Sentința civilă nr. 3204/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă Nr.3204 /2013
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de repunere în termenul de declarare a cererii de admitere a creanțe și a contestației formulate de contestatoarea SC M. S. B. împotriva tabelului preliminar de creanțe întocmit de lichidatorul judiciar OMNIA S. I. în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei SC P. Z.
S., în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar al debitoarei desemnat să administreze procedura OMNIA S. I., d-ul practician în insolvență, R. N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență
S-a făcut referatul cauzei și se constată că, contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 220, aferentă contestației și cererii de repunere în termenul de declarare a cererii de admitere a creanței, obligație care nu a fost îndeplinită de către parte până la acest termen, motiv pentru care, instanța, ridică, din oficiu, excepția netimbrării cererii, excepție pe care o pune în discuția părții prezente.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea excepției și pe cale de consecință anularea cererii ca nelegal timbrată.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii, excepție invocată din oficiu.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 7 noiembrie 2013, creditoarea SC M. S.
B. a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanței și înscrierea sa în tabelul suplimentar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC P. Z. S. cu creanța în cuantum de 23.591,99 lei compusă din 19.702,50 lei contravaloare chirie și 3.889,49 lei contravaloare utilități.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei abia la data de_ prin notificarea nr. 971/_, aceasta fiind ultima zi în care se putea formula declarația suplimentară de creanță. Prin urmare, creditoarea a formulat și expediat cererea de admitere a creanței în tabelul suplimentar al creanțelor la data de_, respectiv în următoarea zi lucrătoare a celei în care a fost notificată de către lichidatorul judiciar. Totodată, s-a arătat că cererea de admitere a creanței nu a putut fi remisă lichidatorului judiciar prin fax sau e-mail datorită nefuncționării numărului de fax pe care acesta îl afișează în antet și a inexistenței adresei electronice furnizate de practicianul în insolvență. De altfel, nici la adresa poștală a lichidatorului judiciar nu funcționează această societate de insolvență, motiv pentru care corespondența purtată cu aceasta nu a fost avizată și a ost returnată creditoarei.
În ceea ce privește creanța invocată creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de închiriere comercială nr. 1189/_ în temeiul căruia a emis facturile fiscale nr.125/_, 299/_, 335/_, pentru recuperarea contravalorii chiriei în cuantum de 19.702,50 lei și facturile fiscale nr. 280/_, 317/_, pentru recuperarea contravalorii utilităților în cuantum de 3.889,49 lei. Astfel, debitul înregistrat de debitoare în evidențele creditoarei după data deschiderii procedurii insolvenței, respectiv după data de_, sunt în sumă totală de 23.591,99 lei, sumă care trebuie înscrisă în tabelul suplimentar al creanțelor în conformitate cu prev. art. 108 din Legea nr. 85/2006.
În ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 judecătorul sindic a ridicat, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a cererii de repunere în termen.
Analizând excepția nelegalei timbrări a cererii de repunere în termen, judecătorul sindic reține următoarele:
Pentru termenul din data de 20 noiembrie 2013 judecătorul sindic a dispus citarea creditoarei SC
M. SCN B. cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 220 lei,
1
sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, citație publicată în BPI nr. 19058/_, raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006.
Art. 1 din OUG nr. 80/2013 prevede obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru pentru acțiunile în justiție, iar art. 14 din același act normativ stabilește faptul că cererile referitoare la procedura insolvenței se timbrează cu 200 de lei.
Conform prev. art.33 alin.1 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Având în vedere aceste dispoziții legale, judecătorul sindic a înștiințat contestatoarea asupra obligației sale de a achita taxa judiciară de timbru, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a achitat taxa de timbru datorată, astfel încât, în temeiul disp. art. 33 alin.1 coroborat cu prev. art.36 alin.2 din OUG nr. 80/2013, tribunalul va admite excepția netimbrării contestației și va anula, ca netimbrată, cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanței formulată de creditoarea M. S. B. în contradictoriu cu debitoarea SC P. Z. S. prin lichidator judiciar S.P. OMNIA S. I. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite excepția netimbrării cererii, excepție invocată din oficiu de judecătorul sindic și în consecință:
Anulează ca netimbrată cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanței formulată de creditoarea M. S. B. în contradictoriu cu debitoarea SC P. Z. S. prin lichidator judiciar S.P. OMNIA S. I. .
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat C.
.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 164/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1887/2013. Procedura insolvenței → |
---|