Sentința civilă nr. 3332/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3332/2013
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cererii creditoarei SC H. S., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC M I. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică reprezentanții părților au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din data de 20 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de azi, 4 decembrie 2013, când a hotărât următoarele :
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la data de 10 iunie 2013 sub nr._, creditoarea SC H. S. a solicitat instanței deschiderea procedurii insolenței debitoarei SC M I. S.
În motivarea cererii sale, a arătat că între părți s-au derulat raporturi comerciale rezultate din încheierea la data de 30 octombrie a unui contract de vânzare-cumpărare și distribuție. În baza acestui contract, creditoarea s-a obligat să livreze echipamente și să asigure suportul tehnic necesar pentru realizarea proiectului "Reabilitare și modernizare uzinele de apă 1 și 2, amplasament Sovata, jud. Mureș";, obligația corelativă a debitoarei fiind de achiziționare și plată a acestor echipamente.
Creditoarea a mai arătat că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul menționat, atât în ceea ce privește livrarea echipamentelor cât și în ceea ce privește asigurarea suportului tehnic necesar. Consecutiv, a emis către debitoarea SC M I. S. mai multe facturi fiscale în perioada 2009 - 2010, în valoare totală de 121.236,80 euro pe care aceasta le-a și achitat, în cea mai mare parte. Factura emisă către debitoare în luna februarie 2010, în cuantum de 51.044,30 euro, respectiv 224.635,76 lei, având scadența la 90 de zile, a rămas însă neachitată de către SC M I. S. . Creditoarea a mai arătat că a încercat soluționarea amiabilă a situației apărută pe parcursul colaborării prin organizarea unei întâlniri, în vederea concilierii și adoptării unei soluții benefice ambelor părți la data de 23 noiembrie 2010. Deși în cuprinsul procesului-verbal de conciliere s-a decis de către ambele părți reeșalonarea datoriei, debitoarea recunoscând creanța în cuantum de 51.044,30 euro și fiind de acord cu eșalonarea acesteia, graficul de plăți stabilit nu a fost respectat de către debitoare.
Astfel, creditoarea deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 51.044,30 euro, rezultată din raporturile comerciale derulate în perioada 2009- 2010.
Creditoarea a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 referitoare la caracterele: cert, lichid și exigibil ale creanței.
Cu privire la caracterul cert al creanței, a arătat că acesta presupune existența neîndoielnică a creanței, aspect care, în speță, rezultă din contractul semnat de părți și din recunoașterea de datorie, cuantumul de 51.044,30 euro fiind cert.
Creditoarea a mai arătat că acest debit corespunde unor facturi care au fost emise cu respectarea prevederilor legale în materie și a contractului încheiat între părți. În plus, facturile nu au fost refuzate la plată în mod expres, prin remiterea lor către emitent împreună cu un înscris care să arate motivarea acestui refuz, sau simplu, prin refuzul exprimat în mod expres față de această factură.
Dimpotrivă, facturile au fost reținute de către debitoare, au fost înregistrate în contabilitate, aspect confirmat de recunoașterea datoriei la data de 23 noiembrie 2010, recunoaștere dată ulterior înregistrării acestor facturi.
De altfel, pe parcursul încercărilor de a se ajunge la o înțelegere amiabilă, debitoarea nu a negat niciodată, în mod expres, nici cuantumul debitului și nici certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea lui. Dimpotrivă, a oferit creditoarei o posibilitate de a lucra în continuare împreună, astfel încât raporturile juridice dintre părți să nu fie prejudiciate.
Pe cale de consecință, creditoarea a solicitat să se aibă în vedere că întreg soldul pe care-l clamează ar trebui să fie achitat în baza facturilor fiscale însușite la plată de către debitoare (dublate de recunoașterea de datorie), ceea ce demonstrează odată în plus certitudinea invocată.
Cu privire la caracterul lichid, creditoarea a arătat că potrivit art. 662 alin. 3 NCPC, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat. În teorie s-a admis că, în ceea ce privește condiția creanței de a fi lichidă, adică de a avea un cuantum precis determinat, este îndeplinită întotdeauna și în mod evident în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani determinată, condiție îndeplinită și în speța de față.
Cu privire la caracterul exigibil, creditoarea a arătat că creanța este exigibilă în momentul în care a ajuns la scadență, respectiv la data de 30 mai 2010, de la această dată putând fi cerută executarea. în cazul obligațiilor cu termen, scadența obligației se raportează la termenul stipulat de către subiectele raportului juridic obligațional.
Conform prevederilor contractului încheiat între cele două părți, facturile deveneau exigibile în termen de 90 de zile de la comunicare. Scadența, respectiv, exigibilitatea, sunt prevăzute de contract, iar cuantumul, de facturile emise cu respectarea dispozițiilor contractuale și neachitate. În speță, din totalul facturilor emise, a fost achitată o parte, rămânând un rest de plată, în sumă de 51.044,30 euro.
Astfel, la data promovării cererii, debitoarea are datorii mai vechi de 90 de zile, datorii care depășesc în cuantum valoarea prag stabilită prin dispozițiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
A concluzionat în sensul că debitoarea se găsește într-o stare de insolvență vădită, potrivit art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
A solicitat desemnarea C.I.I. SĂVUȘ CRISTIAN în calitate de administrator judiciar al debitoarei.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 85/2006, art. 411 alin. 1 teza a II-a NCPC. Cererea a fost legal timbrată.
Pentru dovedirea cererii, a înțeles să se servească de probe scrise.
Prin contestația înregistrată la 2 iulie 2013, debitoarea a solicitat respingerea cererii introductive ca nefondată și nelegală.
