Sentința civilă nr. 1753/2013. Procedura insolvenței

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1753/2013

Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: D. H.

GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SA S., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006, la solicitarea acesteia.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. N. S. P., d-nul practician în insolvență N.

P., lipsind reprezentanții creditorilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 30 aprilie 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului preliminar al creanțelor;

în data de 8 mai 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor și cerere de închidere a procedurii.

Instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită își susține cererea, solicită admiterea, închiderea procedurii, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 8 mai 2013, lichidatorul judiciar C.I.I N. S.

P. procedurii de faliment a debitoarei SC A. SRL, radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că tabelul preliminar al creanțelor s-a afișat la ușa instanței și a fost publicat în B.P.I, nefiind înregistrate contestații, fapt care a permis întocmirea tabelului definitiv de creanțe.

Lichidatorul judiciar a mai arătat că debitoarea se încadrează în prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 întrucât nu deține nici un bun în averea proprie și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare pentru a acoperi cheltuielile de administrare.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 657/2013 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea SA SRL.

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 7990/_ .

Pe de altă parte, creditoarea a fost convocat[ să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate, însă aceasta nu și-a exprimat disponibilitatea în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea A. SRL.

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar C.I.I N. S. P. de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința în parte cheltuieli de procedură în cuantum 124,90 lei și în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2.500 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar CII N. S. P. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC A. SRL, și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A. SRL, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 24710404.

Dispune radierea debitoarei SA SRL din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează în parte cheltuielile de procedură în cuantum de 124,90 lei și în parte onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 2500 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar CII N. S. P. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red.6.ex. DH/LU/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1753/2013. Procedura insolvenței