Decizia civilă nr. 903/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a2
DECIZIA CIVILĂ NR. 903/2013
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de recurenții Ș. M. și Ș. M., împotriva sentinței civile nr. 777 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata SC B. R. E. S. PRIN ADMINISTRATOR J. S. C. DE I.
T. S., având ca obiect procedura insolvenței - contestație la tabelul preliminar.
În data de_ s-au înregistrat la dosarul cauzei nu nou set de concluzii scrise din partea recurenților Ș. M. și Ș. M. ( f. 73-75).
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 777 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SCB. R. E. S. formulată de contestatorii creditori Ș. M. și Ș. M. în contradictoriu cu debitoarea SC
B. R. E. S. prin administrator judiciar S. C. DE I. T. S. .
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă s-a dispus conexarea contestației la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de admitere a declarației de creanță creditorii contestatori Ș.
M. și Ș. M. au solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe în categoria creanțelor chirografare cu suma de 141.165,18 lei și să se constate că a intervenit compensarea între diferența de preț pe care acesta o mai are de achitat și suma datorată de către debitoare, urmând a fi înscris în tabelul preliminar cu o diferență de creanță în cuantum de 89.160,59 lei.
Potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, ultima tranșă de preț urma a fi achitată la momentul intabulării apartamentului.
Cât privește solicitarea contestatorilor de compensare a penalităților de întârziere datorate de către debitoare, cu tranșa a 4-a de preț, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1145-1146 Cod civil, compensația n-are loc decât între două datorii care, deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeași specie și care sunt deopotrivă lichide și exigibile, iar termenul de grație nu împiedică compensația.
Ambele creanțe sunt certe în sensul art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, iar lipsa de exigibilitate a creanței debitoarei nu împiedică, în principiu, compensația, termenul de plată fiind stabilit în favoarea creditorului, care are deplina libertate de a renunța la acest beneficiu, în conformitate cu principiul
disponibilității în procesul civil, însă această renunțare la beneficiul termenului trebuia făcută înainte de data deschiderii procedurii, fapt care însă nu a fost dovedit de către contestator, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006. Creanța debitoarei reprezentând tranșa a 4-a din preț nu este însă lichidă, valoarea sa în lei neputând fi determinată decât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, prin aplicarea cursului convenit de părți: cursul BNR de la data respectivă + 1%. În consecință, compensarea celor două creanțe, chiar pe cale judiciară, nu este posibilă, iar cererea contestatorului apare ca fiind prematură, creanța debitoarei fiind nelichidă.
Astfel, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu dispozițiile art. 1145-1146 Cod civil, în mod legal, administratorul judiciar nu a procedat la operarea compensării între creanțele părților până la cuantumul celei mai mici dintre aceasta.
Față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SCB. R. E. S. formulată de contestatorii creditori Ș. M. și Ș. M. în contradictoriu cu debitoarea SC
B. R. E. S. prin administrator judiciar S. C. DE I. T. S. .
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă, judecătorul sindic a dispus conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .
Împotriva sentinței au declarat recurs Ș. M., prin care arată că în mod greșit a respins prima instanță contestația la tabelul preliminar al creanțelor privind pe debitoarea SC B. R. E. formulată de către recurenți față de împrejurarea că administratorul judiciar a refuzat compensarea creanței lor față de debitoare (reprezentând penalități de întârziere și cheltuieli de judecată pentru nepredarea în termen a apartamentului contractat cu debitoare a) cu ultima tranșă din prețul stabilit pentru același apartament.
Recurenții arată că au încheiat cu debitoarea SC B. R. E. S. un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un apartament din ansamblul rezidențial al debitoarei. Cum imobilul nu era construit la data contractării, au stabilit plata prețului în patru rate, aferente diferitelor momente de edificare, respectiv ultima rată din preț aferentă momentului semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Recurenții au achitat primele tranșe din preț, însă ultima tranșă nu a fost achitată întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a finaliza și de a preda apartamentul în stadiul convenit contractual.