În motivarea contestației, debitoarea a invocat excepția autorității de lucru judecat, solicitând admiterea acesteia și respingerea cererii introductive ca nefondată, având în vedere faptul că creditoarea a mai formulat o cerere identică, bazându-se pe aceleași motive de fapt și drept, ce a făcut obiectul dosarului nr._, cererea de deschidere a procedurii insolvenței fiind respinsă. Mai mult decât atât, C. ea de Apel C. a anulat ca netimbrat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 300/26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C., achitarea taxei de timbru de 60 lei fiind un efort prea mare pentru creditoare. A apreciat că creditoarea dă dovadă de rea-credință în aceste condiții: a mai promovat o acțiune identică, care a fost respinsă, acum promovează încă una doar pentru a o prejudicia pe debitoare în activitatea sa și în relațiile sale cu furnizorii și clienții. A arătat că SC H. S. nu face absolut nimic pentru soluționarea problemelor apărute din culpa sa exclusivă în executarea contractului comercial încheiat între părți. Pentru exercitarea cu rea credința a drepturilor sale procedurale, debitoarea a considerat că se impune amendarea creditoarei.
Pe fondul cauzei, în cazul respingerii excepției, debitoarea a solicitat respingerea cererii introductive ca neîntemeiată și nelegală, arătând că societatea nu se află în stare de incapacitate de plăți.
A arătat că potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. În continuare, textul legal precizează faptul că
"insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor";. Același text de lege precizează faptul că prezumția este relativă, putând fi răsturnată.
Debitoarea a mai arătat că insolvența este precedată de o stare de incapacitate de plată din partea societății insolvabile, incapacitate de plată definită în lucrările de specialitate ca fiind situația în care datornicul nu este în măsură să-și onoreze obligațiile ajunse la scadență.
A învederat că ea nu numai că nu este o societate insolvabilă, ci, mai mult decât atât, nu se află nici măcar în stare de incapacitate de plată, lucru pe care a înțeles să îl dovedească cu actele anexate contestației.
În acest sens, a invocat extrasele de cont din 2013, anexate cu titlu exemplificativ pentru perioada 24 mai 2013 - 12 iunie 2013, apreciind că acestea fac dovada că SC M I. S. este o
societate viabilă, care derulează activități comerciale în condiții normale, efectuând încasări și plăți zilnice prin conturile sale bancare.
A mai arătatcă și jurisprudența în materie s-a pronunțat în sensul arătat mai sus, instanțele reținând faptul că atâta timp cât potrivit extraselor de cont depuse în probațiune reiese că patrimoniul unei debitoare nu este caracterizat de o lipsă de disponibil, nu se poate reține faptul că respectiva societate ar fi insolvabilă. Procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 nu poate fi folosită ca și o măsură pentru a constrânge executarea obligațiilor de către debitori, sub amenințarea de a se deschide procedura falimentului. A apreciat că creditoarea dă dovadă de rea credință în condițiile în care a mai promovat o acțiune identică, care a fost respinsă și nu face absolut nimic pentru soluționarea problemelor apărute în executarea contractului comercial încheiat între părți. Pentru exercitarea drepturilor sale procedurale cu rea credință, debitoarea consideră că se impune sancționarea reclamantei cu amendă.
Debitoarea a mai arătat că are disponibil suficient pentru a achita creanța pârâtei.
A arătat că, după cum se poate observa din extrasele de cont depuse la dosar, în anul 2013 a avut sold disponibil mai mare decât creanța reclamantei în mod constant. Astfel, doar la Banca Transilvania, la data de 31 ianuarie 2013 soldul disponibil era de 208.506,73 lei, la data de 18 aprilie 2013 soldul disponibil era de 557.771 lei, iar în 3 iunie 2013 soldul disponibil era de 355.582,12 lei. De asemenea, a arătat că face operațiuni zilnice prin conturile sale bancare, fapt care face dovada desfășurării activităților sale comerciale în condiții normale.
A mai arătat că deține bunuri imobile în valoare de 1.2154.274 lei (conform CF anexate), în anul 2012 a realizat profit de 325.232 lei, mai mare decât în 2011 - 227.847 lei, și la data de 30 aprilie 2013 balanța indica un profit de 98.725,60 lei.
Debitoarea a mai arătat că nu înregistrează datorii la bugetul consolidat de stat.
Astfel, a considerat că este mai mult decât evident faptul că deține suficiente active pentru acoperirea datoriei față de reclamantă și că este solvabilă, nefiind în incapacitate de plăți. A mai arătat că, în cazul în care creditoarea ar deține un titlu executoriu împotriva sa, creditoarea ar putea executa silit cu ușurință conturile sau bunurile sale și și-ar recupera debitele nedatorate. A învederat că motivul pentru care nu a achitat până în prezent facturile restante către creditoare este culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor sale contractuale.
Debitoarea a mai susținut că lipsește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de care s-a prevalat creditoarea.
A arătat că în urma semnării contractului de vânzare-cumpărare și distribuție din data de 31 octombrie 2009, între cele două societăți s-au născut o serie de drepturi și obligații bilaterale. Societatea H. Modena, în calitate de distribuitor, avea obligația, în baza contractului încheiat, de a furniza cumpărătoarei / distribuitoarei SC M I. S. o serie de echipamente tehnice. Produsele livrate trebuiau să fie însoțite obligatoriu de actele anexă: certificate de calitate, declarații de conformitate, instrucțiuni tehnice de montare, utilizare, toate în limba română și să corespundă solicitărilor debitoarei. A mai arătat că, din păcate, creditoarea nu vrea să recunoască că această situație s-a produs și din culpa sa.
