Sentința civilă nr. 3140/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.3140
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. L. - președintele T. ui M.
- judecător sindic
G. ier: R. J.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către creditoarea Direcția Generală a F. P. M. prin A. F. P. S. M., cu sediul în S. M., str. C. C. nr. 3, jud.M., împotriva debitoarei SC E.
M. S.,
cu sediul în B., nr. 255, având număr de ordine în Registrul comerțului J_ și CUI 24073530, județul M., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, din partea D. M. selecția de ofertă în vederea desemnării practicianului în insolvență.
Judecătorul-sindic având în vedere actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL-SINDIC
Asupra cererii de insolvență de față,
Prin cererea formulată la data de_ și înregistrată pe rolul T. ui
M. sub numărul_, creditoarea Direcția Generală a F. P. M. prin A. F. Pubice S. M., cu sediul în S. M., str. C. C. nr. 3, jud.M., a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC E. M. S., cu sediul în B., nr. 255, având număr de ordine în Registrul comerțului J_ și CUI 24073530, județul M., pentru neplata unei datorii certe, lichide și exigibile în cuantum de 50.412 lei reprezentând datorii la bugetul statului.
În motivarea cererii, creditoarea arată că societatea debitoare are obligații restante la bugetul de stat, obligații ce nu au fost onorate, creanța statului fiind certă, lichidă și exigibilă rezultând din înscrisurile depuse în probațiune, astfel încât apreciază că în speță sunt întrunite cerințele prevederilor art. 3, pct. 6 și 12 din legea nr. 85/2006.
Examinând cererea, judecătorul- sindic constată următoarele: Debitoarea nu a contestat starea de insolvență potrivit dispozițiilor art.
33 alin. 2 din Legea 85/2006.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că debitoarea datorează suma totală de 50.412 lei reprezentând obligații neachitate la bugetul de stat, iar conform înscrisurilor depuse în probațiune de creditoare, creanța este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile în raport de momentul soluționării cererii, iar cuantumul ei depășește valoarea prag de 45.000 lei prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, verificând actele depuse în probațiune la dosar se constată lipsa disponibilităților bănești ale debitoarei care se află în stare vădită de insolvență, prezumția instituită prin art. 3 pct. 1 lit. a. din Legea nr. 85/2006 nefiind înlăturată.
Fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul sindic va dispune deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei și va desemna administratorul judiciar în persoana practicianului în insolvență LG I. S. B.
M., conform selecției de oferte, depusă la dosar de către creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de către creditoarea Direcția Generală a F.
P. M. prin A. F. P. S. M., cu sediul în S. M.
, str. C. C. nr. 3, jud.M., și, în consecință:
În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006,
Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC E. M. S., cu sediul în B., nr. 255, având număr de ordine în Registrul comerțului J_ și CUI 24073530, județul M. .
În temeiul art. 35 din Legea nr.85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitoarea va depune actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din lege.
În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței:
Numește administrator judiciar LG I. S.
cu sediul în B. M., str.Hortensiei nr.5A, jud.M., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
În temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței:
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la_ .
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la_ .
Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de I. ență.
Fixează termenul pentru înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de_ .
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de _ ora 10,00, la sediul administratorului judiciar debitoarei care va convoca creditorii debitoarei cu următoarea ordine de zi: confirmarea administratorului judiciar, stabilirea retribuției acestuia, desemnarea comitetului creditorilor, dacă creditorii avansează cheltuieli pentru desfășurarea procedurii, diverse.
Raportul cuprinzând propunerea de intrare a debitoarei în faliment sau de continuare a perioadei de observație din procedura generală prevăzut de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va fi depus la dosarul de insolvență până la data de _ iar cel prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă până la data de _ . Se va menționa în acest ultim raport dacă debitoarea funcționează și are bunuri la sediul declarat în Registrul comerțului și dacă administratorii locuiesc la adresele menționate în acest registru.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_, Complet specializat nr. 10 falimente, sala 76, orele 8,3o, la sediul T. ui M. .
DEFINITIVĂ. EXECUTORIE.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE,
G.
IER,
C. L.
R.
J.
Red. C.L. / Tehnored J.R.
_
6 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRARTIV ȘI FISCAL
B. M.
B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._
4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr. 3140
emisă la: ziua 16 luna 05 anul 2013
C ă t r e ,
- Direcția Generală a F. P. M. prin A. F. P. S.
M., cu sediul în S. M., str. C. C. nr. 3, jud.M. ;
- SC E. M. S., cu sediul în B., nr. 255, având număr de ordine în Registrul comerțului J_ și CUI 24073530, județul M. ;
LG I. S.
cu sediul în B. M., str.Hortensiei nr.5A, jud.M. ;
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 3140 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC E. M. S., cu sediul în B., nr. 255, având număr de ordine în Registrul comerțului J_ și CUI 24073530, județul M. .
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.
← Sentința civilă nr. 4273/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 708/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|