Sentința civilă nr. 370/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.370/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C.
GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii în formă simplificată formulată de debitoarea S.C. PORMUN S. SRL, în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Soluționarea cauzei se face în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar, în data de 6 februarie 2013, din partea C.I.I. P. V., ofertă de servicii.
Instanța constată că este competentă teritorial, general și material să soluționeze prezentul litigiu, prin raportare la prevederile art. 1591Cod.proc.civ. coroborat cu art. 6 din Legea 85/2006. De asemenea, constată că cererea de deschidere a procedurii este legal timbrată și că debitoarea a solicitat, în temeiul art.242 Cod.proc.civ., judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, în baza înscrisurilor existente la dosar, reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de către debitoare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, constată că prin cererea înregistrată la data de 6 februarie 2013 debitoarea SC PORMUN S. SRL a solicitat deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată în baza disp. art.32 din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii titularul cererii a susținut că debitoarea a fost înființată în anul 2003 și că a avut ca obiect principal de activitate derularea unor lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, în perioada anilor 2003-2008 activitatea persoanei juridice fiind profitabilă, fapt care a determinat contractarea unor credite, utilizate pentru construirea unor imobile, precum și pentru buna desfășurare a activității societății care avea un număr mare de angajați.
S-a mai arătat că declinul activității societății comerciale a început în anul 2009, odată cu criza imobiliară, în condițiile în care activitățile în construcții au avut un trend descrescător, susținându-se că asociații debitoarei au împrumutat societatea cu diverse sume de bani din veniturile proprii.
Cu toate încercările de redresare a societății, debitoarea susține că este în imposibilitate de a mai recupera pierderile, aflându-se într-o stare vădită de insolvență.
S-a solicitat ca în urma deschiderii procedurii insolvenței în forma simplificată să se dispună desemnarea în calitate de lichidator judiciar în cauză a C.I.I. P. V. .
Analizând cererea formulată de debitoare, judecătorul sindic apreciază că cererea formulată se impune a fi respinsă ca fiind nefondată, întrucât debitoarea nu a făcut dovada faptul că se afla într-o stare vădită de insolvență definită de art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Astfel, disp. art.3 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006 definește insolvența ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, insolvența fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor (lit.a).
Din economia textului de lege indicat rezultă faptul că pentru deschiderea procedurii insolvenței, chiar și în situația în care cererea de deschidere se formulează de către debitoare, este necesar a se face dovada faptului că debitoarea înregistrează datorii și că nu deține fonduri bănești disponibile cu ajutorul cărora să fie în măsură să asigure recuperarea unor creanțe pretinse de creditori, certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile.
În speță nu s-a făcut dovada stării de insolvență, titularul cererii susținând doar faptul că începând cu anul 2009 societatea a intrat într-un declin și că este în imposibilitate de a-și mai recupera pierderile, fără însă să menționeze împrejurarea că ar avea de achitat datorii către diverși furnizori sau către stat ori alte persoane fizice sau juridice, nefiind indicată nici un pretins debit care s-ar impune a fi acoperit.
1
Nu s-a susținut, de asemenea, faptul că debitoarea nu dispune de lichidități necesare acoperirii unor creanțe ce urmează să devină scadente, nefăcându-se, de altfel, nici dovada faptului că persoana juridică se află într-o stare de insolvență iminentă, astfel încât cu fondurile bănești disponibile la data scadenței ar fi în imposibilitate de a efectua plăți ale datoriilor exigibile angajate.
Înscrisurile depuse la dosar de către debitoare nu fac dovada stării de insolvență vădite sau iminente pretinse, la dosar nefiind depuse înscrisurile prev. de art.28 din legea nr.85/2006, bilanțul certificat de administrator ori balanța de verificare pentru luna precedentă datei de înregistrare a cererii de deschidere a procedurii și nici lista numelor și adreselor creditorilor ori contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii pentru ca judecătorul sindic să fie în măsură să verifice împrejurarea dacă debitoarea este în imposibilitate de a acoperi cu resursele financiare disponibile creanțele scadente.
La dosar au fost depuse bilanțul prescurtat la_ și contul de profit și pierdere la aceeași dată, acte care nu se circumscriu dispozițiilor art.28 și care nu fac dovada faptului că debitoarea era în imposibilitate de a-și achita debitele în condițiile în care înregistra creanțe mai vechi de 90 de zile sau era în imposibilitate de a acoperi cu fondurile disponibile creanțele care urmau să devină scadente în perioada imediat următoare.
Nu s-a făcut nici dovada faptului că debitoarea nu deține resurse financiare disponibile care să poate fi utilizate în scopul acoperirii creanțelor scadente, certe și lichide, pretinse de creditori, nefiind nici măcar precizat un eventual cuantum al debitelor ce nu poate fi acoperit.
Față de considerentele mai sus reținute, apreciind că în cauză nu sunt întrunite cerințele prev. art.27 și 32 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea SC PORMUN S. SRL ca fiind neîntemeiată, nefiind dovedită starea de insolvență pretinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge cererea formulată de debitoarea SC PORMUN S. SRL, cu sediul în C. -N., str.Rapsodiei nr.7, ap.9, jud.C., cerere având ca obiect deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 4 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 2399/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 280/2013. Procedura insolvenței → |
---|