A învederat că, într-adevăr, la data de 31 octombrie 2010 a recunoscut la plată debitul în valoare de 51.044 euro, iar în decursul anului 2011 a și achitat suma de 13.044 euro, dar fără a cunoaște toate datele problemei. Momentul în care a constatat faptul că societatea creditoare nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu a livrat bunurile în conformitate cu cerințele sale (cerințele tehnice fiind aprobate și confirmate pe e-mail de reclamantă), a survenit în luna aprilie 2011, cu ocazia încercării soluționării litigiului pe cale amiabilă cu SC UHU S. Tg. Mureș - copartener în proiect. A arătat că nu a reușit finalizarea proiectul "Reabilitare și modernizare uzinele 1 și 2, amplasament Sovata jud. Mureș"; până la momentul depunerii contestației, dovada fiind adresa nr. 31/24 mai 2013 de la SC Alpine Bau GmgH Austria, un alt partener implicat în proiect, care a anunțat-o pe debitoare că nu au fost remediate problemele de funcționare a echipamentelor livrate de creditoare, care nu are niciun fel de acte: certificate de garanție, declarații de conformitate, ca să poată face dovada calității echipamentelor, fiindcă acestea nu au fost livrate (fiind încălcate prevederile Cap. V pct. 2 din contractul de vânzare- cumpărare și distribuție încheiat la 31 octombrie 2009 cu creditoarea). De asemenea, a arătat că nu i-a fost asigurat suportul tehnic în derularea contractului, creditoarea încălcând prevederile Cap. IV din contract.
Debitoarea a mai arătat că a fost prejudiciată nu numai prin faptul că nu a putut încasa suma de 244.899,08 lei, ce reprezintă debit restant neachitat de către societatea UHU S., societate, care din cauza neexecutării la timp a proiectului în cauză, nu și-a putut onora obligațiile de plată și a intrat în insolvență (dosarul nr._ * al Tribunalului Comercial Mureș). În continuare, pentru a încerca punerea în funcțiune a echipamentelor (care, de altfel, este obligația creditoarei), debitoarea este în situația de a cumpăra din surse proprii echipamente pentru înlocuirea celor livrate de creditoarei, care nu sunt conforme comenzilor debitoarei și care nu sunt funcționale, astfel că au fost returnate reclamantei.
A mai arătat că un alt motiv pentru care debitoarea nu a dat curs plății debitului solicitat de către societatea creditoare este faptul că H. MODENA, la rândul său, datorează societății debitoare sume importante de bani, în baza contractului încheiat la data de 31 octombrie 2009, astfel: conform prevederilor cap. II pct. 2 din contract, creditoarea, pentru promovarea produselor, trebuie să achite un spor de marketing de 1% din valoarea produselor cumpărate, respectiv suma de 1.203,48 euro; conform prevederilor cap. VIII pct. 2 din contract, creditoarea trebuie să achite un spor de 3% din valoarea produselor cumpărate pentru garantarea produselor, respectiv suma de 3.610,44 euro; conform prevederilor cap. IX pct. 2 din contract, pentru rezilierea contractului, creditoarea trebuie să achite despăgubiri reprezentând valoarea triplă a contravalorii reprezentând 5% din valoarea produselor cumpărate, respectiv suma de 18.052,20 euro, precum și suma de 2.000 euro, datorată de creditoare pentru agrement în baza facturii nr. 10716575/13 octombrie 2009, în total 24.866,12 euro.
În susținerea excepției de neexecutare a contractului de către creditoare, a mai arătat că, în conformitate cu prevederilor contractuale enumerate mai jos și cu prevederile cap. IV, pct. 1 din contract, reclamanta trebuia să asigure consultanță și suport tehnic ori de câte ori era necesar; conform prevederilor cap. V pct. 1 din contract, reclamanta trebuia să constituie un fond de piese de schimb în stoc de 5.000 euro. Deși s-au realizat în colaborare 4 proiecte, acest stoc nu a fost constituit; conform prevederilor cap. V pct. 2 din contract, reclamanta trebuia să livreze produsele însoțite de: factură, certificat de calitate, certificat de garanție, declarație de conformitate, obligație neexecutată, din cauza căreia debitoarea nu a încasat sumele ce i se cuveneau de la SC UHU S. . De asemenea, nu i s-au livrat agrementele tehnice, regulile de montaj, exploatare și întreținere periodică, manuale tehnice în limba română etc.
A mai arătat că imposibilitatea efectuării recepției lucrării și neprezentarea documentelor către beneficiarii lucrării au condus la tensionarea relațiilor comerciale cu partenerii contractuali, cu consecința creării unei imagini negative societății M I. S. pe piața națională din cauza existenței prezentului dosar pe rolul instanței specializate.
A mai arătat că daunele produse debitoarei de către creditoare prin neexecutarea obligațiilor contractuale sunt imposibil de cuantificat în acest moment. Partenerii contractuali o amenință pe debitoare cu darea în judecată pentru neexecutarea contractelor în proiectul de la Sovata, fapt ce va trage după sine și chemarea în garanție a reclamantei.
