Sentința civilă nr. 3212/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R. IA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3212/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii falimentului în formă simplificată deschisă împotriva debitoarei S.C. K. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, R. LS, d-na practician în insolvență Pușcaș R., lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar la data de 14 noiembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, cerere privind propunerea de închidere a procedurii falimentului în formă simplificată deschisă împotriva debitoarei, întemeiată pe dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006, însoțită de acte anexă.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosarul cauzei dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a cererii privind propunerea de închidere a procedurii falimentului și a sentinței civile nr.2412/_, prin care a fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii formulată împotriva fostului administrator statutar și dovada comunicării cererii privind propunerea de închidere a procedurii falimentului cu creditorii, arătând faptul că practicianul în insolvență ce administrează procedura falimentului deschisă împotriva debitoarei SC ALMETAL S. i-a comunicat faptul că nu există șanse reale de recuperare a creanței în cuantum de 93.107,37 lei, deținută împotriva acestei persoane juridice. Solicită închiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și aprobarea onorariului lichidatorului judiciar și a cheltuielilor de procedură.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de practicianul în insolvență.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea depusă la dosar la data de 14 noiembrie 2013, lichidatorul judiciar R.
LS a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei SC KERELMIA S., radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În cuprinsul raportului, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin a procedat la comunicarea persoanelor stabilite prin legea insolvenței a deschiderii procedurii insolvenței și publicarea acesteia în BPI, întocmirea raportului preliminar și a tabelului definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, întocmirea raportului referitor la cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei, formularea propunerii de intrare în faliment în procedura simplificată și publicarea notificării deschiderii acestei proceduri în BPI, formularea cererii de antrenare a răspunderii administratorului statutar al debitoarei pentru suportarea întregului pasiv al acesteia.
Lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat bunuri, stocuri sau disponibilități bănești în patrimoniul debitoarei, aspect prezentat în cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat insolvența debitoarei, fapt confirmat de M. C. -N. prin adresa nr. 41450/496/_ .
În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că C.I.I. MINODORA LETIȚIA GEORGIU, lichidator judiciar al SC ALMETAL S. care datorează debitoarei suma de 93.107,37 lei, i-a comunicat faptul că nu există posibilitatea recuperării acestei creanțe.
S-a arătat că în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei au fost înscriși 3 creditori cu creanțe în sumă totală de 473.466,47 lei, creanțe care nu au fost acoperite.
1
Lichidatorul judiciar a arătat că a formulat cerere de antrenare a răspunderii împotriva administratorului statutar al debitoarei, cerere care a fost respinsă de judecătorul sindic prin sentința civilă nr. 2412/_ .
În consecință, având în vedere că debitoarea nu deține bunuri sau disponibilități bănești, fiind îndeplinite toate procedurile specifice insolvenței în cauză, lichidatorul judiciar a procedat la convocarea adunării creditorilor, convocatorul fiind publicat în BPI și comunicat creditorilor prin fax, având pe ordinea de zi avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor materiale pentru continuarea procedurii, însă nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Ținând cont de faptul că debitoarea nu deține în patrimoniul său bunuri care ar putea fi valorificate în scopul acoperirii creanțelor creditorilor și a cheltuielilor administrative și nici disponibilități bănești și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 122 lei, solicitând încuviințarea plății acestora din fondul special de lichidare, precum și plata onorariului în cuantum de 3.000 lei + TVA din același fond.
Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului debitoarei SC K. S. formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
În conformitate cu disp. art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzută de actul normativ invocat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește în mod clar și neechivoc faptul că în cazul prevăzut la alineatul 1 nu sunt aplicabile prevederile art.129.
Prin modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze închiderea procedurii în cadrul disp. art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 a fost instituită obligativitatea pronunțării de către judecătorul sindic a unei sentințe de închidere a acestei proceduri în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în norma legală, situații în care se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori există bunuri dar acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative, condiționat de lipsa ofertei din partea creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Prin aceste dispoziții legale legiuitorul a înțeles să reglementeze o modalitate de închidere a procedurii distinctă de cea prevăzută la art.129 din același act normativ, condiționat de inexistența bunurilor și lipsa ofertei creditorilor de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor, respectiv insuficiența bunurilor pentru acoperirea cheltuielilor administrative și condiția cumulativă legată de neavansarea sumelor de către creditori.
Ceea ce este relevant în cauză este faptul că închiderea procedurii se va dispune de către judecătorul sindic în orice stadiu al procedurii, norma fiind o normă imperativă și nu supletivă, lăsată la îndemâna judecătorului sindic sau a lichidatorului, condiționat de întrunirea cerințelor mai sus menționate.
Altfel spus, în acele situații în care scopul procedurii nu poate fi atins, legiuitorul a înțeles să legifereze închiderea procedurii pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare, cheltuieli care ar fi impuse de procedură, constând în plata onorariului practicianului în insolvență, efectuarea unor publicații, comunicarea unor rapoarte cu creditorii și persoanele implicate în procedură, cheltuieli ce pot fi înscrise în sfera cheltuielilor administrative.
Norma legală nu instituie în sarcina lichidatorului judiciar parcurgerea unor etape procedurale specifice procedurii insolvenței, închiderea raportat la disp. art.131 impunându-se a fi pronunțată în orice stadiu al procedurii.
În cazul în speță, lichidatorul judiciar a arătat că au fost urmate etapele procedurale reglementate de Legea nr.85/2006 și că în contul unic al averii debitoarei nu există disponibilități bănești și în patrimoniul debitoarei nu există nici un fel de bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii cheltuielilor administrative, arătând totodată că nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia.
Creditorilor implicați în procedură li s-a solicitat avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor administrative ocazionate de prezenta procedură (f.189-190), raportul lichidatorului judiciar fiind publicat în BPI nr.19081/_ (f.194-195), însă aceștia nu s-au oferit să avanseze cheltuielile solicitate.
2
Apreciind că în cauză nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu și-au exprimat disponibilitatea de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, ținând cont că în patrimoniul debitoarei nu sunt bunuri în vederea acoperirii acestor cheltuieli și că în final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de disp. art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat, fiind pe deplin aplicabile prev. art.131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii debitoarei SC K. S. și raportat la prev. art.131 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2006 va dispune și radierea acesteia evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza prev. art.135 din Legea nr.85/2006, sentința de închidere a procedurii va fi notificată lichidatorului, debitoarei, tuturor creditorilor, asociaților debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii radierii și închiderii procedurii.
În baza art.136 din același act normativ, lichidatorul va fi descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori sau asociați.
În baza prev. art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va încuviința în favoarea lichidatorului judiciar plata unei remunerații în cuantum de 3.000 lei + TVA și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 122 lei, urmând ca plata acestor sume să se facă din fondul special de lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar R. LS în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC K. S., J_, CUI 17092033 și în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC K. S. și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Descarcă lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar în ceea ce privește remunerația solicitată și cererea având ca obiect încuviințarea cheltuielilor de procedură și în consecință:
Încuviințează în favoarea lichidatorului plata unei remunerații în cuantum de 3.000 lei
+ TVA și a sumei în cuantum de 122 lei cheltuieli de procedură, urmând ca plata să se facă din fondul special constituit conform prev. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului,
D.G.F.P. a jud. C. și O. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 6 ex./_
3
← Decizia civilă nr. 173/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 864/2013. Procedura insolvenței → |
---|