Sentința civilă nr. 3255/2013. Procedura insolvenței

R.

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3255/2013

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.

GREFIER - DP

S-a luat spre examinare stadiul procedurii insolvenței debitoarei SC N. S. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei, C.

B. D. CRISTINA, d-na Nuna Corina, practician în insolvență, cu împuternicire de substituire depusă la acest termen, lipsind creditorii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că lichidatorul judiciar a înregistrat la data de_ procesul verbal privind afișarea la ușa instanței a raportului final.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune dovada publicării în BPI nr. 17407/_ a raportului final, pe care-l susține, solicitând aprobarea acestuia și a se dispune închiderea procedurii falimentului în temeiul art.129 din Legea nr.85/2006.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare, pe raportul final.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin raportul final de activitate depus la dosarul cauzei la data de 23 octombrie 2013 de lichidatorul judiciar C. B. D. CRISTINA în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea SC N. S., a fost analizată întreaga activitate derulată pe parcursul procedurii, solicitându-se raportat la prev. art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură.

În cuprinsul raportului a fost făcută o analiză a principalelor operațiuni efectuate în cadrul procedurii și s-a arătat că a fost notificată debitoarea și administratorul statutar în vederea predării documentelor contabile ale debitoarei, au fost obținute informații privind istoricul debitoarei de la ORC C. și despre situațiile financiar-contabile publicate, a fost publicată notificarea de deschidere a procedurii insolvenței în BPI nr. 8732/_ și în ziarul

"R. Liberă";, au fost notificați creditorii debitoarei, au fost întocmite rapoarte lunare, a fost notificat Consiliul Local C. -N. în vederea obținerii informațiilor privind existența bunurilor impozabile în patrimoniul debitoarei, a fost întocmit, afișat și comunicat tabelul preliminar al creanțelor și ulterior tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei care cuprinde creditori cu creanțe în sumă totală de 577.642,05 lei.

Lichidatorul judiciar arată că prin adresa nr. 12940434/496/_ M. C. -N. i-a comunicat faptul că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu un autoturism marca Dacia Pickup, serie motor 71439, serie sasiu 8. și înregistrează debite la data deschiderii procedurii în cuantum de 732 lei. Verificând actele societății, lichidatorul judiciar a constatat că pentru acest autoturism s-a reținut dauna totală, iar epava a fost predată asiguratorului Omniasig.

Au fost analizate și tranzacțiile desfășurate de către societatea debitoare în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii și s-a constatat că în anul 2011 s-au vândut și au fost casate mijloace de transport la o valoare de inventar de 56.666 lei, dar care erau amortizate integral, fapt pe care s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente prev. art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006.

În patrimoniul debitoarei s-a regăsit un stoc de marfă constând în vopsele, lacuri, stocuri ambalaje, piese de schimb, casă de marcat și elevator electric, valoarea totală a bunurilor fiind de 75.719 lei.

Toate bunurile regăsite în patrimoniul debitoarei au fost valorificate cu aprobarea adunării creditorilor, fiind întocmit un raport al fondurilor și un plan de distribuire, care nu au fost contestate de către creditori.

Prin raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei întocmit lichidatorul judiciar s-a menționat că nu există elemente care să conducă la angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere.

Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri care să poată fi valorificate pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor datorate creditorilor,

1

lichidatorul judiciar apreciază că se impune închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din registrul comerțului.

Raportul final de activitate a fost afișat la ușa instanței la data de 23 octombrie 2013 (f.

288) și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 17407/_ (f.96-99), împotriva acestuia nefiind formulate obiecțiuni conform prev. art.129 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Analizând raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele :

Prin încheierea civilă nr. 2609/2012 pronunțată la data de 12 iunie 2012 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC N. S. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată față de debitoare, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C. B.

D. CRISTINA.

Prin sentința civilă nr. 3879/_ a foat admisă în parte contestația formulată de B.

L. în calitate de administrator special al debitoarei SC N. S. împotriva tabelului preliminar de creanțe și s.a dispus înscrierea creditoarei DGFP C. la masa credală cu o creanță garantată provizoriu în cuantum de 2.000 lei și cu o creanță bugetară în cuantum de 191.842 lei, a fost respinsă contestația formulată de B. L. în calitate de administrator special al debitoarei SC N. S. împotriva creanței înscrise în tabelului preliminar de creanțe în favoarea creditoarei SC T. T. S. și a fost definitivat tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei SC N. S. în cuprinsul cărora sunt incluse creanțele din tabelul preliminar de creanțe astfel cum acesta a fost publicat în BPI nr. 11347/_ cu modificarea creanței creditoarei DGFP C. ca urmare a admiterii contestației. Prin aceeași hotărâre a fost confirmat în calitate de lichidator judiciar la debitoarei SC TETCOM S. pe CII B. D. și onorariu de

1.000 lei+TVA lunar și onorariu de succes de 5%+TVA din sumele atrase în contul debitoarei.

Lichidatorul judiciar a valorificat bunurile existente în patrimoniul debitoarei, iar sumele obținute în cadrul procedurii au făcut obiectul distribuirii.

Conform art. 129 din Legea nr. 85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale. Copii de pe aceste acte vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. C. orii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării acestora de judecătorul sindic.

Lichidatorul judiciar a îndeplinit formalitățile impuse de art. 129 din Legea nr. 85/2006, iar creditorii nu au formulat obiecții la raportul final, astfel încât judecătorul sindic va aproba raportul final și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC N.

S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C. B. D. CRISTINA în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC N. S., J_, CUI 12940434 și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC N. S. .

Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a jud. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

S. I. DP

Red.SI/MM 6 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3255/2013. Procedura insolvenței