Pe fond, a arătat că apărările sale privind neexecutarea obligațiilor contractuale între părți ar trebui să fie soluționate în cadrul procedurii de drept comun, într-un dosar având ca obiect pretenții, unde fiecare parte să-și poată proba susținerile și prezenta apărările, nici într- un caz în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
A mai solicitat obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de 5104 euro, invocând prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. În acest sens, a arătat că cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței nu numai că este neîntemeiată, ci îi și cauzează prejudicii debitoarei. Furnizorii săi, de la data apariției pe site a dosarului în cauză, refuză să îi mai livreze produse conform prevederilor contractuale și solicită plata acestora pe loc, la livrare, fără nici un termen de plată, de teama că nu vor putea recupera sumele datorate cu titlu de preț. De asemenea, a fost contactată de Banca Transilvania SA cu o solicitare de informații referitoare la acest dosar, întrucât are un credit în derulare.
A mai arătat că, întrucât reaua credință a creditoarei este evidentă prin faptul că a mai avut un dosar pe rol, dar nu a avut bunul simț să timbreze recursul, în decurs de 1 an și jumătate a fost urmărită de aproape de furnizori, stat, bănci și a fost nevoită să facă plăți pe loc pentru marfa cumpărată, altfel nu i se livra. Arată că nu s-a redresat încă pe deplin după primul dosar de insolvență ca să o ia din nou de la capăt.
In consecință, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia la cererea debitorului, judecătorul sindic ii poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o banca, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor", debitoarea solicită onoratei instanțe să oblige reclamanta la plata sumei de
5.104 euro în termen de 5 zile, sub sancțiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca și inadmisibilă.
Contestația nu a fost motivată separat în drept. Contestația a fost legal timbrată.
Pentru dovedirea contestației, debitoarea a înțeles să se servească de probe scrise.
Prin răspunsul la contestație depus la 16 octombrie 2013, creditoarea a solicitat respingerea contestației, atât în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată, cât și pe fond cu consecința deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei în conformitate cu Legea nr. 85/2006 republicată și modificată, precum și respingerea cererii de consemnare a cauțiunii și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de debitoare, creditoarea a arătat că la data de 11 august 2011 a mai formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei M I. S., cerere care a făcut obiectul dosarului nr._ .
Cererea a fost respinsă de către Tribunalul Specializat C., reținându-se în esență, următoarele:
"creanța invocată de către creditoare are caracter cert, lichid și exigibil de mai mult de 90 de zile...";.
A arătat că a solicitat în acel dosar deschiderea procedurii insolvenței întemeindu-și susținerile pe situația activelor, datoriilor și capitalurilor la data de 30 iunie 2011, respectiv pe contul de profit și pierdere la 31 decembrie 2010 și 30 iunie 2011. Într-adevăr, această cerere a fost respinsă iar recursul declarat a fost anulat ca netimbrat, însă autoritatea de lucru judecat a sentinței amintite operează doar în ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței datorate de către debitoare.
A mai arătat că existența creanței constituie o prezumție relativă, de insolvență vădită, care operează atunci când debitorul nu a plătit, în termen de 90 de zile de la scadență, datoria sa față de creditor. În examinarea condițiilor de admisibilitate și temeinicie a cererii creditorului, instanța este datoare să analizeze existența sau inexistența creanței și starea de insolvență a debitoarei. Împotriva debitoarei însă, operează o prezumție a stării de insolvență datorită neplății datoriilor invocate de către creditoare, drept urmare a apreciat că starea de insolvență a acesteia este deja instalată, neexistând nici un argument plauzibil care să contrazică acest aspect.
A mai arătat că, în condițiile în care starea de fapt s-a modificat între data soluționării primei cereri de deschidere a procedurii și data formulării cererii de față, consideră că în speță nu operează autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 300/26 ianuarie 2012 decât cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. Pe cale de consecință, un creditor poate solicita a doua oară deschiderea procedurii dacă prima cerere a fost respinsă, dar trebuie aduse argumente și înscrisuri noi față de prima cerere care să conducă la admiterea prezentei cereri.
Astfel, pentru admiterea acestei cereri, a apreciat că trebuie să demonstreze agravarea situației debitoarei în perioada ulterioară pronunțării sentinței Tribunalului Specializat C. și până la momentul introducerii cererii ulterioare. A învederat că aspectele noi relevante pentru prezenta cauză sunt: situația activelor, datoriilor și capitalurilor la data de 31 decembrie 2012; contul de profit și pierdere la 31 decembrie 2012; situația activelor, datoriilor și capitalurilor la data de 30 aprilie 2013.
A arătat că, contrar susținerilor debitoarei, cererea de deschidere a procedurii insolvenței nu este introdusă abuziv sau cu rea-credință atâta timp cât nici la această dată nu a încasat suma pe care debitoarea o datorează. În plus, a arătat că cererea sa se bazează pe alte probe față de prima cerere. A apreciat că afirmațiile debitoarei referitoare la achitarea taxei de timbru în valoare de 60 lei pentru recursul promovat ca fiind "un efort prea mare pentru reclamantă"; sunt lipsite de orice fel de etică atâta timp cât a achitat pentru respectiva cerere o cauțiune în cuantum de 23.923,35 lei.
A arătat că, având în vedere faptul că, după pronunțarea sentinței Tribunalului Specializat C., au intervenit situații juridice, economice și financiare noi și relevante, care să conducă la admiterea cererii de față, consideră că se impune respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de debitoare.
De asemenea, creditoarea a solicitat respingerea contestației pe fond, arătând că potrivit art. 3 pct. 1 lit. a din Legea insolvenței, insolvența este iminentă atunci când "după 90 de zile de Ia scadență, debitorul nu a plătit datoria sa față de creditor";.
