Sentința civilă nr. 3294/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a14204
SENTINȚA CIVILĂ NR.3294
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind pleiunțarea asupra contestației formulată de creditoarea SC Ț. L. I. SA cu sediul în B., Bd.Expoziției nr.2, sector 1, împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei S.C. A. G. S.R.L. cu sediul în B.
M., str.V. L. nr.177, jud.M., CUI RO 10349319, nr. de ordine în registrul comerțului J/_ întocmit de administratorul judiciar C. I. de I. B. L., cu sediul în B. M., B. nr.5/1 precum și contestația formulată de debitoarea debitoarei S.C. A. G. S.R.L. cu sediul în B. M., str.V. L. nr.177, jud.M. - prin administrator special Petric Virgil Gheorghe împotriva tabelului preliminar al creanțelor în ceea ce privește creanța declarată de SC UNIX A. S. cu sediul în C. Napoca, str.Fabricii nr.118, jud.C. .
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, susținerile și concluziile administratorului judiciar fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de_, iar apoi pentru data de azi, când, judecătorul-sindic a pronunțat prezenta hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Constată că prin încheierea nr. 1392 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui M. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC A. G. S. B. M., fiind numit în calitate de administrator judiciar C. I. de I. B. L. .
Prin aceeași încheiere, s-a fixat termen limită pentru depunerea creanțelor la_ și termenul pentru afișarea tabelului preliminar cuprinzând creanțele împotriva debitoarei la data de_ .
La data de_, a fost înregistrată sub dosar nr._ /a1 contestația formulată de creditoarea SC Ț. L. I. SA cu privire la tabelul preliminar al creanței invocând neînscrierea sa cu o creanță în cuantum de 147.052,25 lei, reprezentând 19.353,42 - facturi emise și neîncasate, 121.405,63
lei - diferența ratelor de leasing prevăzute în scadentar până la momentul finalizării contractelor de leasing (daune interese), 6.293,20 lei - costuri de recuperare.
În motivarea contestației a arătat că potrivit dispozițiilor art. 66 alin. l din legea 85/2006, toate creanțele sunt supuse procedurii de verificare, cu excepția celor care sunt constatate prin titluri executorii. Potrivit dispozițiilor art. 8 din Ordonanța nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing: "CONTRACTELE DE L., precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing constituie TITLURI EXECUTORII", prin urmare în raport de dispozițiile art. 66 alin. l din legea 85/2006 este evident faptul ca administratorul judiciar nu putea supune verificării creanța cu care contestatoarea a solicitat înscrierea pe tabelul creditorilor.
Dintr-o altă perspectivă, potrivit dispozițiile art. 10 lit. f, din OG. 51/1997 acestea stabilesc obligativitatea pentru utilizatorul din cadrul contractului de leasing de a-și asuma întreaga perioada a contractului de leasing și obligativitatea continuității plăților cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing.
Pe lângă dispozițiile art. 10 lit. f din O.G.51/1997, care stabilesc cu valoare de principiu obligativitatea pentru utilizatorul din cadrul contractului de leasing de a-și asuma întreaga perioadă a contractului de leasing și obligativitatea continuității plăților cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing, se arată că prevederile contractului de leasing art. 15.2 "În caz de reziliere, partea în culpă datorează și daune, pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat", iar art. 15.7, dispune ca în momentul rezilierii contractului, toate ratele de leasing până la sfârșitul contractului, precum și toate alte obligații ale utilizatorului născute în baza acestui contract, devin scadente, utilizatorul fiind obligat să achite cu titlu de daune interese toate aceste rate de leasing și sume aferente obligațiilor sale contractuale.
De altfel, obligația de achitare a întregii valori a contractelor de leasing cu titlu de daune interese, este determinată și de împrejurarea că, contestatoarea în calitate de finanțator a achitat întreaga valoare a contractelor către furnizorul bunurilor, astfel încât, acordarea sumelor datorate cu titlu de daune interese este pe deplin justificată atât timp cât prin plata acestora se urmărește acoperirea prejudiciului cauzat pentru neexecutare obligațiilor contractuale asumate de cealaltă parte, și de imposibilitatea de recuperare a întregii sume cu care autoturismele au fost finanțate.
Tot astfel, trebuie avut în vedere și faptul că SC T. L. I. SA pentru a finanța în sistem de leasing bunurile a fost creditată la rândul ei de alte societăți financiare, angajându-se în contracte de credit generatoare de dobânzi și costuri colaterale.
În măsura in care această sumă nu ar putea fi recuperată, ar însemna că SC T. L. I. SA, în calitate de FINANȚATOR să înregistreze un prejudiciu reprezentând diferența dintre suma plătită către furnizorul bunurilor (prețul la care a fost cumpărat bunul fiind achitat integral de societatea de leasing) și ratele achitate efectiv de către utilizator până la momentul rezilierii contractului de leasing.
