluționării cauzei până la soluționarea acestui recurs.
La solicitarea instanței, reprezentanta lichidatorului judiciar precizează că pasivul este cel indicat în cererea introductivă, în cuantum de 259,211,88 lei.
Deliberând asupra cererii de amânare formulată de lichidatorul judiciar raportat la motivele invocate, judecătorul sindic urmează a o respinge ca neîntemeiată, această cerere neîncadrându-se în condițiile prevăzute de codul de procedură civilă.
Reprezentanta lichidatorului judiciar învederează că nu are cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de formulat sau excepții de invocat, judecătorul sindic acordă cuvântul în susținerea cererii de antrenare.
Reprezentanta lichidatorului susține cererea de antrenare în baza dispozițiilor art.138 alin.1 lit a având în vedere că administratorul statutar nu a depus avansurile de trezorerie în sumă de 72.871,741 lei ridicate din patrimoniul societății, prejudiciind în acest fel creditorii prin această faptă. Solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata pasivului în cuantum de 259.211,88 lei.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea de angajare a răspunderii înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 27 februarie 2013, lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D. A. a solicitat obligarea pârâtului M.
A., în calitate de administrator statutar, la plata întregului pasiv al debitoarei SC M. C. S. în cuantum de 259.211,88 lei, în temeiul art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că a procedat la notificarea debitoarei la adresa sediului social și a administratorului statutar la adresa de domiciliu a acestuia, în vederea depunerii documentelor menționate la art. 28 din Legea nr. 85/2006, aceste documente fiind predate lichidatorului judiciar.
Din actele contabile predate lichidatorul judiciar a constatat că în balanța contabilă încheiată la_, ultima balanță de verificare predată de debitoare, sunt reflectate în contul "avansuri de trezorerie"; suma de 416.638,75 lei, iar în contul "Debitori"; suma de 56.232,66 lei, reprezentând tot avansuri de trezorerie conform conținutului economic al contului, aceste sume nefiind decontate de către societate și nici nu s-a făcut dovada faptului că sumele de bani ridicate din casierie au fost folosite în interesul debitoarei.
Prin restituirea avansurilor de trezorerie sau prin achiziționarea de stocuri pentru societatea debitoare s-ar fi putut plăti o parte din creditorii societății. Aceste constatări denotă conduita culpabilă a administratorului statutar, fapta ilicită constând în nedecontarea sumelor menționate pentru a acoperi o parte din datoriile debitoarei, iar între această faptă săvârșită cu vinovăție și prejudicierea creditorilor există legătură cauzală.
Astfel, se poate aprecia că sumele de bani au fost folosite în interesul propriu al administratorului statutar sau al unei alte persoane, fiind incidente prev. art. 138 alin. 1 lit.a din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar consideră că faptele pârâtului îndeplinesc condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv există fapte ilegale săvârșite de către aceasta, există paguba determinată de faptele ilicite ale pârâtului, faptele ilicite au fost săvârșite de pârât cu intenția de a sustrage debitoarea de la plata obligațiilor ce-i reveneau față de creditorii săi și la însușirea în mod ilegal a lichidităților care s-ar fi putut crea prin încasarea debitului evidențiat în patrimoniul debitoarei și a disponibilităților bănești din casieria debitoarei, existând și raportul de cauzalitate între faptele săvârșite cu vinovăție și prejudicierea creditorilor.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
1
Analizând cererea de angajare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar, având în vedere disp. art.138 lit. a din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit sumele de bani aparținând persoanei juridice în folosul propriu sau a unei alte persoane.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
Lichidatorul judiciar a arătat că în balanța contabilă încheiată la data de_ este reflectată în contul
"avansuri de trezorerie"; suma de 416.638,75 lei, iar în contul "Debitori"; suma de 56.232,66 lei reprezentând tot avansuri de trezorerie conform conținutului economic al contului, sume care nu au fost decontate de către societatea debitoare și nici nu s-a făcut dovada faptului că sumele de bani ridicate din casierie au fost folosite în interesul debitoarei.
Utilizarea de către administratorul statutar a sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că bunurile societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar sumele de bani aparținând debitoarei și nu a pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că sumele evidențiate în bilanțul contabil depus la dosar au fost folosite în interesul debitoarei.
Așadar, față de situația relevată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât în casieria debitoarei exista la data de_ suma de 472.871,41 lei, iar la momentul deschiderii procedurii această sumă nu mai exista în fapt, prezumția că aceasta a fost folosită în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
În consecință, în temeiul prev. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va admite cererea astfel cum a fost formulată și va dispune obligarea pârâtului să plătească suma de 8259.211,88 lei reprezentând întregul pasiv al debitoarei SC M. C. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
2
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de către lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "D. A. "; desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC
M. C. S. și în consecință:
Obligă pârâtul M. A., cu domiciliul în C. -N., str. H., nr. 90A, jud. C., să plătească suma de 259.211,88 lei, reprezentând întreg pasivul debitoarei SC M. C. S. aflată în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 4 ex./_
3
| ← Sentința civilă nr. 4638/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3110/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|