A învederat că deși aceasta nu este o condiție de sine-stătătoare și suficientă pentru deschiderea procedurii, starea de insolvența poate fi dovedită prin coroborarea dintre faptul juridic al existenței creanței prevăzute de lege și existența altor datorii către instituții de credit, furnizori sau restanțe cu privire la taxe, impozite, contribuții sociale și salarii. Ca atare, creditoarea a arătat faptul că în susținerile debitoarei nu se precizează nimic cu privire la situația pasivului entității, fapt care o îndreptățește să creadă că pasivul depășește activele deținute.
A mai arătat că debitoarea susține că "nu se află în stare de incapacitate de plăți"; și că
"deține disponibil suficient pentru a achita creanța pârâtei";, însă a făcut referire doar la activele imobilizate și circulante pe care le deține, fără a aduce în discuție totalul pasivului (datoriilor).
Contrar celor afirmate de debitoare, creditoarea a arătat că situația activelor și datoriilor la data de 31 decembrie 2012 (formularul 10 din bilanțul prescurtat), atrage atenția asupra datoriilor debitoarei. Astfel, datoriile totale ale debitoarei la finele exercițiului financiar 2012 sunt în cuantum de 7.920.773 lei compuse din: credite bancare pe termen scurt 612.315 lei, alte împrumuturi și dobânzile aferente (contracte de leasing) 37.597 lei, furnizori și asimilate
6.308.596 lei, salarii și asimilate 56.652 lei, datorii către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat 400.935 lei și alte datorii 302.203 lei.
Creditoarea a mai arătat că extrasele de cont parțiale depuse în probațiune relevă doar faptul că debitoarea desfășoară activitate economică, efectuând în acest scop plăți și primind încasări, fiind lesne de observat faptul că anumite plăți efectuate din Banca Transilvania SA sunt din disponibilul liniei de credit contractate de către debitoare. A invocat, cu titlu de
exemplu, plățile efectuate la datele de 7 iunie 2013 (suma de 3.133,88 lei), 27 mai 2013 (suma de 105.548,60 lei), 28 mai 2013 (suma de 8.598,76 lei).
A arătat că rulajul acestor conturi nu înlătură prezumția stării de insolvență, atâta timp cât debitoarea nu a făcut dovada plății creanțelor datorate creditoarei. Mai mult, indicarea soldului conturilor reprezintă tocmai o recunoaștere a insuficienței fondurilor prin raportare la datoriile pe care debitoarea la are (peste 8,5 milioane lei).
Creditoarea a mai arătat că este necesar să se facă distincție între insuficiența fondurilor și lipsa lor, pentru că, deși pot exista cazuri în care debitorul să aibă fonduri bănești, mai mult, să efectueze plăți (cum este și cazul de față), totuși acesta să se afle în stare de insolvență datorită insuficienței disponibilului și nu lipsei acestuia. Prin urmare, a apreciat că plățile efectuate către anumiți creditori nu constituie un argument suficient pentru infirmarea stării de insolvență.
A mai arătat că deși debitoarea susține că nu este în stare de insolvență, întrucât nu se află în incapacitate de plată și deține suficient disponibil pentru a achita creanța pârâtei, prevalându-se de existența unor lichidități, acest aspect este lipsit de importată în lumina prevederilor care reglementează condițiile ce trebuie întrunite pentru deschiderea procedurii insolvenței. A învederat că dacă se analizează raportul creanțe - datorii, reiese fără putință de tăgadă faptul că acestea din urmă (datoriile) depășesc cu mult valoarea creanțelor de recuperat. A apreciat relevant și faptul că, în timp ce creanțele reprezintă drepturi bănești generate de vânzarea pe credit a bunurilor materiale, lucrărilor și serviciilor care fac obiectul activității societății, adică sunt active viitoare, datoriile debitoarei sunt obligații de plată deja scadente. Chiar dacă s-ar susține că o parte din datorii ar putea fi acoperită din creanțe, acest aspect este condiționat de recuperarea acestora.
A reiterat că cererea nu este introdusă abuziv sau cu rea-credință. Aceasta se întemeiază pe titlul constatator al creanței, respectiv factura fiscală nr. 235/28 februarie 2010, pentru suma de 51.044,30 euro. Acest titlu a fost acceptat expres de către debitoarea M I. S., inclusiv prin procesul-verbal de conciliere directă din data de 23 noiembrie 2010, semnat și ștampilat de către reprezentanții legali ai pârâtei.
Referitor la susținerea debitoarei în sensul că creditoarea i-ar datora o importantă sumă de bani - 24.886,12 euro -, a arătat că debitoarea nu a adus nicio probă în acest sens, drept urmare nu a depus la dosarul cauzei nicio factură care să certifice existența unui asemenea debit către H. S. . Or, în cazul în care suma pretinsă era datorată efectiv, pârâta trebuia să inițieze proceduri în vederea recuperării acesteia, însă, așa cum se poate lesne observa, asemenea proceduri nu au fost inițiate. Mai mult decât atât, deși în luna noiembrie 2010 a recunoscut expres existența debitului în valoare de 51.044,30 euro, nu a înțeles să facă prin înscrisul respectiv vreo precizare cu privire la cuantumul sumelor pretinse de la creditoare.
A apreciat că prezumția de insolvență instituită de lege nu a fost răsturnată de către debitoare, deoarece aceasta a adus probe pentru a dovedi situația activului, fără a pomeni nimic despre pasiv, iar o prezumție nu se răstoarnă prin simple afirmații și supoziții, ci prin probe concludente și pertinente.
Mai mult, deși debitoarea a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 300/26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C., a înțeles totuși să conteste caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. Or, așa cum s-a arătat, în mod corect prima instanță a reținut faptul că: "creanța invocată de către creditoare are caracter cert, lichid și exigibil de mai mult de 90 de zile...";. În plus, debitoarea însăși a recunoscut existența creanței, deși acum înțelege să invoce o suită de motive lipsite de temei în fapt și în drept.
