Sentința civilă nr. 3246/2013. Procedura insolvenței

Dosar nr. _

R O M Â N I A

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3246/2013

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii simplificate a insolvenței deschise împotriva debitoarei S.C. E. S.R.L., la solicitarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrată la dosar, în data de 18 noiembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, cerere de închidere a procedurii, întemeiată pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu acte anexe.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 19 noiembrie 2013, lichidatorul judiciar C.I.I B.

V. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC E. S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că având în vedere că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu care să poată fi valorificate și nici unul dintre creditori nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, se impune închiderea procedurii.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 1997/_ pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S.C E. S. .

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI.

Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate (astfel cum reiese din adresa nr. 14601/_ a Municipiului Dej, fila 81), însă aceștia nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens, fapt care rezultă din convocarea creditorilor (f. 82).

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar din raportul depus de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri (f.81).

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC E. S. .

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar C.I.I B. V. de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar C. B. V. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC E. S., și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC E. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 24993564.

Dispune radierea debitoarei S.C. E. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 2000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar C. B. V. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la T. Specializat C. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red. DH/tehnored LU 5 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3246/2013. Procedura insolvenței