Având în vedere faptul că debitoarea a întârziat în mod culpabil finalizarea și predarea apartamentului, s-au adresat instanței de judecată cu o cerere, soluționată prin Sentința comercială nr. 3916/_, pronunțată în dos. nr. 669111285/2010 al Tribunalului Comercial C. (hotărâre aflată la dosarul cauzei), în sensul obligării debitoarei să le plătească suma de 135.097,85 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data punerii în întârziere (08 iulie 2009) și până la data sesizării instanței inclusiv (10 septembrie 2010) și în continuare, să le plătească 314,18 lei pentru fiecare zi de întârziere până la data predării apartamentului în stadiul de finalizare convenit contractual, cu cheltuieli de judecată în cu antum de 6067,33 lei.
Soluția instanței este justificată față de art. 6.6 din Antecontractul pe care l-au încheiat cu debitoarea, prin care debitoarea și-a asumat achitarea, pentru fiecare zi de întârziere, a unor penalități de 0,1% din valoarea acestui imobil, mai puțin sumele neachitate de către aceștia potrivit înțelegerii.
Pe cale de consecință, s-a ajuns la situația în care, pe de o parte, sunte creditori ai SC Buiding R. E. S. cu suma mai sus menționată, iar pe de altă parte SC B. R. E. S. le este creditor cu suma reprezentând ultima tranșă din preț.
Ulterior pronunțării soluției de deschidere a insolvenței față de debitoarea SC B. R. E. S., recurenții au formulat în condițiile legii o declarație de creanță, care a fost avută în vedere de către lichidatorul judiciar la întocmirea tabelului preliminar. În cuprinsul raportului de verificare a creanțelor declarate împotriva debitoarei, administratorul judiciar a arătat că apreciază drept prematură compensarea restului de preț datorat de către recurenți către debitoare, cu suma ce o datorează debitoarea cu titlu de penalități. Astfel, administratorul judiciar observă că din dispozițiile antecontractului de vânzare- cumpărare la care fac referire rezultă că promitentul-cumpărător (în speță subsemnații) datorează ultima tranșă din preț la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, semnare care nu a mai avut loc.
Astfel, consideră administratorul judiciar că creanta debitoarei în insolventă nu este exigibilă decât după deschiderea procedurii, nefiind deci îndeplinite condițiile compensației legale la data deschiderii procedurii. Judecătorul sindic chemat în primă instanță să se pronunțe cu privire la această problemă a susținut poziția administratorului judiciar.
Apreciază soluția instanței ca fiind greșită, față de cel puțin următoarele împrejurări:
a) Obligația de plată prețului, așa cum a fost aceasta stabilită contractual, este afectată în acest caz de un termen suspensiv. Termenul suspensiv de executare este considerat stipulat exclusiv în favoarea debitorului, conform art. 1024 C.civ. (1864). Prin urmare, pe de o parte, acesta poate să renunțe la beneficiul termenului, iar pe de alta, creditorul nu poate invoca un drept care nu a fost stipulat în favoarea lui, pentru a obține consecințe juridice contrare intereselor celeilalte părți.
Ca o consecință a acestui fapt, creditorul nu poate invoca termenul suspensiv de care
este afectată obligația debitorului, pentru a se opune compensației legale a propriei sale obligației exigibile cu obligația debitorului față de el.
Invocarea de către debitoarea în insolvență a neîndeplinirii termenului pentru a se opune compensării creanțelor reciproce este echivalentă cu invocarea propriei culpe. Aceasta întrucât amânare a exigibilității obligației noastre referitoare la ultima tranșă din preț este urmarea culpei promitentei vânzătoare constând în neîndeplinirea obligațiilor sale contractuale. În concret, încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică trebuia să fie precedată de realizarea apartamentului de către debitoare în conformitate cu prevederile contractului. Or, debitoarea nu și-a îndeplinit această obligație, împrejurare constatată și de către instanța de judecată chemată să se pronunțe cu privire la obligarea debitoarei la acordarea de penalități în favoarea recurenților.
Debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile la termen, motiv pentru care au solicitat aplicarea clauzei contractuale referitoare la penalitățile de întârziere. Invitația de a semna procesul verbal de predare a apartamentului s-a făcut fără ca lucrările să fi fost finalizate în conformitate cu prevederile contractuale. De fapt, debitoarea urmărea să îi determine să accepte semnarea contractului de vânzare-cumpărare renunțând la pretențiile noastre referitoare la neîndeplinirea obligațiilor sale, respectiv la executarea cu întârziere. În nici un caz deci aceasta nu se poate prevala de refuzul nostru pentru a justifica lipsa încheierii contractului în formă autentică.