Cu privire la cererea de consemnare a cauțiunii, creditoarea a solicitat respingerea cererii, arătând că în conformitate cu prevederile art. 33 alin. 3 "la cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cauțiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauțiunea, cererea introductivă va fi respinsă";.
A arătat că literatura de specialitate a fost consecventă în a aprecia că judecătorul sindic trebuie să dea dovadă de multă reținere în admiterea cererii de obligare la cauțiune, fiind dator să analizeze cu mult discernământ critic cererea debitorului și să îi ceară acestuia să facă dovada susținerilor sale. Față de dispozițiile legii, conform cărora judecătorul sindic îi poate obliga pe creditori la plata cauțiunii, în practică s-a decis că cererea debitorului trebuie să aibă o justificare conformă cu scopul cauțiunii, adică împiedicarea abuzului de drept al creditorilor. Or, prin contestația formulată, debitoarea invocă în principal acoperirea unor așa - zise "daune produse debitoarei.... imposibil de cuantificat";. În aceste condiții, a apreciat că presupusul prejudiciu la care se face referire este complet lipsit de suport probator.
Totodată, referitor la cuantumul cauțiunii, creditoarea a arătat că prin dispozițiile legale invocate de către debitoare, legiuitorul a prevăzut o limită procentuală maximă a cauțiunii la
care poate fi obligat creditorul, însă, referitor la acest cuantum maxim, literatura de specialitate este constantă în a aprecia că, judecătorul sindic trebuie să evite dimensionarea exagerată a cauțiunii, obligându-l pe creditor să mai suporte și paguba ce ar rezulta din blocarea acestor fonduri, devenite neproductive din momentul consemnării.
A mai arătat că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă privind natura prejudiciului pe care l-ar putea suferi ca urmare a înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenței. De asemenea, M I. S. nu a oferit argumente pertinente în susținerea presupuselor prejudicii, susținând doar că sunt imposibil de cuantificat. În acest sens, datorită cuantumului ridicat al debitului M I. S. față de creditoarea H. S., prin obligarea acesteia din urmă la plata unei cauțiuni în cuantumul maxim de 10% din valoarea debitului, această obligație s-ar transforma mai degrabă într-o sancțiune excesivă aplicată creditoarei, fiindu-i astfel limitat accesul la justiție.
A reiterat solicitarea sa de judecare a cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri, invocând art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a NCPC.
Prin răspunsul la poziția procesuală a creditoarei, debitoarea a arătat că, referitor la excepția autorității de lucru judecat invocate prin contestație, în prezenta cauză și în cauza ce a făcut obiectul dosarul nr._ există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Reclamanta nu a adus nimic nou fondului cauzei în ce privește relațiile dintre societăți, nu a efectuat absolut nici un demers pentru rezolvarea problemelor care au dus la sistarea plăților. Acțiunea ce face obiectul prezentului dosar se bazează pe exact aceleași considerente, aceleași motive, obiect și înscrisuri. Faptul că instanța de fond din dosarul nr._ face mențiunea în cuprinsul sentinței că, creanța invocată are caracter cert, lichid și exigibil de mai mult de 90 de zile ar trebui înțeleasă de reclamantă ca o îndemnare la promovarea unei acțiuni în pretenții pentru obligarea la plata sumelor datorate și nu promovarea unei noi acțiuni în care scopul este constrângerea debitoarei la achitarea unor sume de bani doar pentru a nu intra în faliment.
Pe fondul cauzei, debitoarea a arătat că, în primul dosar, instanța a analizat existența sau inexistența stării de insolvență, raportat la aceeași creanță și scadență și a arătat că aceasta nu s-a achitat din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către creditoare, or, sub acest aspect nu a apărut nimic nou, echipamentele livrate de creditoare fiind nefuncționale în continuare.
În ceea ce privește argumentul creditoarei în sensul că de la pronunțarea sentinței în dosarul nr._ situația economică a debitoarei s-ar fi agravat, a arătat că a avut anumite probleme, mai ales în relațiile cu furnizorii, care au condiționat livrarea produselor de plata lor la livrare sau chiar În avans. Astfel, în condițiile în care avea proiecte în derulare și era obligată să achiziționeze echipamentele necesare executării acestora cu banii achitați furnizorilor imediat la livrarea echipamentelor, iar contravaloarea acestor proiecte debitoarea o încasa cu termene de plată de 45-90 de zile, atunci bineînțeles că a avut deficiențe în derularea activităților de comerț. Tocmai din acest motiv a apelat la contractarea de credite de consum, banca finanțatoare considerând firma solvabilă și prin urmare, acordându-i o majorare a împrumutului pentru acoperirea necesarului de disponibilități bănești pentru finanțarea activității, dar acest aspect nu este dovada incapacității de plată sau stării de insolvabilitate, fiindcă niciodată nu a depășit limita de credit, deși valoarea tranzacțiilor a fost si este mare. A reiterat faptul că în cazul în care creditoarea ar fi început împotriva debitoarei executarea silită pentru recuperarea creanței sale "certe, lichide și exigibile";, într-o singură zi din poprirea conturilor bancare a debitoarei în lei și în valută ar fi recuperat toată suma.