Prin urmare, obligația ce revine societății debitoare de a plați atât valoarea ratelor restante cât și suma stabilită cu titlu de daune interese și dreptul societății finanțatoare de a solicita întreaga sumă sunt prevăzute atât de contractul de leasing cât și de dispozițiile legale în materie.
Totodată, administratorul judiciar nu a precizat temeiul de drept în virtutea căruia a respins înscrierea subscrisei pe tabelul preliminar de creanțe cu întreaga sumă, făcând simple afirmații fără susținere legala, folosind tot felul de tertipuri pentru a induce instanța de judecata în eroare.
În primul rând, obligația societății debitoarea de leasing de a-și asuma întreaga perioada a contractului de leasing și obligativitatea continuității plăților cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing este prevăzuta atât de lege cât și de contractele de leasing, în al doilea rând, nu se poate susține ca sumele nu au fost stabilite pentru fiecare contract în parte, de vreme ce așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv din centralizatorul cu sumele restante, sumele sunt evidențiate pentru fiecare contract în parte .
Totodată, situația facturilor emise și neîncasate, precum si oustandingul au fost calculate in funcție de situația actuala a bunurilor, daca acestea au fost vândute sau nu și dacă societatea finanțatoare și-a recuperat prejudiciul cauzat, iar în măsura în care și-a recuperat acest prejudiciu, suma a fost scăzută, prin urmare situația prezentată este o situație actuală a societății debitoare prezentând facturile neîncasate și oustandingul aferent contractelor de leasing încheiate, din care a fost scăzut prețul la care au fost vândute bunurile, preț care a fost stabilit in funcție de starea tehnica a bunurilor de la momentul predării lor.
Debitoarea prin administrator special Petric Virigil Gheorghe a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, invocând că la data de_ contractele de leasing nr. 30354 și 30535 au fost reziliate unilateral, iar bunurile au fost returnate la data de 1_ astfel încât de la data rezilierii, contractele nu mai produc efecte juridice, datoria utilizatorului la data de 06 iunie 2009 fiind de 19353,42 lei. La data de 20 decembrie 2011 cu adresa nr. 1421 reprezentanții SC T. L. I. SA, Prin scrisoarea denumită "Notificare ultimativă de plată" după 18 luni vin și confirmă debitul real în sumă de 19353,42 lei cu mențiunea că vor porni executarea silită asupra acestui debit în situația în care nu va fi achitat.
Fiind de bună credință,cu scrisoarea nr.2012/_ debitorul a comunicat cu finanțatorul/creditor o scrisoarea reprezentând și un angajament
de prin care a solicitat o eșalonare pe un termen de 45 zile în care se va face plata debitului de 19.353,42 lei.
Cu scrisoarea nr. 94 din 31 ianuarie 2012 debitorului i s-a răspuns că nu acceptă propunerea de eșalonare a debitului de 19353,42 lei.
Se arată că a stăruit din nou la finanțator să accepte propunerea de eșalonare a debitului de 19.353,42 lei, contactând direct creditoarea cu adresa nr. 2012/_ sperând la o soluție amiabilă între părți. S-a primit răspuns la adresa, cu scrisoarea nr. 61765/_, răspuns care se apreciază ca fiind abuziv comunicându-se că acceptă propunerea cu condiția multiplicării creanței de 6.5 ori respectiv solicitând plata cuantumului de 142.646,76 lei, față 19.353,42 le, .adică cu 123.393,34 lei mai mult.
Apreciază ca fiind inadmisibil a se pretinde "capital rămas nefacturat la valoarea integra/ă, după rezilierea contractului unilateral de creditoare și după preluarea autoturismului și revânzare acestuia, astfel se solicită o dublă plată / încasare. Neacceptarea de către debitoare a abuzului "propus" de multiplicare a sumei, a determinat creditoarea la pășirea executării silite, făcând dovada că nu sunt certe, lichide și exigibile creanțele pretinse fiind nedatorate. Contestația face obiectul dosarului_ aflat pe rolul Judecătoriei B. M. care urmează a se suspenda de drept.
Analizând dispozițiile art. 15 din OG. nr. 51/2007 republicată în caz de reziliere a contractului, se reține obligația utilizatorului care este obligat să restituie bunul și să plătească sumele datorate până la data restituirii obiectului în temeiul contractului.
Din altă perspectivă dacă bunul a fost restituit și valorificat de societatea de leasing, încasarea eventualelor daune interese derivând din clauza penală conduce la îmbogățire fără justă cauză, deoarece finanțatorul primește atât contravaloarea ratelor până la predarea bunului și rezilierea contractului, cât
și prețul bunului second-hand vândut altui utilizator.
La data de_, debitoarea prin administratorul special a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor datorate vizând creanța creditorului chirografar SC UNIX A. S. C. -Napoca.
Contestația a fost înregistrată sub dosar nr. 1467/100/a2 care prin încheierea nr. 4364 din_ a fost conexată la dosar nr._ /a1.