Dimpotrivă, predarea bunului s-a făcut fără să fi fost finalizate lucrările conform contractului, și chiar și această predare neconformă contractului s-a făcut prin executarea silită a debitoarei.
S-a apreciat că creanța debitoarei față de recurenți referitoare la plata ultimei tranșe din preț se va naște numai după deschiderea procedurii insolvenței, odată cu întabularea apartamentului. Aprecierea este greșită. Este evident că obligația de plată a prețului se naște la momentul încheierii contractului, eșalonările convenite de părți privesc doar executarea, și nu existența obligației. Obligația privind plata penalităților se naște de la momentul întârzierii în executare. Ambele momente ale nașterii celor două creanțe reciproce sunt anterioare deschiderii procedurii insolvenței. Cele două creanțe sunt simultane, îndeplinind condițiile compensației legale.
Prin poziția scrisă, C. de I. T. S., a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Intimata consideră neîntemeiate motivele de recurs invocate. Astfel consideră că măsura administratorului judiciar de a înscrie în tabelul preliminar cei doi creditori cu întreaga sumă datorată acestora de către debitoarea SC B.
R. E. S. are un fundament legal, în speță nefiind întrunite condițiile pentru a opera compensarea legală, pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.
În speță nu sunt întrunite condițiile compensației legale întrucât creanța B.
R. E. S. deținută față de Ș. M. nu este nici lichidă și nici exigibilă la data deschiderii procedurii de insolvență.
Creanța nu este lichidă având în vedere că valoarea sa în lei nu poate fi determinată decât la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, prin aplicarea cursului convenit de părți. Creanța nu este exigibilă având în vedere că prin antecontractul încheiat s-a stabilit că ultima tranșă de preț se va achita la data întabulării apartamentului, or până la data întocmirii prezentului, nu a avut loc întabularea. Astfel creanța deținută de Ș. M. și Ș. M. s-a născut anterior deschiderii procedurii, iar cea a debitoarei față de aceștia se va naște la data întabulării apartamentului, deci în timpul procedurii insolvenței.
A apreciat ca prematură până la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, cererea creditorului privind compensarea celor două creanțe, astfel cum a arătat și instanța prin sentința comercială nr. 3916/15.06.201l.
Totodată, așa cum a arătat, compensarea legală poate fi invocată de oricare dintre părți, însă ambele părți au dreptul și să renunțe expres sau tacit la compensație.
Prin urmare chiar dacă ar fi îndeplinite condițiile compensației legale, deși așa cum a arătat nu este cazul aici, o parte (dl. Ș. M. și dna. Ș. M. ) nu poate obliga cealalaltă parte (SC B. R. E. S. în insolvență) să accepte compensarea celor două creanțe.
Pentru toate acestea consideră neîntemeiat recursul formulat de dl. Ș.
M. și de dna. Ș. M. . Prin urmare, solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat și menținerea hotărârii de respingere a contestației la tabelul preliminar formulată de cei doi, hotărâre pronunțată în dosar nr._ /a2 de către Tribunalul Specializat C., ca temeinică și legală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale relevante, curtea reține următoarele:
Potrivit convenției încheiate între recurenți și debitoare la data de_, inclusiv actului adițional, prețul imobilului apartament nr.9/bloc C5 și cota parte aferentă din părțile indivize comune și teren, precum și o parcare, urma a fi
achitat în rate; ultima rată, în cuantum de 12.330,96 euro, TVA inclus, urma a fi achitată la data când se semnează contractul de vânzare - cumpărare.
Conform aceluiași contract, (art.6.6), promitentul vânzător se obliga să plătească penalități de 0,1% din valoarea imobilului ce formează obiectul contractului mai puțin sumele neachitate de către cumpărător, pentru fiecare zi de întârziere ce depășește data stabilită pentru recepție - penalitățile urmând a se calcula până la finalizarea și predarea apartamentului conform clauzelor contractuale; termenul de semnare a procesului verbal de recepție la finalizarea imobilului era data de_ .
Probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că la data stabilită de părți pentru semnarea procesului verbal de recepție, imobilul nu era finalizat, neputându-se semna contractul de vânzare - cumpărare; recurenții și-au îndeplinit obligația de plată a ratelor de preț scadente.
Prin sentința comercială nr.3916 din data de_, Tribunalul Specializat C. a obligat-o pe debitoare la plata către contestatori a sumei de 135.097,85 lei reprezentând penalități de întârziere scadente și în continuare până la data predării apartamentului, plus cheltuieli de judecată.
Problema care se impune a fi lămurită în prezenta speță este aceea de a stabili dacă sunt întrunite condițiile compensării între creanța debitoarei ce reprezintă penalitățile contractuale de întârziere cu ultima rată de preț datorată de către contestatori potrivit convenției încheiate.
C. ea apreciază că, în prezenta speță, dat fiind că debitoarea se află în procedura insolvenței, compensarea nu este posibilă decât în condițiile art.52 din Legea 85/2006.
Potrivit art.52 din lege, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legala sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Pentru a putea opera compensarea legală este necesar ca dispozițiile art.1144 din Codul civil din 1864 să fie întrunite, creanțele fiind reciproce, certe, lichide și exigibile.
C. ea apreciază că, deși certă, creanța contestatorilor nu este exigibilă și nu este susceptibilă de compensare.
C. ea reține că potrivit art. 379 alin. 3 și 4 C.pr.civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul; este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță (…) și este exigibilă o creanță cu scadența împlinită, deci a cărei executare poate fi cerută de către creditor.
Este real că termenul de plată este stabilit în favoarea debitorului, iar acesta poate renunța la acest beneficiu, însă, pentru a produce efectele dorite în procedura insolvenței, această renunțare trebuie să existe la data deschiderii procedurii, în condițiile impuse prin contract, prin formulări clare și neechivoce. Altfel spus, era necesar ca anterior datei menționate, recurenții să își îndeplinească obligația asumată - plata diferenței de preț - chiar în lipsa prestației corelative a debitoarei, sau să se fi declarat, neechivoc, gata să și-o îndeplinească, inclusiv prin demararea unei acțiuni în obligare la încheierea actului autentic de vânzare - cumpărare sau pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de un astfel de act.
C. ea reține, de asemenea, că o manifestare a voinței neechivoce a recurenților de a renunța la beneficiul termenului stabilit în favoarea sa era consemnarea pe numele debitoarei a sumei reprezentând ultima rată din preț; corespondența derulată între contestatori și debitoare evidențiază, însă, faptul că
recurenții i-au solicitat debitoarei anterior declanșării procedurii insolvenței sale, doar să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului autentic de vânzare
- cumpărare, precizând, doar cu titlu subsidiar, că apreciază că nu mai datorează ultima tranșă de preț ca urmare a intervenirii compensației legale. Or, creanța debitoarei împotriva lor nu urma a fi exigibilă și, deci, susceptibilă de compensare, la acel moment, al convocării la notar, ci la momentul încheierii acestui act, eveniment care nu s-a produs înainte de data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, astfel că ipoteza normei legale din art.52 LPI nu este întrunită, iar compensarea nu poate opera.
Prin urmare, întrucât anterior declanșării procedurii insolvenței debitoarei, contestatorii nu și-au exprimat neechivoc intenția de a renunța la beneficiul termenului de plată, rezultă că fiecare parte a înțeles că este ținută de obligațiile inițial asumate, plata diferenței de preț de către contestatori rămânând condiționată, prin chiar convenția încheiată, de un eveniment viitor, respectiv încheierea actului autentic.
În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.52 din Legea 85/2006, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art.8 din Legea 85/2006, curtea va respinge recursul declarat ca fiind nefondat și va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de creditorii Ș. M. și Ș. M. împotriva sentinței civile nr.777 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M.
S. C.
P.
A.
M. C.
GREFIER
V. D.
Red. C.P. dact. GC 2 ex/_
Jud. primă instanță: C. G.
| ← Sentința civilă nr. 414/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 7392/2013. Procedura insolvenței → |
|---|