În legătură cu situațiile financiare la 31 decembrie 2012, depuse în probațiune, pe care creditoarea le-a analizat în "răspunsul la contestație";, debitoarea a arătat că creditoarea compară datoriile în valoare de 7.920.773 lei cu creanțele în valoare de 4.226.564 lei. Or, activele societății includ nu doar creanțe certe în valoare de 4.226.564 lei (cele privind clienții incerți și în litigiu fiind cuprinse într-un alt cont), dar mai includ și disponibilități bănești de
1.730.496 lei, active imobilizate, respectiv terenuri, mijloace de transport (cu amortizare) în valoare de 1.215.274 lei, stocuri de marfa de 2.890.532, care, de altfel, este marfa cumpărată de la furnizori și se regăsește și în datoriile societății către furnizorii respectivi.
Astfel, totalul activelor circulante, cu valorificare imediată, compuse din stocuri, creanțe și disponibilități este de 8.847.592 lei, prin urmare depășește valoarea totală a datoriilor cu suma de 926.819 lei. Dacă se mai pun în calcul și activele imobilizate, activul societății depășește pasivul cu 2.149.556 lei.
A mai arătat că în momentul de față nu înregistrează niciun fel de restanțe față de bugetul de stat consolidat, dovada fiind certificatul de atestare fiscală din 13 septembrie 2013 anexat poziției sale procesuale.
A mai arătat că extrasele de cont anexate contestației pentru perioada relevantă dovedesc faptul că în fiecare zi se rulează prin conturi sume considerabile, deci societatea nu se află nici măcar în incapacitate de plăți, stare care în fapt precede starea de insolvență, iar
rulajul prin aceste conturi chiar înlătură prezumția stării de insolvență, contrar susținerilor creditoarei.
Debitoarea a mai arătat că are posibilitatea achitării sumelor datorate creditoarei (dar nu la valoarea pretinsă de aceasta prin prezenta cerere, fiindcă aceasta nu ține cont de sumele achitate conform graficului de eșalonare în 2010-2011, facturile prin care a restituit deja creditoarei o parte din produse nefuncționale înlocuite și o parte se află în depozitul societății), dar nu va achita acesta sumă decât după îndeplinirea de către creditoare a obligațiilor sale contractuale privind punerea la dispoziția debitoarei a actelor de conformitate, garanție, instrucțiunilor de montare, exploatare și punerea în funcțiune a echipamentelor.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin.2 din Legea nr. 85/2006 a reiterat solicitarea sa de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de 5.104 euro, întrucât prin cererea formulată îi creează prejudicii de imagine în fața instituțiilor, furnizorilor precum și materiale prin faptul că furnizorii nu mai au încredere în ceea ce privește derularea relațiilor comerciale.
Răspunsul debitoarei la poziția procesuală a creditoarei nu a fost motivat separat în
drept.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013, judecătorul sindic
a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 300/26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, irevocabilă prin anularea recursului, în măsura în care viza constatarea prin hotărârea respectivă a faptului că, la momentul pronunțării ei, debitoarea nu se afla în stare de insolvență. Judecătorul sindic a mai reținut că sentința civilă nr. 300/26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, irevocabilă prin anularea recursului, are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil, de mai mult de 90 de zile al creanței creditoarei. Prin aceeași încheiere, judecătorul sindic a încuviințat cererea formulată de către debitoare privind obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni, stabilind în sarcina creditoarei obligația de a consemna o cauțiune de 20.000 lei, în temeiul prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, consemnare care urma a se face în termen de 5 zile, la orice unitate bancară, la alegerea creditoarei, dovada consemnării în acest termen urmând a fi depusă cel mai târziu la
termenul de judecată stabilit.
Creditoarea a depus la dosar dovada consemnării cauțiunii la data de 20 noiembrie 2013
(f.220).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 6 și pct. 12 din Legea nr. 85/2006, prin creditor
îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile și are o valoare care depășește valoarea prag de 45.000 lei.
Astfel cum s-a reținut și prin încheierea pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013, în condițiile art. 1200 pct. 4 C.civ. din 1864, art. 1201 C.civ. și art. 430 alin. 1-3 NCPC, sentința civilă nr. 300/26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, irevocabilă prin anularea recursului, are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil, de mai mult de 90 de zile al creanței creditoarei H. S. împotriva debitoarei SC M I. S., în cuantum de 51.044,30 euro, respectiv 224.635,76 lei.
Autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 300/26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, nu împiedică debitoarea să invoce compensația legală sau judiciară pentru sume pe care pretinde că i le-ar datora, la rândul său, creditoarea. Judecătorul sindic nu putea fi însă sesizat cu o atare cerere de către debitoare, formularea unei cereri reconvenționale în cadrul procesului format pe baza unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței fiind inadmisibilă.
De altfel, art. 3 pct. 6 teza finală din Legea nr. 85/2006 prevede expres faptul că creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 12, respectiv 45.000 lei. Sarcina probei în ceea ce privește încadrarea creanței în cerințele art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 revenea în prezenta speță creditoarei. Aceasta a dovedit că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 51.044,30 euro, respectiv 224.635,76 lei și a combătut susținerile debitoarei în sensul existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile a debitoarei împotriva sa în cuantum de 24.886,12 euro invocând faptul că debitoarea nu a adus nicio probă în susținerea acestei poziții procesuale.