În motivare debitoarea a arătat că presupusa creanță de 21.266 lei, a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C. -Napoca, iar prin ordonanța civilă nr. 17488/_ a fost obligată debitoarea să achite creditoarei suma de 49.241 lei, din care 21.266 lei reprezintă contravaloarea unor facturi fiscale, iar suma de 27.965lei, penalități de întârziere
Prin sentința civilă nr. 5672/_ a Judecătoriei C. -Napoca, a fost admisă cererea în anulare formulată de către debitoare și a fost anulată ordonanța atacată.
S-a reținut că SC Unix A. nu are titlu de creanță pentru suma de 21.266,07 lei, astfel încât se impune radierea sa din tabel.
Examinând contestațiile în raport de dispozițiile legale invocate și de actele dosarului, judecătorul-sindic reține următoarele:
În ceea ce privește contestația creditoarei SC T. L. I. SA, constată că în tabelul preliminar cuprinzând creanțele împotriva debitoarei, administratorul judiciar a înscris la pct. nr. 4 creanța declarată de către contestatoare - 147.052,52 lei, acceptând la masa credală suma de 25.646,62 lei, cu mențiunea că suma de 121.405,63 lei, reprezentând daune-interese (contravaloarea ratelor de leasing prevăzute în scadentar) nu a fost acceptată la masa credală întrucât: suma solicitată nu este facturată, contractele de leasing sunt reziliate, creditorul nu a clarificat situația sumelor de bani reprezentând daune-interese pentru fiecare bun din anexele aferente contractelor de leasing, și nu a indicat situația juridică a bunurilor ce au făcut obiectul acestor contracte.
Contestația creditoarei se întemeiază pe dispozițiile art. 8 din OG 51/1997 actualizată privind operațiunile de leasing și societățile de leasing și ale art. 66 alin. 1 din Legea 85/2006 modificată privind legea insolvenței.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din OG nr. 51/1997 contractele de leasing sunt titluri executorii fără vreo altă formalitate dând astfel naștere unor creanțe, care potrivit art. 66 alin. 1 și alin. 3 din Legea 85/2006, nu sunt supuse verificării, fiind prezumate a fi valabile și corecte astfel cum au fost înregistrate spre admitere sub rezerva contestării lor de către debitoare, administrator judiciar sau lichidator judiciar sau alți creditori.
În speță, contractele de leasing nr. 30534 și 30535 încheiate între părți au fost reziliate unilateral de către creditoare la data de_ . La data de 1_, bunurile au fost restituite creditoarei.
La data de_ debitoarea a fost notificată să achite debitul în cuantum de 19.353,42 lei reprezentând facturi neîncasate, iar la data de_, i-a comunicat obligația de plată a unor sume calculate aproximativ (fila 21).
Prin declarația de creanță, creditoarea a solicitat înscrierea sa cu o creanță în cuantum de 147.052,52 lei, susținând că 121.405,64 lei și 6293,20 lei reprezintă daune interese, după ce a fost scăzut prețul cu care au fost vândute autovehiculele ce au constituit obiectul celor două contracte de leasing.
Chiar dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 15.2 din OG 51/1997 și contractele de leasing au valoare de titluri executorii, existența lor nu poate suplini lipsa de caracter cert a sumelor pe care acestea le constată.
Modul de calcul al daunelor-interese nu poate fi prezumat ca fiind corect, în condițiile în care creanța a fost contestată de către debitoare iar aceasta nu a fost constată printr-un înscris cu caracter de titlu executoriu, pentru a îndeplini condițiile înscrierii sale în tabelul preliminar al creanțelor.
În consecință contestația va fi respinsă.
Contestația debitoarei cu privire la creanța creditoarei SC UNIX A. S. este întemeiată, urmând a fi admisă având în vedere că prin sentința civilă nr. 5672/_ a T. ui C. s-a constatat inexistența creanței.
Pentru aceste motive, în numele legii HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de debitoarea S.C. A. G. S.R.L. cu sediul în B. M., str. V. L. nr.177, - prin administrator special Petric Virgil Gheorghe, la tabelul preliminar cuprinzând creanțele împotriva debitoarei, privind creanța creditoarei SC UNIX A. S. cu sediul în C. Napoca, str. Fabricii nr.118, jud. C., și în consecință:
Dispune înlăturarea din tabelul preliminar al creanțelor, creanța SC UNIX A. S. C. .
Respinge contestația formulată de creditoarea SC Ț. L. I. SA cu sediul în B., Bd. Expoziției nr.2, sector 1 și cu sediul ales la Cab. Av. Ciobanu Elian, B., sector 2, Bvd. Ferdinand nr.116, la tabelul preliminar cuprinzând creanțele împotriva debitoarei.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pleiunțată în ședința publică de azi_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red. B.N./_
Tehnored. E.A.I.C./_ - 5 ex.
← Sentința civilă nr. 7392/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 1012/2013. Procedura insolvenței → |
---|