Tranșând această chestiune litigioasă, judecătorul sindic reține că eventuala existență a unei creanțe certe, lichide și exigibile a debitoarei împotriva creditoarei în cuantum de 24.886,12 euro nu prezintă relevanță din perspectiva deschiderii procedurii insolvenței, deoarece în ipoteza unei compensări ope legis a celor două creanțe, creditoarea ar deține o creanță egală cu diferența dintre cele două sume, 26.158,18 euro, care depășește valoarea prag de 45.000 lei. Judecarea
cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu presupune stabilirea cuantumului exact al creanței creditorului decât în măsura în care întinderea acesteia este comparată cu valoarea prag. Or, în prezenta cauză, chiar și eventuala diferență dintre creanța certă, lichidă și exigibilă de care s-a prevalat creditoarea și cea invocată de debitoare este sensibil superioară valorii prag, fapt care lipsește de finalitate verificarea creanței invocate de debitoare. Desigur, în eventualitatea deschiderii procedurii insolvenței, cele două creanțe ar urma să fie verificate de administratorul judiciar, partea nemulțumită de rezultatul verificării urmând a formula contestație în condițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Deschiderea procedurii insolvenței unui debitor presupune, însă, și existența stării de insolvență a debitorului, care este, conform art. 3, pct. 1 din Legea nr. 85/2006 acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. În continuare, art. 3, pct. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006 prevede că insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă.
Neplata de către debitoare către creditoare a datoriei mai sus arătate, în cuantum de 224.635,76 lei, atrage incidența în prezenta cauză a prezumției insolvenței vădite a debitoarei, în condițiile art. 3, pct. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, însă, așa cum rezultă din norma mai sus citată, prezumția este relativă, debitoarea putând-o răsturna prin probele aduse.
Astfel cum rezultă din extrasul contului în lei al debitoarei deschis la SC BANCA TRANSILVANIA SA (_ L 01301202 D49990XX), în perioada 31 ianuarie 2013 - iunie 2013 (f.98-113) debitoarea a deținut în mod continuu în acest cont sume mai mari sau egale cu
200.000 lei, în anumite perioade depășind 300.000 lei, fapt care răstoarnă prezumția de insolvență vădită de care s-a prevalat creditoarea.
Astfel, în ipoteza în care creditoarea deținea un titlu executoriu împotriva debitoarei, creditoarea putea să își valorifice dreptul său de creanță pe calea executării silite, nefiind îndreptățită să recurgă la cererea de deschidere a procedurii insolvenței pentru realizarea creanței sale în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Astfel cum s-a reținut în mod constant în doctrină și în jurisprudență, cererea de deschidere a procedurii insolvenței nu are drept scop forțarea debitorului la achitarea unui debit cu privire la care debitorul ridică obiecțiuni cu privire la caracterul său cert, lichid sau exigibil, un atare demers al creditorului reprezentând o deturnare a cererii prevăzute de Legii nr. 85/2006 de la scopul în care actul normativ a fost edictat.
Judecătorul sindic nu poate primi susținerile creditoarei în sensul că la aprecierea unei eventuale insolvențe a debitoarei trebuie avute în vedere toate datoriile acesteia și toate activele, deoarece, pe de o parte, anumite debite pot fi nescadente, iar pe de altă parte singurele active care, conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, prezintă relevanță în analiza efectuată cu ocazia judecării cererii de deschidere a procedurii, sunt lichiditățile.
Faptul că debitoarea are și alți creditori cu creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile nu o îndreptățește pe creditoarea H. S. să se prevaleze și de creanțele acestora, în absența unor cereri de deschidere a procedurii insolvenței formulate de acești alți creditori.
Cu ocazia soluționării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței formulate de unul sau mai mulți creditori, analiza situației patrimoniale a debitoarei nu se realizează in abstracto, prin raportare la toate creanțele împotriva sa care rezultă din situațiile financiare ale debitoarei, ci in concreto, prin raportare la creanțele de care s-au prevalat creditorii care au solicitat deschiderea procedurii insolvenței, astfel încât invocarea de către creditoare a întregului pasiv al debitoarei reflectat în situațiile financiare depuse de debitoare este lipsită de temeinicie.
În același sens, faptul că debitoarea s-a prevalat de sumele puse la dispoziția sa cu titlu de linie de credit pentru a dovedi solvabilitatea sa este legal și temeinic. Sumele care constituie disponibilul din linia de credit reprezintă lichidități la dispoziția debitoarei, care pot fi urmărite de creditorii acesteia, inclusiv de creditoarea H. S. .
Pentru toate considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic, în temeiul art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, va admite contestația formulată de debitoarea SC M I. S. împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate în contra sa de creditoarea H. S. și, în temeiul art. 249 NCPC, raportat la art. 3, pct. 1 din Legea nr. 85/2006, va respinge, ca neîntemeiată, cererea creditoarei H. S. având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC M I. S. .
Având în vedere culpa procesuală a creditoarei H. S., care a declanșat în mod neîntemeiat prezentul demers procesual, în temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, judecătorul sindic o va obliga pe creditoarea H. S. să plătească 1120,30 lei debitoarei SC M I. S. cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 1000 lei reprezintă onorariu avocațial (f.221), suma de
120 lei reprezintă taxa judiciară de timbru aferentă contestației (f.91) și suma de 0,3 lei reprezintă timbrul judiciar aferent contestației (f.90).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite contestația formulată de debitoarea SC M I. S. împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate în contra sa de creditoarea H. S. .
Respinge, ca neîntemeiată, cererea creditoarei H. S., societate comercială italiană, Cod fiscal 02530830369, cu sediul procesual ales în C. -N., str. D., nr. 6, ap. 4, jud. C.
, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC M I. S., societate comercială română, cu sediul în C. -N., calea T., nr. 162, jud. C., J_, CUI 13790718.
Obligă creditoarea H. S. să plătească 1120,30 lei debitoarei SC M I. S. cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
F. -Iancu M. F. B.
În CO, semnează prim-grefier
Thred./FIM/LU/4 ex./22.08.14
| ← Sentința civilă nr. 389/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3554/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
